Nicolicea: Draftul Comisiei de la Veneţia cu privire la legile justiţiei contrazice un raport oficial adoptat de aceasta
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat vineri că opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea legilor justiţiei este un draft şi contrazice un raport al acestui for referitor la standardele europene privind independenţa sistemului judiciar.
El consideră însă că această opinie preliminară "le dă o palmă peste ochi" celor din Opoziţie şi preşedintelui care au spus că legile Justiţiei nu trebuie modificate.
"Comisia de la Veneţia le dă o palmă peste ochi celor de la Opoziţie şi preşedintelui României, pentru că aceştia au cerut de nenumărate ori să nu se modifice nimic, să se întârzie şi au făcut tot felul de sesizări la Curte să nu intre în vigoare, să se amâne, să se blocheze. Comisia de la Veneţia, o să observaţi că cere să se facă anumite modificări, iar cei care au spus să nu se facă nimic sunt contrazişi de aceasta", a spus Nicolicea pentru AGERPRES.
Social-democratul a arătat că, în ce priveşte fondul, Comisia de la Veneţia se contrazice.
"În prezent este în vigoare raportul privind standardele europene privind independenţa sistemului judiciar, adoptat de Comisia de la Veneţia, document oficial, nu un draft, ce aveţi acum. Documentul pe care îl prezintă acum e un draft care nu poate să bată ceea ce au votat data trecută decât dacă vor schimba acel raport. Cu privire la respectarea independenţei judecătorilor şi procurorilor, în legea propusă şi în legea adoptată, ştiţi că este o diferenţă între ce s-a propus şi ce s-a adoptat, respectă întocmai aceste standarde europene. Cei care nu respectă sunt cei de la Comisia de la Veneţia ţinând cont că în raportul respectiv adoptat de ei se vorbeşte că există o multitudine de modele, nu se poate recomanda un anumit model, zic ei, şi în majoritatea cazurilor procurorii de rang înalt sunt numiţi fie de guvern, fie de Parlament. Nici pomeneală de cuvântul 'preşedinte' în raportul adoptat. Şi să vă spun de ce. În multe ţări din Europa nu există preşedinte. Dacă acum ne fac o recomandare în sensul acesta, trebuie să îşi modifice propriul raport", a afirmat Nicolicea.
Acesta a adăugat că legea nu a fost modificată în privinţa numirii procurorilor de rang înalt, ea a rămas ca şi până acum, iar preşedintele are un rol în această privinţă.
"De asemenea, dacă de aici se iscă problema, ar trebui să sesizaţi următoarea chestiune - revocarea procurorului şef al DNA s-a făcut pe legea veche, nu pe propunerea legislativă.(...) Deci nemulţumirile sunt la adresa legii vechi", a menţionat acesta.
Întrebat care ar fi explicaţia că cele două rapoarte ale Comisiei de la Veneţia sunt diferite, Nicolicea a răspuns: "Ar trebui să le facem o adresă oficială, să-i întrebăm care este raportul valabil".
"N-aş vrea să bănuiesc pe careva de manipulare şi rea credinţă, dar să nu îţi citeşti propriile documente adoptate mi se pare cam deplasat, ca să nu zic că se fac de râs", a adăugat acesta.
Comisia de la Veneţia a recomandat vineri României să reconsidere sistemul de numire şi demitere a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor respective din Constituţie, în vederea creării de condiţii pentru un proces de numire şi demitere neutru şi obiectiv prin menţinerea rolului instituţiilor, cum ar fi preşedintele şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului justiţiei.
Recomandarea face parte din opinia preliminară, publicată vineri, a Comisiei de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional) cu privire la proiectele de amendamente la trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România. AGERPRES/(A- autor: Dana Piciu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














