Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale susţinut de alianţa electorală "Un om", formată din ALDE şi Pro România, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că nu consideră necesară o modificare a Constituţiei, întrucât mai întâi totul ar trebui aşezat pe "ordinea de drept" existentă.

Diaconu a afirmat, referitor la aderarea României la Spaţiul Schengen, că acest subiect ar trebui să fie tranşat la Curtea de Justiţie de la Luxemburg.

În opinia sa, ar trebui clarificat şi modul în care este reprezentată România la Bruxelles, fiind vorba de politică internă, "pentru că noi suntem europeni", în timp ce politica externă înseamnă "să încerci să te duci, să faci eforturi şi diplomatice şi concrete să legi ţara ta de alte spaţii, să deschizi căi noi de pieţe comerciale, de relaţionare cu alte spaţii ale lumii".

El îşi doreşte ca Administraţia Prezidenţială să nu mai funcţioneze în Palatul Cotroceni şi ia în calcul restaurarea unei clădiri istorice, cu tradiţie, dintre cele care sunt lăsate într-o "paragină desăvârşită".

Nu în ultimul rând, Diaconu a reiterat faptul că, în cazul în care nu va câştiga alegerile, nu va intra într-un partid politic, ci va continua să rămână independent, aşa cum şi-a asumat încă din 2014, când a fost ales în Parlamentul European.



AGERPRES: Candidaţi la alegerile prezidenţiale susţinut de o alianţă electorală format din ALDE şi Pro România. Dacă nu ar fi existat această susţinere, v-aţi mai fi înscris în această cursă electorală?

Mircea Diaconu: Cronologic, întâi m-am înscris. Pasul l-am făcut singur, cerând sprijin public oricui mă poate ajuta, pentru că singur în acest demers este practic imposibil. Şi a doua zi am fost sunat şi invitat la Parlament să discut cu cei doi lideri, cu domnul Tăriceanu întâi, domnul Tăriceanu m-a sunat şi m-a invitat la Parlament să discut şi l-a invitat şi pe domnul Ponta şi au invitat staff-urile şi m-au luat la întrebări. Şi am dat o formă de examen acolo, în faţa tuturor, era vorba de vreo 20 cu toţii şi îmi puneau întrebări pe toate temele sensibile sau de interes pentru ei. Le-am răspuns cum mă poziţionez şi mi-au spus: da, în regulă, te sprijinim. Am zis: în regulă dacă mă sprijiniţi, vă mulţumesc, dar eu vreau să discutăm termenii acestui sprijin, fiindcă statutul meu este de independent din 2014, când am candidat la Parlamentul European, şi aşa am existat cu statutul acesta declarat şi scris în toate analele Parlamentului European, am fost independent, activând în cadrul grupului liberal din Parlamentul European. Şi am discutat aceşti termeni şi ei funcţionează perfect. Nu este vorba de sprijin aici, este sprijin logistic, pe ăsta l-am cerut şi pe ăsta îl am.

Lumea discută că nu vede cohorte de tineri îmbrăcaţi cu Mircea Diaconu, ţipând cu flaşnete, cum se face (...), cu stas-uri de tip american, pe care nu dau doi bani, şi mă tem că cetăţeanul român nu dă doi bani şi nu le ia în seamă, nu au niciun efect, doar se consumă bani. Pentru că nu se vede acest gen de campanie, au senzaţia că nu mă sprijină. Ba da, mă sprijină logistic. Ce înseamnă logistic? Înseamnă două etaje, unul sunt afişele şi materialele de dus şi de pus peste tot în ţară, singur nu pot să fac treaba asta, nu aş fi putut face nici în Bucureşti, dar apoi în toată ţara. Şi oameni, reprezentanţi în secţiile de votare, ceea ce, iarăşi, singur nu aveam dreptul, nu că nu aş fi avut oameni, dar sunt 18 mii de oameni care ar trebui să fie peste tot în ţară. De aceea, această alianţă s-a constituit între cele două partide cu singurul scop, sprijinirea mea. Alianţa electorală se numeşte "Un om", pentru sprijinirea candidatului Mircea Diaconu, iar copreşedinţi sunt Norica Nicolai din partea ALDE şi Sorin Cîmpeanu din partea Pro România. În clipa când se termină alegerile, pe 10 sau pe 25 noiembrie, această alianţă dispare.

Ceea ce se întâmplă în Parlament şi destinele şi poziţiile acestor două partide eminamente politice în Parlament şi cu Guvernul şi cu ce vedem noi, este cu totul alt culoar. Acolo, dacă observaţi, nu au nicio alianţă, au păreri diferite, opinii diferite. Între timp, mă mai sprijină încă un partid, Partidul Neoliberal, partid de oameni de afaceri, foarte vioi, foarte puternic în România, dar foarte tânăr, nici doi ani nu are şi asta mă onorează. Mă sprijină mai multe centrale sindicale, asociaţii, ONG-uri, dar tot în acest fel: simbolic ori logistic şi stop. De ce vreau asta? De ce am cerut genul acesta de sprijin? Ca să pot să-mi dirijez campania şi pledoaria publică aşa cum cred eu, în stilul şi pe argumentele pe care eu le construiesc, e pledoaria mea, de aceea mă numesc "Un om" şi de aia sunt independent.

AGERPRES: Legat de numele alianţei, "Un om", credeţi că oricine poate fi preşedintele României, nu sunt necesare nişte calităţi speciale? Vorbim totuşi despre cineva care îşi asumă să conducă o ţară.

Mircea Diaconu: Şi acela trebuie să fie om, cu două mâini şi două picioare şi am şi eu o pretenţie şi o rugăminte: să aibă şi un cap. Despre asta este vorba, de fapt. Dacă ar fi o diferenţă vizibilă sau necesară între un om, în general, şi un om care reprezintă România, ar trebui să aibă şi cap, dar cu totul e un om, reprezentându-ne pe noi toţi. Să semene cu noi toţi, să nu fie altfel decât noi toţi, nici extraterestru, nici mutant, nici robot, nici alte fiinţe care arată ca oamenii, dar nu sunt oameni. Asta înseamnă un om şi atâta tot. Pe de altă parte, acel un om care ar trebui, şi dumneavoastră aţi spus că trebuie să conducă, aţi greşit, o să vă corectez, preşedintele nu conduce, prezidează. Este o enormă diferenţă pe care foarte puţini au înţeles-o sau o înţeleg, asta este genul de pledoarie a mea. Să facem deosebire foarte exactă între cuvinte, ştiţi, pentru asta, e adevărat, trebuie să ştii bine limba română şi să şi citeşti puţin în Constituţie sau în legile ţării, ca să înţelegi ce se cere, pentru că dacă nu pornim de la obligaţia tuturor de a respecta ordinea de drept şi nu statul de drept... şi dacă nu e clar fac diferenţa în explicaţie. Ordinea de drept înseamnă legislaţia unei ţări, acceptată, legală, activă şi în vigoare, începând cu Constituţia şi care trebuie respectată în litera şi spiritul său. Asta este singura cale pe care eu o văd pentru ţara noastră, situaţia noastră.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: De ce să vă voteze românii pe dumneavoastră şi nu un alt candidat?

Mircea Diaconu: Întrebaţi-i pe dânşii, e o opţiune personală. Aici s-au făcut, aşa, tot felul de speculaţii. A fost la începutul ieşirii mele, intrării mele - vedeţi limba română câte sensuri poate să aibă: intri sau ieşi, unii zic când o să ieşi preşedinte şi eu mă gândeam să intru, nu să ies - au fost tot felul de atacuri de tip clasic românesc. Era o reclamă: clasic românesc. Adică: a fost securist, uite poza asta în care se vede generalul Vlad, Iulian Vlad, şi Diaconu, la Revoluţie. Şi Diaconu uite cum vorbeşte cu generalul Ioan Vlad şi, deci, e securist. Acolo era o imensitate, o mare de oameni, printre care era şi acest bătrânel pe care nu-l cunoşteam pentru că, la vremea aceea, generalii de securitate nu apăreau pe revista Cinema. Eu apăream pe paginile şi pe coperta revistei Cinema. Deci, se poate spune că el vorbea cu mine, nu eu cu el. Sunt mici diferenţe de sens. Şi bineînţeles că vorbeam, nu ştiam cine e, dacă asta e problema. După aia, că Diaconu l-a adus pe Iliescu. S-au înmuiat şi astea şi au dispărut în neant, pentru că nu Diaconu l-a adus pe Ion Iliescu, atunci la Revoluţie, ci l-a adus chiar domnul Iliescu, un alt Iliescu care a devenit, după aceea, generalul Iliescu, şeful SPP. Dânsul l-a adus, dar ca şofer, sau l-a adus pur şi simplu, ceva de genul acesta.

Pe de altă parte, Diaconu a fost exact în anii '90 unul dintre cei mai importanţi, alături de alţii, fireşte, fondator al Alianţei Civice, care a fost duşmanul cel mai notabil şi mai important exact al puterii de atunci, al FSN, a tot ce a însemnat, în cap cu domnul Iliescu. Eu eram vicepreşedinte, Emil Constantinescu vicepreşedinte şi Ana Blandiana preşedinte. E greu de crezut că eu l-am adus pe domnul Iliescu sau cum scria pe reţele: Diaconu a adus ciuma roşie. Au dispărut astea, s-au dus în neant, s-au înmuiat. Dar a rămas o chestie, am sesizat-o şi aseară: Diaconu nici nu vrea să fie preşedinte, de fapt. Aşa am spus, dar am fost citat sau nu am fost înţeles exact. M-aţi întrebat de ce să mă voteze. Păi nu ştiu de ce să mă voteze, că eu nu le spun să mă voteze. Ăsta e adevărul. Ţinta mea nu este să ajung preşedinte, ţinta mea este să mă fac înţeles, să explic, să conving. Dacă voi convinge, dacă voi găsi cuvintele potrivite, a ajunge preşedinte este o consecinţă, nu o ţintă. Am eu ce am cu cuvintele din limba română, să fie foarte clare, că altfel aş face orice pe lume ca să ajung preşedinte, că asta e ţinta. Nu asta e ţinta. Ţinta mea este să mă fac înţeles, dacă o să mă fac înţeles pe deplin sau o să simt că a meritat tot efortul şi chinul ăsta, ca oamenii să priceapă că în tot demersul numit prezidenţiale şi în practicarea acestei funcţii de 30 de ani s-a greşit, este greşită profund şi neconstituţională, e alt culoar, e altă potecă ce rămâne neumblată, nesădită, neplivită, neîngrijită, e cu totul alta. Asta încerc. Dacă nu voi fi preşedinte, dar oamenii mă vor înţelege, voi fi foarte mulţumit şi foarte împăcat. Dacă voi fi şi preşedinte, voi fi şi mai împăcat.

AGERPRES: Preşedinte jucător sau preşedinte mediator?

Mircea Diaconu: În cuvinte se ascunde dialogul. Preşedintele nu dictează, nu dă afară, nu intră în spaţiul politic concret ca jucător politic, ci dimpotrivă, preşedintele este mediator şi, citez din Constituţie, se consultă, colaborează, astea sunt verbele extrase de mine din activitatea preşedintelui, conform Constituţiei. Nu cere demisii de guverne, nu dă afară procurorii, nu numeşte el prim-ministrul, în niciun caz, şi nu dărâmă el prim-ministrul, în niciun caz, nici măcar nu are voie să ceară demisia unui prim-ministru. Mecanismul care dărâmă prim-ministrul şi Guvernul este Parlamentul.

Apropo de reprezentativitate, vreau să vă spun că este una dintre tezele pe care le-am înţeles şi discutând cu constituţionalişti, profesionişti, profesori mari, avem în România minţi luminate cu adevărat. Reprezentativitatea este principiul de bază al lumii noastre democratice, al ţării noastre. Dilema, preşedintele, aşa zic politicienii, mai ales cei care l-au sprijinit, vorbesc de grupul său politic ( ...), oferta de astăzi, de pe masa alegerilor, conţine grupuri politice cu preşedinţii lor în frunte, pe o parte, şi pe cealaltă parte, eu şi încă vreo câţiva. Eu totuşi sunt mai bine plasat, se pare, decât ceilalţi care au acelaşi gen de discurs ca şi mine, eu fiind independent. Şi toată lumea zice aşa: preşedintele este cel mai votat din România, el este conducătorul, trebuie o republică prezidenţială, să schimbăm Constituţia. Greşit. Câtă vreme Constituţia este în vigoare şi este, iar preşedintele, conform Constituţiei, este chemat să vegheze asupra aplicării şi respectării Constituţiei, ultimul de pe lume care are dreptul să spună că ea - Constituţia - este proastă este preşedintele. Ori chiar ei o fac. Nu le ajunge.

Unul dintre candidaţi, domnul Barna, nu ştiu câte puncte a făcut, că aşa e, fă 10 puncte de intenţie, primul este schimbarea Constituţiei, pentru că vreau mai multe prerogative, zice el, ca viitor preşedinte, adică vreau să fiu şi mai preşedinte. Să vedem despre ce este vorba, reprezentativitatea înseamnă vot public, cetăţenii votează, iar voturile lor trebuie să se transforme în putere sau mandate. Când votează la Parlament, în unanimitate, voturile lor se transformă în mandate şi se mută în Parlament, toate. Deci Parlamentul are reprezentativitate, în unanimitate, orice vot dat se regăseşte în Parlament. Când preşedintele candidează, îl votează jumătate plus ceva, deci nu toţi. Se poate spune că o parte mare din societate nu-l votează. Atunci care dintre aceste organisme are mai mare reprezentativitate democratică? Parlamentul este răspunsul şi nu preşedintele. Vi se pare ciudat că unul ca mine care pledează pentru asta, vrea mai puţine prerogative, sau cele corecte, păi, aşa scrie în Constituţie, despre asta este vorba. Dacă împingem o lege mai într-o parte ca să ne convină, atunci pe teoria asta, oricine din ţara asta are dreptul să împingă orice lege, ei, nu-mi convine să trec pe verde, o să mai ciupesc un pic şi pe roşu. Nu, ordinea de drept înseamnă respectarea efectivă a tot ce înseamnă legislaţia în România. Este singura soluţie în dezordinea generalizată în care ne aflăm.

AGERPRES: Aţi afirmat că în cazul în care veţi ajunge preşedinte nu vă veţi desfăşura activitatea la Palatul Cotroceni, ci veţi cere un alt sediu. Unde consideraţi potrivit să-şi desfăşoare activitatea Administraţia Prezidenţială?

Mircea Diaconu: Postura în care mă aflu eu presupune să pot discuta sau comenta principii, nu decizii, aici este vorba de decizii. Legat de principiul meu, pledoaria mea este următoarea: Palatul Cotroceni este un palat regal cu o destinaţie, prin testament regal, care nu este asta, drept care, până şi în timpul stalinismului, cu tancurile ruseşti aici, Palatul Cotroceni a fost Palatul copiilor şi acolo generaţii de copii învăţau tot felul de lucruri frumoase şi bune, până şi atunci. Primul dintre preşedinţi care a zugrăvit şi s-a pregătit să intre acolo a fost Ceauşescu, după care au năvălit unul după altul preşedinţii noştri în Palatul regal, în vârful dealului. De ce zic şi apăs lucrurile acestea, pentru că s-a ajuns la un fel de masare a orgoliului acestei persoane până la, din păcate, la cei mai mulţi dintre ei, nu la toţi, s-au învârtit rotiţele prin cap şi au început să creadă că sunt uşor statui, uşor desprinşi de pământ şi asta nu se poate întâmpla la oamenii obişnuiţi, că, din păcate, şi preşedinţii - un profesor de fizică de la Sibiu ajunge preşedinte, un marinar de pe un vapor ajunge preşedinte. Şi atunci, îmi spuneţi mie, trebuie să fie altfel preşedintele, nu ca noi toţi. Deci era în regulă că erau un profesor şi un marinar, dar s-a întâmplat ceva cu mintea lor în clipa în care prerogativele astea: SPP peste SPP, covoare peste covoare, dealul, palatul etc, şi bieţii oameni... Aşa cum spunea unul dintre bunicii mei, care a făcut Primul Război Mondial: omul, băiete, suportă cel mai greu prea răul, dar mai ales prea binele. Prea binele este o mare problemă la bietul om. Se întâmplă ceva cu creierul lui. De aceea şi nu numai de aceea, cred că trebuie să rupem, cum se spune, schimbi locul, schimbi norocul, se spune în ţara noastră, în popor şi la poker şi la destin. Trebuie rupt ceva, în orice caz trebuie revenit la o formă de bun simţ, cu care nu ne-am obişnuit, nu mai ştim că există, la o măsură a lucrurilor, o decenţă, o modestie care trebuie să înceapă de sus şi prin exemplu personal. Dacă nu este aşa, nimic nu mai funcţionează, efectul palton vreau să nu mai existe în România, sau chestia aia de la Băsescu: bă, ştii cine sunt eu, eu sunt şeful. Detest lucrurile acestea şi de aceea vreau să dau genul acesta de semnale dintr-o dată, puternic, ca să se înţeleagă despre ce trebuie să vorbim şi care este stilul pe care îl propun.

AGERPRES: Înţeleg că nu aţi fi de acord ca şeful statului să aibă puteri sporite, care să-i permită în cazul unei crize să demită Guvernul sau să dizolve Parlamentul?

Mircea Diaconu: Dar nu există aşa ceva în Constituţie, nici şeful statului şi nici demiterea prim-ministrului. E simplu ca bună ziua, deci nu există nicio cale constituţională, pe nicio criză cu putinţă, ca preşedintele să-l demită pe prim-ministru, numai Parlamentul îl demite pe prim-ministru, sunt nişte principii. Cine te pune, ăla te demite. Ori prim-ministrul nu este decât desemnat de preşedinte ca persoană, într-un demers procedural de a accede către această calitate.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Întrebarea era dacă aţi fi de acord cu o modificare a Constituţiei...

Mircea Diaconu: Cu nicio modificare nu sunt de acord şi nu sunt de acord cu nicio modificare pentru că situaţia noastră ca democraţie, ca administraţie europeană ce suntem, este de tip dezordine şi până nu faci ordine perfectă, nici măcar nu ştii dacă într-adevăr e nevoie sau nu. E un haos generalizat legislativ sau comportamental, întâi trebuie să ne aşezăm pe ordinea de drept existentă, toate sunt în vigoare, nu le respectă nimeni şi noi vrem să, încă, schimbăm altceva. Este demenţă în sine, ca principiu. Pe de altă parte, nu poţi face acest demers decât în măsura în care Parlamentul, în Parlament există o majoritate uriaşă, doritoare şi activă. Nu este. Deci vorbim degeaba. Una la mână, al doilea, este ţara lui Ceauşescu în care a avut toate puterile, a da puteri unui om în ţara lui Ceauşescu este o prostie istorică.

AGERPRES: Este necesară o largă asumare a clasei politice, în baza unui acord parafat, pe teme care să conducă la dezvoltarea stabilă a României şi, dacă da, cum veţi proceda să coagulaţi un astfel de demers şi pe ce subiecte ?

Mircea Diaconu: Preşedintele, v-am spus de verbele extrase din Constituţie, are toate aceste verbe. Mediază, ce înseamnă că mediază ? Asta face, mediază între părţi, oricare ar fi ele, mediază dacă sunt neînţelegeri, mediază dacă sunt propuneri. (...) Colaborează, scrie acolo, cu toată lumea, către ceva, nu altfel. Se consultă, asta înseamnă automat că e nu ştie tot şi nu decide tot, deci nu el vine cu un proiect de tipul ăsta, de greutatea de care spuneţi dumneavoastră. Ştiu, se vehiculează, aşa, un clopoţel, din când în când unul îl scoate din buzunar, proiect de ţară: aveţi un proiect de ţară sau am un proiect de ţară? Nimic mai greşit şi mai fals. Un proiect de ţară este o chestiunea atât de importantă şi de grea şi de generaţii, nu de un om, încât nu poate fi semnată de un om, niciodată.

Vă dau un exemplu, Martha Bibescu spune aşa, la un moment dat: românii nu şi-au dat niciodată un proiect mare de la o generaţie la alta, în afară de proiectul Unirii. Când spui proiectul Unirii, şi au trecut atâtea generaţii şi ani ca să punem în practică, toţi, sau mulţi, sau cei mai mulţi au muncit pentru acest proiect, nu e al cuiva. A devenit, din discuţie publică, din necesitate publică, din nevoia noastră, pur şi simplu, a devenit, s-a coagulat, după care politicienii şi nu numai, şi intelectualii şi toată lumea a împins către acest proiect până când a fost făcut. Ăsta e un proiect de ţară, ăsta e nivelul unui proiect de ţară. Mărunţişurile celelalte sunt clopoţeii de picior sau de urechi, care vreţi, mărunţişuri. Mai departe, un alt proiect de ţară a fost aderarea noastră europeană, NATO şi UE. Nu-l poate semna nimeni, Guverne întregi cu diferite culori politice au lucrat la această ţintă, ăsta e proiect de ţară.

Restul, "România educată", proiectul domnului preşedinte ( Klaus Iohannis - n.r.), singurul declarat, declamat şi nerealizat, sau, mă rog, numai vorbit - "România educată"... Trebuie lucrat şi puţin la text, pentru că presupune automat că România este needucată şi ea trebuie educată. Deci, umblam puţin la text, dar sensurile sunt greu de priceput, diferenţele, pentru unii dintre noi. În fine, nu asta e problema, problema e următoarea, că este un proiect firesc şi de nivel administrativ sau naţional, fără discuţie asta, fiind de competenţa unui guvern, în aplicare nu se poate face exact fără guvernul efectiv în activitate, deci nu preşedintele... Poate să pună în discuţie publică necesitatea educaţiei, ca principiu de dezvoltare, atât, dar nu în sine.

Am zis educaţie şi aici ne proptim într-un lucru care pe mine mă deranjează rău de tot. (...) Zicem educaţie, da, toată lumea zice, da, trebuie să începem cu educaţia şi toţi încep să discute despre şcoală, fără să priceapă, fără le treacă prin cap că educaţia e totul, nu numai şcoala, e familia, e societatea, e comunitatea, e contextul, toate. Şi natura e o formă de educaţia asupra omului, şi invers. Educaţia e un termen atât de complex, ăsta este etajul unui preşedinte, de a vedea lucrurile în ansamblul lor, în conexiune între ele, cu efecte adverse şi aşa mai departe. El e preşedintele părţilor, nu al unei părţi, al unei probleme, el nu rezolvă o problemă sau alta, ci fenomenele. Şi el trebuie să privească în ansamblu lucrurile pentru că, altfel, un ministru de resort, cutare, se duce punctual la ce are el şi pe subiectul lui şi rezolvă un lucru sau vrea un lucru. Dar dacă acel lucru, care pare la prima vedere în regulă şi necesar deranjează sau rupe sau modifică un alt sistem prin influenţă, care e cu totul altul, lucrurile astea nu le va vedea acel ministru, pentru că el se ocupă de un subiect, şi, stop. (...) Preşedintele trebuie să vadă în ansamblu lucrurile, să le înţeleagă, fenomenele, riscurile de ţară, ăsta e nivelul lui de preocupare şi de activitate.

Am zis vreo clipă de schimbă miniştri, dă afară prim-miniştri, intră în spaţiul politic efectiv? Nu are voie, deci, insist pe acest subiect. Vă dau un exemplu, ca să fie clar pentru toată lumea. Sistemul bancar este un sistem unitar, echilibrat, delicat, sensibil, cu echilibre care se menţin, câteodată se dezechilibrează, dar nu foarte, (...) şi care, de asemenea, beneficiază de o structură de mediere şi de echilibru care e Banca Naţională a României. Imaginaţi-vă o clipă că Mugur Isărescu ar ieşi public şi ar zice: banca nu ştiu care, jos cu ea, e proastă, să cadă ! Vă puteţi imagina ce se poate întâmpla ? Ei, exact asta face preşedintele nostru, Iohannis, şi face de ani de zile, vrând "Guvernul meu", cum adică al meu? Eu ştiam că e al României, pentru Dumnezeu. (...) Aici s-a ajuns şi pare că e normal, atâta lume din ţara asta nici nu se miră. Bun, nu se miră, vă spun de ce, nu au nicio vină oamenii pentru că de atâta amar de vreme, de 15 ani în orice caz, s-a întâmplat la fel. Există teoria aia, "banalizarea răului". Banalizarea răului înseamnă, îţi apare în viaţă, te sperie, te supără, te enervează o dată, a doua oară mai puţin, a treia oară mai puţin şi a patra oară zici: păi, dacă asta e normalitatea... Aici suntem. Trebuie tratate aceste lucruri. Cum? Trecând exact în partea cealaltă, rupând tot, până şi Palatul Cotroceni, destinaţia, locaţia...

Mă întrebaţi unde ? Ce ştiu eu unde ? Dacă ajung în situaţia, dacă trec în turul al doilea, încep deja să vă spun unde, dar acum ce sens are, pierdem vremea. Undeva o să găsesc şi mi-aş dori tare mult, uite aşa, pur şi simplu, din ce în ce mai mult mi-aş dori să pot să intru în turul doi şi chiar în turul trei, care e mai lung şi are cinci ani, pentru că există în România nişte locaţii senzaţionale şi de tradiţie şi cu istorie inclusă şi într-o paragină desăvârşită. Şi o să găsesc aşa ceva din România şi o să o salvez, o să o salvăm, renovând-o, punând-o în picioare ca destinaţie a prezidenţiabililor României, dar nu Palatul Cotroceni.

AGERPRES: Care este principalul obiectiv de politică externă pe care l-aţi promova ca preşedinte al României?

Mircea Diaconu: În afară de ce am spus mai devreme, proiectele de ţară care pot apărea (...). De exemplu, comportamentul prezidenţial pe extern ar trebui limpezit şi trebuie deja limpezit, în sensul că susţinătorii clamează sau greşesc considerând că (...) prestaţia de la Bruxelles a preşedintelui e politică externă. Nu este politică externă, este chiar politică internă, pentru că noi suntem europeni, pentru că Bruxelles-ul pentru un preşedinte al României şi prim-ministru şi ceilalţi este doar posibil încă un birou acolo şi atât. Nu e politică externă, să dăm de-o parte chestia asta.

Politică externă înseamnă cu totul altceva, să încerci să te duci, să faci eforturi şi diplomatice şi concrete să legi ţara ta de alte spaţii, să deschizi căi noi, de pieţe comerciale, de relaţionare cu alte spaţii ale lumii, asta înseamnă politică externă. Şi un alt culoar extrem de important este relaţia cu vecinii. Aţi văzut, fiecare avem vecini, dacă nu te înţelegi bine cu un vecin e un coşmar, e un coşmar viaţa acolo. Nu, nu ai voie să faci asta, trebuie să faci toate eforturile cu putinţă să ai relaţii foarte bune şi corecte cu vecinii tăi. (...) Acum eu spun cum ar trebui sau ce ar trebui făcut. România a avut pieţe mari de desfacere în toată lumea, s-au dus războaie în omenire pentru pieţe de desfacere, războaie mari. Ori, noi le-am avut şi le-am pierdut, pur şi simplu, din neglijenţă, din delăsare, câteodată cu rea-intenţie, dar de tip românesc, pentru că oricine vrea să te scoată de piaţă, un altul. E normal asta, nici nu trebuie să te mire, dar nu te lăsa.

Câte exemple vreţi, vă dau, de pieţe mari, ARO, sunt specialist în această problemă pentru că am şi ARO şi sunt de pe la Câmpulung de acolo şi ştiu toată povestea. Acolo a fost o operaţiune, pur şi simplu nu e o simplă pierde de piaţă, aveam piaţă mondială şi ne băteam de la egal la egal pe zone mari din lume, pe continente întregi, ne băteam cu marile firme de gen. Ne băteam şi câştigam pe acelaşi principiu pe care, astăzi, Duster şi restul câştigă pieţele. (...) Să zicem că te duci undeva într-o altă ţară, într-o altă zonă, cu acest gen de intenţie, tu, când te duci preşedinte acolo trebuie să te duci cu România, nu cu soţia, ca să vezi muzee şi să-ţi faci poze pe acolo. Nu faci turism acolo, te duci cu tot ce înseamnă România, cu oameni de cultură, cu oameni de afaceri, cu tot ce poţi să arăţi bine, bun, despre tine şi să legi relaţii de colaborări şi coproducţii de orice fel, (...) să spui lumii întregi ce ai, cât de bun eşti, ce resurse ai, ce talente. Asta trebuie să facă un preşedinte, să deschidă noi pieţe, asta înseamnă politică externă. Nu să schimbe ambasadorii, asta poate să facă şi un director general de la minister, tu doar avizezi, nu e asta problema principală, absolut deloc.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Cum poate influenţa preşedintele Mircea Diaconu subiecte precum aderarea la Spaţiul Schengen, ridicarea vizelor pentru români în SUA şi ridicarea MCV-ului?

Mircea Diaconu: Sunt lucruri diferite. SUA reprezintă politică externă, restul sunt politică internă. SUA, există o diferenţă (...) între a fi invitat şi a fi chemat. Când eşti chemat şi ţi se dă un "to do list", şi zic "to do list" că aşa s-a împământenit, e o listă de făcut, de cumpărat, cum îmi dă mie soţia când mă duc la magazin, am listă şi nu ies din listă, am de cumpărat aia, aia şi nu ies din lista dată de soţia mea. A fost o glumă, nu vă speriaţi, că Diaconu, dacă se duce, nu se duce cu lista de la soţia lui, ci de la România. De la România accept orice listă, nu că accept, o vreau, România trebuie să-mi dea liste când plec afară, liste de făcut.

Cu Schengen-ul, demult spun, dar spun şi eu pe unde pot, nu am nicio calitate mai mult decât sunt şi mă vedeţi. (...) Uitaţi ce simplu este cu Schengen-ul, sunt tratate, până la urmă am semnat nişte tratate, am intrat în condiţii legale în UE, e un parteneriat, sunt nişte reguli. Şi regulile astea se pot, din când în când, greşi în aplicare sau nu sunt foarte clare. Atunci s-a constituit şi un organism care reglează, arbitrează genul ăsta de neînţelegeri şi care e Curtea de Justiţie de la Luxemburg. Uitaţi ce simplu este, preşedintele nostru, care se duce în Consiliu - pentru că acolo Consiliul contează, cel mai mult dintre instituţiile europene contează, şefi de state şi guverne. Acolo se iau hotărârile, în sensul subiectelor de risc sau importante care trebuie reglate sau nu funcţionează bine şi, de acolo, după ce decid ei că subiectul ăla trebuie reglat, pleacă pe circuit la Comisie şi după aia, în Parlament, spre a fi votate, dar decizia de acolo pleacă - ei, acolo, e preşedintele, şi preşedintele nostru, dacă acolo se duce cu România şi dacă nu se duce acolo ca membru al unui partid, de dreapta ultimii doi preşedinţi, uitându-se în dreapta către partidul respectiv, cu sediul principal în Germania, la doamna Merkel (...). Acolo trebuie să voteze România, nu Partidul Popular European prin preşedintele nostru. (...) Bun, dacă e România cu el, el zice următorul lucru: dragi colegi, vă iubim şi toată lumea, nu despre asta e vorba, nu avem nimic cu nimeni, dar aici scrie în Tratate că niciun stat nu poate fi discriminat în raport cu alte state şi, iată, o listă de discriminări ale României, 1, 2, 3, că sunt mai multe. Începem cu Schengen-ul, este o chestiune tehnică inclusă în tratate, în care scrie clar în ce condiţii se ridică, cum şi aşa mai departe. Am făcut investiţia s-a şi verificat tehnic, e în regulă, funcţionează, ei, dar nu se ridică politic, dar nu are nicio treabă cu politicul, niciuna. "Păi nu, că nu e MCV-ul"... Ce legătură are, ăla e cu totul alt subiect. Deci o forţare absolut anormală. (...) El ar trebui să spună următorul lucru: Schengen-ul, deci, argumentez, e în regulă, e tehnic, l-am făcut, îl avem, s-a validat, după care o vreme mai stăm că suntem colegi şi aşa mai departe, după care luăm frumos tratatul, ne pregătim dosarul şi mergem la Curtea de Justiţie la Luxemburg ca să arbitreze această neînţelegere, aşa aş face, aşa am face, aşa ar trebui să facă România. Nu a făcut-o de niciun fel, stă pe jumătate de scaun, se uită spre partidul respectiv şi cam asta e, joacă nişte jocuri. Şi parcă e o fatalitate, nu, râd de noi pur şi simplu. De ce? Că stăm aşa. Ce spun eu nu e antieuropenism, ci exact invers, eu vreau şi pledez pentru o integrare mai mare în Europa, mai serioasă şi profundă, pe măsura potenţialului nostru, nu altceva, exact asta vreau. Şi ei vor fi foarte mulţumiţi. Iarăşi recurg la vorbele româneşti: dacă tu nu te respecţi, nu te respectă nimeni, se zice la noi. Şi pe cuvântul meu că aşa este, păi hai să ne respectăm pe noi şi o să vedeţi cum toată lumea ne respectă şi ne dă ce e al nostru.

AGERPRES: Şi legat de ridicarea MCV-ului ?

Mircea Diaconu: MCV-ul este o altă chestiune, este un cal-măgar, este o ciudăţenie, cum să spun, a fost agăţat din propria... un fel de exces de zel al nostru pe coada Tratatului. Stai, stai, stai, cum ar veni, pleca trenul şi am mai agăţat o tinichea ...dar noi am agăţat-o nu altcineva. Drept care acesta, de ce zic că e o ciudăţenie, nu are în scripte nicio metodă, o procedură de ridicare. El se pune şi, gata ! Deci, nu ştie nimeni cum se scoate, drept care nu-l iau în seamă sau îl folosesc aşa ca un fel de mică rangă, de pioneză, din când în când, iată, pentru că el este elaborat, de aici îţi dai seama cât de important este sau neimportant, de o structură intermediară de secretariat din cadrul Comisiei, nici măcar de la comisia de specialitate, aia juridică. Nu, nişte fete de pe acolo fac asta pe baza unor informaţii primite din România - şi au fost tendenţioase şi mincinoase întotdeauna - sau de la diverse ong-uri foarte aplicate, tot din România, şi ne dau în cap cu el, şi cu asta basta. E vina noastră, este o grădină a noastră, nu o plivim, nu o îngrijim, nu suntem atenţi la ea.

Pe de altă parte, deja sunt mecanisme în Europa care fac cam acelaşi lucru la celelalte ţări şi se cam cere o astfel de evaluare, o presiune destul de mare din partea Parlamentului în orice caz (...) asupra tuturor să instituie o formă de control, verificare pentru toate statele membre, nu numai pentru România şi Bulgaria, în speţă. De aia şi cumva nu prea uită lumea acolo, sigur, noi cădem pe spate, ăia fac ceva politică, făcând MCV-ul, fac politică şi nu altceva, dar e pe cale de dispariţie şi e pe cale naturală, nu l-aş lua în seamă aproape deloc.

AGERPRES: Ce minusuri şi ce plusuri aţi identificat până acum în campania electorală?

Mircea Diaconu: În general, de multă vreme campaniile electorale în România sunt ratate. De ce spun asta ? Să luăm cel mai proaspăt exemplu, cel cu europarlamentarele din mai, în care s-a vorbit despre ce vreţi pe lume, numai despre subiect nu, nu, absolut deloc, iar acuma pe prezidenţialele acestea, se vorbeşte, în orice caz în zona vizibilă şi importantă, pur şi simplu pe nişte culoare, pe nişte ţinte ce ţin de guvernare, de parametrii economici, care nu sunt pe linia constituţională a atribuţiilor preşedintelui. Nici acum nu se discută, de asta, aproape disperat, am ieşit în spaţiul public manifestându-mi dorinţa să candidez ca să pot să spun lucruri de tipul ăsta: nu vorbim despre ce trebuie, în sensul acesta, ca pledoarie. Apoi, e de neînţeles, nişte oameni politici se pregătesc pentru un demers anume, cum ar veni, am de sărit o ştachetă la nu ştiu de înălţime, mă pregătesc, aţi văzut cum fac sportivii, se concentrează, nu ştiu ce, şi între timp, în timp ce pleci deja către această ştachetă, faci trei paşi ca sportiv şi zici, hai să-mi schimb gheata din dreapta şi te opreşti, schimbi gheata, când tu ai de sărit acolo. Asta cu căderea Guvernului, forţarea asta acum, când suntem pe demersul ăsta, mi se pare absolut de neînţeles, jur, cu toate că e o realitate politică. Nu ştiu, ori o faci pe aia, ori o faci pe cealaltă, şi atunci cele două subiecte s-au bruiat unul pe celălalt, e aproape fără ieşire situaţia asta. Cert e că vor fi nişte alegeri prezidenţiale nediscutate.

AGERPRES: Un recent sondaj de opinie, IMAS, vă plasează pe locul al doilea în preferinţele electoratului, dumneavoastră cum vă vedeţi la acest moment ?

Mircea Diaconu: Nu mă văd în niciun fel, nu pierd vremea cu lucruri de tipul ăsta şi pentru că sondajele pe perioada asta sunt atât de diferite între ele şi, până la urmă, nu ştiu, se fac afaceri bune pe sociologie acum, că se cere, toată lumea are nevoie de sondaje şi, uite aşa, se practică genul ăsta, probabil. Pe de altă parte, există şi funcţionează ca forme de manipulare sociologică, nu vorbesc din partea sociologilor, sunt tehnici de genul ăsta, hai să dezamorsăm alegătorii lui... ca să aibă senzaţia că, dacă pun un vot acolo, îl pun degeaba, (...) cumva să împingi opţiunea aceluia în altă parte pe criteriul ăsta. Sunt, din astea, manipulări. Nu cred în ele, în cifre, nu sunt foarte atent la ele, nici nu am timp de aşa ceva, pentru că nu-mi ajung minutele, d-apoi zilele, la ce mi-am propus să fac. Singurul sondaj corect va fi, să sperăm că va fi corect, şi aici am iarăşi mari dubii, pe 10 noiembrie.

AGERPRES: Cum vă imaginaţi România la finalul mandatului dumneavoastră de preşedinte, ce vreţi să schimbaţi?

Mircea Diaconu: Nu-mi imaginez, nu, eu nu schimb nimic, pentru că preşedintele nu schimbă, ajută la schimbare, determină schimbarea, dar nu impune şi nu o schimbă el. El nu e factor executiv, deşi face parte structural din zona executivă, dar cu alte atribuţii, de mediere, de echilibru, de consultare. Deci, nu trebuie să schimbe el, ca persoană, mă rog, ca instituţie. Dacă, aşa, mi-aş dori pur şi simplu să putem folosi alte criterii de evaluare, de exemplu, zâmbetul omului de pe stradă, eu vreau ca oamenii pe stradă, îmi doresc să nu mai fie atât de, nu ştiu, căzuţi, de trişti. Vreau să trăim zâmbind şi să ne bucurăm mai mult de micile realizări ale vieţii, ale prieteniei, să ne vedem unii pe alţii, să nu trecem cu capul în pământ sau pe cealaltă parte a străzii că vine celălalt sau mai ştiu eu ce. E mica fericire, pe aia mi-o doresc şi cam atât. În rest, o să discutăm peste cinci ani. Mă întrebaţi peste cinci ani.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Veţi mai rămâne în politică după alegeri, în cazul în care nu veţi fi ales preşedinte?

Mircea Diaconu: Dar nu sunt în politică. Sunt independent şi e statutul meu, e contractul meu public făcut în 2014 şi din care nu o să mai ies niciodată. Nu înseamnă că am ceva cu politica, nu sunt antisistem, sunt unii care vin şi zic: politicienii toţi la groapa de gunoi, eu sunt altul, o luăm de la capăt, ei făcând sau comportându-se mai rău decât cei mai răi politicieni, mai versaţi.

Nu sunt, nu, deloc, însă spun că pentru acest gen de funcţie, conform Constituţiei, nu trebuie o prestaţie eminamente politică, ci dimpotrivă, e nevoie de arbitraj, exact pentru ca lumea politică să funcţioneze, polemic, aşa cum este, democratic, aşa cum trebuie să fie. Deci, nu, nu, nu voi intra în niciun partid, că asta mă întrebaţi de fapt. Mulţi m-au întrebat: o să te înscrii ? Nu, ăsta e contractul meu public şi aşa rămâne. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: George Onea, editorI online: Adrian Dãdârlat, Alexandru Cojocaru)

Citiţi şi:

#Prezidenţiale2019 Neamţ: Mircea Diaconu spune că nu doreşte o carieră politică dacă nu câştigă alegerile prezidenţiale