logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

AlegeriSUA2024 Liderii lumii se grăbesc să-l felicite pe Donald Trump

Imagine din galeria Agerpres

Liderii lumii s-au grăbit, miercuri, să-l felicite pe Donald Trump, după o proiecţie a postului conservator Fox News cum că republicanul a învins-o pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris la alegerile prezidenţiale din SUA, care ar urma să se încheie cu o revenire politică uluitoare a candidatului republican, la patru ani după ce a părăsit Casa Albă, relatează Reuters.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei

"Apreciez angajamentul preşedintelui Trump faţă de abordarea 'pace prin putere' în afacerile globale. Acesta este tocmai principiul care poate practic să aducă mai aproape o pace justă în Ucraina", a scris Zelenski pe reţeaua X.

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, Donald Tusk, premierul, şi Radoslaw Sikorski, ministrul de externe

"Felicitări, domnule preşedinte Donald Trump! Aţi reuşit!", a scris preşedintele polonez Andrzej Duda pe X., în timp ce premierul Donald Tusk a scris, tot pe X: "Felicitări lui Donald Trump pentru câştigarea alegerilor. Abia aştept să cooperăm pentru binele naţiunilor americană şi poloneză".

La rândul său, şeful diplomaţiei de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, le-a declarat reporterilor că "poporul american a luat o decizie pe care o respectăm". "Sunt în contact permanent cu cei mai înalţi oficiali de securitate din tabăra lui Donald Trump. Europa trebuie să-şi asume urgent o responsabilitate mai mare pentru securitatea sa... Polonia va fi lider în creşterea rezilienţei Uniunii Europene", a adăugat ministrul de externe polonez.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului

"Felicitări pentru cea mai mare revenire din istorie! Întoarcerea dumneavoastră istorică la Casa Albă oferă un nou început pentru America şi o reangajare puternică faţă de marea alianţă dintre Israel şi America. Este o victorie uriaşă! Pentru prietenie adevărată", a reacţionat Netanyahu pe X.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei

"Felicitări, preşedinte Donald Trump. Gata să lucrăm împreună, aşa cum am ştiut să o facem timp de patru ani. Cu convingerile dumneavoastră şi cu ale mele. Cu respect şi ambiţie. Pentru mai multă pace şi prosperitate", a scris Macron pe reţeaua X.

Olaf Scholz, cancelarul german

"Felicitări @realDonaldTrump pentru alegerea dumneavoastră în calitate de preşedinte al SUA. Germania şi SUA au o istorie lungă şi de succes de a colabora pentru a promova prosperitatea şi libertatea de ambele maluri ale Atlanticului. Vom continua să facem acest lucru în beneficiul cetăţenilor noştri'', a scris politicianul social-democrat pe reţeaua de socializare X.

Keir Starmer, prim-ministrul britanic

"Felicitări, preşedinte ales Trump pentru victoria dumneavoastră electorală istorică. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu dumneavoastră în anii care vin. Ca aliaţii cei mai apropiaţi, stăm umăr la umăr în apărarea valorilor noastre comune de libertate, democraţie şi iniţiativă".

Mark Rutte, secretar general al NATO

"Tocmai l-am felicitat pe Donald Trump pentru alegerea sa ca preşedinte al Statelor Unite. Conducerea sa va fi din nou cheia pentru a menţine puternică Alianţa noastră. Aştept cu nerăbdare să lucrez din nou cu el pentru a promova pacea prin putere prin NATO", a afirmat Rutte într-o postare pe X.

Giorgia Meloni, şefa guvernului italian

Într-o postare pe X, Meloni i-a transmis lui Trump "cele mai sincere felicitări" şi a afirmat că Italia şi Statele Unite au o "alianţă de nezdruncinat". "Este o legătură strategică, pe care sunt sigură că acum o vom consolida şi mai mult", a spus ea.

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei

Erdogan l-a felicitat pe platforma X pe "prietenul" Trump care a câştigat alegerile după "o mare luptă". Odată cu alegerea republicanului la Casa Albă, începe "o nouă eră". Erdogan şi-a exprimat speranţa că Trump "va întări relaţiile" dintre Turcia şi SUA şi "va pune capăt crizelor şi războaielor regionale şi globale".

Abdel Fattah al-Sissi, preşedintele Egiptului

"Îi doresc mult succes (...) şi aştept cu nerăbdare să obţin împreună pacea, stabilitatea regională şi consolidarea parteneriatului strategic dintre Egipt şi Statele Unite şi popoarele prietene", a scris preşedintele al-Sissi pe contul său oficial de pe platforma de socializare X.

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucic

"Împreună înfruntăm marile provocări care ne aşteaptă. Serbia se angajează să coopereze cu SUA pentru stabilitate, prosperitate şi pace", a scris Vucic pe platforma X.

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei

"Trump are o calitate folositoare pentru noi: ca om de afaceri până în măduva oaselor, lui îi displace profund să cheltuiască bani pe nişte oportunişti şi aliaţi paraziţi tâmpiţi, pe proiecte de caritate proaste şi pe organizaţii internaţionale lacome", a afirmat Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, pe contul său oficial de Telegram.

Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez

"Politica noastră faţă de Statele Unite este consecventă. Pledăm pentru gestionarea relaţiei noastre pe baza intereselor noastre comune şi a cooperării care aduce beneficii ambelor părţi", a declarat Mao, într-o conferinţă de presă. În ceea ce priveşte modul în care posibilele rezultate ar putea afecta relaţia dintre ambele puteri, Mao a evitat să vorbească direct despre acest subiect, limitându-se la a afirma că Beijingul se va adapta în funcţie de evoluţia situaţiei. "După rezultate, vom acţiona în consecinţă", a indicat ea.

Dick Schoof, prim-ministru olandez

"Felicitări lui @realDonaldTrump pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. Statele Unite sunt un aliat important pentru Regatul Ţărilor de Jos, atât la nivel bilateral, cât şi în contexte internaţionale precum NATO. Aştept cu nerăbdare cooperarea noastră strânsă în legătură cu interesele comune ale SUA şi Olandei", a postat Schoof pe X.

Karl Nehammer, cancelarul Austriei

"Felicitări lui @realDonaldTrump pentru victoria electorală. Statele Unite sunt un partener strategic important pentru Austria. Aşteptăm cu nerăbdare să ne extindem şi să ne consolidăm relaţiile transatlantice pentru a aborda cu succes provocările globale împreună".

Viktor Orban, premierul Ungariei

"Cea mai mare revenire din istoria politică a SUA! Felicitări preşedintelui @realDonaldTrump pentru triumful său enorm. O victorie atât de necesară pentru lume!", a scris Orban pe reţeaua X.

Petr Fiala, prim-ministrul Republicii Cehe

"Felicitări lui Donald Trump pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. Scopul nostru comun este să ne asigurăm că relaţiile dintre ţările noastre rămân la cel mai înalt nivel, în ciuda schimbărilor în administraţie, şi le dezvoltăm în continuare în beneficiul cetăţenilor noştri", a reacţionat Fiala pe X.

Ulf Kristersson, premierul Suediei

"Îl felicit pe Donald Trump pentru că a fost ales următorul preşedinte al Statelor Unite. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună şi să continuăm relaţiile excelente dintre SUA şi Suedia ca prieteni şi aliaţi".

Jonas Gahr Stoere, prim-ministrul Norvegiei

"Aş dori să-l felicit pe Donald Trump pentru victoria sa la alegerile prezidenţiale din SUA. Statele Unite sunt cel mai important aliat al Norvegiei şi cooperăm îndeaproape în multe domenii. Aştept cu nerăbdare să continuăm cooperarea noastră cu SUA sub conducerea domnului Trump".

Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei

"Felicitări lui Donald Trump pentru alegeri. Statele Unite sunt cel mai important aliat al nostru. Trebuie să menţinem cooperarea strânsă dintre Statele Unite şi Danemarca şi să continuăm să consolidăm legătura transatlantică care a rezistat de-a lungul generaţiilor".

Nayib Bukele, preşedintele El Salvador

"Felicitări preşedintelui ales al Statelor Unite ale Americii, @realDonaldTrump. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă călăuzească", a postat Bukele pe X. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Republicanul Donald Trump revendică ''o victorie politică fără precedent'' 

Afisari: 297

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 02-11-2026 22:17

SUA: Alegerile de marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', afirmă Trump

Președintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', într-o ultimă încercare de a-și mobiliza susținătorii înaintea votului pe care opoziția democrată speră să-l câștige, relatează agențiile AFP și EFE.

Politic Ex 02-11-2026 21:40

Cancelarul Merz este de acord ca viitorul președinte al Germaniei să fie o femeie

Cancelarul german Friedrich Merz și-a declarat sprijinul pentru alegerea unei femei ca președinte al Germaniei, o funcție esențial onorifică și care până în prezent a fost deținută numai de bărbați, potrivit presei germane citate luni de agențiile AFP și EFE. 'Decizia mea este luată, trebuie să fie o femeie', a spus Merz la

Politic Ex 02-11-2026 20:38

#Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în provincia Zaporojie, anunță Zelenski

Cel puțin 18 persoane au fost ucise luni în orașul ucrainean Komișuvaha, situat în apropierea liniei frontului în provincia sud-estică Zaporojie, în urma unui atac aerian în care Rusia a lansat aproximativ zece bombe ghidate, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că aceste bombe au țintit o școală unde civi

Politic Ex 02-11-2026 19:50

Marea Britanie: Guvernul confirmă o înăsprire a condițiilor pentru rezidență permanentă

Guvernul britanic a confirmat luni o înăsprire a condițiilor de obținere a rezidenței permanente pentru cetățenii străini cu statut legal, mulți dintre ei urmând să aștepte cel puțin 10 ani pentru a fi eligibili, față de cinci ani în prezent, transmite AFP. Această reformă fusese anunțată în noiembrie 2025 de ministrul de interne Shaban

Politic Ex 02-11-2026 19:03

Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri

Șefii principalului bloc al opoziției israeliene se vor reuni marți pentru a încerca să constituie o majoritate în urma alegerilor legislative de marțea trecută, a anunțat luni liderul lor, Gadi Eisenkot, potrivit AFP. 'Liderii blocului pentru schimbare (...) se vor reuni la Herzliya (nord-vest) pentru a discuta și a coordona etapele următoare&

Politic Ex 02-11-2026 18:57

SUA/Un judecător a anulat procedura judiciară împotriva unor foști oficiali FBI în cazul Hunter Biden

Un judecător federal a anulat luni procedura judiciară în care doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI erau acuzați că au mințit cu privire la implicarea lor în anchetele care l-au vizat pe Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, criticând dur Departamentul de Justiție pentru inițierea a ceea ce el a descris drept o urmărire

Politic Ex 02-11-2026 18:54

Accident feroviar în Spania: Guvernul pregătește un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni că guvernul va acorda un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor după tragedia feroviară de săptămâna trecută în care au murit 69 de persoane, relatează dpa. Cabinetul intenționează să aprobe pachetul de ajutor în ședința sa de marți.  Printre măsurile plănuite e

Politic Ex 02-11-2026 18:36

Polonia: Adunarea Judecătorilor din Tribunalul Constituțional se reunește marți pentru a încerca soluționarea crizei

Judecătoarea care afirmă că a preluat interimar conducerea Tribunalului Constituțional al Poloniei după ce i-a suspendat din funcție pe președintele și vicepreședintele acestei instituții, decizie susținută de premierul Donald Tusk, dar nerecunoscută de președintele Karol Nawrocki, a convocat pentru marți Adunarea Generală a Judecătorilor pentru a încerca să soluționez

Politic Ex 02-11-2026 18:13

Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii

Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii, Consiliul Europei precizând că prin aceasta se va pune capăt oricărei monitorizări independente a închisorilor rusești, relatează luni dpa. Astfel, comitetul european pentru prevenirea torturii nu mai poate verifica modul în care sunt tratați deținuții în Rusia

Politic Ex 02-11-2026 17:33

Liderul suprem iranian a acordat 'puteri' guvernului în negocierile cu SUA privind încheierea războiului

 Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a acordat 'puteri' guvernului în cadrul eforturilor vizând încheierea războiului cu Statele Unite, a anunțat luni președintele iranian Masoud Pezeshkian, citat de agenția de știri Irna, relatează AFP. 'Ne străduim să rezolvăm problema prin dialog. În acest sens, lid

Politic Ex 02-11-2026 17:12

#Ucraina: Armata rusă stagnează în octombrie (analiză AFP cu date ale ISW)

Armata rusă a înregistrat un regres ușor pe întregul front din Ucraina în octombrie, potrivit unei analize realizate de AFP cu date provenind de la Institutul pentru studiul războiului (ISW) din SUA. Trupele Kremlinului au cedat 28 kmp în întreaga lună, în continuarea încetinirii avansului lor de la începutul lui

Politic Ex 02-11-2026 16:41

Israel: Președintele Isaac Herzog anunță consultări cu partidele mai mici în vederea formării guvernului

Președintele israelian Isaac Herzog a anunțat luni că intenționează să organizeze consultări cu partidele mai mici în vederea formării noului guvern, relatează dpa. Consultările, care vor fi transmise în direct, urmează să înceapă miercuri după-amiază cu reprezentați ai Partidului Sionist Religios. Acestea vor fi urmate de discuții cu

Politic Ex 02-11-2026 15:03

Partidul la guvernare în Ungaria a aprobat a doua nominalizare a președintelui țării pentru funcția de procuror șef

Partidul Tisza la guvernare în Ungaria va aproba nominalizarea președintelui pentru funcția de procuror șef, a anunțat luni premierul Peter Magyar, un pas semnificativ în eforturile lui Magyar de a transforma instituțiile publice după victoria din aprilie, relatează Reuters. Numirea unui nou procuror șef este esențială în eforturile anticorup

Politic Ex 02-11-2026 14:57

Germania: Merz promite toleranță zero în urma violențelor de la protestele tinerilor

Cancelarul german Friedrich Merz cere o reacție fermă împotriva celor responsabili de violențele din timpul revoltelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe germane, transmite dpa. 'Violența nu are loc pe străzile noastre, iar guvernul meu nu va arăta nicio toleranță în această privință', afirmă cancelarul, într-u

Politic Ex 02-11-2026 14:45

Fostul cancelar Angela Merkel va participa la alegerea noului președinte al Germaniei

Fostul cancelar german Angela Merkel urmează să participe anul viitor la convenția pentru alegerea noului președinte al țării, în calitate de reprezentantă a partidului conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU), relatează luni dpa. Informația privind desemnarea Angelei Merkel pentru a participa la acest proces a fost relatată luni de mai multe mass-med