Eugen Tomac: A sosit momentul să trimitem acasă Guvernul Dăncilă
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat joi, la Oradea, că a sosit momentul ca "această guvernare toxică a României să fie trimisă acasă", prin moţiune de cenzură, iar românii să serbeze 1 Decembrie într-o atmosferă fără tensiuni.
"Sunt profund şocat de modul cum răspunde PSD la MCV şi la rezoluţia Parlamentului European. Aceşti oameni sunt nişte turmentaţi. Oameni politici care şi-au pierdut orice simţ al raţiunii şi nu mai au nimic în comun cu realităţile ţării noastre şi cu statutul pe care-l are România în Europa. La ora actuală, coaliţia care conduce România a trecut peste linia roşie", a spus, într-o conferinţă de presă, liderul PMP.
El l-a criticat, totodată, pe deputatul PSD Florin Iordache pentru gestul "incalificabil, profund condamnabil" pe care l-a făcut în Parlament.
"Ceea ce am văzut ieri este incredibil, pentru că în hohote şi aplauze a fost primit autorul Ordonanţei 13 şi omul care crede că va putea, prin nemernicia lui, să îngenuncheze un întreg sistem care oricum este puternic zdruncinat şi care avea nevoie de mecanisme care să-l întărească şi nu să-l şubrezească şi mai mult aşa cum este justiţia la ora actuală. Este de neconceput acest lucru, iar efectele vor fi dramatice pentru români", a spus Eugen Tomac.
Liderul PMP a atras atenţia şi asupra afirmaţiilor făcute, miercuri aseară, de comisarul european Corina Creţu, membru PSD, care a vorbit în premieră despre faptul că ieşirea României din Uniunea Europeană se poate transforma într-o catastrofă naţională.
"Este un semnal cât se poate de clar că despre aşa ceva se discută la Bruxelles. Iar aceşti oameni care nu se mai trezesc din beţia puterii şi din lupta lor cu închipuitul stat paralel duc România pe muchia prăpastiei şi vom avea costuri mari de plătit. Situaţia este absolut îngrijorătoare şi ne preocupă la modul cel mai sincer să încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a scăpa de această guvernare toxică, ruptă complet de orice realitate şi care, mai nou, a trecut la un plan agresiv de izolare a României. Să răspunzi prin gesturi obscene unor mesaje clare care arată că actualul guvern, actuala coaliţie aflată la putere se află pe o cursă în contrasens în relaţia cu Bruxelles-ul, este ceva dincolo de real. A sosit momentul să trimitem acasă Guvernul Dăncilă", a declarat Tomac.
El a precizat că a avut în cursul zilei de miercuri o discuţie cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi cu preşedintele USR, Dan Barna, pentru ca, în perioada cea mai scurtă, să se elaboreze o formă finală a unui document complet, inclusiv ultimele evoluţii, în scopul depunerii unei moţiuni de cenzură.
"Românii au dreptul de a sărbători, pe 1 Decembrie, Centenarul Marii Uniri, într-o atmosferă fără tensiune, fără aceste ieşiri necontrolate ale unor politicieni disperaţi. Îmi doresc foarte mult ca, în această lună, să resetăm întreaga scenă politică, pentru că România nu poate rămâne captivă unor interese extrem de clare. Dragnea este disperat la această oră să îşi găsească modalităţi prin care să îşi cumpere sau să obţină libertatea mult visată. Nu este problema noastră că a ajuns în această situaţie, dar un om de stat nu târa o întreagă ţară într-o epopee care îl vizează strict pe dânsul. România nu mai poate rămâne în această stare, confiscată de o gaşcă care şi-a propus să distrugă totul", a afirmat liderul PMP. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Nona Jalbă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Predoiu - bilanț la final de mandat: MAI este astăzi mai puternic decât acum trei ani
Ministerul Afacerilor Interne este astăzi mai puternic decât acum trei ani, iar siguranța publică a devenit una dintre cărțile de vizită ale României, a declarat ministrul interimar, Cătălin Predoiu, care și-a făcut bilanțul la final de mandat. Ministerul Afacerilor Interne a publicat luni, pe pagina de Facebook, bilanțul mandatulu
VIDEO Bolojan: Creșterea TVA a fost criticată, dar noul program de guvernare nu prevede o scădere a taxei
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenția că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu prevede o scăderea a TVA, chiar dacă decizia de creștere a taxei, în 2025, a adus critici. Precizările au venit după ce Bolojan a fost întrebat dacă va susține o creștere a pensiilor cu 7,3%, o majorare a salariilor în sect
Dominic Fritz: AUR a dat o mână de ajutor fraților lor de la PSD, chiulind de la ședințele de comisie
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că AUR le-ar fi dat 'o mână de ajutor' social-democraților prin lipsa de la ședințele comisiilor parlamentare în care au fost audiați miniștrii propuși. 'Toți miniștrii Guvernului PSD audiați azi au primit avize favorabile pe bandă rulantă. Mașinăria de vot a funcționat. AUR a dat o mână
VIDEO Bolojan - întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția; a subliniat importanța calității actului de justiție și a consecvenței
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), condusă de Marta Cartabia, în contextul participării la cea de a doua ediție a Forumului dedicat statului de drept, care are loc în România. Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis
VIDEO Bolojan: Sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale
Premierul interimar Ilie Bolojan a apreciat, luni, că sumele stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale, în contextul economic actual al României. 'Din punctul meu de vedere, procesele și sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați le consider imorale, atât pentru că au fost mii de procese
VIDEO Bolojan: Am fi fost într-o situație mai bună dacă PSD nu ar fi blocat o mare parte din reforme
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că în cazul în care PSD nu ar fi blocat o mare parte din reformele asumate în cadrul coaliției de guvernare, România ar fi fost astăzi într-o situație cu mult mai bună. 'După preluarea mandatului am prezentat viziunea asupra reformelor, în conformitate cu programul de guvernare. P
Marian Neacșu: Deocamdată prefer funcția de ministru de Interne și am să-mi fac datoria foarte bine
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat luni că deocamdată preferă funcția de ministru, în care o să își facă datoria 'foarte bine', dar se va gândi foarte serios dacă se va ivi oportunitatea de a prelua șefia Curții de Conturi. Marian Neacșu a fost întrebat dacă a ieșit din calculele pe
VIDEO Bolojan: Demnitarii susținuți de PNL și-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Demnitarii care au fost susținuți de PNL fie și-au depus demisia și urmează să-și încheie mandatul în zilele următoare, fie vor clarifica aceste lucruri marți, inclusiv prefecții numiți de PNL, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan. El a fost întrebat care sunt liberalii care și-au depus demisiile din funcții și ce se va întâ
Parlament/Comisii - prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat; 13 membri ai Cabinetului au primit aviz favorabil
Treisprezece miniștri propuși în Guvernul Niculescu, dintre care doi delegați, audiați luni în comisiile de specialitate din Parlament, au primit aviz favorabil. Parlamentarii au dat vot favorabil în comisii pentru: * Marcel-Alexandru Stoica - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Diana Punga: Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică - esențiale pentru consolidarea democrației
Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică sunt esențiale pentru consolidarea democrației și pentru creșterea încrederii în instituțiile statului, iar respectarea standardelor europene, transparența și echilibrul instituțional sunt repere fundamentale pentru o democrație funcțională, a declarat consilierul de stat pentru relați
Vlad Gheorghe - eliberat din funcția de consilier onorific al premierului
Vlad Gheorghe nu mai este consilier onorific al prim-ministrului, decizia în acest sens fiind publicată luni în Monitorul Oficial al României. 'La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează calitatea de consilier onorific al prim-ministrului, acordată domnului Vlad Dan Gheorghe', se arată în decizia semna
Parlament - audieri miniștri/Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil Ioanei-Ruxandra-Victoria Ciocan, propusă pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 19 voturi 'pentru', trei 'împotrivă' și o abținere. Parlamentarii AUR nu au participat la
VIDEO Bolojan: Am preluat o țară cu spatele la zid; predau viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că a preluat, atunci când a venit la Palatul Victoria, o țară cu spatele la zid, dar va preda viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, ''cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni''. 'După aproape 16 luni în care am avut ono
VIDEO Bolojan: Există o supracontractare puternică la Programul Transporturi; trebuie prioritizate investițiile viabile
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a atras atenția, luni, că există o supracontractare 'puternică' în ce privește Programul Operațional Sectorial Transporturi, dar și în cazul proiectelor pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. El a subliniat importanța prioritizării investițiilor viabile. 'Una dintre erorile c
Costreie despre acuzațiile de plagiat aduse lui Radu Marinescu: Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu
Ministrul propus pentru Educație și Cercetare, Sorin Costreie, a declarat, luni, referitor la acuzațiile de plagiat aduse colegului său de Cabinet Radu Marinescu, că nu se simte 'confortabil', dar faptul că apar astfel de situații este o 'problemă de meritocrație' și o 'problemă în sistemul de învățământ'. Întreb


