Victor Ponta: Votez cu toată inima moţiunea, dar mi-e frică să nu se răzgândească PSD-ul

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat marţi la Giurgiu că votează cu toată inima moţiunea de cenzură împotriva actualului Guvern, dar îi este frică să nu se răzgândească PSD-ul.
"Pentru România ar fi fost mult mai bine să nu aibă acest Guvern în perioada de pandemie, pentru că ne e mai rău decât ne era în luna martie. De obicei, când te duci la medic să te tratezi te gândeşti că după şase luni e mai bine, noi ne-am dat pe mâna lui Orban şi ne e mai rău. Voi vota moţiunea de cenzură şi voi vota şi un nou Guvern după dacă ne lasă domnul Iohannis, un Guvern care să se ocupe de ce trebuie şi anume de sănătate, de începutul şcolilor, nu să arunce pisica moartă cu şcolile la primari, să se ocupe ei de chestia asta. Deocamdată, domnul Orban se ocupă numai de partidul lui. Dacă vrea să se ocupe de partidul lui să meargă la partidul lui şi să lase un Guvern care să se ocupe de sănătate, de începerea şcolii şi de firmele româneşti. Eu votez cu toată inima moţiunea, dar mi-e frică să nu se răzgândească PSD-ul pentru că, ştiţi, ei sunt ca Petrică cu lupul, de atâtea ori au ameninţat că tot depun moţiunea şi nu mai apărea moţiunea. Acum a apărut, nu au programat-o încă, dar sper să nu se răzgândească PSD-ul şi să-şi dea seama că e mai bun Orban. Nu, nu e mai bun Orban, e o catastrofă pentru toată lumea şi dacă Băsescu îl punea să ascută creioanele la Primărie, acum, din păcate, Iohannis la pus să ascută creioane la Guvern şi le ascute prost şi pe alea aşa încât chiar avem nevoie de un alt Guvern şi vom susţine orice alt Guvern mai bun decât cel actual", a declarat Victor Ponta.
Fostul premier Victor Ponta s-a aflat marţi la Giurgiu pentru a fi alături de candidaţii PRO România din judeţ la depunerea listelor la BEJ pentru alegerile locale din 27 septembrie. AGERPRES/(A- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Crin Antonescu salută inițiativa SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace
Candidatul Alianței electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, salută inițiativa Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace. Antonescu a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că dacă Trump va reuși să închi
Prezidențiale2025/BEC: Cristian Terheș (PNCR) și-a depus candidatura
Președintele Partidului Național Conservator Român (PNCR), Cristian Terheș, și-a depus joi candidatura la Biroul Electoral Central pentru funcția de președinte al României. ''Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 13.03.2025, a fost depusă propunerea de candi
Prezidențiale2025/Elena Lasconi: Voi dialoga cu Nicușor Dan; e incredibil să vorbim despre retragerea mea
Președinta USR, Elena Lasconi, a afirmat joi că va dialoga cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, reiterând că nu-și va retrage candidatura la alegerile prezidențiale, în condițiile în care a intrat în turul al doilea anul trecut. Lasconi a adăugat că nu ia în calcul niciun sondaj, pentru că 'invalidarea candidaturii l
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu anunță că își face podcast
Crin Antonescu, candidatul Alianței electorale 'România Înainte', anunță că își face podcast. 'Tu întrebi, eu răspund. Voi răspunde la întrebările voastre în podcastul meu! Lăsați în comentarii ce vreți să aflați, voi selecta cele mai interesante întrebări și le voi aborda în episoadele viitoare
Lasconi spune că USR nu va intra niciodată la guvernare cu Marcel Ciolacu premier
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că USR nu va intra niciodată într-un guvern condus de Marcel Ciolacu, iar după alegerile prezidențiale cel mai potrivit prim-ministru ar fi președintele interimar Ilie Bolojan. Lasconi a fost întrebată, la sediul Biroului Electoral Central, dacă își menține propunerea ca după aleg
Senat: Martie - Luna femeilor (proiect)
Un grup de parlamentari PNL, PSD și UDMR propune printr-un proiect de lege declararea lunii martie ca Luna femeilor pentru recunoașterea și celebrarea contribuției acestora în toate domeniile de activitate. 'Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot o
Prezidențiale2025/ Elena Lasconi și-a depus candidatura la BEC
Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus, joi, la Biroul Electoral Central (BEC), dosarul pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Lasconi a venit la sediul BEC însoțită de mai mulți parlamentari de la USR și de susținători. 'Nu mai trebuie să repetăm greșelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă
Fechet: Verificările de la Romsilva au evidențiat lipsa a 24,7 milioane lei din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că în urma verificărilor derulate la Regia Națională a Pădurilor 'Romsilva' de Corpul de control al ministrului a rezultat, între altele, că din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor lipsesc 24,7 milioane lei, iar din Fondul de accesibilizare - 8,7 milioane lei. Ministrul a prezenta
Fechet: Guvernul a modificat Statutul personalului silvic; am eliminat bonusurile nerușinate la pensionare
Guvernul a aprobat, joi, modificarea Statutului personalului silvic și a eliminat 'bonusurile nerușinate la pensionare', care, numai în ultimii doi ani, au costat 'peste 194 de milioane de lei' Regia Națională a Pădurilor și de care au beneficiat '1.267 de persoane', a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a făcut pre
Tanasă(AUR), despre posibile fraude privind semnăturile pentru Simion și Gavrilă: O manipulare ordinară
Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, afirmă că acuzațiile din presă cu privire la presupuse fraude în procesul de strângere a semnăturilor pentru candidaturile lui George Simion și Ana Maria Gavrilă sunt 'o manipulare ordinară', menită 'să creeze confuzie și să pună la îndoială o mobilizare fără precedent a românilor'.
Burduja: Criteriile și procedurile prin care românii vor accesa cardul de energie, stabilite până în iunie
Ministerul Muncii urmează să definească consumatorii vulnerabili astfel încât, până în luna iunie, vor fi stabilite criteriile și procedurile prin care românii vor putea accesa cardul sau voucherul de energie, imediat după ce expiră schema de plafonare-compensare a prețurilor la energie, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Bur
Ilie Bolojan prezintă, vineri, inițiativa deschiderii Complexului Palat Cotroceni pentru public
Președintele interimar Ilie Bolojan va susține, vineri, la ora 13:00, o conferință de presă, în care va prezenta inițiativa de a deschide Complexul Palat Cotroceni pentru a fi vizitat de către public, a anunțat Administrația Prezidențială. Pe 28 februarie, în prima conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a
Prezidențiale2025/ Diana Șoșoacă: Georgescu nu a fost niciodată creștin, e New Age
Lidera S.O.S. România, eurodeputata Diana Șoșoacă, a afirmat, joi, că, după ce i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale în octombrie anul trecut, 'a fost băgată o cometă' - Călin Georgescu, care 'nu a fost niciodată creștin, ci parte a curentului New Age'. 'Sistemul nu este pregătit pentru oameni
Guvern: Aplicarea măsurii privind eliberarea automată a posturilor pentru personalul pensionat, amânată până la 31 decembrie
Termenul de aplicare a unei decizii privind eliberarea automată a posturilor pentru personalul care a primit decizie de pensionare a fost amânat până la 31 decembrie 2025, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Guvernul a aprobat plafonul de garantare pentru Programul 'Noua Casă' la 500 de milioane de lei
Plafonul de garantare pentru Programul 'Noua Casă' aferent anului în curs a fost stabilit, joi, de Guvern, la 500 de milioane de lei, a anunțat, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. 'Programul 'Noua Casă' va continua și în acest an, plafonul de garantare a fost aprob