Joe Biden se adresează Adunării Generale a ONU pentru ultima dată ca preşedinte al SUA (comentariu Reuters)

Joe Biden se va adresa marţi Adunării Generale a ONU pentru ultima oară în calitate de preşedinte al Statelor Unite, cu patru luni înainte de sfârşitul mandatului la Casa Albă, încercând să îşi pună în valoare moştenirea în politica externă, comentează Reuters.
Războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu şi dilemele legate de acestea vor continua probabil şi după ce SUA vor avea un alt preşedinte.
Eforturile de până acum ale Washingtonului de a impune un armistiţiu în Gaza, în timp ce Israelul este angajat deja într-un alt conflict, cu Hezbollah, nu au reuşit. Pentagonul a anunţat luni că va trimite în Orientul Mijlociu efective suplimentare - un număr mic de militari, dar evoluţia este remarcată în context de agenţia citată.
Reuters reaminteşte că preşedinţia lui Biden a fost marcată de probleme în politica externă, începând cu invazia rusă în Ucraina din februarie 2022 şi până la atacul Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie anul trecut, urmat de ofensiva israeliană în Gaza. Contracararea Iranului - care susţine atât Hamas, cât şi Hezbollah - şi a Chinei au reprezentat de asemenea o preocupare importantă pentru preşedinte.
Un oficial guvernamental de nivel înalt a afirmat că discursul lui Biden, programat la ora locală 10 a.m. (14:00 GMT), va fi pentru acesta o ocazie de a vorbi despre ceea ce consideră marile realizări din mandatul său şi de a afirma că comunitatea internaţională trebuie să sprijine Ucraina şi că pentru Orientul Mijlociu este nevoie de o soluţie diplomatică.
Secretara de presă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, le-a declarat reporterilor care îl însoţeau pe Biden la New York, la bordul aeronavei prezidenţiale Air Force One, că preşedintele îşi va prezenta în linii mari "viziunea asupra modului în care lumea trebuie să colaboreze pentru rezolvarea acestor mari probleme şi pentru susţinerea unor principii fundamentale, cum ar fi Carta Naţiunilor Unite".
Biden aşteaptă de asemenea ca omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, să îi prezinte aşa-numitul "plan pentru victorie", o nouă propunere pentru readucerea păcii în Ucraina; cei doi şefi de stat se vor întâlni joi, la Washington. Un oficial american a afirmat că noul plan este probabil similar în mare măsură celor anterioare, în care Kievul cerea mai multe arme şi mai mult sprijin din partea Occidentului.
"Susţinem efortul Ucrainei pentru o pace justă, durabilă şi cuprinzătoare după acest război. Iar preşedintele s-a angajat să ofere forţelor armate ucrainene echipamentul de care au nevoie pentru a-şi întări poziţiile", a spus Jean-Pierre.
Discursul lui Biden va fi principalul eveniment de pe agenda sa în timpul celor două zile pe care le va petrece la New York. Marţi, ceva mai târziu, preşedintele va ţine şi un discurs despre climă, iar miercuri se va întâlni cu omologul său vietnamez To Lam. Liderul de la Casa Albă şi-a manifestat în trecut dorinţa de a aprofunda relaţiile cu Vietnamul, ţară cu un rol strategic şi de centru de producţie în sud-estul Asiei, pentru a contracara Rusia şi China, cu care guvernul de la Hanoi menţine de asemenea legături.
Indiferent cine va fi succesorul lui Biden - republicanul Donald Trump sau vicepreşedinta democrată Kamala Harris - Ucraina şi Rusia, Gaza, Iranul şi China vor reprezenta în continuare probleme pentru Statele Unite, apreciază Reuters.
Harris are o abordare a politicii externe foarte similară cu a lui Biden, deşi a folosit un ton mai dur în legătură cu zecile de mii de morţi palestinieni şi criza umanitară din Gaza devastată de aproape un an de asaltul israelian.
Trump promovează tendinţe mai izolaţioniste, este mai puţin entuziast în privinţa sprijinului pentru Ucraina în efortul de a-i respinge pe invadatorii ruşi şi îl susţine ferm pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, care are relaţii proaste cu Biden. Acesta şi-a exprimat sprijinul ferm pentru Israel în încercarea de a elimina militanţii Hamas din Gaza, însă până acum nu a reuşit să negocieze un acord de încetare a focului în schimbul eliberării ostaticilor luaţi de islamiştii palestinieni şi - conform Reuters - nici nu se întrevede vreun succes major în viitorul previzibil.
Sub conducerea lui Biden, Washingtonul a pompat milioane de dolari în armament american pentru Ucraina şi a coagulat solidaritatea NATO cu Kievul. Conflictul ruso-ucrainean este însă în bună măsură în impas, iar Rusia controlează în continuare părţi din estul Ucrainei ocupate la începutul războiului. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: 41 de femei ajută la menținerea siguranței pe cerul Bulgariei
Există 328 de controlori de trafic aerian în Bulgaria, din care 41 sunt femei, a afirmat Kamen Iordanov, șeful Departamentului pentru pregătire din cadrul Autorității bulgare pentru servicii de trafic aerian (BULATSA), într-un interviu pentru BTA. Pe 8 Martie se marchează Ziua Internațională a Femeii. ''În opinia mea,
Bosnia: Înaltul reprezentant al comunității internaționale sprijină anularea legilor separatiste
Înaltul reprezentant internațional pentru Bosnia, Christian Schmidt, a salutat sâmbătă decizia luată în ajun de Curtea constituțională de la Sarajevo de a anula legile separatiste adoptate la finalul lunii februarie de parlamentul Republicii Srpska (RS), entitatea sârbă din Bosnia, transmite AFP. În timpul un
Germania: Stânga afirmă că blocul conservator și social-democrații lucrează împotriva majorității
Partidul extremist german Die Linke (Stânga) consideră că discuțiile exploratorii dintre conservatori și social-democrați pentru formarea unui guvern se desfășoară împotriva intereselor cetățenilor germani, relatează sâmbătă DPA. ''În cel mai bun caz, există opțiunea 'business as usual'. Majoritatea soci
Siria: 532 de civili aleviți, uciși începând de joi de forțele de securitate și de grupări aliate (ONG)
Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO) a anunțat sâmbătă că peste 500 de civili aleviți au fost uciși de forțele de securitate siriene și de grupări aliate, în cursul unor operațiuni de căutare și lupte cu susținători ai președintelui înlăturat Bashar al-Assad, în vestul țării, relatează AFP. OSDO a indicat că
Securitatea Elveției este strâns legată de cea a Europei, afirmă ministrul apărării elvețian în exercițiu
Securitatea Elveției este ''legată strâns'' de cea a Europei, a declarat sâmbătă ministrul apărării în exercițiu Viola Amherd, care a calificat drept ''îngrijorătoare'' noua situație geopolitică, transmite AFP. ''Trăim o perioadă de mare incertitudine. Războiul de agresiune dus de
Liderul suprem iranian Ali Khamenei afirmă că Teheranul nu va negocia sub presiunea 'tiranică' a SUA
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că țara sa nu va negocia sub presiunea ''tiranică'' a SUA, la o zi după ce președintele american Donald Trump a anunțat că trimisese o scrisoare autorităților de la Teheran pentru a negocia un acord nuclear, transmit AFP și Reuters. Într-un interviu pentru Fox Busi
UPDATE Germania: Acord de principiu între conservatori și social-democrați pentru formarea guvernului
Blocul conservator, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și din aliatul bavarez al acesteia, Uniunea Creștin-Socială (CSU), și social-democrații germani au ajuns sâmbătă la un acord de principiu pentru formarea viitorului guvern al Germanie
Zelenski afirmă că #Ucraina este deplin angajată față de un dialog constructiv cu SUA
Ucraina este ''deplin angajată'' față de un dialog constructiv cu reprezentanții SUA în Arabia Saudită săptămâna viitoare și speră să se ajungă la un acord asupra deciziilor și pașilor necesari, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters. ''Ucraina caută pacea încă din prima s
#Ucraina: Australia intenționează să contribuie la o coaliție internațională pentru menținerea păcii
Premierul australian Anthony Albanese a promis că ''va avea în vedere să contribuie'' la o ''coaliție a țărilor voluntare'' pentru menținerea păcii în Ucraina, în cadrul unui eventual acord de încetare a focului cu Rusia, a indicat sâmbătă omologul său britanic Keir Starmer, citat de Reuters și AFP.
Vladimir Putin nu este deloc interesat de pace în #Ucraina, afirmă șefa diplomației UE
Președintele rus Vladimir Putin ''nu este deloc interesat de pace'' în Ucraina, a apreciat sâmbătă șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, după o nouă noapte de lovituri aeriene rusești soldate cu cel puțin 14 morți în estul Ucrainei, transmite AFP. ''Rachetele rusești continuă să cadă fără încetare asupr
Germania: Șeful serviciului german de informații BND susține că Rusia vrea să testeze unitatea Occidentului
Rusia intenționează să testeze unitatea Occidentului, în special în ceea ce privește clauza NATO de apărare colectivă, potrivit lui Bruno Kahl, șeful serviciului german de informații BND, relatează dpa. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, el a spus că Rusia ia în calcul să testeze fiabilitatea articolului 5 din tratatul fondator al
Rusia susține că a recucerit de la armata ucraineană trei sate în regiunea rusă Kursk
Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă că a recucerit de la armata ucraineană trei sate în regiunea rusă Kursk, unde poziția soldaților Kievului s-a deteriorat în ultimele săptămâni, relatează AFP. Armata rusă încearcă să-i împingă înapoi pe soldații ucraineni din zonă după ofensiva transfrontalieră de vara trecu
Guvernul Greciei a reușit să supraviețuiască unei moțiuni de cenzură
La doi ani după catastrofa feroviară din Grecia care s-a soldat cu 57 de morți, opoziția a eșuat în tentativa de a provoca căderea guvernului printr-o moțiune de cenzură care a fost respinsă vineri, relatează dpa. Opoziția a acuzat cabinetul premierului conservator Kyriakos Mitsotakis că acoperă cauzele accidentului feroviar de la Tempi, când un tr
SUA: Acțiunile liderului sârb Dodik 'subminează securitatea și stabilitatea' Bosniei (Marco Rubio)
Secretarul de stat al SUA Marco Rubio l-a acuzat vineri pe liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, că 'subminează securitatea și stabilitatea' acestei țări divizate din Balcani, potrivit unei declarații postate pe platforma X, relatează AFP. 'Facem apel la partenerii noștri din regiune să ni se alăture pentru a