Armata israeliană loveşte Libanul, Hezbollah anunţă un atac de anvergură
Armata israeliană a anunţat duminică dimineaţa că a desfăşurat lovituri în Liban după ce a detectat pregătiri ale Hezbollah pentru 'atacuri de mare anvergură' împotriva Israelului, iar mişcarea şiită a afirmat, la rândul său, că a lansat sute de drone şi de rachete împotriva inamicului, ca ripostă la omorârea unui înalt responsabil militar într-o lovitură israeliană la Beirut pe 30 iulie, relatează AFP.
Armata israeliană a indicat pe reţeaua X că Hezbollah a tras 'peste 150 de proiectile dinspre Liban spre Israel' în cursul dimineţii de duminică.
La rândul său, Hezbollah, aliat al mişcării palestiniene Hamas, a afirmat într-un comunicat că 'a început un atac aerian cu ajutorul unui mare număr de drone' împotriva Israelului şi în special împotriva unei 'importante ţinte militare', pe care nu a precizat-o.
'Numărul de rachete Katiuşa lansate până în prezent se ridică la peste 320', a scris Hezbollah într-un alt comunicat, declarând că a vizat lovit 11 baze militare în Israel şi pe Înălţimile Golan.
Hezbollah a transmis că această 'primă fază' s-a încheiat 'cu succes', precizând că a avut ca obiectiv să lovească 'poziţiile şi cazărmile israeliene pentru a facilita pătrunderea dronelor de atac' spre teritoriul israelian 'în profunzime'.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat o reuniune a cabinetului de securitate la ora 04.00 GMT.
Ministrul apărării Yoav Gallant a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării timp de 48 de ore începând de duminică, ora locală 06.00 (03.00 GMT), declarându-se 'convins că există o mare probabilitate ca un atac să fie lansat împotriva populaţiei civile şi în celelalte zone ale ţării'.
Duminică dimineaţa, toate zborurile de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv sunt întârziate sau redirecţionate, a anunţat administraţia aeroportuară.
Între timp, Autoritatea aviaţiei civile a comunicat că operaţiunile pe aeroportul Ben Gurion au fost reluate 'la ora 07.00 (04.00 GMT), inclusiv decolările şi aterizările', şi că 'avioanele redirecţionate spre alte aeroporturi vor redecola spre Ben Gurion'.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda vor semna marți, la New York, acordul privind teritoriul arctic
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda vor semna marți acordul privind teritoriul arctic, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat luni seara cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP. 'Ceremonia de semnare va avea loc în clădirea Națiunilor Unite, la ora locală 10:30 (14:30 GMT)',
Macron vrea să discute 'sincer' cu Trump despre #Ucraina, în timpul întâlnirii de luni de la New York
Președintele francez Emmanuel Macron, care urmează să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump luni la New York, vrea să discute 'sincer' cu liderul de la Casa Albă pentru a încerca 'să-l îndrume către deciziile corecte' în ceea ce privește Ucraina, potrivit unei surse apropiate președintelui francez, relatează AFP.
Preșdintele Yemenului i-a cerut ajutorul lui Trump în lupta împotriva rebelilor houthi
Rashad al-Alimi, liderul Consiliului Prezidențial Yemenit, susținut de Arabia Saudită, a cerut sprijinul Statelor Unite în lupta împotriva rebelilor houthi pro-iranieni, în timpul unei convorbiri telefonice duminică cu președintele Donald Trump, a declarat pentru AFP o sursa apropiată liderului yemenit. Donald Trump și-a exprimat solidaritate
Alegeri în Germania: Lidera stângii radicale, care încearcă să conducă Berlinul, spune că orașul a votat pentru schimbare
Lidera stângii radicale ce aspiră la funcția de primar al Berlinului a promis luni că va aborda problema chiriilor inaccesibile din capitala Germaniei, însă s-a confruntat imediat cu presiuni de a lua măsuri în urma acuzațiilor de antisemitism apărute la adresa anumitor filiale ale partidului său, relatează Reuters. Elif Eralp a condus partid
SUA: Televiziunile părăsesc grupul ce transmite activitatea lui Trump, după interdicția unor mass-media la Casa Albă
Patru posturi de televiziune americane ce fac parte dintr-un grup constituit la Casa Albă pentru a transmite zilnic imagini din activitatea președintelui Donald Trump, respectiv CBS, ABC, NBC și Fox News, au anunțat luni că se retrag din acest dispozitiv, în semn de solidaritate cu CNN, al cincilea post ce face parte din acest grup și care a primit interdicție
Zelenski urmează să se întâlnească marți cu Trump la New York, în marja Adunării Generale a ONU
Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească marți cu omologul său american Donald Trump, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, a declarat luni pentru AFP o sursă familiarizată cu situația. Întâlnirea este programată pentru 'marți după-amiază', a declarat sursa sub rezerva anonimatului, în
Premierul slovac stârnește controverse după ce a spus că nu va trimite trupe într-un război între NATO și Rusia
Premierul slovac Robert Fico a stârnit controverse după ce a afirmat că nu va trimite în niciun caz trupe în eventualitatea unui conflict armat direct între NATO și Rusia, nici dacă vreun membru al Alianței ar fi atacat și s-ar invoca articolul 5 al tratatului NATO, și a acuzat o retorică războinică în creștere în Europa care ar urmări să
Merz afirmă că guvernul său își va continua activitatea pentru a asigura 'viitorul democratic' al Germaniei
Cancelarul german Friedrich Merz a promis luni că guvernul său de coaliție cu social-democrații își va continua activitatea, afirmând că 'viitorul democratic' al Germaniei depinde de aceasta, după înfrângerile electorale usturătoare suferite de partidul conservator al cancelarului în fața extremei drepte și a stângii radica
Trump afirmă că Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină și cere încetarea războiului în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Rusia a 'pierdut controlul' asupra industriei sale de motorină și a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează Reuters. 'Din păcate, Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină din cauza războiului cu Ucraina. Un număr mare dintre raf
UE va impune sancțiuni Rusiei pentru organizarea de alegeri în zonele ocupate din #Ucraina
Uniunea Europeană a anunțat sancțiuni împotriva celor responsabili pentru alegerile desfășurate în teritoriile ocupate ale Ucrainei, în urma scrutinului legislativ din Rusia, relatează AFP. 'Vor fi sancționați cei implicați în organizarea acestor alegeri-farsă sau care au candidat în teritoriile temporar ocupate ale Uc
Mass-media cărora li s-a interzis accesul la Casa Albă dau în judecată administrația Trump
Mass-media americane CNN, MS NOW și Politico au anunțat luni inițierea unui proces, în numele libertății presei, pentru ca jurnaliștii lor să-și recapete accesul la Casa Albă, acces interzis începând de vinerea trecută de președintele Donald Trump, relatează agențiile AFP și Reuters. Într-o postare pe rețelele de social
Inteligența artificială nu poate fi autoreglementată, spune premierul spaniol
Inteligența artificială (AI) nu poate fi autoreglementată de către cei care controlează această tehnologie, a declarat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Reuters. În cadrul unui eveniment dedicat reglementării AI, desfășurat la Madrid, Sanchez - un critic vocal al 'oligarhilor tech' - a afirmat că guvernul său va întări
Kremlinul susține că victoria partidului AfD în Germania se datorează în mare parte lipsei gazului rusesc ieftin
Kremlinul a declarat luni că primul loc obținut de partidul de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD), care a obținut 38,2% din voturi la alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară (nord-estul Germaniei) s-ar datora în mare parte faptului că Berlinul a încetat să mai cumpere gaze rusești ieftine și a ales să achiziționeze, în
Atacurile rusești au distrus obiective civile în sudul Ucrainei
Atacurile rusești de noaptea trecută au lovit zece regiuni ucrainene și au provocat pagube serioase mai multor clădiri civile în orașul Zaporojie din sudul Ucrainei, centrul administrativ al regiunii cu același nume, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de dpa. Imagini din Zaporojie difuzate pe rețele de social med
Șefa diplomației europene spune că alegerile din Rusia evidențiază creșterea autoritarismului în această țară
Uniunea Europeană a afirmat luni că alegerile pentru Duma de Stat (Camera Deputaților) din Rusia evidențiază o 'eroziune democratică' tot mai mare și un autoritarism în creștere în această țară, informează EFE. 'Alegerile pentru Duma de Stat care au avut loc în Rusia între 18 și 20 septembrie au arătat erozi













