Orban: Vom numi un prefect al Capitalei în maximum două săptămâni
Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va numi un prefect al Bucureştiului cât de curând, avansând ca termen maximum două săptămâni.
"În ceea ce priveşte numirea unui prefect al Capitalei, cât de curând vom numi un prefect al Capitalei. Sigur că în perioada asta a existat un subprefect care a exercitat toate atribuţiile prefectului şi nu a creat probleme în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei prefectului, dar vom numi un prefect în maximum două săptămâni", a precizat Ludovic Orban, duminică, într-o conferinţă de presă online, răspunzând la o întrebare despre solicitarea adresată de conducerile USR şi PLUS la nivel de Bucureşti privind numirea unui prefect al Capitalei, având în vedere, între altele, decretarea stării de urgenţă şi faptul că funcţia este vacantă de trei luni. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Oana Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi si:
* VIDEO Conferinţă de presă susţinută de premierul Ludovic Orban
* Orban: Nu există nicio problemă cu finanţarea cheltuielilor publice ale României
* Orban: Prima şedinţă de Guvern va avea loc, cel mai probabil, miercuri, în regim de videoconferinţă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PSD: Dublul standard al USR nu se oprește niciodată
Partidul Social Democrat consideră că reprezentanții USR au uitat rapid de propriile declarații și de principiile pe care le clamau când erau în opoziție și le-au fost de ajuns câteva luni la putere pentru a-și pune oamenii în funcții bine remunerate. 'Dublul standard al USR nu se oprește niciodată! 'Faraonii
Diana Stoica (USR): Alianța PSD-AUR a funcționat, din nou, ca unsă în ședința BP al Camerei Deputaților
Lidera deputaților USR, Diana Stoica, a declarat miercuri că PSD și AUR și-au dat iar mâna 'pe la spate' pentru a amâna chemarea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, în Parlament, unde acesta ar fi urmat să prezinte situația execuției bugetare. 'PSD și AUR și-au dat iar mâna pe la spate, pentru ca minis
Niculescu - întâlnire cu reprezentanții UNCJR: Am încredere că administrația locală va fi partener solid al Guvernului pentru reforme corecte
Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) pentru a analiza presiunile bugetare cu care se confruntă administrațiile județene, prioritățile privind finanțarea serviciilor publice esențiale și măsurile necesare pentru finalizarea proiectelor de i
Neculăescu: Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate
Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate, a transmis, miercuri, pe platforma X, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. 'Am reprezentat România azi la reuniunea la nivel înalt Call for Control of AI Frontier Models, o inițiativă a Finlandei și Norvegiei. Problematic
Niculescu și Grindeanu discută la Guvern despre situația deficitului bugetar (surse)
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a ajuns miercuri după-amiază la Palatul Victoria pentru o discuție cu premierul Luca Niculescu. Surse politice au precizat pentru AGERPRES că tema discuției vizează situația deficitului bugetar, în contextul în care în această perioadă Guvernul ia în calcul să opereze prima rectificare
Alfred Simonis (UNCJR): Am solicitat Guvernului alocarea de sume pentru asistență socială și pentru funcționarea primăriilor
Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Alfred Simonis, a declarat miercuri că reprezentanții organizației au solicitat Guvernului, în cadrul unei întâlniri cu premierul Luca Niculescu, să ia în calcul, la rectificarea bugetară, alocarea unor fonduri suplimentare pentru cheltuielile cu asistența socială
Camera Deputaților/ PNL acuză PSD că 'manipulează procedurile parlamentare' în complicitate cu AUR
Deputații PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache și Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democrați, într-o conferință de presă, că 'manipulează procedurile parlamentare în conivență cu AUR', cu referire la două decizii luate în aceeași zi de Biroul permanent al Camerei Deputaților. Biroul permanent al Camerei Deputaților
Radu Oprea: Condamn cu fermitate atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a condamnat cu fermitate atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră. 'Condamn cu fermitate atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Astăzi, chiar în timp ce participam, la Sofia, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din Rom
Adrian Țuțuianu (AEP): Alegerile parțiale ar trebui să fie organizate o dată pe an
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat miercuri că va propune ca alegerile parțiale să fie organizate o dată pe an. 'Pe viitor, ca să anticipez ce dorim să schimbăm în legislație, cred că alegerile parțiale ar trebui să fie organizate o dată pe an. Mă gândesc că, de exemplu, luna marti
Adrian Țuțuianu (AEP): Săptămâna viitoare avem programată semnarea unui protocol de colaborare cu ANAF
Autoritatea Electorală Permanentă va semna săptămâna viitoare un protocol de colaborare cu ANAF cu privire la schimbul de informații între cele două instituții, care va avea și o componentă privind punerea în aplicare a titlurilor executorii sau hotărârilor judecătorești, a anunțat, miercuri, președintele AEP, Adrian Țuțuianu.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere DIICOT și DNA explicații în cazul Nordis
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a solicitat, miercuri, DIICOT și DNA să comunice, în limitele impuse de protejarea urmăririi penale, stadiul dosarului Nordis, respectiv dacă au fost înregistrate și analizate sesizările privind posibile fapte de corupție. Cererea USR, formulată într-o conferință de presă susținută alături de p
Accident feroviar în Toledo/ Niculescu: Transmit Guvernului Spaniei și poporului spaniol compasiunea și solidaritatea Guvernului României
Premierul Luca Niculescu a transmis, miercuri, Guvernului Spaniei și poporului spaniol compasiunea și solidaritatea Guvernului României în urma tragicului accident feroviar, menționând că Ambasada României la Madrid și consulatele sunt gata să acorde asistență consulară cetățenilor români. 'Sunt profund î
Accident feroviar în Toledo/Nicușor Dan: Sunt profund întristat; România este solidară cu Spania și poporul spaniol
Președintele Nicușor Dan a transmis, miercuri, că este profund întristat de tragicul accident feroviar produs în Spania, menționând că România este solidară cu Spania și cu poporul spaniol în ac
Siegfried Mureșan: Manipularea PSD privind finanțele țării are picioare scurte
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, fost premier desemnat, susține că PSD îi cere ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, să prezinte public 'situația economică reală a României' doar pentru a-și justifica eșecul, întrebând de ce social-democrații au numit din nou un ministru despre care susțin că le-a ascuns oamenilor adevărul.
Camera Deputaților/Luca Niculescu, chemat la 'Ora premierului' de parlamentarii AUR
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare din partea grupului parlamentar AUR privind invitarea premierului Luca Niculescu la 'Ora prim-ministrului' &i











