Dăncilă: Grupul PPE susţine înfiinţarea unei fabrici Volkswagen în Bulgaria; unde sunt liberalii?
Premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat, luni, că grupul Popularilor Europeni, din care fac parte şi europarlamentarii liberali, susţine înfiinţarea unei fabrici Volkswagen în Bulgaria, cu toate că autorităţile de la Bucureşti au oferit condiţii mai avantajoase.
În acest sens, a adăugat Dăncilă, liderul grupului PPE, Manfred Weber, a trimis o scrisoare companiei în care arată susţinerea funcţionării unei fabrici Volkswagen în Bulgaria, ea apreciind că nu poate să ştie doar premierul despre un astfel de document, iar şeful statului nu.
"Noi am discutat despre acest proiect (Volkswagen în România - n.r.), chiar ministrul Comerţului şi Antreprenoriatului a fost în Germania, a vorbit cu boardul Volkswagen despre acest proiect. Avem cele mai avantajoase condiţii pentru o investiţie în România, dar din păcate nu avem susţinerea necesară. Grupul Popularilor Europeni a trimis o scrisoare prin care susţin Bulgaria. Domnul Weber, care este liderul Grupului PPE, a trimis această scrisoare către Volkswagen, prin care susţin Bulgaria, şi atunci vă întreb: unde sunt membrii PNL, ce a făcut domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că dânsul este preşedintele PNL, dânsul ne reprezintă în Consiliu. Nu a putut discuta când a mers la Consiliu pentru a susţine România, nu a putut discuta cu liderul Grupului PPE pentru a susţine România? (...) PNL, membru în grupul politic al PPE, susţine acest lucru. (...) Acum ştiu (despre scrisoare - n.r.) şi pot merge la liderul de grup să îi spună că nu este o abordare corectă faţă de România", a spus Viorica Dăncilă.
Ea a anunţat că va discuta cu cancelarul german, Angela Merkel, pe marginea acestui subiect.
"M-aş fi aşteptat ca domnul preşedinte, chiar în Consiliul unde se întâlneşte cu doamna Merkel, la Bruxelles, cu liderii grupurilor politice, cu preşedintele Comisiei, să aibă o atitudine favorabilă României. Dar vedem că acest lucru nu s-a întâmplat. Da, eu voi încerca o convorbire telefonică (cu Angela Merkel - n.r.). Voi face tot ce este posibil pentru a aduce această investiţie în România. Ştiu cât de importantă este pentru ţara mea. Dar domnul preşedinte chiar zilele trecute a mers la Bruxelles să vorbească cu preşedintele Comisiei Europene şi i-a spus că eu nu mai am puterea nici să mai pun "comisar", că de fapt nu mai contăm. Deci această atitudine prin care domnul preşedinte s-a poziţionat la Bruxelles nu îi face cinste, iarăşi duce problemele interne în plan european", a susţinut liderul PSD.
Dăncilă a adăugat că încearcă să discute cu Angela Merkel, dar ar fi fost normal ca şeful statului să fi susţinut interesele României la Bruxelles.
"Eu acum încerc să iniţiez această convorbire, dar dacă domnul preşedinte a mers la Consiliu şi a spus că, de fapt, noi nu mai contăm, probabil, liderii europeni care au o altă abordare vor ţine cont de acest lucru. Dânsul a spus că este mai important un premier desemnat decât unul interimar. (...) Cred că toate aceste lucruri, abordări personale costă România şi îi costă pe români. Eu voi iniţia o discuţie cu doamna Merkel legată de acest lucru. O să îi solicit ministrului (Radu Oprea - n.r.) să meargă în Germania, pentru a discuta despre relocarea în România pentru Volkswagen. (...) Nu este de acuzat Weber, probabil partea bulgară a vorbit cu Weber, ai noştri nu au vorbit, şi el a acţionat aşa. Ceea ce este de acuzat este atitudinea noastră. (...) O să încercăm o nouă discuţie, o să meargă ministrul din nou în Germania pentru a avea o discuţie cu liderii de la Volkswagen. Noi ne vom bate până în ultima clipă. Dacă preşedintele nu vrea să se implice, vom încerca să facem tot ceea ce este posibil ca să ne implicăm noi, sperăm că vom reuşi. (...) Cred că şi preşedintele ştie de scrisoare, dar i s-a părut mai important să plece, să lase ţara în haos", a adăugat Dăncilă.
Premierul demis a mai afirmat că începuse discuţiile cu Emiratele Arabe, urmând să fie semnată demararea lucrărilor pentru construirea unui aeroport în zona Bucureşti Sud.
"Începusem o discuţie pentru Aeroportul de la Bucureşti Sud cu Emiratele Arabe şi investitori români, astfel încât să începem proiectul de acolo. În momentul actual nu mai au aceeaşi dorinţă de a discuta pentru că este un guvern interimar. Avem deja şi schema. Am discutat cu Emiratele Arabe, am discutat cu investitorii din România, urma să semnăm demararea lucrărilor pentru acest aeroport", a detaliat Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Lasconi: Colegii din USR mă susțin; numai la televizor am auzit că există unii care nu m-ar susține
Președinta USR, Elena Lasconi, declară că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială. Ea a menționat că este 'o luptătoare', în ciuda încercărilor care au vizat scoaterea ei din competiția electorală. 'Eu cred că colegii m
Ședință de guvern - vineri; OG privind modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pe ordinea de zi
Guvernul va aproba, vineri, prin ordonanță, modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. 'Pentru a nu exista riscul neplății impozitului specific pe cifra de afaceri, persoanele juridice străine care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale care nu au înregistrat un sediu permanent &ici
Prima vizită oficială în România a Roxanei Mînzatu în calitate de vicepreședintă executivă a Comisiei Europene
Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, se deplasează în zilele de 3 și 4 februarie la București, aceasta fiind prima vizită oficială a lui Mînzatu în această calitate, informează joi reprezentanța în România a Comisiei
Mihai Ghigiu: Congresul extraordinar al PSD - duminică, la Palatul Parlamentului; Crin Antonescu va fi desemnat candidatul la prezidențiale
Consiliul Politic Național al PSD a decis joi convocarea congresului extraordinar pentru finalizarea procedurii de desemnare a lui Crin Antonescu drept candidat al partidului pentru funcția de președinte al României. 'Tocmai s-a încheiat ședința Consiliului Politic al PSD. Principala temă a ședinței s-a referit la congresul extraordinar al part
Marcel Ciolacu: Crin Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL, UDMR și minorități la prezidențiale
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că este ''foarte puțin probabil'' ca PSD să aibă un alt candidat decât Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, din moment ce acest lucru a fost decis în coaliția de guvernare, iar el și-a pus semnătura pe un acord în acest sens. Prim-ministrul a fost întrebat cum comentează fapt
Nicușor Dan: Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă, corectă din punct de vedere juridic, dar nu și moral
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat joi că respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale de către Curtea Constituțională a fost o decizie corectă din punct de vedere juridic, dar nu și din punct de vedere moral. 'Pe cazul Șoșoacă, am citit în amănunt decizia Curții Constituționale și, în opinia mea, ea este corectă.
Ciolacu: Eu nu am avut nicio discuție cu domnul Klaus Iohannis
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, joi, întrebat în legătură cu solicitările privind demisia președintelui Klaus Iohannis, că nu a avut nicio discuție cu șeful statului. 'Eu nu am avut nicio discuție cu domnul Klaus Iohannis', a afirmat Marcel Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național al PSD, întrebat dac
Marcel Ciolacu: O să avem ședința de Guvern pentru buget probabil sâmbătă
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că probabil sâmbătă va avea loc ședința de Guvern în care va fi aprobat bugetul pe anul 2025, iar joi seară proiectul de buget urmează să fie pus în transparență. 'O să avem ședința de Guvern cred că sâmbătă, în seara aceasta domnul ministru de Finanțe dorește să îl pună în trans
Nicușor Dan: Dacă va câștiga Călin Georgescu alegerile prezidențiale, va fi o nenorocire din punct de vedere economic
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, apreciază că, în cazul în care Călin Georgescu va câștiga alegerile prezidențiale, acest lucru va reprezenta 'o nenorocire' pentru România din punct de vedere economic. Nicușor Dan și-a motivat decizia de a candida la prezidențiale, în ciuda faptului că a fost reales recent ca edil al Capit
Guvern: Discuții cu sindicatele din industria de apărare, la Palatul Victoria, în vederea stimulării acestui sector economic
O echipă guvernamentală condusă de șeful Cancelariei prim-ministrului, Radu Oprea, și de ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a avut joi o reuniune, la Palatul Victoria, cu o delegație a Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA), condusă de președintele Alianței, Constantin Bucuroiu, pentru identificarea problemelor și găsirea de soluții în ved
MAE: România își reafirmă sprijinul neclintit pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei
România își reafirmă, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, poziția consecventă și sprijinul 'neclintit' pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei în limitele frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (
POT: PSD și PNL - operațiune de racolare a parlamentarilor suveraniști; cerem instituțiilor publice să investigheze
Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, susține că PSD și PNL încearcă să racoleze parlamentari suveraniști, prin 'promisiuni ilicite de bani', și cere instituțiilor abilitate 'să investigheze aceste practici și să apere integritatea actului politic în România'. 'Partidul Oamenilor Tineri (POT) cond
Fostul secretar al Departamentului pentru securitate internă al SUA, decorat de președintele Iohannnis
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind acordarea Ordinului Național 'Serviciul Credincios' în grad de Mare Cruce lui Alejandro Mayorkas, secretar al Departamentului pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii (2021-2025). Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a conferit ordinul lui Alejandro Mayor
Ciolacu: Investițiile și protejarea puterii de cumpărare a românilor sunt coordonatele principale ale bugetului pentru acest an
Investițiile și protejarea puterii de cumpărare a românilor sunt coordonatele principale ale bugetului pentru acest an, a declarat, joi, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a precizat că se are în vedere o estimare de creștere economică de 2,5%. Potrivit unui comunicat a
Ministrul Afacerilor Externe: Alegerile libere și transparente sunt fundația democrațiilor noastre europene
Alegerile libere și transparente sunt fundația democrațiilor noastre europene, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul evenimentului de la București dedicat președinției poloneze a Consiliului UE. El s-a referit la una din prioritățile președinției poloneze a Consiliului UE - combaterea atacurilor hibride la nivel comunitar