VIDEO Iohannis: Dacă epidemia nu se agravează şi se iau măsuri sanitare stricte, se pot organiza alegerile
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că se pot organiza alegerile locale dacă epidemia nu se agravează faţă de situaţia din prezent şi se iau măsuri sanitare stricte.
"Asta cu 'am fost acuzaţi' sună puţin ciudat. Aşa funcţionează democraţia, din când în când se ţin alegeri. Ele trebuiau să se ţină în iunie, nu s-au putut organiza atunci fiindcă nu s-a găsit o cale de organizare cu măsuri de siguranţă suficiente. Acum s-au amânat, Parlamentul a decis că alegerile locale să aibă loc pe 27. Deci asta nu am stabilit nici eu, nici Guvernul, a fost stabilit de Parlament, ca să ne înţelegem foarte bine cine pe cine acuză de ceva. După părerea mea, dacă epidemia nu se agravează faţă de situaţia de acum şi se iau măsuri sanitare stricte se pot organiza aceste alegeri, însă care este numărul critic când nu se mai pot organiza alegeri, asta trebuie să ne spună Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mihaiu (USR): E greu de înțeles o opțiune care ni s-a pus pe masă foarte din scurt
Forurile de conducere ale USR urmează să ia o decizie privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat, duminică, deputatul Radu Mihaiu, vicepreședinte al partidului. În opinia sa, USR își va păstra rezoluția de a nu vota un Guvern din care face parte PSD. 'Suntem surprinși, ca foarte multă lume,
Dragoș Benea: PSD rămâne setat pe opțiunea unui parteneriat politic solid și transparent al partidelor proeuropene
Partidul Social Democrat rămâne setat pe opțiunea unui parteneriat politic solid și transparent între partidele proeuropene, a transmis, duminică, vicepreședintele PSD Dragoș Benea, lider al organizației Bacău a partidului. 'Nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier survine într-un moment de impas politic marcat de iresponsabilitatea PNL
Robert Sighiartău: Nicușor Dan și-a asumat deschis și fără echivoc confruntarea cu PNL
Deputatul PNL Robert Sighiartău susține că președintele Nicușor Dan și-a asumat în mod 'deschis' și 'fără echivoc' confruntarea cu PNL, șeful statului renunțând la poziția de mediator. 'În această dimineață, la ora la care milioane de români se pregăteau să meargă la biserică, președintele Nicușor Dan și-a asumat des
Gigel Știrbu (PNL): Nu avem nevoie de un arbitru care intră pe teren
Deputatul PNL Gigel Știrbu a criticat, duminică, desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, parlamentarul contestând oportunitatea politică a acestei decizii. 'Desemnarea lui Adrian Veștea nu este doar o decizie administrativă. Este un semnal politic. Iar dacă această decizie a fost luată cu speranța de a provoca tensiuni interne î
Fifor: Vom convoca forurile de conducere ale PSD pentru a analiza nominalizarea lui Veștea
Social-democrații nu au fost consultați de președintele Nicușor Dan referitor la nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat, duminică, deputatul PSD Mihai Fifor, care a menționat că propunerea va fi analizată în forurile de conducere ale partidului. 'Rămânem în așteptarea prezentării programului de guvernar
Ghinea (USR): Scena politică se reașează; propunerea de premier a lui Nicușor Dan reprezintă partida anti-reformatoare
Senatorul USR Cristian Ghinea susține că pe scena politică se conturează o nouă ruptură ideologică: reformatori versus susținători ai vechiului sistem politic. În opinia sa, premierul desemnat Adrian Veștea reprezintă 'partida anti-reformatoare'. 'Scena politică din România se reașează și lucrul ăsta se întâmp
Bacău: Primarul Lucian Viziteu - Avem nevoie de calm, responsabilitate și dialog
Primarul USR al municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a transmis, după desemnarea liberalului Adrian Veștea pentru formarea Guvernului, că este nevoie de calm, responsabilitate și dialog. 'Președintele României a făcut un apel la dialog și la găsirea unei soluții politice stabile pentru țară. Cred că este momentul să ascultăm cu atenție
Ciprian Ciucu acuză un 'complot' după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a criticat dur, duminică, nominalizarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan, catalogând decizia drept un 'complot' și un 'act de agresiune' menit să rupă PNL. 'Complot. Trădare. Ingerință. Conducerea statutară a Partidului Național Li
Dimitriu (USR): Președintele trebuia să consulte partidele înaintea desemnării unui nou premier, conform Constituției
Deputatul USR Alexandru Dimitriu, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, a declarat că președintele Nicușor Dan ar fi trebuit să consulte partidele politice parlamentare înainte să propună un nou candidat pentru funcția de premier. 'Constituția este foarte clară: desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru trebuie să fie pr
Bolojan: Desemnarea lui Veștea - un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a calificat duminică drept 'un act ostil' desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, menționând că este 'o evidentă încercare de rupere' a partidului. El a subliniat că nu a fost informat asupra intenției președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea pentru această funcție.
VIDEO Tomac: Am fost deschis spre orice compromis rezonabil; nu am găsit această atitudine la partide
Europarlamentarul Eugen Tomac, care și-a depus mandatul de premier desemnat, a declarat că a fost deschis spre 'orice compromis rezonabil' care să ofere țării un Guvern, dar nu a întâlnit aceeași atitudine la toate partidele cu care a discutat.
VIDEO Adrian Veștea: Îmi doresc un Guvern politic; sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile politice democratice prooccidentale din Parlament. 'Îmi doresc un Guvern politic, care să își asume reforme reale și care să mențină România pe direcția prooccidentală. Noi suntem a șasea țar
VIDEO Adrian Veștea - premier desemnat: Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică
Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis că își asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, mulțumindu-i președintelui Nicușor Dan pentru încrederea acordată.
VIDEO Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea
Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, a anunțat duminică președintele Nicușor Dan, care a informat că îl propune în locul acestuia pe Adrian Veștea. 'Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și în aceste condiții îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea', a transmis șeful statu
Mureș: Locuitorii din Sânger votează la referendumul pentru demiterea primarului
Cele două secții de votare din comuna mureșeană Sânger s-au deschis duminică, la ora 07:00, pentru un referendum local în care cetățenii sunt chemați să decidă demiterea sau menținerea în funcție a primarului localității. Conform Autorității Electorale Permanente (AEP), scrutinul se desfășoară pe parcursul a 16 ore, cetățenii având posi
