Orban: Trebuie să pregătim rectificarea de buget, să redirecţionăm sumele către priorităţi
Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să transmită ordonatorilor principali de credite să fie pregătiţi pentru rectificarea bugetară, astfel încât sumele care vor fi realocate să fie redirecţionate către priorităţi.
"Trebuie să pregătim rectificarea de buget, trebuie să transmitem tuturor operatorilor principali de credite, astfel încât să putem să redirecţionăm sumele către priorităţi şi, de asemenea, să luăm în calcul şi efectele asupra veniturilor şi, mai ales, soluţii de finanţare în condiţiile în care va apărea, în mod evident, o reducere a veniturilor", a declarat Ludovic Orban, joi, la şedinţa de Guvern.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a precizat că a transmis ordonatorilor de credite elementele privind rectificarea bugetară, adăugând că prin OUG 29/2020 a şi fost modificată legislaţia pentru a putea face rectificarea înainte de finalul semestrului I.
"Aşteptăm acum de la Comisia Naţională de Prognoză estimările, pentru că ele vor trebui să fie incluse în rectificarea bugetară, să vedem care va fi estimarea şi la sfârşitul anului, dar sper să vină în câteva zile de la Comisia de Prognoză.(...) În rest, am început procedura de rectificare bugetară", a declarat Cîţu.
Premierul l-a completat şi a spus că, în privinţa rectificării, oricum Guvernul are primul temei constituţional în Decretul prezidenţial (privind starea de urgenţă - n.r.).
Totodată, şeful Executivului a subliniat că la nivelul Uniunii Europene şi Comisiei Europene va exista "o relaxare în ceea ce priveşte implementarea regulilor de deficit".
"Toate ţările au fost afectate, economiile le sunt afectate şi noi nu trebuie să facem mai puţin decât fac alte ţări. Sigur că situaţia noastră este diferită, că am moştenit deja un deficit bugetar şi dezechilibre economice, dar eu cred că trebuie să ne mobilizăm să obţinem orice resursă disponibilă, astfel încât să putem să finanţăm priorităţile şi, mai ales, să putem să finanţăm economia", a declarat Orban.
Ministrul Finanţelor a precizat că Guvernul a atras, joi, noi finanţări de pe pieţele interne.
"În această săptămână am atras aproape 2 miliarde de lei, deci în continuare avem încredere în sistemul financiar şi ne putem finanţa, vedem în perioada următoare. A fost o perioadă săptămâna trecută, dar ne-am revenit", a spus Cîţu.
Premierul i-a solicitat ministrului de Finanţe ca la rectificarea bugetară să reflecteze la soluţii "pentru a putea creşte plafonul de îndatorare pentru autorităţile locale şi plafonul de trageri".
"Pentru că, dacă în ceea ce priveşte plafonul de îndatorare încă mai există spaţiu, dar, oricum, trebuie mărit spaţiul, în ceea ce priveşte plafonul de trageri, adică degeaba ai un credit dacă nu poţi să-l tragi (...).
În momentul de faţă sunt autorităţi locale care au proiecte de investiţii importante, parcuri industriale sau alte investiţii, de dotare a infrastructurii, şosea de centură, şi care, deşi au credite, nu li se permite să facă trageri din credite şi asta înseamnă că li se blochează investiţiile. Aici trebuie făcută o analiză împreună cu autorităţile locale. De asemenea, tot prin ordonanţa de rectificare va fi foarte important pentru autorităţile locale să le permitem o flexibilizare a cheltuielilor şi mai ales o susţinere, mai ales pentru cheltuielile sociale pe care le-au făcut pentru a susţine persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu", a spus el.
Premierul a completat: "Nu vorbesc de alte cheltuieli, că pun panseluţe, că fac tot felul de cheltuieli, că se pregătesc de Paşte cu iepuraşi şi aşa mai departe".
"Aici e vorba de cheltuieli dovedibile care au fost făcute pentru susţinerea persoanelor şi familiilor vulnerabile pe perioada în care au stat în izolare la domiciliu (...) Şi aş vrea să văd raportul Corpului de control, să mi-l transmiteţi imediat ce vine, raportul Corpului de control", a spus Orban. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea editor: Mihai Simionescu, imagine: Guvernul României, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* VIDEO Şedinţă de Guvern; urmează să se adopte o serie de măsuri în contextul pandemiei COVID-19
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma

