Carmen Dan: MAI va pune la dispoziţia Comisiei de apărare raportul despre protest imediat ce procedura va fi finalizată
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că MAI va pune la dispoziţia membrilor Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor raportul privind evenimentele din 10 august imediat ce procedura de la nivelul forului parlamentar va fi finalizată.
"Am făcut toate precizările necesare referitoare la conţinutul raportului şi la caracterul acestui raport. Există o procedură, avem toată disponibilitatea să punem la dispoziţia membrilor comisiei acest raport după ce vom îndeplini această procedură legală. Dacă membrii comisiei vor considera că sunt aspecte ce vor mai trebui lămurite, după ce beneficiind de accesul la informaţii clasificate vor analiza şi vor parcurge detaliile acestui raport, suntem oricând la dispoziţia comisiei. (...) Am discutat şi cu domnul preşedinte (Dorel Căprar - n.r.), el va iniţia cred că de îndată, aşa cum a anunţat şi în comisie, procedura de punere la dispoziţie, de analizare, de parcurgere a tuturor paşilor pentru punerea la dispoziţie a raportului. Imediat ce această procedură va fi finalizată, noi vom pune la dispoziţie acest raport", a precizat Carmen Dan, la ieşirea de la audierea din Comisia de apărare din Camera Deputaţilor.
Ministrul a adăugat că, dincolo de disputele politice, în opinia sa la audierile de marţi ea şi colegii săi din MAI au avut posibilitatea să răspundă la "foarte multe dintre întrebările care s-au pus şi în spaţiul public şi de către membrii comisiei".
"Mai mult decât atât, urmare a acestui eveniment, încă sunt o serie de activităţi pe care le derulăm prin structurile ce au competenţele legale, vorbesc de structurile de aplicare a legii. Poliţia îşi face treaba în continuare, Jandarmeria îşi face treaba în continuare şi pe măsură ce vom avea date despre numărul dosarelor penale, despre numărul măsurilor dispuse, despre oricare alt aspect ce ar reieşi din cursul anchetelor judiciare sau urmare a activităţilor de identificare a persoanelor care se fac vinovate, vi le vom pune la dispoziţie cu celeritate şi fără absolut nicio rezervă", a subliniat Carmen Dan. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online : Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Anchetele Comisiei de constituționalitate continuă; Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au fost reinvitați
Premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, nu s-au prezentat la audieri, marți, în Comisia de constituționalitate a Senatului, care anchetează întâlnirea dintre cei doi din 14 august, la Parlament. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor fi invitați, pentru a patra oară
Abrudean: Biroul președintelui Senatului - spațiu public cu regim aparte; nicio problemă în utilizarea lui de premier
Biroul președintelui Senatului este 'un spațiu public cu un regim aparte', 'adecvat' pentru eventuale întâlniri, în Parlament, ale prim-ministrului, a declarat, marți, Mircea Abrudean, la Comisia de constituționalitate a forului legislativ, care anchetează întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta C
Siegfried Mureșan a stabilit întâlniri pentru marți și cu parlamentarii USR și UDMR, pe tema programului de guvernare
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale USR și UDMR, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare. De la ora 16:00, el va discuta cu parlamentarii PNL, la ora 17:00 se va întâlni cu cei de la USR, iar la ora 18:00, cu grupurile UDMR.
Siegfried Mureșan se întâlnește marți cu grupurile parlamentare ale PNL
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale PNL, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare pe care îl propune. Ședința grupurilor reunite va avea loc de la ora 16:00, la Parlament. Premierul desemnat urmează să aibă întâlniri și cu grupurile
Constantin Toma: Domnul Grindeanu spune că va indexa cu inflația salariile și pensiile; de unde bani?
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate. P
Siegfried Mureșan: Vom continua să punem ordine în finanțele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți, că reducerea cheltuielilor inutile și eficientizarea cheltuirii banului public nu reprezintă măsuri de austeritate, ci de responsabilitate, afirmând că va continua demersurile pentru reducerea risipei. 'Să nu confundăm oprirea risipei cu austeritatea. În ultimii ani, ter
VIDEO Nicușor Dan: Suntem într-un interval de 10 zile în care trebuie să ne concentrăm pe actuala nominalizare
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe șansele actualei sale nominalizări la funcția de premier de a forma guvernul și să nu comenteze variantele care ar putea interveni în eventualitatea unui eșec.  
VIDEO Nicușor Dan, despre arestarea lui Călin Georgescu: E atributul și reponsabilitatea DIICOT să lămurească faptele
New York - Trimisul special al AGERPRES. Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reținerii fostului candidat la președinție Călin Georgescu, că este atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și că respectă prezumția de nevinovăție. 'Este vorba de o acuzație
Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Constantin Toma: Mă dezamăgește Nicușor Dan; trebuie să iei decizii, să desemnezi premier, nu să aștepți cinci luni
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, luni că este dezamăgit de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptului că l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru că a așteptat cinci luni până a luat decizia de a desemna un premier. Într-un
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Kelemen Hunor: Nu trebuie prelungită perioada de dezbatere, de criză; o să fie scandal în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, luni, că nu trebuie prelungită perioada de criză politică, menționând că agențiile de rating vor vedea că țara merge 'din scandal în scandal', ceea ce nu este bine. Întrebat la Parlament care ar fi riscurile care ar putea apărea dacă ar continua criza politică, Kelemen Hunor a răspuns că



