Klaus Iohannis: România şi eu, personal, păstrăm aceeaşi determinare pentru dezvoltarea Parteneriatului strategic cu SUA

Prioritatea strategică a României este şi va rămâne o relaţie transatlantică puternică, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 243-a aniversări a Zilei Independenţei.
"Recent, cu ocazia alegerilor europene şi a referendumului privind Justiţia, pe care l-am convocat pe 26 mai, românii au dat un vot covârşitor pro-european şi în sprijinul consolidării statului de drept, respingând fără echivoc populismul şi discursul antieuropean şi antijustiţie. Cetăţenii României au arătat o dată în plus că avem o societate matură şi că îşi doresc o ţară puternică şi sănătoasă, cu un sistem de justiţie curat şi independent, în deplină consonanţă cu statutul de partener al SUA şi de stat membru UE şi NATO. Prioritatea strategică a României este şi va rămâne o relaţie transatlantică puternică. O cooperare transatlantică solidă este cea mai sigură garanţie că vom putea gestiona cu succes provocările viitorului şi influenţa pozitiv dezvoltările pe plan global. (...) Veţi găsi mereu în România un aliat şi un prieten de încredere, o voce puternică în favoarea cooperării strânse dintre America şi Europa. Vă asigur că ţara mea şi eu, personal, păstrăm aceeaşi determinare pentru aprofundarea şi dezvoltarea Parteneriatului strategic cu SUA", a spus Iohannis.
Şeful statului a citat, la începutul discursului, din Declaraţia de Independenţă: "Puterea desemnată unui Guvern nu aparţine unui individ sau unui grup privilegiat, ci derivă din consimţământul celor guvernaţi; scopul Guvernului este să protejeze drepturile naturale şi libertăţile cetăţenilor; este dreptul şi datoria cetăţenilor să îi responsabilizeze pe guvernanţi faţă de modul în care îşi fac datoria ce le-a fost încredinţată".
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Potrivit preşedintelui, "principiile incluse în Declaraţia de Independenţă fundamentează şi astăzi cultura noastră de valori".
"Aceste idei - democraţie liberală, libertate politică şi economică, stat de drept, separaţia puterilor - continuă să ne alimenteze încrederea într-un viitor comun tot mai bun", a afirmat el.
Recepţia de Ziua Indepedenţei marchează 50 de ani de la misiunea Apollo 11, dar şi 30 de ani de la căderea comunismului. În 1989, a spus Iohannis, "după înlăturarea totalitarismului comunist, România s-a reconectat politic şi economic la familia occidentală, ca apoi să devină membru al Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene, precum şi partener strategic puternic al Statelor Unite".
În acest context istoric, "sprijinul Statelor Unite pentru eliberarea naţiunilor captive ale Europei, izolate în spatele Cortinei de Fier, şi asistenţa oferită în vederea reintegrării în comunitatea transatlantică a fost crucial". "Domnule ambasador Klemm, România nu va uita niciodată acest sprijin", i-a transmis şeful statului ambasadorului SUA la Bucureşti. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, imagine: Marian Vlăduț, redactor video. Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editori online: Gabriela Badea, Andreea Lăzăroiu)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
* Hans Klemm: America felicită România pentru preşedinţia de succes a Consiliului Uniunii Europene
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Budăi: Propun să nu intrăm la guvernare dacă se menține introducerea CASS pentru pensiile de peste 2.500 de lei
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, va sugera ca Partidul Social Democrat (PSD) să nu intre la guvernare, dacă măsura propusă privind introducerea contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei va fi păstrată. 'Dacă această propunere va rămâne pe lista întocmită la Cotroceni, eu voi propune în partid ca PSD să nu i
Regele Felipe al VI-lea și președintele Nicușor Dan au ajuns la Centrul de Instruire Întrunită de la Cincu
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, și președintele Nicușor Dan au ajuns, marți, la Centrul de Instruire Întrunită de la Cincu. Cei doi oficiali vor vizita Centrul de Instruire Întrunită 'Getica' și vor susține scurte declarații. De asemenea, Regele Spaniei și președintele Nicușor Dan vor avea, cu această ocazie, o întrevedere.
Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte implicat în viața publică
Peste jumătate dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte mai degrabă implicat în viața publică, arată Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai. Conform cercetării sociologice, 56,4% dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte mai degrabă implicat în viața publică, în timp
Președintele Nicușor Dan va reconfirma, la Chișinău, sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
Președintele Nicușor Dan va efectua, marți, o vizită oficială la Chișinău, context în care va reconfirma sprijinul cuprinzător al României pentru eforturile susținute de integrare europeană a Republicii Moldova și de accelerare a proceselor de reformă în toate domeniile cheie. Președintele Nicușor Dan efectuează
Regele Spaniei - în România; va vizita împreună cu președintele Nicușor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marți în România, unde, împreună cu președintele Nicușor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu. Conform programului anunțat de Administrația Prezidențială, vizita este programată la ora 10:20. Felipe al VI-lea a mai fost în România &ic
Președintele Nicușor Dan - marți, în vizită oficială la Chișinău
Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40 șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți au programate convorbiri tete-a-tete și în pl
Niciun rezultat după întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu liderii partidelor; Burnete: Negocierile vor continua
Întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu liderii partidelor pro-europene, care s-a desfășurat luni seara la Palatul Cotroceni, nu s-a finalizat cu niciun rezultat, negocierile urmând să continue marți pe concretizarea unui set de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. 'După o săptămână de consultări tehnice la
Ambasadorul României în SUA - întâlnire cu emisarul special al președintelui Trump pentru Ucraina
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu generalul (r) Keith Kellogg, emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina. Ambasada României în SUA a anunțat, luni, pe Facebook, că ambasadorul Andrei Muraru a abordat la această întâlnire perspectiva soluționăr
UDMR lansează un site pentru cei care doresc să ajute comunitatea din Praid
UDMR a anunțat luni lansarea site-ului ajutapraidul.ro, pe care sunt disponibile informațiile necesare despre asociațiile care primesc donații, precum și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la situația de la Praid. 'UDMR s-a implicat încă din primele momente în gestion
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Negocieri pentru viitorul Guvern; președintele Nicușor Dan ar urma să se întâlnească luni cu liderii partidelor pro-europene
O primă schiță a pachetului de măsuri fiscale care ar trebui agreate de partidele ce vor forma viitorul guvern este așteptată luni, așa cum a afirmat săptămâna trecută președintele Nicușor Dan. 'Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier - n.r.) până în mom
Președintele Nicușor Dan estimează că în zece zile România va avea un guvern învestit
Președintele Nicușor Dan estimează că 'în zece zile' România va avea un guvern învestit. 'Suntem într-o fază de discuții... Eu apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Așteptați-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiță, mâine, despr
Președintele Nicușor Dan participă la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'
Președintele Nicușor Dan participă duminică la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'. Evenimentul, care va începe la ora 16:00 la Sala Polivalentă din București, este meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu. Meciul demonstrativ va pune față în față două echipe: Home Legends și World Stars.
Președintele Nicușor Dan - marți, în vizită oficială la Chișinău
Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40 șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți au programate convorbiri tete-a-tete și &i
Premierul interimar: Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni
Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni și a solidarității în viața noastră socială, afirmă premierul interimar Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis duminică, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor. 'Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, e