Klaus Iohannis: În domeniul infrastructurii avem de-a face cu o butaforie
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că în domeniul infrastructurii există "butaforie", arătând că este ciudat că s-a lucrat la o autostradă chiar în timpul protestului din 15 martie.
"Semnale de alarmă s-au tras nenumărate. Dacă vedem un pic în interiorul ţării sunt atâtea manifestări şi chiar manifestări de stradă, adică demonstraţii organizate de societatea civilă, chiar şi de unele partide, care acuză că foarte multe demersuri sunt greşite, sunt fundamental greşite. Se schimbă legile Justiţiei de nenumărate ori cu scopul evident de a albi dosarele unor persoane cu probleme penale din arcul puterii. Avem nenumărate promisiuni pentru mari măsuri de infrastructură care pur şi simplu nu există. Nu vi s-a părut ciudat, când a fost protestul din 15 cu 15 minute, culmea, atunci s-a lucrat, cică, la nu ştiu ce autostradă, dar după ce s-a terminat protestul s-a terminat şi lucrul autostradă. Deci, o butaforie. În domeniul infrastructurii avem de a face cu o butaforie, adică ne facem că ne facem", a spus Iohannis la dezbaterea "Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă", organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului de către One World România.
El a susţinut că oamenii sunt sideraţi de felul cum se legiferează, dând ca exemplu în acest sens OUG 114/2018.
"Ordonanţa 114 duce la deraierea unor întregi sectoare vitale pentru economia românească, indiferent dacă un sector sau altul ţi-e simpatic sau antipatic, o economie funcţionează numai cu toate sectoarele, nu unul da, unul ba, unul da, unul ba. Acest fel de a guverna în dispreţul oamenilor, în dispreţul economiei reale nu poate fi nici măcar tolerat, dar păi lăudat!", a punctat preşedintele.
Klaus Iohannis a admis că are o parte din vină, dar a subliniat că aceste chestiuni depind de Guvern.
"Eu am aşa un sentiment extrem de neplăcut de deja-vu. Ştim că lucrurile merg prost, toţi ne spunem că merg prost, vedem că merg prost şi ei se duc la televizor şi ne povestesc că va curge lapte şi miere. Nu vă supăraţi, eu am trăit exact jumătate din viaţa mea într-o perioadă când mi s-a garantat, negru pe alb, că viitorul este de aur. Nu a fost, a fost un viitor negru. L-am schimbat în decembrie '89, fiindcă ne-am săturat. Eu nu mai sunt dispus să văd una şi să aud de la guvernanţi că totul este senzaţional, doar că nu îi înţelegem bine. Adică, alţii sunt vinovaţi, sunt vinovaţi străinii, sunt vinovate concernele multinaţionale, este evident, vinovatul de serviciu - adică eu, eu sunt evident vinovat că nu se fac autostrăzi, că nu se fac spitale, că şcolile au wc-ul în curte şi aşa mai departe. Ok! Partea mea de vină pot să mi-o iau, sunt preşedintele României şi aşa e România, deci am şi eu, cu siguranţă, o parte din vină, dar instrumentul de remediere este clar la Guvern şi nu la preşedinte", a precizat el.
Şeful statului a afirmat că toate domeniile merg prost.
"În toate domeniile suntem minţiţi pe faţă că se face şi nu se face şi, culmea, regulile democraţiei sunt folosite drept scuză pentru lucrurile care nu funcţionează. Regulile sau legile sunt învârtite şi folosite pentru a produce explicaţii, pentru a produce scuze, fie pentru ceva ce se face, de exemplu schimbarea legilor Justiţiei - ei zic 'domne, trebuie să fie mai bine ca să nu fie mai rău; deci le schimbăm pe toate până ni se potrivesc', fie se folosesc regulile democraţiei pentru a scuza tot - 'noi am câştigat alegerile, aşa că, fraţilor, să fiţi voi sănătoşi, noi facem ce vrem'. Asta pentru un neiniţiat sună cumva democratic, dar în realitate nu este. Asta se numeşte dictatura majorităţii. O dictatură a majorităţii poate veni dintr-o democraţie care nu funcţionează bine şi cred că pe aici, undeva, suntem. Deci într-o democraţie nu poţi să spui 'eu fac ce vreau fiindcă am câştigat alegerile'. Trebuie să spui 'eu fac ce pot, fiindcă am câştigat alegerile şi am fost pus să rezolv treburile publice', or aşa ceva de la pesedişti încă nu am auzit. Dacă ar fi să concentrez întreaga evoluţie revoltătoare din ultimii doi ani, aş spune că avem de-a face cu pervertirea statului şi pervertirea regulilor democratice. Asta într-adevăr este foarte grav", a declarat Klaus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Iohannis: Sunt aproape hotărât să convoc referendum pe 26 mai, când avem alegeri europarlamentare
Iohannis: PSD - un accident al democraţiei; remediul - trebuie mers la vot
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Predoiu critică decizia BPN al PNL care îi vizează pe parlamentarii 'puciști': E golită de orice spirit liberal
Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL care îi vizează pe parlamentarii partidului care au contestat în instanță deciziile conducerii formațiunii, susținând că aceasta este ''golită de orice spirit liberal'' și 'pătrunsă în toate nuanțele sale de un spirit iliberal''.
Cosmin-Răzvan Butuza - numit secretar de stat la Ministerul Mediului
Cosmin-Răzvan Butuza revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, decizia semnată de premierul Luca Niculescu fiind publicată în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cosmin-Răzvan Butuza se numește în funcția de secretar de stat î
Senat: Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor - dezbătută și votată miercuri
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea - intitulată 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles' - a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului de liderul senatorilor AU
Dominic Fritz: Libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației. 'Libertatea presei nu este o favoare miloasă oferită unor jurnaliști, ci baza democrației', a scris liderul USR, pe Facebook.
AUR: Nicușor Dan e mai preocupat de piețele financiare decât de explicațiile datorate românilor plătitori de taxe
Alianța pentru Unirea Românilor a criticat, marți seara, afirmațiile președintelui Nicușor Dan, arătând că șeful statului 'vorbește în numele creditorilor României și ține lecții despre democrație, în timp ce românii plătesc pentru dezastrul guvernărilor pe care le apără'. 'Am asistat în ac
Nicușor Dan: În momentul de față eu nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că în momentul de față nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă. El a fost întrebat în conferința de presă de la Palatul Cotroceni dacă, după aprobarea în CSAT a documentului privind analiza programului SAFE, a știut de negocierile purtate d
Nicușor Dan despre Bolojan: Nu vreau să intru într-o dezbatere despre 'a fost bun, nu a fost bun'
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere 'politică' dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier 'bun'. 'Dumneavoastră niciodată n-ați spus pe larg ce credeți, cu bune, cu rele, despre Guvernul Bolojan. Puteți spune acum, vă rugăm, publicului ce credeți despre premierul Bolojan?' -
Nicușor Dan despre afirmațiile liderului AfD: Este o generalizare absolut nefericită
Președintele Nicușor Dan consideră că afirmațiile liderului AfD din Germania reprezintă o 'generalizare absolut nefericită' față de întreaga comunitate de români care trăiește în această țară pentru 'eventuale abuzuri' pe care câțiva le-au făcut cu privire la sistemul de protecție socială. Într-o c
VIDEO România a oferit SUA să împartă costurile prezenței trupelor americane/ Nicușor Dan: Cred că e un beneficiu reciproc
România a înaintat Administrației SUA o ofertă pentru a împărți costurile prezenței trupelor americane în țara noastră, partea română făcând 'tot ce putea' în cadrul acestui demers, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan. În cadrul conferinței desfășurate marți la Palatul Cotroceni,
VIDEO Președintele Nicușor Dan: Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, că începând cu luna octombrie s-a mutat, împreună cu familia, într-o locuință de protocol. ''Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol'', a spus el, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.
VIDEO Nicușor Dan: Există informații interesante despre parcursul lui Călin Georgescu
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații ''interesante'' despre parcursul lui Călin Georgescu.
VIDEO Președintele Nicușor Dan spune că va numi șefi la serviciile secrete când va exista o majoritate în Parlament
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți că va numi șefi la serviciile secrete ''când va exista o majoritate în Parlament'' care să susțină acest lucru.
Siegfried Mureșan: Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare
Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare, a declarat, marți, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, referitor la declarațiile făcute de Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului german BSW, care a cerut oprirea plății alocațiilor pentru copiii care locuiesc în România. '&
VIDEO Nicușor Dan: Văd o dinamizare a activității Parchetelor; alegerea procurorilor șefi este una bună
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că vede o dinamizare a activității Parchetelor și consideră că numirea procurorilor șefi în funcții a fost ''una bună''. În cadrul conferinței, un reporter l-a întrebat pe șeful statului dacă șefii Parchet
VIDEO Nicușor Dan: Este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între SUA și UE
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o ''falsă dezbatere'' că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Șeful statului a spus într-o conferință de presă că, din punctul său de vedere, succesul în politica externă este de ''







