Ciolacu: PSD trimite o scrisoare partenerilor externi pe tema modificării legilor electorale înainte de alegeri

Conducerea PSD trimite o scrisoare partenerilor externi ai României, în care este prezentat punctul de vedere al partidului cu privire la intenţia Guvernului Orban şi a forţelor politice care îl sprijină de a iniţia o schimbare a legilor electorale cu câteva luni înainte de alegeri, a anunţat, marţi, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.
"Am luat decizia să trimitem o scrisoare din partea PSD atât la preşedintele Comisiei Europene, grupul social-democrat, cât şi la preşedintele Parlamentului European şi la toţi europarlamentarii. Acest abuz de a schimba legile electorale în pofida unei decizii a Curţii Constituţionale şi a unei recomandări a Comisiei de la Veneţia, care spune că nu ai dreptul într-un stat democratic şi european, sub nicio formă, să modifici legile electorale cu două-trei luni înainte de momentul electoral. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria României aşa-ceva şi sperăm să nu se întâmple nici de această dată. Mai mult, am un istoric, fiindcă şi ipocrizia politică trebuie să înceteze: s-au făcut alegeri în România în două tururi, PSD este de acord cu alegeri în două tururi. Pentru următorul ciclu electoral, în anul 2024, dacă mandatul primarilor va rămâne la patru ani şi nu va fi majorat la cinci ani, acestea sunt disputele", a declarat Ciolacu după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Potrivit lui Ciolacu, în anul 2011 a fost modificată Legea alegerilor electorale şi s-a trecut de la două tururi la un tur, calificându-i pe cei care au avut iniţiativa drept oameni care fac "politică măruntă, ipocrită", iar despre vicepremierul liberal, Raluca Turcan, a spus că este autoarea morală a acelor modificări electorale.
"Votanţii legii ca alegerile să aibă loc dintr-un singur tur am să vi-i nominalizez: Turcan Raluca a votat pentru alegeri într-un singur tur, Olar Corneliu, Preda Cezar, Gheorghe Tinel, Ionescu George, Movilă Petru, Bălan Ioan, Bode Lucian, Anastase Roberta, Andronache Gabriel şi pot continua. Aceşti oameni dovedesc că fac politică măruntă, ipocrită, ei sunt cei care au modificat legea din două tururi la un tur, iar astăzi vin total nedemocratic, ilegal să modifice legea şi regulile în timpul jocului. Am vrut să spun foarte clar: doamna vicepremier, care este modificatoare şefă la modificările legilor electorale, dânsa este autoarea morală a modificărilor legii electorale din două tururi într-un singur tur. Nu poţi face legi după bunul plac al tău sau când îţi convin ţie într-un fel, să le faci în acel fel sau invers. Este o democraţie poate pentru un stat din altă zonă a lumii, sub nicio formă din zona europeană", a susţinut Ciolacu.
În context, europarlamentarul PSD Victor Negrescu a precizat că scrisorile vor fi trimise de îndată către decidenţii europeni, Comisia de la Veneţia, europarlamentari, ambasadele ţărilor UE prezente în România, cu scopul de a prezenta punctul de vedere al PSD în această problemă.
"Noi nu ne opunem acestei idei de a avea două tururi, ne opunem unei schimbări care nu corespunde principiilor europene şi normelor stabilite anterior de Comisia de la Veneţia. Mă refer aici în mod special la faptul că se va iniţia un astfel de demers printr-o procedură de urgenţă, ceea ce contravine atât legislaţiei naţionale în ceea ce înseamnă procedurile de urgenţă, cât şi ceea ce înseamnă normele europene în materie. De asemenea, subliniem că o astfel de schimbare nu ar trebui să se producă cu atât de puţin timp înainte de un moment electoral, mai puţin de patru luni până la alegerile locale, ceea ce riscă să genereze o serie de posibile avantaje pentru o serie de competitori la aceste alegeri", a explicat Negrescu. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele Ungariei, la Praid: Doresc să exprim solidaritatea națiunii maghiare pentru comunitățile de aici
Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, și-a exprimat solidaritatea, duminică, față de comunitățile din zona salinei Praid și le-a transmis oamenilor că se pot baza pe ajutorul și empatia națiunii maghiare. Oficialul de la Budapesta s-a aflat duminică într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pâr&a
Ministrul Daniel David - în vizită la Chișinău: România susține Republica Moldova în procesul de aderare la UE
Ministrul Educației, Daniel David, a efectuat zilele trecute o vizită la Chișinău, context în care s-a întâlnit cu omologul moldovean, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului din țara vecină, Sergiu Lazarencu. 'În perioada acestui mandat de ministru am evitat să fac vizite oficiale frecvente, preferând să mă foc
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab
Mircea Fechet, după vizita de lucru la Praid: Situația rămâne critică
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situația rămâne critică, întrucât eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Fechet a scris vineri, într-o postare pe Facebook
Bogdan Ivan: Praidul are nevoie de acțiune, nu de declarații
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că pentru rezolvarea situației de la salina Praid este nevoie de acțiuni concrete, nu de declarații. 'Astăzi sunt din nou la Praid, alături de vicepremierul Tanczos Barna, Mircea Fechet, ministrul Medi
MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.
Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți
Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de
Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug
Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un