Dragnea despre scrisoarea liderilor PSD: Am înţeles că trebuie să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ironizat miercuri scrisoarea prin care lideri ai partidului îi solicită demisia din funcţia de şef al formaţiunii şi din cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Întrebat dacă va da curs acestei solicitări, Dragnea a răspuns: "Voi da curs solicitării să citesc acea epistolă. N-am citit-o pe toată, dar cât am apucat să citesc am înţeles de fapt care este cea mai mare supărare din acea scrisoare: să nu ne mai certăm cu Iohannis, de fapt să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA şi cu partidele de Opoziţie. Eu ca preşedinte nu pot să duc şi nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituţii care nu trebuie să se implice în politică. În rest, la CExN o să vorbesc suficient de bine, de mult şi de apăsat".
De asemenea, întrebat de jurnalişti, la Parlament, cum comentează faptul că în scrisoare colegii îl acuză că este cotat în sondaje la 7 - 12%, iar partidul nu trece de 30%, Dragnea a declarat: "Aşa este, sunt la minus".
Preşedintele PSD a refuzat să comenteze alte opinii ale colegilor săi de partid care se referă la persoana sa şi a precizat că vrea mai întâi să vorbească în partid, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, şi abia apoi va vorbi şi în presă.
Totodată, întrebat câte filiale PSD îl susţin, Liviu Dragnea a afirmat ironic că opozanţii săi au susţinere "mai mult decât avem filiale".
Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv. Semnatari sunt vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat - moțiune Finanțe/Istvan-Lorant Antal: Sub bagheta ministrului Nazare, ratingul de țară nu a fost retrogradat la junk
Senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal a declarat, miercuri, în plen, că 'sub bagheta' ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, ratingul de țară a rămas și România nu a fost retrogradată la junk, așa că UDMR este împotriva moțiunii simple. 'Să clarificăm câteva date statistice esențiale pe ultimii trei ani privind situația fina
Senat - moțiune Finanțe/Mircescu (USR): Diversiune politică - PSD are o problemă de imagine și AUR schimbă narativul
Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, este un exemplu 'aproape didactic de diversiune politică', a declarat, miercuri, în plen senatorul USR Narcis Mircescu. 'Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Nazare este un exemplu aproape didactic de diversiune politică. Este AUR în opoziție
Senat - moțiune Finanțe/ Peiu (AUR): Gaură la buget - termen folcloric
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a acuzat, miercuri, în plen, lipsă de transparență și onestitate în modul în care sunt prezentate finanțele publice. 'Mă bucur că domnul ministru de Finanțe confirmă faptul că standardul ESA este metoda de comparație între state. Este limbajul comun în care citim deficit
Senat - moțiune Finanțe/ Horga (PNL): Moțiunea confirmă colaborarea dintre PSD și AUR
Moțiunea simplă confirmă colaborarea strânsă dintre PSD și AUR, pentru că aceasta este depusă împotriva ministrului Finanțelor, care a refuzat să confirme teza social-democraților despre greaua moștenire, a declarat, miercuri, în plen senatoarea PNL Gabriela Horga. 'Astăzi asistăm la o nouă confirmare a colaborării strânse dintre PS
Senat - moțiune Finanțe/Dogariu (PSD): Nu votăm moțiunea pentru că vrem să asigurăm stabilitatea și bunăstarea țării
Social-democrații nu vor vota moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat miercuri, în plen, senatorul PSD Eugen Dogariu, care a adăugat că partidul vrea să asigure stabilitatea și bunăstarea țării, nu să o trimită 'înapoi în haos'. 'PSD nu votează moțiunea simplă. Nu o votăm
Senat - moțiune Finanțe/ Moțiunea simplă împotriva ministrului Nazare - respinsă
Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului. S-au înregistrat 21 de voturi pentru, 46 împotrivă și 13 abțineri. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi:
Radu Miruță a depus un proiect pentru actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad
Deputatul USR Radu Miruță, fost ministru al Apărării, a depus un proiect de lege pentru actualizarea pensiilor militare în raport cu solda de grad. În vederea actualizării pensiilor militare ar urma să fie utilizați banii recuperați de MApN cu titlul de daune-interese din executarea contractelor de achiziții publice.
Senat - moțiune Finanțe/ A început dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Nazare
Senatul a început miercuri, în plen, dezbaterile asupra moțiunii simple formulate de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles', semnată de 30 de parlamentari AUR și patru ne
Budăi (PSD) despre violența în școli: Copiii noștri merită să crească fără frică
Paza și detectoarele pot opri un cuțit la intrarea în școală, dar ura din spatele cuțitului se poate opri doar dacă, de mici, copiii sunt învățați ce înseamnă empatia și să fie oameni printre oameni, a declarat, miercuri, deputatul PSD Marius Budăi. La Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a avut loc mar
Predoiu critică decizia BPN al PNL care îi vizează pe parlamentarii 'puciști': E golită de orice spirit liberal
Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL care îi vizează pe parlamentarii partidului care au contestat în instanță deciziile conducerii formațiunii, susținând că aceasta este ''golită de orice spirit liberal'' și 'pătrunsă în toate nuanțele sale de un spirit iliberal''.
Cosmin-Răzvan Butuza - numit secretar de stat la Ministerul Mediului
Cosmin-Răzvan Butuza revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, decizia semnată de premierul Luca Niculescu fiind publicată în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cosmin-Răzvan Butuza se numește în funcția de secretar de stat î
Senat: Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor - dezbătută și votată miercuri
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea - intitulată 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles' - a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului de liderul senatorilor AU
Dominic Fritz: Libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației. 'Libertatea presei nu este o favoare miloasă oferită unor jurnaliști, ci baza democrației', a scris liderul USR, pe Facebook.
AUR: Nicușor Dan e mai preocupat de piețele financiare decât de explicațiile datorate românilor plătitori de taxe
Alianța pentru Unirea Românilor a criticat, marți seara, afirmațiile președintelui Nicușor Dan, arătând că șeful statului 'vorbește în numele creditorilor României și ține lecții despre democrație, în timp ce românii plătesc pentru dezastrul guvernărilor pe care le apără'. 'Am asistat în ac
Nicușor Dan: În momentul de față eu nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că în momentul de față nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă. El a fost întrebat în conferința de presă de la Palatul Cotroceni dacă, după aprobarea în CSAT a documentului privind analiza programului SAFE, a știut de negocierile purtate d



