Pro România: Solicităm public demisia preşedintelui AEP pentru a garanta un proces electoral fără suspiciuni
Partidul Pro România solicită demisia de urgenţă a preşedintelui AEP, Daniel Barbu, ''posibil candidat ALDE la Parlamentul European'', pentru că, susţin reprezentanţii formaţiunii, acesta a încălcat principiul imparţialităţii prin participarea sa la şcoala politică de iarnă a tineretului ALDE.
"Tăriceanu doreşte ca Iohannis să fie un preşedinte imparţial, dar îl împinge pe Daniel Barbu să fie un preşedinte (de AEP) care încalcă chiar principiul prevăzut de lege - al imparţialităţii! Daniel Barbu, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente şi posibil candidat ALDE la Parlamentul European, a participat ieri la şcoala politică de iarnă a tineretului ALDE. (...) Ştim cu toţii că domnul Barbu a fost membru ALDE, nu ştim dacă mai este, dar sigur s-a comportat ca atare în exerciţiul de conducere a AEP. Lucrurile se agravează însă atunci când chiar domnia sa urmează să candideze şi organizează alegerile în acelaşi timp! Solicităm public demisia de urgenţă a preşedintelui AEP pentru a garanta un proces electoral fără suspiciuni!", a declarat vicepreşedintele formaţiunii, Răzvan Mitu, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.
Totodată, el consideră că Parlamentul ar trebui "să se autosesizeze în cazul încălcării evidente a legii", întrucât conducerea AEP este numită de forul legislativ.
"Nu avem această aşteptare, având în vedere preocuparea pentru respectarea legii a celor care conduc cele două Camere, dar trebuie remarcată dubla măsură a domnului Tăriceanu care consideră că este o problemă că domnul Iohannis şi-a anunţat candidatura: 'cât mai este el preşedinte şi cât este candidat'. Pe de altă parte, îl încurajează pe domnul Barbu să participe la evenimente politice, să creeze suspiciuni pe organizarea alegerilor, să candideze din funcţia de preşedinte AEP", a arătat reprezentantul Pro România. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: PRO România / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE, după convocarea ambasadorului rus: Partea română a condamnat violarea spațiului aerian al României
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat, sâmbătă, după convocarea ambasadorului Federației Ruse la București ca urmare a prăbușirii unei drone rusești într-o zonă locuită din municipiul Galați, că partea română a condamnat violarea spațiului aerian al României și a exprimat 'protestul hotărât față de acest act inacceptabil'
Negrescu (PSD): Incidentul de la Galați nu este unul izolat, e parte a unui tipar periculos în proximitatea granițelor UE
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a declarat, sâmbătă, că incidentul legat de drona Rusiei care a încălcat spațiul aerian național și a căzut pe teritoriul țării noastre, într-o zonă locuită a municipiului Galați, ridică din nou întrebări privind nivelul de protecție și capacitatea de reacție la nivel european în fața unor astfel de ameninț
Mircea Abrudean: Apartenența la marea familie europeană a însemnat pentru România trecerea de la supraviețuire la modernizare accelerată
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat sâmbătă, la împlinirea a 21 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, că apartenența la marea familie a UE a însemnat pentru România trecerea de la supraviețuire la modernizare accelerată, iar până în prezent România a atras peste 108 miliard
Președintele Nicușor Dan: Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei; România nu este parte la acest conflict
Președintele Nicușor Dan a condamnat ferm 'comportamentul iresponsabil' al Rusiei și a declarat că incidente precum cel cu drona căzută la Galați demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO. 'Cetățenii trebuie să fie în siguranță,
Iași: Barna (USR) propune un moratoriu pentru evitarea blocajului guvernamental și protejarea fondurilor PNRR și SAFE
Eurodeputatul Dan Barna a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută sâmbătă la Iași, că una dintre soluțiile posibile pentru depășirea crizei politice ar fi un acord temporar între partide, la inițiativa șefului statului, Nicușor Dan, prin care să fie evitate moțiunile de cenzură pentru câteva luni, astfel încât să nu fie afec
George Simion (AUR): Problema locuințelor în marile orașe europene a scăpat de sub control
Președintele AUR, George Simion, a declarat, sâmbătă, că problema locuințelor în marile orașe europene 'a scăpat de sub control', costul vieții a ajuns de nesuportat, de aceea, în timpul campaniei electorale de anul trecut a venit cu o propunere de locuințe la prețuri accesibile, propunere care a fost 'luată în derâdere' din cauz
Barna (USR): România riscă marginalizarea în noul buget UE dacă fondurile de competitivitate se acordă doar pe performanță
Eurodeputatul Dan Barna a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizată sâmbătă, la Iași, că viitoarea reformă a bugetului Uniunii Europene ar putea dezavantaja statele mai puțin performante economic, inclusiv România, dacă fondurile pentru competitivitate vor fi distribuite exclusiv pe criterii de performanță. Eurodeputatul USR Dan
Fritz (USR): Nu sunt patrioți cei care nu pot pune cuvintele 'Rusia' și 'agresor' în aceeași propoziție
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că incidentul de sâmbătă dimineață cu drone rusești intrate în România este al 44-lea de acest tip înregistrat în ultimii ani pe teritoriul țării noastre, iar 'cei care nu pot rosti cuvântul 'Rusia' și 'agresor' în aceeași propoziție nu sunt patrioți. '
Bolojan: Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia - un act iresponsabil și o încălcare a dreptului internațional
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este 'un act iresponsabil' și o încălcare gravă a dreptului internațional și a cerul Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni. 'În noaptea trecută, o dronă de fabricație rusească a căzut în Galați și a
MAE l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, după prăbușirea dronei în zona municipiului Galați
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, l-a convocat sâmbătă, la sediul MAE, pe ambasadorul Federației Ruse la București, ca urmare a prăbușirii, în cursul nopții trecute, în zona municipiului Galați, a unei drone rusești folosite în atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene. 'Din dispoziția ministrului afacerilor externe O
Proiect USR pentru modificarea Codului Rutier în vederea reglementării culoarului de salvare
Deputații USR au depus, la Parlament, un proiect de lege care stabilește clar ce trebuie să facă șoferii în condiții de ambuteiaj sau trafic intens, astfel încât să ușureze trecerea mașinilor de urgență - ambulanțe, autovehicule de pompieri ori de poliție. 'Forma actuală a Codului rutier nu stabilește clar ce trebuie să facă șoferii &icir
Peiu: La începutul lunii mai AUR va depune o moțiune de cenzură; Guvernul este incapabil să administreze economia
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat, sâmbătă, că la începutul lunii mai parlamentarii partidului său vor depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. 'La începutul lunii mai AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Motivul este eminamente economic: Guvernul actua
Președintele Nicușor Dan: Liderii partidelor pro-europene - chemați la consultări la Cotroceni, luni
Președintele Nicușor Dan i-a invitat luni, la Cotroceni, pe liderii partidelor pro-europene, pentru o discuție despre programele SAFE și PNRR, a anunțat șeful statului sâmbătă dimineață. Invitația vine după ce șeful statului a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile de interimari din Guvern. 'Îmi voi exercita în con
Președintele Nicușor Dan anunță că a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile de miniștri interimari
Președintele Nicușor Dan a informat, sâmbătă dimineață, că a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile de miniștri interimari transmise de către Guvern.
USR sesizează CNCD în urma declarațiilor lui George Simion la adresa președintelui Nicușor Dan
Uniunea Salvați România anunță depunerea unei sesizări oficiale la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ca urmare a declarațiilor publice făcute de liderul AUR, George Simion, la adresa președintelui Nicușor Dan. Potrivit USR, sesizarea a fost formulată de Crina Steliana Țugui (46 de ani), membră USR și persoană cu dizabilități loco
