Dăncilă: Fac un apel la toţi parlamentarii să comunice corect datele esenţiale reale legate de măsurile prevăzute în buget
Premierul Viorica Dăncilă a făcut, vineri, un apel la parlamentari să transmită corect "datele esenţiale reale" legate de măsurile economice, sociale şi de dezvoltare prevăzute în bugetul pe anul 2019, menţionând că pentru continuarea creşterii economice trebuie o colaborare între Guvern, Parlament, preşedintele ţării şi societatea civilă.
"Vreau să precizez că proiectul de buget pe anul 2019 restabileşte adevărul legat de situaţia noastră ca ţară, o economie care creşte an de an şi dorim ca, prin măsurile pe care le-am prezentat, să continue creşterea economică, creşterea salariilor, a pensiilor, a alocărilor în Sănătate şi Educaţie şi în anii următori. Vă rog însă să fiţi de acord cu mine că acest lucru este posibil doar printr-o colaborare între Guvern, Parlament, preşedinte, societate civilă, toţi cei care au un cuvânt de spus şi o contribuţie de adus la dezvoltarea României", a afirmat Dăncilă în plenul Parlamentului, într-un mesaj adresat deputaţilor şi senatorilor la votul asupra proiectului de buget de stat pe 2019.
Ea a spus că orice proiect de buget este perfectibil şi respectă decizia politică a celor care votează împotriva proiectului.
"Dincolo de jigniri, importante sunt proiectele şi ceea ce facem pentru români. Vreau să vă mulţumesc tuturor încă o dată şi în special parlamentarilor care au sprijinit în comisiile de specialitate acest proiect, dar şi celor care au făcut amendamente. Cu siguranţă că orice proiect de buget este perfectibil. Respect decizia politică a celor care vor vota dintr-un considerent numai politic împotriva proiectului de buget, fac însă un apel la absolut toţi membrii Parlamentului ca aceste date esenţiale, reale, legate de măsuri economice, sociale şi de dezvoltare prevăzute în bugetul pe anul 2019, să fie comunicate corect către cei care ne-au trimis aici în Parlament, pentru că doar aşa vom fi o societate mult mai solidară", a spus Dăncilă.
Parlamentul a adoptat, vineri, proiectul bugetului de stat pe 2019. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, Imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Anda Badea, Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe 2019
* Dăncilă: Bugetul pentru 2019, unul realist şi cu perspectivă de dezvoltare pentru România
* Dăncilă, despre acuzaţiile aduse lui Kovesi: Justiţia să-şi facă datoria
* Dăncilă: Singura posibilitate pentru majorarea alocaţiilor o reprezintă creşterea deficitului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Predoiu critică decizia BPN al PNL care îi vizează pe parlamentarii 'puciști': E golită de orice spirit liberal
Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL care îi vizează pe parlamentarii partidului care au contestat în instanță deciziile conducerii formațiunii, susținând că aceasta este ''golită de orice spirit liberal'' și 'pătrunsă în toate nuanțele sale de un spirit iliberal''.
Cosmin-Răzvan Butuza - numit secretar de stat la Ministerul Mediului
Cosmin-Răzvan Butuza revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, decizia semnată de premierul Luca Niculescu fiind publicată în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cosmin-Răzvan Butuza se numește în funcția de secretar de stat î
Senat: Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor - dezbătută și votată miercuri
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea - intitulată 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles' - a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului de liderul senatorilor AU
Dominic Fritz: Libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației. 'Libertatea presei nu este o favoare miloasă oferită unor jurnaliști, ci baza democrației', a scris liderul USR, pe Facebook.
AUR: Nicușor Dan e mai preocupat de piețele financiare decât de explicațiile datorate românilor plătitori de taxe
Alianța pentru Unirea Românilor a criticat, marți seara, afirmațiile președintelui Nicușor Dan, arătând că șeful statului 'vorbește în numele creditorilor României și ține lecții despre democrație, în timp ce românii plătesc pentru dezastrul guvernărilor pe care le apără'. 'Am asistat în ac
Nicușor Dan: În momentul de față eu nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că în momentul de față nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă. El a fost întrebat în conferința de presă de la Palatul Cotroceni dacă, după aprobarea în CSAT a documentului privind analiza programului SAFE, a știut de negocierile purtate d
Nicușor Dan despre Bolojan: Nu vreau să intru într-o dezbatere despre 'a fost bun, nu a fost bun'
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere 'politică' dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier 'bun'. 'Dumneavoastră niciodată n-ați spus pe larg ce credeți, cu bune, cu rele, despre Guvernul Bolojan. Puteți spune acum, vă rugăm, publicului ce credeți despre premierul Bolojan?' -
Nicușor Dan despre afirmațiile liderului AfD: Este o generalizare absolut nefericită
Președintele Nicușor Dan consideră că afirmațiile liderului AfD din Germania reprezintă o 'generalizare absolut nefericită' față de întreaga comunitate de români care trăiește în această țară pentru 'eventuale abuzuri' pe care câțiva le-au făcut cu privire la sistemul de protecție socială. Într-o c
VIDEO România a oferit SUA să împartă costurile prezenței trupelor americane/ Nicușor Dan: Cred că e un beneficiu reciproc
România a înaintat Administrației SUA o ofertă pentru a împărți costurile prezenței trupelor americane în țara noastră, partea română făcând 'tot ce putea' în cadrul acestui demers, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan. În cadrul conferinței desfășurate marți la Palatul Cotroceni,
VIDEO Președintele Nicușor Dan: Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, că începând cu luna octombrie s-a mutat, împreună cu familia, într-o locuință de protocol. ''Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol'', a spus el, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.
VIDEO Nicușor Dan: Există informații interesante despre parcursul lui Călin Georgescu
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații ''interesante'' despre parcursul lui Călin Georgescu.
VIDEO Președintele Nicușor Dan spune că va numi șefi la serviciile secrete când va exista o majoritate în Parlament
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți că va numi șefi la serviciile secrete ''când va exista o majoritate în Parlament'' care să susțină acest lucru.
Siegfried Mureșan: Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare
Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare, a declarat, marți, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, referitor la declarațiile făcute de Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului german BSW, care a cerut oprirea plății alocațiilor pentru copiii care locuiesc în România. '&
VIDEO Nicușor Dan: Văd o dinamizare a activității Parchetelor; alegerea procurorilor șefi este una bună
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că vede o dinamizare a activității Parchetelor și consideră că numirea procurorilor șefi în funcții a fost ''una bună''. În cadrul conferinței, un reporter l-a întrebat pe șeful statului dacă șefii Parchet
VIDEO Nicușor Dan: Este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între SUA și UE
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o ''falsă dezbatere'' că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Șeful statului a spus într-o conferință de presă că, din punctul său de vedere, succesul în politica externă este de ''







