Ungaria nu consideră Croaţia o ţară de încredere pentru tranzitul petrolului în locul oleoductului Drujba

Ungaria nu consideră Croaţia o ţară de încredere pentru tranzitul petrolului, iar ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a descris vineri drept scandalos răspunsul prin care Comisia Europeană le-a cerut guvernelor ungar şi slovac să importe petrol printr-o conductă croată în locul conductei Drujba pe care Ucraina a blocat-o pentru petrolul furnizat Ungariei şi Slovaciei de compania rusă Lukoil, relatează agenţia MTI.
Ucraina a plasat compania petrolieră rusă Lukoil pe lista de sancţiuni şi nu îi mai permite acesteia să livreze petrol prin conducta Drujba, a cărei secţiune sudică traversează teritoriul ucrainean către Ungaria şi Slovacia.
Prin urmare, aceste două ţări afectate au atenţionat Ucraina şi Bruxellesul asupra încălcării de către Kiev a acordului de asociere a Ucrainei la UE, prin care Kievul s-a angajat să nu îngrădească tranzitul produselor energetice, şi au solicitat săptămâna trecută implicarea Comisiei Europene pentru a convinge Ucraina să deblocheze tranzitul petrolului livrat de Lukoil.
În lipsa unei reacţii prompte din partea Bruxellesului, guvernul premierului ungar Viktor Orban a spus că decizia Kievului de a opri aceste livrări de petrol către Ungaria şi Slovacia a fost luată de fapt cu asentimentul sau chiar la cererea Comisiei Europene, având în vedere refuzul acestor state de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia.
În cele din urmă, Bruxellesul a răspuns joi Ungariei şi Slovaciei, afirmând că nu există "niciun indiciu asupra unui risc imediat" pentru aprovizionarea lor cu petrol şi sugerându-le să importe petrol din alte surse folosind o conductă care traversează Croaţia, deşi Ungaria şi Slovacia au primit derogări în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei de UE după invazia în Ucraina, întrucât sunt două ţări lipsite de ieşire la mare şi au astfel mai multe dificultăţi de a se aproviziona din surse alternative.
"Ieri, vice-preşedintele executiv al Comisiei Europene, letonul Valdis Dombrovskis, a trimis o scrisoare către mine şi omologul meu slovac", a declarat vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto. "În această scrisoare el spune că Ucraina nu pune în pericol aprovizionarea cu petrol a Ungariei şi nici a Slovaciei şi că, în afară de aceasta, mai există o conductă care trece prin Croaţia pe care o putem folosi", rezumă ministrul ungar, calificând scrisoarea drept "scandaloasă".
Această scrisoare, remarcă Szijjarto, "dovedeşte încă o dată că ucrainenii le pot face orice doresc statelor membre ale UE, mai ales dacă sunt state pro-pace şi nu le furnizează arme".
"Este, desigur, o coincidenţă că premierul croat i-a adresat alaltăieri preşedintei Comisiei Europene o scrisoare în care promovează conducta petrolieră care traversează Croaţia", a continuat ministrul ungar.
"Lăsând la o parte faptul că aceste două scrisori confirmă că este vorba despre o operaţiune coordonată de la Bruxelles, mai există o mare problemă cu opţiunea croată", întrucât "Croaţia pur şi simplu nu este o ţară de tranzit de încredere", explică Szijjarto mai departe.
"Croaţia nu este de încredere pentru că a crescut taxa de tranzit pentru petrol de cinci ori peste media pieţei de la începutul războiului. Nu este de încredere pentru că a făcut imposibil pentru (compania petrolieră ungară) MOL să contracteze capacităţi de livrare pe termen lung. Nu este de încredere pentru că nu au făcut investiţiile necesare pentru a creşte capacitatea conductei, iar datele pe care le oferă despre capacitatea maximă a acesteia nu au fost niciodată confirmate de altcineva", a detaliat ministrul ungar de externe.
Aceasta înseamnă că oprirea livrărilor de petrol dinspre est lasă Ungaria şi Slovacia "la cheremul unei ţări de tranzit care nu este de încredere", a concluzionat el.
Ungaria importă anual circa două milioane de tone de petrol livrat de Lukoil, echivalentul a aproximativ o treime din importurile totale de petrol ale Ungariei. Însă rafinăriile companiei ungare MOL din Ungaria şi Slovacia depind în totalitate de petrolul furnizat de Lukoil prin conducta Drujba.
Mai mult, Slovacia nu poate rafina decât sortimentul de petrol Ural care este furnizat doar de Rusia, prelucrarea altui tip de petrol necesitând modificări tehnologice. Ministerul de Externe slovac a avertizat joi că acţiunea Ucrainei de interzicere a tranzitului petrolului furnizat de Lukoil ameninţă securitatea energetică a Slovaciei.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Statele Unite și Iranul au început în Oman discuțiile cu privire la programul nuclear iranian
Iranul și Statele Unite, două țări care nu mai au relații diplomatice din 1980, au început sâmbătă discuții 'indirecte' în Sultanatul Oman, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, relatează AFP și dpa. Aceste discuții între ministrul iranian de externe, Abbas Arag
China la OMC: Taxele vamale americane vor produce 'grave prejudicii' țărilor sărace
Ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, a declarat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) că taxele vamale americane vor produce 'grave prejudicii' țărilor sărace, potrivit unui comunicat al ministerului său de sâmbătă, relatează AFP. 'Aceste drepturi vamale reciproce americane vor produce grave prejudicii țărilor &i
Rusia acuză #Ucraina că i-a atacat infrastructura energetică de cinci ori în ultimele 24 de ore
Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat sâmbătă că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice a Rusiei în ultimele 24 de ore, o încălcare a moratoriului mediat de SUA privind astfel de lovituri, relatează Reuters. Ucraina și Rusia au convenit luna trecută să nu-și mai lovească infrastructura energe
Miniștri de finanțe din UE discută despre un fond de apărare comun care să achiziționeze și să dețină armament
Miniștrii de finanțe din țările UE au început sâmbătă discuții privind un fond de apărare comun care să cumpere și să dețină echipament militar și să încaseze de la membri un comision pentru utilizarea lui, ca modalitate de a cheltui mai mult pentru apărare fără a împovăra statele cu mai multă datorie, relatează Reuters.
Trump vrea să renunțe la cercetarea în domeniul schimbării climatice efectuată de o agenție americană de referință (media)
Guvernul lui Donald Trump, unul în mod deschis climatosceptic, vrea să elimine ramura de cercetare a Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), o entitate care joacă un rol indispensabil în științele mondiale ale climei, informează vineri media americane, citate de AFP. Executivul american intenționează să solicite Co
Rusia a lansat aproape 90 de drone într-un nou atac nocturn asupra Ucrainei, anunță Kievul
Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, au anunțat sâmbătă oficiali ucraineni citați de Reuters. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 56 din cele 88 de drone rusești, potrivit forțelor aer
SUA: Al doilea condamnat executat de un pluton de execuție în Carolina de Sud în ceva mai mult de o lună
Un condamnat aflat pe culoarul morții a fost executat vineri de un pluton de execuție în statul american Carolina de Sud, a doua astfel de execuție din acest stat în numai câteva săptămâni, relatează dpa. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost ucis cu mai multe focuri de armă, au declarat autoritățile &ici
Război în #Ucraina: Emisarul american Keith Kellogg vorbește de o împărțire după modelul Berlin
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu 'Berlinul după al Doilea Război Mondial', cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a declarat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, relatează AFP. După peste trei ani de la începutul războiului declanșat de invazia rusă de
UE anchetează asupra utilizării datelor personale de către X pentru a-și antrena modelele de IA
Autoritatea irlandeză de protecție a datelor (DPC), care acționează în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă asupra utilizării datelor personale de către rețeaua socială X pentru a antrena modelele sale de inteligență artificială (IA), în special Grok, relatează AFP. Ancheta se referă la 'datele personale incluse
VIDEO Trump afirmă că este 'într-o formă grozavă' după controlul medical
Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai în vârstă președinte ales vreodată în Statele Unite și care în primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent în privința sănătății sale, a asigurat vineri că este 'în formă grozavă' după controlul medical anual, relatează AFP. 'În genera
Iranul nu poate avea armă nucleară, afirmă Trump în ajunul discuțiilor cu Teheranul
Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuțiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP. 'Vreau ca Iranul să fie o țară minunată, mare și fericită. Dar nu poate avea armă nucleară', a afirmat președintele american la bordul Air Force One, în drum spre Florida. Președin
SUA: Un american care a amenințat că îl ucide pe Trump a fost arestat
Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat și inculpat pentru că în mesaje online a amenințat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunțat vineri Departamentul de Justiție (DoJ) într-un comunicat, notează AFP. Pe contul său de YouTube numit 'Mr Satan, bărbatul a afirmat printre altele că și-a cumpărat ma
Prezidențiale în Polonia: Prima confruntare între candidați
Prima dezbatere între mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din Polonia din luna mai s-a concentrat vineri asupra problemelor de securitate, relațiilor internaționale și migrației, notează AFP. Inițial, dezbaterea urma să-i reunească doar pe cei doi favoriți ai alegerilor, pro-europeanul Rafal Trzaskowski, candidat al Coaliției
VIDEO Canada afirmă că negocierile comerciale cu SUA vor începe în mai
Canada și Statele Unite vor începe negocierile pentru un nou acord comercial la începutul lunii mai, a confirmat vineri premierul Mark Carney care avertizează că creșterea taxelor vamale impusă de Donald Trump afectează deja economia canadiană, scrie AFP. Aceste discuții trebuie așadar să aibă loc imediat după alegerile legislative
Israel: Armata afirmă că a interceptat o dronă care venea dinspre est
Armata israeliană a anunțat vineri că a interceptat o dronă care se apropia de Israel dinspre est, în timp ce o sursă militară din Iordania vecină a raportat prăbușirea unei drone ale cărei resturi au provocat un incendiu, notează AFP. Nu au fost înregistrate victime. Pe teritoriul israelian nu s-au declanșat sirene