logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

#AlegeriSUA2024 Un mare sindicat american ar putea decide să nu susţină candidatura lui Joe Biden

Image

International Brotherhood of Teamster, sindicat nord-american cu 1,3 milioane de membri, ar putea decide în curând să nu susţină niciun candidat la preşedinţia Statelor Unite, ceea ce - arată Reuters marţi - ar fi o lovitură pentru preşedintele în exerciţiu Joe Biden.

Două surse despre care agenţia afirmă că sunt bine informate afirmă că sindicaliştii cunoscuţi ca Teamsters nu au luat încă o decizie, însă urmează probabil să finalizeze procesul în câteva săptămâni.

Pierderea sprijinului din partea Teamsters, de care a beneficiat în 2020, ar fi o nouă problemă politică pentru liderul democrat.

Sursele Reuters precizează că este totuşi puţin probabil ca sindicaliştii să îl susţină pe candidatul republican, fostul preşedinte Donald Trump. Disensiunile interne vor duce mai degrabă, conform unor articole de presă, la decizia ca Teamsters să nu susţină niciuna din candidaturile la preşedinţia SUA, pentru prima dată din 1996.

Teamsters, fondat în 1903, reprezentând angajaţi din domenii cum ar fi transportul rutier, producţia şi activităţile de birou, din SUA şi Canada, a fost de partea democraţilor Hillary Clinton în 2016 şi Barack Obama în 2008 şi 2012, dar anterior a optat uneori pentru candidaţi republicani.

Echipa de campanie a lui Biden a considerat în trecut că susţinerea din partea Teamsters este practic asigurată; mulţi lideri sindicali sunt în continuare de partea preşedintelui. Atitudinea altor membri importanţi s-a răcit însă în ultimele luni, când a scăzut şi nivelul general de încredere în rezistenţa politică a actualului conducător de la Casa Albă.

Purtătoarea de cuvânt a Teamsters, Kara Deniz, a declarat că "nu s-a luat nicio decizie definitivă", iar orice ştiri despre un eventual rezultat sunt doar speculaţii.

Preşedintele sindicatului, Sean O'Brien, a luat luni seara cuvântul la Convenţia Naţională a Partidului Republican, la Milwaukee, în statul Wisconsin, unde nu i-a oferit sprijin lui Trump, dar i-a mulţumit călduros pentru primirea la eveniment şi a elogiat atitudinea dură a acestuia, criticând în schimb conducerea de la Washington ca nocivă pentru cei care muncesc.

O'Brien l-a apreciat totodată pe senatorul J. D. Vance, desemnat de Trump drept eventual vicepreşedinte în cazul câştigării alegerilor, ca unul din parlamentarii cărora "le pasă într-adevăr" de muncitori.

"Nu suntem datori faţă de nimeni sau faţă de niciun partid", a afirmat el pe scena Convenţiei, în timp ce fostul preşedinte asista la discurs. "Teamsters nu sunt interesaţi dacă aveţi lângă nume D, R sau I (democrat, republican sau independent - n. red.). Vrem să ştim un singur lucru: ce faceţi ca să îi ajutaţi pe muncitorii americani?".

Deocamdată, O'Brien nu este înregistrat ca vorbitor şi la Convenţia Partidului Democrat, care va avea loc în august, la Chicago, în statul Illinois, iar o persoană informată despre planificarea acesteia a susţinut că nu s-a hotărât încă nimic în acest sens.

Reuters menţionează că, potrivit unei surse informate despre subiect, O'Brien a încercat fără succes să obţină o audienţă în Biroul Oval de la Casa Albă, pentru a discuta direct cu Biden unul din subiectele prioritare pentru Teamsters: salvarea de la faliment a marii companii de transport rutier Yellow Corp, implicit a locurilor de muncă pentru 30.000 de sindicalişti.

Matt Hill, purtător de cuvânt al Convenţiei democraţilor, a declarat că evenimentul respectiv "va spune americanilor cum vedem noi lucrurile, inclusiv cum vedem liderii sindicali şi muncitorii", iar Biden este "cel mai pro-sindicalist preşedinte din istoria modernă".

În general, sindicatele îşi încurajează membrii să voteze, să facă muncă voluntară şi donaţii pentru campaniile electorale; organizaţiile respective sunt o sursă deosebit de importantă de fonduri şi forţă de muncă pentru campaniile prezidenţiale ale democraţilor. În contrapartidă, se aşteaptă creşterea numărului de locuri de muncă pentru sindicalişti şi a salariilor, precum şi facilitarea contractelor colective de muncă.

Printre gesturile de bunăvoinţă ale lui Biden faţă de sindicate, Reuters reaminteşte ajutorul de 36 de miliarde de dolari pentru un fond de pensii care altfel ar fi fost nevoit să reducă veniturile a 350.000 de membri ai Teamsters şi pensionari. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 20-01-2025 14:54

Șeful diplomației britanice, altădată critic față de Donald Trump, laudă acum 'finețea' lui

Șeful diplomației britanice, David Lammy, a salutat luni 'finețea' lui Donald Trump, care urmează să fie învestit președinte al SUA pentru a doua oară, adăugând că acesta nu este un 'instigator la război', informează AFP. În 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump la președinția SUA, laburist

Politic Ex 20-01-2025 13:43

Dezinformarea rusă țintește în campania electorală din Germania (think-tank)

O campanie de dezinformare rusă încearcă să încurajeze formațiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) să submineze partidele tradiționale din această țară și să răspândească îngrijorări cu privire la situația economică înainte de alegerile din 23 februarie, trage un semnal de alarmă, luni, un think-tank german, citat de Reuters

Politic Ex 20-01-2025 13:25

Trump 2.0/ Donald Trump se pregătește să-și preia funcția și să promoveze agenda 'America pe primul loc'

Donald Trump, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, se pregătește să revină luni la Casa Albă pentru al doilea mandat, la patru ani după ce prima sa candidatură la realegere s-a soldat cu o înfrângere, relatează DPA. Se așteaptă ca acest nou mandat al său să fie marcat de o schimbare majoră în abordarea

Politic Ex 20-01-2025 12:23

Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, afirmă că Israelul ar trebui să ocupe toată Fâșia Gaza

Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, de extremă dreapta, s-a pronunțat în favoarea ocupării de către Israel a întregii Fâșii Gaza, în declarații făcute pentru postul de radio al armatei israeliene, relatează luni dpa. Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, este unul dintre criticii din cadrul guvernului al acordului

Politic Ex 20-01-2025 11:23

Interzicerea TikTok: China cere Statelor Unite să asculte 'vocea rațiunii'

China a cerut luni Statelor Unite să asculte 'vocea rațiunii' cu privire la subiectul TikTok, după intrarea în vigoare a unei legi care interzice aplicația în SUA, relatează AFP. 'Sperăm că partea americană poate asculta vocea rațiunii și poate oferi un mediu de afaceri deschis, echitabil, just și nediscriminatoriu pentru entitățile de

Politic Ex 20-01-2025 10:18

Trump 2.0/Premierul britanic l-a felicitat pe Donald Trump, accentuând importanța stimulării relației bilaterale

Premierul britanic Keir Starmer l-a felicitat pe Donald Trump pentru învestirea sa ca cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și și-a exprimat încrederea că împreună vor lucra pentru a stimula relația bilaterală, informează luni EFE. 'Timp de secole, relația dintre cele două națiuni ale noastre a fost una de colaborare și cooperare,

Politic Ex 20-01-2025 10:09

Trump 2.0/ Doi din trei germani se așteaptă ca relațiile dintre SUA și Germania să se înrăutățească

Două treimi dintre germani (67%) se așteaptă ca relațiile dintre Germania și Statele Unite să se înrăutățească după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, potrivit unui sondaj realizat de institutul YouGov, relatează dpa. Doar 8% anticipează o îmbunătățire, în timp ce 17% cred că relația va rămâne neschimbată, arată sondajul p

Politic Ex 20-01-2025 01:18

VIDEO Biden i-a îndemnat pe americani să-și păstreze credința, în ultima sa zi în funcție

Președintele în exercițiu al SUA aflat la sfârșit de mandat, Joe Biden, i-a îndemnat pe americani să-și 'păstreze credința', duminică, în ajunul inaugurării rivalului său politic Donald Trump, în timpul unei ultime vizite în inima comunității de culoare din Carolina de Sud, care a fost decisivă pentru victoria sa la prezide

Politic Ex 20-01-2025 00:59

VIDEO Trump 2.0/Trump promite o nouă eră de prosperitate americană, în fața a mii de susținători la Capital One Arena

Donald Trump a declarat duminică în fața a mii de susținători că va inaugura o nouă eră de prosperitate americană, atunci când va prelua funcția, făcând un tur al victoriei într-o arenă din Washington plină până la refuz, cu o zi înainte de a reveni la putere cu planuri de remodelare agresivă a imigrației și a politicii comerciale

Politic Ex 19-01-2025 21:55

#Ucraina nu are suficienți soldați, avertizează comandantul-șef al armatei ucrainene

Ucraina suferă de o insuficiență a efectivelor de luptă, a declarat duminică generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forțele terestre a unor militari din forțele aeriene, relatează agenția DPA. 'Trebuie să creștem numărul brigăzilor mecanizate&#

Politic Ex 19-01-2025 21:04

Rusia acuză #Ucraina că a ucis civili într-un sat din Kursk

Rusia a anunțat duminică deschiderea unei anchete referitoare la uciderea unor civili de către trupele ucrainene într-un sat din teritoriul pe care acestea îl ocupă în provincia rusă Kursk, transmite AFP. În urma unei ofensive surpriză lansată pe 6 august 2024, Ucraina a preluat controlul a zeci de localități în r

Politic Ex 19-01-2025 20:39

TikTok își repornește aplicația în SUA și îi mulțumește lui Trump

Rețeaua de socializare TikTok a anunțat duminică după-amiază că lucrează la restabilirea accesului la aplicația sa în SUA, după ce o oprise odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează AFP. Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X (

Politic Ex 19-01-2025 20:20

Trump 2.0/ Primarul Londrei îndeamnă 'progresiștii' să apere democrația liberală în fața 'populiștilor reacționari'

Cu o zi înaintea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, și-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la ascensiunea 'populiștilor reacționari' în democrațiile occidentale și le-a lansat 'progresiștilor' un apel să-i înfrunte, relatează AFP. 'Progresiștii

Politic Ex 19-01-2025 19:10

Israel-Hamas/ Cele trei ostatice eliberate au ajuns în Israel

Armata israeliană a anunțat duminică după-amiază că cele trei ostatice eliberate de gruparea palestiniană Hamas, Emily Damari, Romi Gonen și Doron Steinbrecher, au ajuns pe teritoriul israelian, transmite AFP. 'Ostaticele eliberate au trecut granița în drum spre un punct de întâlnire din sudul Israelului', a scris arm

Politic Ex 19-01-2025 17:46

Trump confirmă că va debloca TikTok și dorește ca SUA să preia 50% din acțiunile filialei americane a rețelei de socializare

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.