Ponta: Mă tot ceartă toată lumea - cum a ajuns Dăncilă la Parlamentul European pe semnătura mea?
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat marţi seara, la Târgu Mureş, că este în permanenţă "certat" cu privire la faptul că şi-a pus semnătura pe candidatura actualului prim-ministru, Viorica Dăncilă, la Parlamentul European.
"Mă tot ceartă toată lumea: cum a ajuns Dăncilă la Parlamentul European pe semnătura mea? Şi m-am uitat pe listă. Pe locul 1 era doamna Corina Creţu. M-am uitat şi eu la locul 1. Pe locul 9 era doamna Dăncilă. De unde era să ştiu eu că cel de pe locul 9, nici nu mai ştiam cine era pe locul 9, ajunge prim-ministru? Că nu mai semnam nicio listă. Mai bine nu aveam europarlamentari decât aşa. Ştiam (că e loc eligibil, n.r.), dar am zis că până la locul 9 poate nu vă uitaţi nici dumneavoastră, nu mă uitam nici eu şi uite că... Dar în loc să iei locul 1, iei locul 9, asta spune ceva despre criteriile de promovare. Şi sunt nişte criterii greşite, eu cred că am ales bine locul 1, domnul Dragnea când a ales locul 9 să ajungă locul 1 în ţară cred că a greşit", a declarat Ponta, într-o conferinţă de presă.
Acesta a spus că tot speră ca până în 1 ianuarie 2019 să existe un alt guvern, care să poată sta la masă cu Emmanuel Macron şi cu Angela Merkel, format tot de PSD-ALDE, cu spirjinul Pro România, întrucât nici PNL şi nici USR nu ar putea avea o variantă de guvern mai bun.
"Eu în continuare sper, deşi, sigur, speranţa începe să se diminueze, că până la 1 ianuarie o să reuşim să avem un alt guvern, cu un prim-ministru şi nişte miniştri cu care să ne mândrim timp de şase luni. Dacă rămânem cu guvernul actual, pe care, înţeleg, iar îl schimbă, iar îi plimbă între ei, îi dă afară, îi bagă la loc, o să ratăm o şansă uriaşă, o şansă care vine o dată la 14 ani. Ceea ce, sincer, e un mare păcat pentru potenţialul României. Eu am spus deja şi nu cred în poveste. Eu nu văd ca PNL sau USR să aibă un alt guvern mai bun, eu cred că PSD-ALDE, poate şi cu sprijinul nostru, scapă de ce au pus acum acolo şi găsesc resurse, fie în PSD-ALDE, ori sprijiniţi de PSD-ALDE, ori, nu ştiu, o conving pe Corina Creţu să vină înapoi şase luni, conving nişte oameni care sunt social-democraţi, dar nu sunt neapărat în conducerea PSD, dar cu care într-adevăr să ne mândrim când vor sta la masă cu Macron şi cu Merkel. Recunosc că am un coşmar la poza cu Macron, Merkel şi Dăncilă", a spus Victor Ponta.
El a afirmat că Pro România va avea mai puţini europarlamentari decât PSD şi PNL, însă va promova oameni valoroşi, pe baza unor criterii bine stabilite.
"Vreau să punem aceste criterii, în primul rând, să ştii nişte limbi străine. Că altfel, să te duci să dai din mâini acolo, e păcat. În al doilea rând, o să punem criteriu să ai nişte recomandări de la nişte persoane care activează la nivel european, care te cunosc. Că dacă tu te duci acolo să te faci cunoscut, trec cinci ani până să te cunoască cei de acolo. Vreau să facem nişte criterii într-adevăr de capacitatea de a influenţa lucrurile de la Parlamentul European şi când partidul e mai mic, poţi să faci lucrurile astea mai bine", a mai spus liderul Pro România. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Congres extraordinar al PSD - la Palatul Parlamentului; Crin Antonescu va fi desemnat candidatul la prezidențiale
Social-democrații vor finaliza duminică, în cadrul unui Congres extraordinar, procedura de desemnare a lui Crin Antonescu în calitate de candidat la prezidențiale. Consiliul Politic Național al PSD a decis joi convocarea Congresului extraordinar pentru ora 11,30, la Palatul Parlamentului, evenimentul urmând să se desfășoare &
Anamaria Gavrilă: PSD, PNL și UDMR îl țin în funcție pe uzurpatorul Iohannis
Președintele POT, Anamaria Gavrilă, afirmă că PSD, PNL și UDMR au blocat, în Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, suspendarea lui Klaus Iohannis, de teama rezultatului pe care o asemenea inițiativă ar avea-o în plen și 'au preferat să o îngroape înainte să le scape de sub control'.
Parlamentul se reunește luni în ședință comună pentru constituirea nominală a comisiilor SRI, SIE și pentru revoluționari
Camera Deputaților și Senatul urmează să aibă luni o ședință de plen comună pentru alegerea membrilor comisiilor parlamentare comune pentru controlului SRI, SIE și pentru revoluționari. Birourile permanente ale Camerei și Senatului au decis în ședința de sâmbătă să dea termen grupurilor parlamentare până luni la ora 16:00 pen
Simion: Parlamentarii puterii nu vor să pună la vot suspendarea lui Iohannis; vine ceasul lor în curând
Președintele AUR, George Simion, a reacționat, sâmbătă, după respingerea, de către conducerea Parlamentului, a propunerii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, declarând că '
Conducerea Parlamentului a respins propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Membrii BPR au considerat că propunerea de suspendare a președintelui nu a respectat procedura de depunere așa cum este ea prevăzută în Regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatulu
Parlament/Comisiile de specialitate au termen până miercuri să depună rapoartele pentru bugetul pe 2025
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au stabilit sâmbătă calendarul pentru dezbaterea legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale în Parlament. Conducerea Parlamentului a decis ca termen depunere a amendamentelor luni, ora 16,00. Ședințele comisiilor avizatoare vor avea loc marți, între orele 8,00 și
Eugen Tomac, reales președinte al Partidului Mișcarea Populară la Congresul Extraordinar
Eugen Tomac a fost reales președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP), după ce a primit susținerea majorității delegaților partidului prezenți la Congresul Extraordinar al PMP desfășurat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului. De asemenea, au fost desemnați câștigătorii funcțiilor de conducere - Secretar General: Nicoleta-Cătălina
Bolojan: Alegerile pentru șefia PNL vor avea loc, foarte probabil, în a doua jumătate a anului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, apreciază că alegerile pentru șefia partidului vor avea loc în a doua jumătate a acestui an. 'Membrii PNL își vor alege președintele în momentul în care se termină (...) competițiile politice. În condiții normale, alegerile se fac întotdeauna după o rundă de alegeri, să sp
Iohannis: Horst Koehler, un mare om de stat și un european convins
Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, condoleanțe, după anunțul decesului fostului președinte german Horst Koehler, arătând că acesta a fost 'un european convins'. 'Sincerele mele condoleanțe pentru decesul fostului președinte federal german Horst Koehler. A fost un mare om de stat și un european convins. &Ic
Bolojan spune că a câștigat 90% dintre procesele cu foștii angajați: Se va constata că Senatul funcționează bine mersi
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a declarat convins că, în urma reducerilor de personal, instituția pe care o conduce va funcționa 'bine mersi', dând ca exemplu situația Primăriei Oradea sau a Consiliului Județean Bihor. El a precizat sâmbătă, la Prima TV, că la nivelul tuturor autorităților centrale și al inst
Tomac: Să demonstrăm că românii știu să-și aleagă un conducător care să se ridice la nivelul valorilor istoriei
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că alegerile prezidențiale trebuie să demonstreze că românii știu să-și aleagă un conducător care să se ridice la nivelul valorilor istoriei, punctând că Nicușor Dan va fi 'următorul președinte al României'. 'Românii așt
Nicușor Dan, la congresul PMP: Urmează o luptă pe care suntem obligați s-o câștigăm
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat, sâmbătă, la Congresul Partidului Mișcarea Populară, că în perioada următoare urmează o luptă care trebuie câștigată și a mulțumit membrilor PMP că sunt 'de partea corectă a istoriei'. 'Urmează o luptă pe care suntem obligați s-o câșt
Ciolacu: Adoptăm azi proiectul de buget fără modificări de taxe și impozite; este un buget de dezvoltare
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va adopta proiectul de buget pe anul 2025, unul 'fără modificări de taxe și impozite'. Acesta a arătat că bugetul este unul 'de dezvoltare', în care investițiile ajung la un 'nou record', respectiv 150 de miliar
Congres extraordinar al PMP; Nicușor Dan - susținut în cursa prezidențială
Partidul Mișcarea Populară urmează să valideze sâmbătă, în cadrul unui Congres extraordinar, susținerea candidaturii independente a lui Nicușor Dan la prezidențiale. Congresul va avea loc de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului. În cadrul evenimentului, PMP va vota pentru validarea susținerii candidaturii lui
Guvernul aprobă bugetul pe 2025
Guvernul urmează să aprobe sâmbătă, în ședință, bugetul de stat pe anul 2025 și pe cel al asigurărilor sociale de stat. Potrivit Biroului de presă al Guvernului, ședința Executivului este programată la ora 10,00. Vineri au fost finalizate toate procedurile prealabile pentru ca bugetul pe anul 2025 să fie adoptat.