Alegeri în Bulgaria: Conservatorii populişti conduşi de Boiko Borisov au învins, însă le va fi greu să formeze un guvern

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de duminică din Bulgaria, al şaptelea scrutin din ultimii trei ani şi jumătate, au confirmat victoria partidului conservator populist GERB, care va avea însă din nou o perioadă foarte dificilă pentru a forma o coaliţie de guvernare, informează EFE.
După numărarea tuturor voturilor, partidul fostului premier Boiko Borisov a obţinut 26,3% din sufragii, a informat luni Comisia Electorală Centrală de la Sofia.
GERB este urmat de coaliţia reformistă şi pro-europeană PP-BD, cu 14,2%, şi de partidul ultranaţionalist şi pro-rus "Renaştere", cu 13,3%.
În spatele lor s-au situat formaţiunea politică DPS Noua Generaţie, cu 11,5%, înaintea Partidului Socialist, care a obţinut 7,5%, şi a Alianţei pentru Drepturi şi Libertăţi, cu 7,4%.
Alianţa pentru Drepturi şi Libertăţi este o aripă desprinsă din DPS, partidul care reprezenta până acum minoritatea turcă din Bulgaria, iar liderii celor două partide, Ahmed Dogan, respectiv Delian Peeveski, sunt doi oameni de afaceri cu o reputaţie dubioasă, aflaţi într-o luptă pentru putere.
În total, opt partide au reuşit să depăşească pragul de 4% pentru a intra în Parlament, iar prezenţa la vot a fost de 38,9%.
Aceste rezultate, în concordanţă cu exit-poll-urile de duminică, indică o fragmentare istorică a scenei politice bulgare.
În contextul unui număr ridicat de partide care au reuşit să intre în Parlament, Boiko Borisov va avea dificultăţi să formeze o coaliţie de trei sau patru partide pentru a ajunge la cele 121 de locuri necesare pentru a avea majoritatea.
Principalele probleme care divizează partidele sunt rivalităţile personale sau diferenţele ideologice, pe subiecte precum sprijinul pentru Rusia, lupta împotriva corupţiei sau viziunea asupra viitorului ţării în Uniunea Europeană.
Bulgaria traversează o criză politică aproape permanentă din 2020. De atunci, niciun guvern nu a durat mai mult de nouă luni, iar scrutinul de duminică a fost al şaptelea din aprilie 2021 şi până acum. Cinci dintre aceste alegeri au fost câştigate de GERB, dar liderul formaţiunii, Boiko Borisov, nu a mai putut deveni prim-ministru din 2021 din cauza incapacităţii de a forma o coaliţie viabilă.
După aflarea primelor estimări ale exit-poll-urilor, Borisov a spus că va negocia cu toate partidele care sunt dispuse să urmeze programul GERB, "cu excepţia (partidului) Renaştere, deoarece familiile politice din Europa nu permit" o astfel de colaborare. El s-a declarat convins că de data aceasta va reuşi să formeze un guvern şi să ducă Bulgaria în zona euro, obiectiv planificat pentru anul viitor.
Coaliţia reformistă şi pro-europeană PP-BD va cere crearea unui guvern condus de un prim-ministru neutru, care să menţină o "distanţă egală" faţă de toate partidele şi să se angajeze într-un program clar de combatere a corupţiei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța acuză informațiile militare ruse că s-au aflat în spatele piratării campaniei lui Macron în 2017
Franța a atribuit oficial marți, pentru prima dată, serviciilor militare de informații ruse paternitatea atacurilor cibernetice contra intereselor franceze, printre care sabotarea canalului TV5Monde în 2015 și piratarea e-mail-urilor echipei de campanie a lui Emmanuel Macron în timpul campaniei din 2017, transmite AFP. ''Se
Acuzat de genocid, Israelul condamnă 'minciunile nefondate' ale Amnesty International
Ministerul de Externe israelian a respins marți ''minciunile nefondate'' ale Amnesty International, care a acuzat în aceeași zi Israelul de comiterea ''unui genocid în direct'' în cadrul războiului din Fâșia Gaza, transmite AFRP. ''Organizația radicală anti-israeliană Amnesty Inte
Spania/Pană de curent: Justiția a deschis o anchetă privind un eventual sabotaj informatic
Audiența națională, instanța din Madrid care se ocupă de cele mai grave spețe, inclusiv de terorism, a anunțat marți deschiderea unei anchete pentru a stabili dacă ampla pană de curent care a semănat haosul în țară a fost cauzată de un 'sabotaj informatic', informează AFP și Reuters. 'Judecătorul Audienței naționale Jose Luis
Ungaria: Parlamentul înăsprește legislația antidrog și prelungește starea de urgență legată de războiul din #Ucraina
Parlamentul ungar a adoptat marți o lege care interzice producerea, abuzul, distribuirea sau promovarea drogurilor, în conformitate cu politica guvernului de 'toleranță zero față de droguri', transmite MTI. Legea a fost adoptată cu 143 voturi pentru, 19 împotrivă și 13 abțineri. Ea 'creează mediul juridic
#Ucraina evacuează copiii din patru așezări din Dnipropetrovsk din cauza apropierii trupelor ruse
Autoritățile din Dnipropetrovsk au anunțat marți evacuarea forțată a familiilor cu copii din patru așezări din estul acestei regiuni din centrul Ucrainei, de a cărei graniță administrativă încearcă să se apropie de luni de zile trupele ruse din regiunea vecină Donețk, relatează EFE și Interfax-Ukraina. Ordinul - semnat la 25 aprilie de g
Președintele Turciei a sosit la Roma pentru convorbiri cu premierul Meloni despre consolidarea relațiilor
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a sosit marți la Roma pentru convorbiri cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni destinate să impulsioneze comerțul și cooperarea între cele două țări mediteraneene, relatează AFP. Meloni și Erdogan vor aborda de asemenea războiul în Ucraina și situația din Orientul Mijlociu înaintea un
Kremlinul respinge propunerea lui Zelenski de a declara un armistițiu de 30 de zile
Kremlinul a respins marți propunerea Ucrainei de a declara un armistițiu de 30 de zile, cerând să se țină cont mai întâi de preocupările Rusiei, în timp ce a solicitat Kievului să se alăture unei încetări a focului de trei zile cu ocazia ceremoniilor dedicate împlinirii a 80 de ani de la victoria asupra forțelor naziste în ce
Alegeri legislative în Canada: China se declară 'gata să dezvolte relațiile' cu Ottawa
China a declarat marți că este 'gata să dezvolte relațiile' cu Canada, fără a transmite însă felicitări după victoria Partidului Liberal condus de premierul în exercițiu Mark Carney în alegerile legislative din Canada, relatează AFP. Relațiile dintre Beijing și Ottawa sunt tensionate de mai mulți ani din cauza numeroaselor dis
Ministrul german al apărării afirmă că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru #Ucraina
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat luni că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, subliniind că războiul merge dincolo de supraviețuirea Ucrainei, ajungând până la securitatea Europei în ansamblu, relatează marți dpa. Pistorius a declarat luni pentru p
Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea americană, declară premierul Mark Carney
'Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea' americană, a declarat marți premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală, în fața susținătorilor la Ottawa, informează AFP. 'Fosta noastră relație cu SUA s-a încheiat', pentru că 'președintele (Donald) Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăp&a
#Ucraina: O fetiță de 12 ani, ucisă într-un atac al forțelor ruse în regiunea Dnipropetrovsk
O fetiță de 12 ani a fost ucisă într-un atac cu drone al forțelor ruse în estul Ucrainei, au anunțat marți autoritățile locale, președinția ucraineană acuzând Moscova că 'blochează eforturile' președintelui american Donald Trump de a pune capăt conflictului, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Sergii
'Lumea asistă la un genocid în direct' în Gaza, denunță Amnesty International
'Lumea asistă pe ecranele sale la un genocid în direct' comis de Israel în Fâșia Gaza, denunță secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard, în prefața raportului anual al organizației pentru drepturile omului, publicat marți, relatează AFP. 'Din 7 octombrie 2023, data când Hamas a comi
Armistițiu anunțat de Putin: Zelenski denunță o 'tentativă de manipulare'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat luni o 'tentativă de manipulare' după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului în Ucraina între 8 și 10 mai pentru a marca victoria sovietică asupra Germaniei naziste, relatează AFP. 'Acum există o nouă tentativă de manipulare: dintr-un
Aderarea Ucrainei la UE: Viktor Orban și Robert Fico se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI. ''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi nec
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at