LIVE UPDATE Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţ final - 179 de morţi şi doi supravieţuitori; şapte zile de doliu naţional
Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, informează duminică AFP şi Yonhap. Cei doi supravieţuitori sunt membri ai echipajului, care au fost salvaţi din avion, care luase foc după o aterizare de urgenţă. Preşedintele în exerciţiu al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a decretat şapte zile de doliu naţional, începând de duminica aceasta.
UPDATE ORA 15.20 Accident de avion în Coreea de Sud: Cutiile negre au fost găsite (autorităţi)
Cele două cutii negre ale avionului de pasageri care s-a prăbuşit duminică în Coreea de Sud, cu 181 de de persoane la bord, au fost găsite, a anunţat duminică un membru al guvernului, relatează AFP.
"În ceea ce priveşte cutiile negre, înregistratorul de voce din cabina de pilotaj şi înregistratorul de date de zbor, acestea au fost recuperate", a declarat ministrul adjunct al Transporturilor, Joo Jong-wan, în cadrul unei conferinţe de presă.
UPDATE ORA 14.14 Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţ final - 179 de morţi şi doi supravieţuitori; şapte zile de doliu naţional
Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, informează duminică AFP şi Yonhap.
"Dintre cei 179 de morţi, 65 au fost identificaţi", au declarat pompierii, precizând că preluarea de probe ADN este în curs.
Cei doi supravieţuitori sunt membri ai echipajului, care au fost salvaţi din avion, care luase foc după o aterizare de urgenţă.
Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.
Preşedintele în exerciţiu al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a decretat şapte zile de doliu naţional, începând de duminica aceasta.
Altare memoriale vor fi înfiinţate la locul unde s-a prăbuşit avionul, precum şi în 17 oraşe şi provincii, inclusiv Seul şi oraşul Gwandju din sudul ţării, a anunţat Ministerul Finanţelor sud-coreean.
Oficialii publici vor purta panglici de doliu în semn de respect pentru victime, a adăugat ministerul.
Accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul.
O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată aeronava - un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar - aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de "contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare", a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.

UPDATE ORA 10.48 Catastrofă aviatică în Coreea de Sud: Bilanţul a urcat la 151 de morţi
Bilanţul catastrofei aeriene din Coreea de Sud, unde un Boeing al companiei Jeju Air a luat foc duminică la aterizarea sa pe aeroportul din Muan, a urcat până la cel puţin 151 de morţi, au anunţat pompierii, informează AFP.
Din cele 181 de persoane aflate în avion, au fost întregistrate "deocamdată două persoane salvate şi 151 de morţi confirmate", au precizat pompierii într-un nou comunicat.
Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.
Cele două persoane care au supravieţuit sunt piloţii avionului.
Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.

UPDATE ORA 8.14 Accident aviatic în Coreea de Sud: Autorităţile se tem că aproape toţi cei care se aflau în avion au murit
Aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit, a anunţat agenţia Yonhap, citând departamentul de pompieri, informează dpa şi AFP.
Două persoane au fost salvate, în timp ce autorităţile se tem că ceilalţi 179 de pasageri rămaşi în avion au murit.
Până acum, a fost confirmată moartea a cel puţin 120 de oameni. "Până acum sunt doi supravieţuitori - ambii membri ai echipajului - şi 120 de morţi", au declarat pompierii într-un comunicat. Înainte de aceasta, ei afirmau că unul dintre cei salvaţi este un pasager.
Avionul a ieşit de pe pistă în timp ce ateriza şi s-a izbit într-un gard pe Aeroportul Internaţional Muan. O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată cum aeronava - un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar - aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei, a adăugat aceasta.
Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizate.
Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului.

UPDATE ORA 5.23 Coreea de Sud: Cel puţin 62 de morţi în urma prăbuşirii unui avion
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 62 de morţi, notează AFP.
"Până în prezent am confirmat moartea a 62 de persoane", a declarat Lee Hyeon-ji, şefa echipei de intervenţie a Departamentului de pompieri din provincia Jeolla de Sud, pentru AFP. "Dar bilanţul s-ar putea înrăutăţi din cauza numărului de răniţi grav", a adăugat ea.
Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri prin spatele avionului, a informat Lee. Pompierii au precizat ulterior că cel puţin două persoane, un pasager şi un membru al echipajului, au fost salvate.
Potrivit autorităţilor, accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul.
O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată aeronava - un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar - aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de "contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare", a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei, a adăugat aceasta.
Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizate, cu excepţia cozii, şi evacuând cadavre învelite în giulgii albastre pe tărgi.
Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului. "Toate agenţiile în cauză (...) trebuie să mobilizeze toate resursele disponibile pentru a salva oamenii", a ordonat el într-un comunicat.
Acesta este primul accident mortal din istoria Jeju Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Coreea de Sud, fondată în 2005.
Pe 12 august 2007, un Bombardier Q400 al Jeju Air care transporta 74 de pasageri a ieşit de pe pistă în condiţii de vânt puternic pe aeroportul Busan-Gimhae (sud), făcând aproximativ zece răniţi uşor.
Accidentele de avion sunt foarte rare în Coreea de Sud.
Anul trecut, un pasager a deschis o ieşire de urgenţă a unui avion al companiei Asiana Airlines pe cale să aterizeze. Aeronava a putut ateriza normal, dar mai multe persoane au fost spitalizate.
.jpg)
ORA 3.46 Coreea de Sud: Cel puţin 29 de morţi în urma prăbuşirii unui avion
Un avion care transporta 181 de persoane s-a prăbuşit pe aeroportul Muan din sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 29 de morţi, a anunţat duminică agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, scrie AFP.
"175 de pasageri, 6 membri ai echipajului se află la bordul unui avion care s-a prăbuşit pe aeroportul din Muan" venind de la Bangkok, a indicat agenţia.
Accidentul pare să fi fost cauzat de "contactul cu păsările, care a dus la funcţionarea defectuoasă a trenului de aterizare", a raportat Yonhap.
O fotografie arată coada avionului în flăcări pe ceea ce pare a fi marginea pistei, cu pompieri şi vehicule de urgenţă în apropiere.
Potrivit Yonhap, citând pompierii, aceştia evacuează pasagerii prin spatele avionului. AGERPRES/(AS - editori: Adriana Matcovschi, Alic Mîrza; editor online: Simona Aruştei)
* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ridicarea sancțiunilor UE împotriva unor oligarhi ruși: Fără undă verde din partea Celor 27
Uniunea Europeană nu a reușit, în cele din urmă, să confirme luni seară un acord de principiu pentru ridicarea sancțiunilor împotriva a doi oligarhi ruși, o cerință a Franței și a Luxemburgului, iar discuțiile vor continua marți dimineață, au indicat mai mulți diplomați, notează AFP. Acordul de principiu, găsit luni după-amiază, tr
Nivelul de aprobare al lui Trump scade la un minim istoric de 32%, afectat de creșterea costului vieții
Rata de aprobare a președintelui american Donald Trump a scăzut la 32% - cea mai mică din cariera sa politică - în condițiile în care simpatizanții săi republicani s-au arătat nemulțumiți de modul în care gestionează costul vieții pe fondul războiului nepopular din Iran, conform unui nou sondaj citat de Reuters. Sondajul desf
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda vor semna marți, la New York, acordul privind teritoriul arctic
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda vor semna marți acordul privind teritoriul arctic, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat luni seara cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP. 'Ceremonia de semnare va avea loc în clădirea Națiunilor Unite, la ora locală 10:30 (14:30 GMT)',
Macron vrea să discute 'sincer' cu Trump despre #Ucraina, în timpul întâlnirii de luni de la New York
Președintele francez Emmanuel Macron, care urmează să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump luni la New York, vrea să discute 'sincer' cu liderul de la Casa Albă pentru a încerca 'să-l îndrume către deciziile corecte' în ceea ce privește Ucraina, potrivit unei surse apropiate președintelui francez, relatează AFP.
Preșdintele Yemenului i-a cerut ajutorul lui Trump în lupta împotriva rebelilor houthi
Rashad al-Alimi, liderul Consiliului Prezidențial Yemenit, susținut de Arabia Saudită, a cerut sprijinul Statelor Unite în lupta împotriva rebelilor houthi pro-iranieni, în timpul unei convorbiri telefonice duminică cu președintele Donald Trump, a declarat pentru AFP o sursa apropiată liderului yemenit. Donald Trump și-a exprimat solidaritate
Alegeri în Germania: Lidera stângii radicale, care încearcă să conducă Berlinul, spune că orașul a votat pentru schimbare
Lidera stângii radicale ce aspiră la funcția de primar al Berlinului a promis luni că va aborda problema chiriilor inaccesibile din capitala Germaniei, însă s-a confruntat imediat cu presiuni de a lua măsuri în urma acuzațiilor de antisemitism apărute la adresa anumitor filiale ale partidului său, relatează Reuters. Elif Eralp a condus partid
SUA: Televiziunile părăsesc grupul ce transmite activitatea lui Trump, după interdicția unor mass-media la Casa Albă
Patru posturi de televiziune americane ce fac parte dintr-un grup constituit la Casa Albă pentru a transmite zilnic imagini din activitatea președintelui Donald Trump, respectiv CBS, ABC, NBC și Fox News, au anunțat luni că se retrag din acest dispozitiv, în semn de solidaritate cu CNN, al cincilea post ce face parte din acest grup și care a primit interdicție
Zelenski urmează să se întâlnească marți cu Trump la New York, în marja Adunării Generale a ONU
Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească marți cu omologul său american Donald Trump, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a declarat luni pentru AFP o sursă familiarizată cu situația. Întâlnirea este programată pentru 'marți după-amiază', a declarat sursa sub rezerva anonimatului, în
Premierul slovac stârnește controverse după ce a spus că nu va trimite trupe într-un război între NATO și Rusia
Premierul slovac Robert Fico a stârnit controverse după ce a afirmat că nu va trimite în niciun caz trupe în eventualitatea unui conflict armat direct între NATO și Rusia, nici dacă vreun membru al Alianței ar fi atacat și s-ar invoca articolul 5 al tratatului NATO, și a acuzat o retorică războinică în creștere în Europa care ar urmări să
Merz afirmă că guvernul său își va continua activitatea pentru a asigura 'viitorul democratic' al Germaniei
Cancelarul german Friedrich Merz a promis luni că guvernul său de coaliție cu social-democrații își va continua activitatea, afirmând că 'viitorul democratic' al Germaniei depinde de aceasta, după înfrângerile electorale usturătoare suferite de partidul conservator al cancelarului în fața extremei drepte și a stângii radica
Trump afirmă că Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină și cere încetarea războiului în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Rusia a 'pierdut controlul' asupra industriei sale de motorină și a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează Reuters. 'Din păcate, Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină din cauza războiului cu Ucraina. Un număr mare dintre raf
UE va impune sancțiuni Rusiei pentru organizarea de alegeri în zonele ocupate din #Ucraina
Uniunea Europeană a anunțat sancțiuni împotriva celor responsabili pentru alegerile desfășurate în teritoriile ocupate ale Ucrainei, în urma scrutinului legislativ din Rusia, relatează AFP. 'Vor fi sancționați cei implicați în organizarea acestor alegeri-farsă sau care au candidat în teritoriile temporar ocupate ale Uc
Mass-media cărora li s-a interzis accesul la Casa Albă dau în judecată administrația Trump
Mass-media americane CNN, MS NOW și Politico au anunțat luni inițierea unui proces, în numele libertății presei, pentru ca jurnaliștii lor să-și recapete accesul la Casa Albă, acces interzis începând de vinerea trecută de președintele Donald Trump, relatează agențiile AFP și Reuters. Într-o postare pe rețelele de social
Inteligența artificială nu poate fi autoreglementată, spune premierul spaniol
Inteligența artificială (AI) nu poate fi autoreglementată de către cei care controlează această tehnologie, a declarat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Reuters. În cadrul unui eveniment dedicat reglementării AI, desfășurat la Madrid, Sanchez - un critic vocal al 'oligarhilor tech' - a afirmat că guvernul său va întări
Kremlinul susține că victoria partidului AfD în Germania se datorează în mare parte lipsei gazului rusesc ieftin
Kremlinul a declarat luni că primul loc obținut de partidul de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD), care a obținut 38,2% din voturi la alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară (nord-estul Germaniei) s-ar datora în mare parte faptului că Berlinul a încetat să mai cumpere gaze rusești ieftine și a ales să achiziționeze, în













