Ministrul israelian al apărării îl ameninţă pe noul lider al organizaţiei libaneze Hezbollah

Ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a calificat marţi drept ''temporară'' numirea lui Naim Qassem ca lider al organizaţiei libaneze pro-iraniene Hezbollah, după asasinarea la finalul lunii septembrie a predecesorului său Hassan Nasrallah de către Israel, relatează AFP.
Într-un mesaj postat pe platforma X, însoţit de o fotografie a lui Naim Qassem, Yoav Gallant a scris ''numire temporară'' şi ''nu pentru mult timp''.
Ministrul israelian a estimat într-un comunicat ulterior că arsenalul de rachete al Hezbollah din Liban a fost în mare parte distrus de forţele israeliene.
Potrivit lui Gallant, armata israeliană a reuşit să scoată Hezbollah ''din toate satele aflate de-a lungul frontierei şi să distrugă infrastructuri de orice fel care se aflau acolo''.
''Aceste operaţiuni creează o realitate diferită în Liban şi în regiune'', a declarat el.
Potrivit experţilor, Hezbollah deţinea un arsenal de circa 150.000 de rachete înaintea începerii ostilităţilor contra Israelului.
De partea sa, preşedintele iranian Massoud Pezeshkian, a cărui ţară este principalul susţinător militar şi financiar al organizaţiei şiite libaneze, a afirmat că desemnarea lui Naim Qassem ca lider al Hezbollah va ''consolida rezistenţa'' împotriva Israelului.
''Sunt convins că prezenţa unei personalităţi strălucitoare ca a dumneavoastră în fruntea mişcării va conduce la consolidarea hotărârii rezistenţei'' faţă de Israel, a declarat Pezeshkian într-un mesaj adresat lui Naim Qassem.
El şi-a exprimat speranţa în instaurarea ''păcii, a liniştii şi a securităţii în Fâşia Gaza, în Liban şi în întreaga regiune''.
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a fost ales în fruntea mişcării şiite libaneze în locul lui Hassan Nasrallah, ucis într-un atac israelian lângă Beirut în urmă cu peste o lună.
"Consiliul Shura", organul de conducere al Hezbollah, "a fost de acord să-l aleagă pe şeicul Naim Qassem (71 de ani) secretar general al Hezbollah", a anunţat într-un comunicat organizaţia pro-iraniană aflată în război împotriva Israelului.
Hassan Nasrallah a fost ucis pe 27 septembrie într-o lovitură aeriană israeliană asupra periferiei de sud a capitalei Beirut, un bastion al Hezbollah. Hashem Safieddine, presupusul său succesor, a fost, de asemenea, ucis într-un alt atac israelian la începutul lunii octombrie. Moartea lui a fost confirmată săptămâna trecută de Hezbollah, care a anunţat că în atacul israelian au fost ucişi şi alţi lideri ai organizaţiei.
Israelul desfăşoară din 23 septembrie atacuri aeriene masive în Liban, ce vizează bastioane ale Hezbollah, susţinând că vrea să pună capăt tirurilor Hezbollah asupra nordului teritoriului israelian şi să permită întoarcerea locuitorilor la casele lor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Statele Unite și Iranul au început în Oman discuțiile cu privire la programul nuclear iranian
Iranul și Statele Unite, două țări care nu mai au relații diplomatice din 1980, au început sâmbătă discuții 'indirecte' în Sultanatul Oman, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, relatează AFP și dpa. Aceste discuții între ministrul iranian de externe, Abbas Arag
China la OMC: Taxele vamale americane vor produce 'grave prejudicii' țărilor sărace
Ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, a declarat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) că taxele vamale americane vor produce 'grave prejudicii' țărilor sărace, potrivit unui comunicat al ministerului său de sâmbătă, relatează AFP. 'Aceste drepturi vamale reciproce americane vor produce grave prejudicii țărilor &i
Rusia acuză #Ucraina că i-a atacat infrastructura energetică de cinci ori în ultimele 24 de ore
Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat sâmbătă că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice a Rusiei în ultimele 24 de ore, o încălcare a moratoriului mediat de SUA privind astfel de lovituri, relatează Reuters. Ucraina și Rusia au convenit luna trecută să nu-și mai lovească infrastructura energe
Miniștri de finanțe din UE discută despre un fond de apărare comun care să achiziționeze și să dețină armament
Miniștrii de finanțe din țările UE au început sâmbătă discuții privind un fond de apărare comun care să cumpere și să dețină echipament militar și să încaseze de la membri un comision pentru utilizarea lui, ca modalitate de a cheltui mai mult pentru apărare fără a împovăra statele cu mai multă datorie, relatează Reuters.
Trump vrea să renunțe la cercetarea în domeniul schimbării climatice efectuată de o agenție americană de referință (media)
Guvernul lui Donald Trump, unul în mod deschis climatosceptic, vrea să elimine ramura de cercetare a Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), o entitate care joacă un rol indispensabil în științele mondiale ale climei, informează vineri media americane, citate de AFP. Executivul american intenționează să solicite Co
Rusia a lansat aproape 90 de drone într-un nou atac nocturn asupra Ucrainei, anunță Kievul
Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, au anunțat sâmbătă oficiali ucraineni citați de Reuters. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 56 din cele 88 de drone rusești, potrivit forțelor aer
SUA: Al doilea condamnat executat de un pluton de execuție în Carolina de Sud în ceva mai mult de o lună
Un condamnat aflat pe culoarul morții a fost executat vineri de un pluton de execuție în statul american Carolina de Sud, a doua astfel de execuție din acest stat în numai câteva săptămâni, relatează dpa. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost ucis cu mai multe focuri de armă, au declarat autoritățile &ici
Război în #Ucraina: Emisarul american Keith Kellogg vorbește de o împărțire după modelul Berlin
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu 'Berlinul după al Doilea Război Mondial', cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a declarat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, relatează AFP. După peste trei ani de la începutul războiului declanșat de invazia rusă de
UE anchetează asupra utilizării datelor personale de către X pentru a-și antrena modelele de IA
Autoritatea irlandeză de protecție a datelor (DPC), care acționează în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă asupra utilizării datelor personale de către rețeaua socială X pentru a antrena modelele sale de inteligență artificială (IA), în special Grok, relatează AFP. Ancheta se referă la 'datele personale incluse
VIDEO Trump afirmă că este 'într-o formă grozavă' după controlul medical
Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai în vârstă președinte ales vreodată în Statele Unite și care în primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent în privința sănătății sale, a asigurat vineri că este 'în formă grozavă' după controlul medical anual, relatează AFP. 'În genera
Iranul nu poate avea armă nucleară, afirmă Trump în ajunul discuțiilor cu Teheranul
Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuțiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP. 'Vreau ca Iranul să fie o țară minunată, mare și fericită. Dar nu poate avea armă nucleară', a afirmat președintele american la bordul Air Force One, în drum spre Florida. Președin
SUA: Un american care a amenințat că îl ucide pe Trump a fost arestat
Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat și inculpat pentru că în mesaje online a amenințat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunțat vineri Departamentul de Justiție (DoJ) într-un comunicat, notează AFP. Pe contul său de YouTube numit 'Mr Satan, bărbatul a afirmat printre altele că și-a cumpărat ma
Prezidențiale în Polonia: Prima confruntare între candidați
Prima dezbatere între mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din Polonia din luna mai s-a concentrat vineri asupra problemelor de securitate, relațiilor internaționale și migrației, notează AFP. Inițial, dezbaterea urma să-i reunească doar pe cei doi favoriți ai alegerilor, pro-europeanul Rafal Trzaskowski, candidat al Coaliției
VIDEO Canada afirmă că negocierile comerciale cu SUA vor începe în mai
Canada și Statele Unite vor începe negocierile pentru un nou acord comercial la începutul lunii mai, a confirmat vineri premierul Mark Carney care avertizează că creșterea taxelor vamale impusă de Donald Trump afectează deja economia canadiană, scrie AFP. Aceste discuții trebuie așadar să aibă loc imediat după alegerile legislative
Israel: Armata afirmă că a interceptat o dronă care venea dinspre est
Armata israeliană a anunțat vineri că a interceptat o dronă care se apropia de Israel dinspre est, în timp ce o sursă militară din Iordania vecină a raportat prăbușirea unei drone ale cărei resturi au provocat un incendiu, notează AFP. Nu au fost înregistrate victime. Pe teritoriul israelian nu s-au declanșat sirene