Prezidenţiale R.Moldova/ Confruntare între Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale

Chişinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Peste 2,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Viitorul şef al statului va fi ales între actuala preşedintă proeuropeană Maia Sandu, care este susţinută de Partidul Acţiune şi Solidaritate, şi fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.
Actualul lider de la Chişinău, Maia Sandu, a obţinut în primul tur 42,49% din voturi, în timp ce socialistul Stoianoglo a fost votat de 25,95% dintre alegători.
Pentru alegerile prezidenţiale au fost constituite 2.221 secţii de votare, dintre care 234 vor fi deschise în străinătate.
Din cele 1.957 secţii deschise pe teritoriul Republicii Moldova, cele mai multe, respectiv 306, vor funcţiona în municipiul Chişinău. În localităţile din Transnistria vor fi deschise 30 de secţii de votare. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pe 2 octombrie 2024, erau înregistraţi 274.475 de cetăţenii cu drept de vot cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.
Dintre cele 234 de secţii din străinătate, cele mai multe vor fi deschise în Italia (60), Germania (26), Franţa (20), Marea Britanie (17) şi România (16). În Federaţia Rusă vor funcţiona doar două secţii de votare.
Secţiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 7:00- 21:00.
Alegerile prezidenţiale directe vor fi organizate pentru a cincea oară de la declararea independenţei, în condiţiile în care timp de aproape 20 de ani preşedintele a fost desemnat de Parlament. AGERPRES/(editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Qanoua, ucis într-un atac aerian israelian (media Hamas)
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a fost ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza, a anunțat joi presa afiliată Hamas, fiind cel mai recent atac soldat cu moartea unui lider al grupării palestiniene de când Israelul a reluat operațiunile în enclavă, relatează Reuters. Qanoua a fost ucis &i
BTA: Mai mult de jumătate dintre bulgari susțin ideea unei apărări europene comune (sondaj)
Un sondaj realizat de agenția de sondare a opiniei publice Myara arată că mai mult de jumătate dintre respondenți susțin ideea unei apărări europene comune și sunt deschiși ca țara să aloce fonduri pentru aceasta. Potrivit sondajului făcut public joi, 59,1% dintre respondenți aprobă ca statele membre ale UE să construiască o industrie comună de apărare, în timp ce 35,7
Relațiile transatlantice/ Europa va acționa calm și rațional, dar 'nu în genunchi', spune Tusk
Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat joi că, pentru a-și păstra relația strategică cu Statele Unite, Europa va acționa calm și rațional, 'dar cu siguranță nu în genunchi', transmite France Presse. Tusk, a cărui țară deține președinția rotativă a Uniunii Europene, a făcut aceste comentarii la o zi după ce președintele american, Donald Trump,
Summitul de la Paris privind Ucraina/ Zelenski: Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocieri
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat joi că reuniunea de la Paris a aliaților Kievului a servit la desemnarea președintelui francez, Emmanuel Macron, și a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanți ai Europei pentru posibile discuții de pace privind războiul cu Rusia, transmite EFE. 'Astăzi, noi toți cei din Europa am convenit c
Summitul de la Paris privind Ucraina/ Meloni: Statele Unite ar trebui să participe la următoarea reuniune
Statele Unite ar trebui să participe la următoarea reuniune a coaliției țărilor care sprijină Kievul, a declarat premierul italian, Giorgia Meloni, după participarea la summitul de la Paris privind pacea și securitatea în Ucraina, găzduit de președintele Emmanuel Macron, relatează ANSA. Acum este important să putem extinde încetarea parțială a focu
Summitul de la Paris privind Ucraina/ Von der Leyen: Sancțiunile împotriva Rusiei trebuie menținute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi, după ce a participat la un summit la Paris care a reunit 31 de țări care doresc să participe la garanții de securitate pentru Ucraina, că 'a devenit foarte clar' că sancțiunile împotriva Rusiei trebuie menținute, transmite EFE. 'Trebuie să menținem presiunea asupra Rusiei. A
Șeful serviciilor secrete ruse acuză UE de propagandă nazistă
Șeful Serviciului rus de informații externe, Serghei Narâșkin, a criticat avertismentele UE cu privire la 'amenințarea rusă' ca fiind alarmiste și le-a comparat cu propaganda nazistă, relatează dpa joi. Comisia Europeană răspândește în mod deliberat mesaje antirusești, la fel cum a făcut-o șeful propagandei lui Hitler, Joseph
Summitul de la Paris privind Ucraina/ Macron anunță 'o forță de reasigurare' din țări europene în caz de pace
O misiune franco-britanică se va deplasa în Ucraina în zilele următoare pentru pregătiri privind formatul armatei ucrainene, precum și o posibilă desfășurare de forțe din mai multe țări europene aliate în urma unui eventual acord de pace, a anunțat joi, la Paris, președintele Franței, Emmanuel Macron. 'Cred că, în următoarele trei-p
Summitul de la Paris privind Ucraina/ Aliații europeni sunt de acord să nu ridice sancțiunile împotriva Rusiei
Aliații Ucrainei, reuniți joi la Paris în prezența președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, au exclus orice ridicare a sancțiunilor împotriva Rusiei și au în vedere, în schimb, consolidarea acestora pentru a spori presiunea asupra Moscovei în vederea angajării unor negocieri de pace, transmite France Presse. Aliații Ucrainei a
Comisarul european pentru apărare avertizează că Rusia ar putea testa apărarea colectivă a NATO înainte de 2030
Comisarul european pentru apărare Andrius Kubilius a declarat joi că Rusia ar putea testa angajamentul de ajutor reciproc cuprins în articolul 5 din tratatul NATO înainte de 2030, într-un discurs în parlamentul lituanian, Seimas, în care a mai avertizat că rolul SUA în apărarea Europei se va reduce cu timpul, informează EFE.
Un tribunal din Bosnia emite un mandat internațional de arestare pentru liderul sârb Milorad Dodik
O instanță din Bosnia a anunțat joi că a emis un mandat internațional de arestare pe numele liderului sârbilor bosniaci Milorad Dodik, care este acuzat că a atacat ordinea constituțională și a plecat în străinătate fără să fie autorizat, transmite Reuters. Dodik, președintele Republicii Sprska din Bosnia, a declanșat cea mai gravă criză de după răz
Ministrul apărării danez îl acuză pe Trump că escaladează conflictul privind Groenlanda și că lansează 'amenințări voalate'
Ministrul apărării danez Troels Lund Poulsen l-a acuzat joi pe președintele american Donald Trump că a intensificat controversa cu privire la Groenlanda și că a proferat 'amenințări voalate', o referire la dorința miliardarului american de a ''prelua'' teritoriul autonom danez, informează EFE. 'Trebuie să mă distanțez clar de ceea c
Trump cere Congresului să înceteze finanțarea radioului și televiziunii publice
Președintele american Donald Trump a cerut formațiunii sale, Partidul Republican, care deține majoritatea în Congresul SUA, să sisteze finanțarea postului public de radio NPR și a televiziunii de stat PBS, pe care le-a acuzat din nou că difuzează informații părtinitoare, informează joi EFE. 'NPR și PBS, două platforme oribile și comp
Israelul va desfășura 3.000 de agenți de poliție în Ierusalim pentru ultima rugăciune de vineri de Ramadan
Poliția israeliană va desfășura 3.000 de agenți de poliție în întregul Ierusalim vineri, ultima zi a lunii sfinte musulmane Ramadan, pentru 'a asigura respectarea în siguranță și ordonată' a rugăciunii de pe Esplanada Moscheilor, informează EFE. Într-un comunicat, poliția a anunțat că ofițerii vor fi dislocați &
Macron a discutat cu Trump înainte de reuniunea de joi a aliaților Ucrainei
Președintele francez Emmanuel Macron a discutat cu omologul său american, Donald Trump, înaintea reuniunii țărilor aliate ale Ucrainei care a început joi dimineață la Paris, a anunțat Palatul Elysee, informează AFP. Acest schimb a avut loc după întâlnirea de miercuri seară dintre președintele francez și omologul său ucr