CExN PSD - Negrescu spune că va rămâne în PSD cât timp valorile social-democrate vor fi reprezentate de partid
Fostul ministru pentru Afaceri Europene Victor Negrescu a declarat duminică, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD că atât timp cât valorile social-democrate vor fi reprezentate de partid, el se va afla în "această echipă".
Întrebat dacă ia în calcul să plece din PSD la Pro România, Negrescu a răspuns: "Eu cred că ar fi un lucru grav dacă s-ar întâmpla lucrul acesta, pentru că eu reprezint o organizaţie cu peste 10.000 de membri, şi dacă s-ar întâmpla lucrul acesta, ar însemna că PSD nu ar mai fi un partid de stânga. Eu sunt fidel valorilor social-democrate şi atât timp cât aceste valori vor fi reprezentate de PSD, voi fi în această echipă".
Fostul demnitar a spus că se ocupă de relaţia dintre PSD şi Partidul Socialiştilor Europeni şi atâta timp cât PSD va rămâne fidel acestei relaţii va rămâne în partid.
"Eu mă ocup de relaţia dintre PSD şi Partidul Socialiştilor Europeni şi atât timp cât PSD va rămâne fidel acestei relaţii, eu voi fi în PSD. Şi eu aştept să am o discuţie cu conducerea PSD. De când am plecat din Guvern, nu am avut astfel de discuţie aprofundată. Am înţeles că va avea loc. Aştept această discuţie, pentru că este extrem de important ce vrem să facem. Urmează alegerile pentru Parlamentul European. De principiu, PSD va fi afiliat Grupului Social Democrat din Parlamentul European şi Partidului Socialiştilor Europeni. Trebuie să ştim dacă mergem pe acelaşi drum şi eu cred că trebuie să continuăm pe acelaşi drum, fiind în continuare de stânga, fiind principala formaţiune politică de stânga din România", a spus Victor Negrescu.
El a afirmat că duminică, împreună cu colegii din PSD, va fi transmis în CEx un mesaj de unitate, prin care toţi social-democraţii să fie îndemnaţi să lucreze împreună în perspectiva viitoarelor alegeri.
"Anul acesta avem un an electoral, un an dificil şi este important ca stânga românească să fie unită pentru a câştiga următoarele alegeri. Unită în jurul valorilor social-democrate. Acest lucru este extrem de important", a mai spus social-democratul.
În opinia sa, plecările din PSD nu pot fi ignorate.
"Cred că aceste plecări nu pot fi ignorate. De aceea, astăzi, voi discuta cu colegii mei tocmai despre această nevoie de a ne concentra mai mult pe ceea ce avem de făcut în interior, de a discuta mai mult între noi, de a nu discuta pe grupuleţe, de a nu mai face poze pe grupuleţe şi de a veni cu un program, într-adevăr, care să ne împingă să lucrăm împreună", a mai susţinut Victor Negrescu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
* CExN PSD - Oprişan: Sunt mulţumit de forma proiectului de buget; întotdeauna este loc de mai bine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi (PSD) despre violența în școli: Copiii noștri merită să crească fără frică
Paza și detectoarele pot opri un cuțit la intrarea în școală, dar ura din spatele cuțitului se poate opri doar dacă, de mici, copiii sunt învățați ce înseamnă empatia și să fie oameni printre oameni, a declarat, miercuri, deputatul PSD Marius Budăi. La Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a avut loc mar
Predoiu critică decizia BPN al PNL care îi vizează pe parlamentarii 'puciști': E golită de orice spirit liberal
Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL care îi vizează pe parlamentarii partidului care au contestat în instanță deciziile conducerii formațiunii, susținând că aceasta este ''golită de orice spirit liberal'' și 'pătrunsă în toate nuanțele sale de un spirit iliberal''.
Cosmin-Răzvan Butuza - numit secretar de stat la Ministerul Mediului
Cosmin-Răzvan Butuza revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, decizia semnată de premierul Luca Niculescu fiind publicată în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cosmin-Răzvan Butuza se numește în funcția de secretar de stat î
Senat: Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor - dezbătută și votată miercuri
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea - intitulată 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles' - a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului de liderul senatorilor AU
Dominic Fritz: Libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației. 'Libertatea presei nu este o favoare miloasă oferită unor jurnaliști, ci baza democrației', a scris liderul USR, pe Facebook.
AUR: Nicușor Dan e mai preocupat de piețele financiare decât de explicațiile datorate românilor plătitori de taxe
Alianța pentru Unirea Românilor a criticat, marți seara, afirmațiile președintelui Nicușor Dan, arătând că șeful statului 'vorbește în numele creditorilor României și ține lecții despre democrație, în timp ce românii plătesc pentru dezastrul guvernărilor pe care le apără'. 'Am asistat în ac
Nicușor Dan: În momentul de față eu nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că în momentul de față nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă. El a fost întrebat în conferința de presă de la Palatul Cotroceni dacă, după aprobarea în CSAT a documentului privind analiza programului SAFE, a știut de negocierile purtate d
Nicușor Dan despre Bolojan: Nu vreau să intru într-o dezbatere despre 'a fost bun, nu a fost bun'
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere 'politică' dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier 'bun'. 'Dumneavoastră niciodată n-ați spus pe larg ce credeți, cu bune, cu rele, despre Guvernul Bolojan. Puteți spune acum, vă rugăm, publicului ce credeți despre premierul Bolojan?' -
Nicușor Dan despre afirmațiile liderului AfD: Este o generalizare absolut nefericită
Președintele Nicușor Dan consideră că afirmațiile liderului AfD din Germania reprezintă o 'generalizare absolut nefericită' față de întreaga comunitate de români care trăiește în această țară pentru 'eventuale abuzuri' pe care câțiva le-au făcut cu privire la sistemul de protecție socială. Într-o c
VIDEO România a oferit SUA să împartă costurile prezenței trupelor americane/ Nicușor Dan: Cred că e un beneficiu reciproc
România a înaintat Administrației SUA o ofertă pentru a împărți costurile prezenței trupelor americane în țara noastră, partea română făcând 'tot ce putea' în cadrul acestui demers, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan. În cadrul conferinței desfășurate marți la Palatul Cotroceni,
VIDEO Președintele Nicușor Dan: Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, că începând cu luna octombrie s-a mutat, împreună cu familia, într-o locuință de protocol. ''Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol'', a spus el, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.
VIDEO Nicușor Dan: Există informații interesante despre parcursul lui Călin Georgescu
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații ''interesante'' despre parcursul lui Călin Georgescu.
VIDEO Președintele Nicușor Dan spune că va numi șefi la serviciile secrete când va exista o majoritate în Parlament
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți că va numi șefi la serviciile secrete ''când va exista o majoritate în Parlament'' care să susțină acest lucru.
Siegfried Mureșan: Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare
Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare, a declarat, marți, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, referitor la declarațiile făcute de Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului german BSW, care a cerut oprirea plății alocațiilor pentru copiii care locuiesc în România. '&
VIDEO Nicușor Dan: Văd o dinamizare a activității Parchetelor; alegerea procurorilor șefi este una bună
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că vede o dinamizare a activității Parchetelor și consideră că numirea procurorilor șefi în funcții a fost ''una bună''. În cadrul conferinței, un reporter l-a întrebat pe șeful statului dacă șefii Parchet







