Mesajul preşedintelui Iohannis către PNL: Asumarea valorilor liberalismului a devenit o necesitate

Asumarea valorilor liberalismului a devenit o necesitate, pentru ca România să-şi păstreze nealterat cursul democratic pro-occidental, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis la aniversarea a 143 de ani de la înfiinţarea PNL.
"România are nevoie de un PNL implicat activ în soluţionarea disfuncţionalităţilor ţării noastre, un partid liberal care să contribuie la prezervarea valorilor euroatlantice, la reforma sistemelor publice, la modernizarea societăţii, la promovarea toleranţei, a consensului şi solidarităţii, la menţinerea statului de drept şi la respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt convins că dvs., liberalii autentici, veţi rămâne profund angajaţi în susţinerea cu prioritate a angajamentelor României care rezultă din calitatea de stat membru al NATO şi UE şi că veţi continua să apăraţi principiile democraţiei care stau la baza unei guvernări eficiente şi predictibile. Într-o perioadă complicată, în care pericolul iliberalismului se resimte din ce în ce mai pregnant, asumarea valorilor liberalismului a devenit o necesitate, pentru ca România să-şi păstreze nealterat cursul democratic pro-occidental şi să nu devieze către trecutul întunecat. Vă încurajez să promovaţi aceste valori şi să le duceţi mai departe", a arătat preşedintele în mesajul său, care a fost dat citire la evenimentul de la sediul PNL de către consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan.
Şeful statului i-a felicitat pe membrii PNL, la ceas aniversar, şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia inestimabilă pe care PNL a avut-o la progresul acestei ţări.
"Istoria PNL se confundă în mare măsură cu istoria României moderne, fiind cunoscut şi recunoscut aportul semnificativ al liberalilor la proiectele majore care au determinat crearea şi consolidarea statului naţional român. Încă de la apariţia sa, în 1875, PNL a avut un rol esenţial pe scena politică şi socială a vremii - I.C. Brătianu, primul preşedinte al formaţiunii devenea în 1876 preşedintele Consiliului de Miniştri, fapt ce marca începutul unei noi perioade de modernizare şi consolidare a statului. (...) Desăvârşirea statului naţional în 1918 a fost un alt eveniment major realizat cu susţinerea incontestabilă a liberalilor. Ionel Brătianu, considerat premierul Unirii, a înţeles că pentru îndeplinirea misiunii pe care o primise - aceea de a lupta pentru realizarea idealului naţional, era nevoie de pragmatism, curaj şi capacitatea de a pune interesul ţării mai presus de orice. România a intrat apoi într-o nouă etapă - perioada interbelică fiind marcată de numeroase reforme care au determinat dezvoltarea socială, economică şi culturală a ţării. Şi de această dată liberalii au fost parte a soluţiei", a subliniat mesajul preşedintelui.
Preşedintele a adăugat că după 1990 PNL a contribuit la renaşterea democraţiei româneşti, la stabilitatea ţării şi la integrarea României în NATO şi în UE. "Astăzi, mai mult ca oricând, PNL trebuie să ducă mai departe moştenirea înaintaşilor săi, oameni de stat demni, vizionari, pentru care consolidarea şi reformarea statului au fost prioritare", menţionează mesajul citat.
AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Ioana Matei- Cârlan., editor online: Simona Aruştei, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ședință a coaliției - marți; validarea secretarilor de stat pe agenda discuțiilor (surse)
Liderii coaliției de guvernare se reunesc marți în ședință, începând cu ora 12:00, pentru a discuta despre validarea secretarilor de stat din ministere ca urmare a restructurării aparatului bugetar, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, săptămâna trecută, că demnitarii care o
Senat - Proiectul privind controlul utilizării spațiului aerian național, în dezbatere la Comisia pentru apărare
Comisia pentru apărare din Senat dezbate marți, în vederea întocmirii unui raport, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național. Proiectul de act normativ, adoptat de Camera Deputaților, stabilește măsuri specifice și adaptate riscurilor și amenințărilor activităților aeronautice neautorizate și a celor
Președintele organizației municipale PSD Constanța, anchetat de DNA într-un dosar de corupție, se suspendă din funcție
Președintele organizației municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache, se suspendă din funcțiile politice pe care le deține în partid, până la clarificarea situației sale juridice, în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție într-un dosar de corupție. Biroul de presă al PSD Constanța a informat luni seară,
Hurezeanu, la Consiliul Afaceri Externe: Orice discuție privind Ucraina nu trebuie să aibă loc fără Ucraina
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, luni, la reuniunea șefilor diplomațiilor din statele membre UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE) - care a avut loc la Bruxelles, context în care a evidențiat importanța unei păci juste și durabile în Ucraina și a reiterat faptul că orice discuție privind Ucraina nu trebuie să aibă loc fără aceast
VIDEO UCRAINA - TREI ANI DE RÃZBOI/ Expoziție AGERPRES - 33 de fotografii 'cu valoare istorică', expuse la Senat
O expoziție care prezintă imagini din războiul din Ucraina, surprinse de corespondentul special al Agenției Naționale de Presă AGERPRES Cristian Lupașcu, pe parcursul celor trei ani de agresiune a Federației Ruse asupra acestei țări, a fost vernisată, luni, în foaierul Senatului.
Prezidențiale2025/Antonescu: Nu am și nu am avut niciun fel de datorie financiară; finanțarea campaniei va fi transparentă
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a subliniat luni că nu are și nu a avut niciun fel de datorii financiare. În cadrul unei conferințe de presă susținute luni, la sediul de campanie al Alianței Electorale 'România Înainte', Antonescu a menționat că situația sa financiară din ultimi
Silviu Vexler: Întreaga lume trebuie să le ceară iertare lui Kfir, Ariel și Shiri că au fost abandonați
Președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), deputatul Silviu Vexler, a declarat luni că întreaga lume ar trebui să le ceară iertare celor doi copii și mamei lor, abandonați 'în mâinile răului absolut', ale căror sicrie au fost ulterior motiv de 'paradă macabră' în Gaza. 'Zilele trecute a
Predoiu: România trebuie să conserve și să dezvolte parteneriatele strategice pe care le are și să se adapteze la un nou mod de diplomație
România trebuie să conserve și să dezvolte parteneriatele strategice pe care le are cu alte state, și, în același timp, să se adapteze la un nou mod de diplomație, mai dinamic, orientat foarte mult pe 'chestiuni economice și militare', a declarat președintele interimar al Partidului Național Liberal, Cătălin Predoiu. El a r
Kelemen Hunor: Noi nu am fost de ani de zile consultați pe politică externă, parcă e vorba de Sfântul Graal
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că de foarte mulți ani partidele politice nu au mai fost consultate pe politică externă, de parcă 'e vorba de Sfântul Graal, de care nu se ating decât cei de la Ministerul de Externe''. 'Se întâmplă prima dată de foarte mulți ani când președintele,
Prezidențiale2025/Antonescu: Declarațiile lui Musk și ale lui Vance nu reprezintă o ingerință; pacea e întotdeauna preferabilă războiului
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a apreciat luni că postările lui Elon Musk privind alegerile din România sau declarațiile vicepreședintelui american JD Vance nu reprezintă o ingerință în politica internă sau intervenții în favoarea unui anumit candidat. În cadrul unei conferințe d
Camera Deputaților/Coarnă (S.O.S România): Mâine va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Nordis
Liderul deputaților S.O.S România, Dumitru Coarnă, a anunțat, în plenul Camerei Deputaților, că marți va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. 'Mâine va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Nordis. Am îndeplinit condițiile prevăzute de Constituție. Avem 154 semnături,
Ciolacu, despre consultările de la Cotroceni: Mă bucur mult că avem aceste discuții
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a arătat ''bucuros'' că vor avea loc discuții între președintele interimar Ilie Bolojan și reprezentanții partidelor parlamentare privind poziția României în contextul reuniunii Consiliului European din 6 martie. Marcel Ciolacu a fost întrebat cu ce poziție va merge la discuțiile pe ca
Prezidențiale2025/Varujan Pambuccian: Crin Antonescu - alegerea cea mai potrivită; e nevoie de un conservator în vremurile astea
Crin Antonescu reprezintă alegerea cea mai potrivită pentru prezidențiale, a declarat luni liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, potrivit căruia, în aceste vremuri, este nevoie de un conservator. Acesta a participat, alături de Crin Antonescu și de președinții PSD, PNL, UDMR, la o conferință de pres
Prezidențiale2025/Predoiu: Alianța 'România Înainte' propune românilor continuarea drumului către libertate, democrație, securitate și prosperitate
Alianța electorală 'România Înainte' propune românilor continuarea drumului către libertate, democrație, securitate și prosperitate, prin Crin Antonescu, un candidat 'echilibrat, înțelept, cu mintea orientată către viitor' și care reprezintă 'cea mai bună soluție în această conjunctură politică extrem de complicată și
USR cere șefului AEP să prezinte în Parlament raportul privind alegerile prezidențiale din noiembrie 2024
USR cere ca șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, să prezinte în Parlament, de îndată, raportul privind organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, conform legii în vigoare. Potrivit unui comunicat transmis luni, USR a formulat solicitări în acest sens către Biroul Perm