Social-democraţii reacţionează la declaraţiile lui Juncker: Confundă Palatul Victoria cu Palatul Cotroceni
Liderii PSD au reacţionat, sâmbătă, la declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privitoare la măsura în care România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE, afirmând că, de fapt, cel vinovat de blocajele dintre instituţii este şeful statului, Klaus Iohannis.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, susţine că Juncker "confundă Palatul Victoria cu Palatul Cotroceni" şi că ar avea o percepţie "total deformată" despre ce se întâmplă în România din cauza Angelei Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
"Cel puţin curioasă pendularea subită a domnului Juncker în atitudinea faţă de Romania, cu numai câteva zile înainte de preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. La o prima vedere, aş fi tentat să spun că distinsul domn Juncker confundă Palatul Victoria cu Palatul Cotroceni şi simte o nevoie aproape părintească să dojenească Guvernul. Ştiind însă cum îşi ia informaţia orice oficial european, chiar şi domnul Junker, adică prin intermediul reprezentanţilor diplomatici, nu mă mai miră nimic. (...) Când cea care informează Comisia Europeana este nimeni alta decât Angela Cristea, nu văd la ce lucruri bune ne-am putea aştepta. După nota ruşinoasă apărută în spaţiul public, care arăta în mod clar implicarea politică a Angelei Cristea împotriva PSD, ar fi trebuit ca aceasta să fie schimbată imediat de şeful ei, domnul Jean Claude Juncker. Lucrul acesta, desigur, nu s-a petrecut, aşa că nu e de mirare că domnul Juncker are o percepţie total deformată despre ce se petrece in Romania. Faptul că acesta a menţinut-o în funcţie, viciază în mod clar percepţiile şi opiniile pe care domnul Juncker le are despre România", a scris Fifor pe Facebook.
El susţine că nu Guvernul a declanşat războiul politic în Parlament şi nu Executivul ţine blocate două ministere-cheie, cu rol major în exercitarea preşedinţiei UE, ci partidele de Opoziţie, respectiv preşedintele Iohannis. De asemenea, liderul PSD afirmă că şeful statului încalcă deciziile CCR şi legile ţării.
"Înţelegem de la domnul Junker că 'tehnic' suntem foarte bine pregătiţi pentru Preşedinţie. Da, 'tehnic' suntem pregătiţi de ani buni şi pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Şi? Ne-a ajutat asta la ceva? Nu. România este tot în afara Spaţiului Schengen, României i se fac rapoarte, România are în continuare MCV. România continuă să fie tratată ca o naţiune de mâna a doua de către unii oficiali ai Uniunii Europene şi ai unor guverne din Europa. În schimb, România se dovedeşte a fi un real paradis pentru companii care uită să-şi mai şi plătească datoriile către această ţară", a adăugat social-democratul.
Mihai Fifor asigură că România şi-a înţeles "foarte bine" rolul în preşedinţia Consiliului UE şi "nu va mai accepta să fie certată sau sancţionată pentru lucruri care se întâmplă peste tot în Europa, dar pe care nu le vad aceiaşi oficiali atât de preocupaţi doar de soarta Romaniei".
Şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, crede că cel care trebuie să înţeleagă apelui lui Juncker este Klaus Iohannis.
"Am pregătit Preşedinţia şi am afirmat asta, spre deosebire de Cotroceni. Haideţi să intrăm în 2019 cu demnitatea şi mândria cuvenită de a fi atât români cât şi europeni. Interviul lui Juncker ne arată încă o dată că Europa e îngrijorată, problema însă e simplă: evitarea blocajului la Cotroceni. Cred că şi domnul preşedinte îşi doreşte un summit de succes la Sibiu, or pentru asta e nevoie de o atitudine de coechipier, nu de competitor cu Guvernul timp de 6 luni", a scris Plumb pe pagina sa de socializare.
La rândul său, vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu afirmă că blocajele nu vin de la Guvernul Dăncilă.
"De unde au tras unii concluzia că urechează Guvernul şi nu pe cel care ar vrea 'Guvernul meu'? Că blocajele nu vin de la Guvernul Dăncilă, iar unii chiar nu au înţeles cât de importantă e misiunea României anul viitor", spune Olguţa Vasilescu, într-un mesaj postat pe Facebook.
În contextul în care România se pregăteşte să preia preşedinţia semestrială a UE de la 1 ianuarie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că se îndoieşte că guvernul de la Bucureşti înţelege pe deplin ce înseamnă să conducă blocul comunitar timp de şase luni, relatează sâmbătă dpa.
România este "din punct de vedere tehnic foarte bine pregătită" pentru misiunea de şase luni, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sonntag.
"Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE", a adăugat el.
"Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva", a afirmat Juncker, precizând că el are unele îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României.
Juncker a spus că disputa politică internă a României înseamnă că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Nu se pune problema schimbării mele de la conducerea PNL
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțio
Timiș/Bolojan: Dacă Guvernul Niculescu va avea derapaje în administrarea țării, PNL le va taxa
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că PNL va taxa eventualele derapaje ale Guvernului Niculescu în administrarea țării și în respectarea țintelor bugetare asumate, pentru a evita destabilizarea bugetară. 'În condițiile în care Guvernul va avea derapaje din punct de vedere al ad
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar - o guvernare fără PSD și AUR
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat duminică, într-o conferință de presă susținută alături de membrii noului Birou Național al partidului, că obiectivul formațiunii este o guvernare fără PSD și AUR, făcând o opoziție acerbă, dar constructivă și rămânând 'câinele de pază' în fața Guvernului PSD. 'Cu aceast
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.














