Decret stare de urgenţă/Afaceri externe: MAE va asigura, prin misiunile sale diplomatice, reprezentarea României la reuniuni
Ministerul Afacerilor Externe va menţine funcţiile şi atribuţiile sale şi va asigura, prin misiunile diplomatice ale României, reprezentarea ţării noastre în cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menţinerii stării de urgenţă în ţară, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune.
Potrivit decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe perioada amintită MAE va notifica Secretarului General al ONU şi Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgenţă care au ca efect limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ce revin României şi va asigura comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în România, precum şi cu reprezentanţele/birourile organizaţiilor internaţionale din România, sens în care autorităţile competente vor furniza toate informaţiile necesare.
O altă măsură prevede că MAE va asigura respectarea normelor dreptului internaţional relevante în contextul aplicării dispoziţiilor prezentului decret în situaţia în care membrii misiunilor diplomatice/oficiilor consulare/ reprezentanţelor/ birourilor organizaţiilor internaţionale vor fi testaţi pozitiv cu COVID-19 şi va menţine comunicarea cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate pentru transmiterea oricăror instrucţiuni şi informări necesare în contextul aplicării prezentului decret, sens în care autorităţile competente vor furniza MAE informaţiile necesare.
Totodată, MAE va dispune măsurile necesare în condiţiile în care membrii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României vor intra în auto-izolare sau carantină conform legii din statele de reşedinţă în cazul testării pozitive cu COVID-19 a unuia sau a unor membri ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurării continuităţii drepturilor acestora (salariale sau de orice altă natură).
Preşedintele Klaus Iohannis a instituit de luni starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bugetul pentru 2026 al Complexului Energetic Valea Jiului, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026 al Societății Complexul Energetic Valea Jiului, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei. Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an al societății a fost întocmit ținând cont de condițiil
Bugetul Complexului Energetic Oltenia, aprobat de Guvern
Executivul a aprobat, vineri, bugetul de venituri și cheltuieli al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A, la elaborarea căruia au fost avute în vedere condițiile actuale de piață legate de evoluția consumului de energie electrică, a prețurilor pe diferite segmente ale pieței, precum și retragerea definitivă din exploatare a grupului 4 SE Turceni înce
Țoiu: Marea Neagră e, în acest moment, unul dintre cele mai riscante locuri pentru un navigator
Marea Neagră este în acest moment unul dintre 'cele mai riscante' locuri pentru un navigator, a transmis vineri ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a subliniat că armistițiul în această zonă este un obiectiv important. 'Marea Neagră în acest moment este unul dintre cele mai riscante locuri p
Lavinia Șandru (PUCL) către Dan Reșitnec: Funcția publică nu este o armă pentru răfuieli politice
Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) îl acuză pe secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), că folosește autoritatea funcției publice pentru 'o răfuială politică'. Potrivit PUCL, Dan Reșitnec s-ar fi filmat în fața sediului partidului, promovând transformarea clădirii în Muzeul Romilor.
Pîslaru: 1,4 miliarde de euro sunt pe 'verde' din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR
Ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că '1,4 miliarde de euro sunt pe verde' din suma aferentă cererii de plată nr. 5 pe care România ar urma să o încaseze anul acesta din fondurile PNRR. 'Pe PNRR au mai rămas două cereri de plată, și aici știu că interesul
Simonis (PSD Timiș): Susțin un candidat PNL-USR la Primăria Timișoara dacă provine din PNL
Liderul social-democraților timișeni, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că este deschis să susțină un candidat comun propus de PNL-USR, cu condiția ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parțiale pentru funcția de primar al municipiului Timișoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz și-a pierdut mandatul. Simonis a subliniat
Summitul pentru Guvernanță Digitală, luni, la Palatul Cotroceni - inteligența artificială și busola strategică a României
Summitul pentru Guvernanță Digitală, aflat la cea de-a doua ediție, organizat de Edge Institute și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, va avea loc, luni, la Palatul Cotroceni. Reuniunea - intitulată 'Identitate digitală și AI în administrație' - propune o reflecție strategică despre Români
PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament
Partidul Social Democrat a precizat, vineri, că toate solicitările social-democraților adresate premierului desemnat, Luca Niculescu, se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament, iar printre cele mai importante se numără rectificarea bugetară urgentă pentru finanțarea spitalelor și a serviciilor esențiale, indexarea pensiilor și eliminarea C
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a actualizat cuantumul amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, actualizarea amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. 'Guvernul a aprobat hotărârea privind actualizarea cuantumului amenzilor contravenționale prevăzute la articolul 90 și arti
Mircea Abrudean, în vizită oficială în Italia; participare la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente și întâlniri bilaterale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a participat, joi și vineri, la Roma, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente, unde a evidențiat provocările la adresa securității europene și necesitatea consolidării capacității de răspuns a statelor democratice în fața amenințărilor hibride. Conferința a reunit președinți ai parlamentelor din cele
PSD: Companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că poziția sa în privința companiilor de stat profitabile și din domeniile strategice a rămas aceeași: nu trebuie vândute. 'PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute. Partidul Social Democrat precizează
Dominic Fritz, la reuniunea liderilor Renew Europe: USR nu va permite ca România să se izoleze de Europa
Președintele USR, Dominic Fritz, a participat, la Bruxelles, la reuniunea liderilor partidelor membre ale grupului Renew Europe din Legislativul european, cărora le-a transmis că partidul va trece în opoziție față de Guvernul PSD și nu va permite ca România 'să se izoleze' de Europa. 'Multe întrebări despre situația din Româ
Parlamentarii USR - plângeri prealabile cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai SRTV și SRR
Birourile permanente reunite al Parlamentului au decis, joi seară, să trimită la Comisiile juridice spre analiză plângerile prealabile formulate de deputați și senatori USR cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune. Parlamentarii USR Di
Conducerea Parlamentului a aprobat constituirea Grupului de rugăciune în legislatura 2024-2028
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat constituirea Grupului de rugăciune al Parlamentului în legislatura 2024-2028. Birourile permanente reunite au aprobat joi seară solicitarea cu privire la înființarea Grupului de rugăciune, la cererea senatorilor și deputaților care vor face parte din condu
Cazanciuc: Includerea proiectului 'Lift pentru Viață' în programul de guvernare - o mare reușită și un pas uriaș înainte
Senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că includerea în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu a proiectului pe care l-a inițiat - 'Lift pentru Viață' - marchează trecerea de la o viziune la o soluție concretă, la nivel național, pentru o problemă uriașă pe care mulți au ales să o ignore. Potrivit senatorului, asumarea acestui proiect de





