VIDEO Orban: Ne angajăm să finanţăm creşterea pensiilor cu 14% atât pe anul viitor, cât şi în următorii ani
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Craiova, că decizia de majorare a pensiilor cu 14% "a fost o decizie grea", dar că Guvernul se angajează să finanţeze această majorare pentru următorii ani.
"Guvernul pe care îl conduc va lua decizia de a creşte pensiile. Nu există nicio altă ţară europeană în care să se ia o decizie similară de creştere a pensiilor. Faţă de prognoza de creştere economică de 4,1 - 4,2%, ca urmare a crizei economice provocate de epidemie, nu vom avea creştere economică, ci vom avea o contracţie economică, estimată astăzi la 3,8%. Ca urmare a acestei contracţii economice, veniturile atât la bugetul de stat, cât şi la bugetul fondului de pensii, la bugetul fondului de sănătate, veniturile la bugetele locale au înregistrat scăderi semnificative. La nivelul bugetului naţional avem o scădere probabil în jurul a 30 de miliarde a veniturilor faţă de veniturile proiectate în conformitate cu previziunile şi indicatorii economici care au stat la baza elaborării proiectului Legii bugetului de stat. Criza sanitară a provocat o criză economică. Cu toate astea, Guvernul va creşte pensiile cu un procent consistent, 14%. Este o creştere extrem de mare, pe care ne angajăm să o putem finanţa atât pe anul viitor, cât şi pe anii care vor urma. În ceea ce priveşte alte creşteri ulterioare, orice decizie va fi luată doar pe baza unor analize economice extrem de serioase", a spus premierul.
El a arătat că "România are nevoie de acces la finanţări cu costuri minime pentru a putea asigura resursele financiare necesare suportării cheltuielilor", motiv pentru care orice cheltuieli noi trebuie evitate.
"Orice creştere pentru care nu există garanţia că pot fi obţinuţi banii necesari pentru aceste creşteri poate să ducă la situaţii foarte grave, fie inflaţie, fie există un risc să ajungem în situaţia să ne finanţăm din ce în ce mai greu şi din ce în ce mai scump. Eu nu pot accepta o astfel de situaţie. Şi aşa, de patru luni este un adevărat dezmăţ în Parlamentul României în materie de legi care generează noi şi noi cheltuieli pentru bugetul de stat şi pentru celelalte bugete. Ne-am luptat pe toate căile constituţionale şi legale să împiedicăm astfel de decizii. Din păcate, multe dintre ele au fost adoptate şi cresc nota de plată. Poţi să faci rău României, şi asta face astăzi majoritatea condusă de PSD, şi făcându-te că faci bine, că vrei să creşti veniturile diferitelor categorii. Dacă le creşti prea mult, nu le mai poţi plăti", a spus Ludovic Orban.
Prim-ministrul a mai spus că Guvernul a făcut "maximum posibil", iar decizia de majorare a pensiilor cu 14% "a fost o decizie grea".
"Vreau să înţeleagă foarte clar fiecare părinte şi bunic: atât se poate, cine promite mai mult minte", a mai afirmat premierul.
Ludovic Orban se află, vineri, în judeţul Dolj, împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.
Primul punct al vizitei echipei guvernamentale a fost pe şantierul drumului expres Craiova - Piteşti, Tronsonul 1, unde a fost verificat stadiul lucrărilor.
Premierul va vizita şi Fabrica de Avioane Craiova, unde participă la semnarea contractului "Revitalizarea şi modernizarea aeronavelor IAR 99 Standard din dotarea MApN, în configuraţia IAR 99 SN". AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
VIDEO Orban: Vom avea un deficit bugetar între cele mai mici la nivel european
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














