Sprijinul pentru #Ucraina trebuie să rămână o 'prioriate absolută', declară Macron şi Rutte

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au îndemnat marţi, la Paris, la menţinerea sprijinului militar ferm pentru Ucraina, în condiţiile în care revenirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA face să planeze îndoiala asupra continuării ajutorului american pentru Kiev, informează AFP.
"Sprijinul pentru această ţară agresată de Rusia rămâne o prioritate absolută", a afirmat în faţa presei şeful statului francez înainte de un dineu de lucru cu Rutte. "Desfăşurarea recentă a unor trupe nord-coreene pe linia frontului este o escaladare gravă. Şi noi vom continua să pledăm ca NATO şi aliaţii săi să îşi aducă sprijinul pentru armata ucraineană cât timp va fi nevoie", a adăugat Macron.
Potrivit preşedintelui francez, "aceasta este singura cale spre negocieri". "Şi vreau să fiu clar, când va veni momentul, nimic nu trebuie să se decidă asupra Ucrainei fără ucraineni, nici asupra Europei fără europeni", a subliniat Macron.
Donald Trump, care se va reveni la Casa Albă pe 20 ianuarie, a amintit săptămâna trecută că el nu este acolo pentru a face război, ci a face pace. El a promis în timpul campaniei electorale că va pune capăt în 24 de ore războiului în Ucraina, însă fără a preciza cum.
Alături de Emmanuel Macron, noul secretar general al NATO i-a îndemnat marţi pe occidentali "să facă mai mult decât doar să-i permită Ucrainei să lupte".
"Trebuie să menţinem forţa alianţei noastre transatlantice. Provocarea imediată cu care ne confruntăm este sprijinul pentru Ucraina", care "se pregăteşte pentru iarna sa cea mai dură" de la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022, a adăugat Rutte.
Sprijinul nord-coreean adus Moscovei ilustrează necesitatea unei susţineri din partea SUA, a căror proprie securitate este pusă în discuţie, potrivit lui Rutte.
Rusia susţine financiar Phenianul şi îi oferă expertiza sa în materie de tehnologii de rachete, a amintit secretarul general al NATO.
De asemenea, colaborând cu Coreea de Nord, Iranul şi China, Moscova "nu ameninţă doar Europa, ci ameninţă de asemenea pacea şi securitatea în Indo-Pacific şi în America de Nord", potrivit lui.
În timp ce Donald Trump le reproşează în mod regulat europenilor că nu alocă suficient de mulţi bani pentru apărarea lor pe cheltuiala SUA, Emmanuel Macron a recunoscut că Europa "a evitat prea multă vreme să poarte povara propriei securităţi", chiar dacă "aceasta nu a fost niciodată cazul Franţei", potrivit lui.
Preşedintele francez a reiterat importanţa construirii unui "pilon european al securităţii noastre transatlantice". "Acest lucru este aşteptat pe bună dreptate şi de administraţia americană de la europeni în cadrul alianţei", a estimat Macron.
"Avem nevoie de o cooperare transatlantică de apărare mai robustă şi de mai multe investiţii în apărare", a întărit secretarul general al NATO. "Cu cât mai mult vom cheltui pentru apărare, cu atât mai mult vom reduce riscul unui viitor conflict", a subliniat Mark Rutte. AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui
Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar
Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili
Netanyahu convins că va putea aduce ostaticii înapoi 'fără a ceda dictatelor' Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat sâmbătă convins că va putea aduce înapoi ostaticii israelieni 'fără a ceda dictatelor' Hamas, afirmând că războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene se află într-o 'fază decisivă', notează AFP. 'Cred că ne putem aduce ostaticii acasă făr
Comisia Europeană spune că vrea dovezi privind o încetare efectivă a agresiunii Rusiei în Ucraina
Comisia Europeană a reacționat cu prudență la anunțul președintelui rus Vladimir Putin de declarare a unei încetări unilaterale de 30 de ore a focului în Ucraina de Paște,
Ministrul de externe ucrainean nu are încredere în anunțul lui Putin privind încetarea unilaterală a focului de Paște
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiha, la fel ca președintele Volodimir Zelenski înaintea sa, a criticat încetarea focului de 30 de ore anunțată sâmbătă
Gaza: Șeful serviciilor de informații turce a discutat cu o delegația a Hamas despre aducerea de ajutoare umanitare
Șeful serviciilor de informații turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă cu lideri ai Hamas pentru a discuta despre mijloace de a aduce ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, unde Israelul a reluat ofensiva militară, transmite AFP. Ibrahim Kalin a discutat cu Mohammad Darwish, șeful consiliului politic al Hamas, și d
Rusia: Trupele ucrainene au fost alungate din aproape toată regiunea Kursk (șeful Statului Major rus)
Armata rusă a alungat trupele ucrainene din aproape toată regiunea Kursk din vestul Rusiei, a afirmat sâmbătă șeful Statului Major, Valerii Gherasimov, transmite Reuters. 'Cea mai mare parte a zonei unde a avut loc invazia acum este eliberată', i-a declarat Gherasimov președintelui Vladimir Putin, într-o întâlni
Iranul anunță noi discuții cu SUA sâmbăta viitoare, în Oman
Iranul și Statele Unite, care au purtat sâmbătă, la Roma, discuții cu privire la dosarul nuclear, vor continua convorbirile sâmbăta viitoare, 26 aprilie, în Oman, a anunțat ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, la televiziunea de stat, transmite AFP. 'Ne vom regăsi sâmbăta viitoare în Oman', a afirmat el, adăug&aci
UPDATE #Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare unilaterală a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), și până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), chemând Kievul să-i urmeze exemplul, transmit Reuters, EFE și AFP.
Rusia susține că a recucerit penultima localitate din Kursk controlată de armata ucraineană
Rusia a susținut sâmbătă că a recucerit penultima localitate din regiunea rusă Kursk aflată încă sub controlul armatei ucrainene, încheind astfel aproape complet recucerirea acestui teritoriu care a fost ținta unei ofensive ucrainene în vara anului 2024, informează AFP și EFE. 'În cursul operațiunilor ofensive, unitățile grupu
Bombardamentele israeliene au ucis aproape 30 de palestinieni în ultimele ore în Fâșia Gaza
Bombardamentele israeliene asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineață, a raportat Ministerul palestinian al Sănătății, transmite EFE. Armata israeliană a bombardat din nou adăposturile și corturile unde sunt cazate majoritatea persoanelor strămutate, a informat presa palestiniană.
Vicepreședintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescență după o infecție respiratorie, transmite AFP. Delegația vicepreședintelui
#Ucraina și Rusia s-au atacat cu drone în timpul nopții de vineri spre sâmbătă
Forțele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. 'Distrugerea a 33 de drone de atac, atât Shahed, cât și alte tipuri, a fost confirmată în estul, nordul și sudul țării', au raportat forțele aeriene Ucrainene pe Telegr