Asasinii jurnalistului olandez Peter de Vries au fost condamnaţi la zeci de ani de închisoare

Tribunalul Penal din Amsterdam i-a condamnat la până la 28 de ani de închisoare pe asasinii jurnalistului olandez Peter R. de Vries, informează miercuri dpa.
De Vries, reporter de televiziune binecunoscut în Olanda, a fost împuşcat în public în centrul metropolei Amsterdam, în vara lui 2021, şi a decedat după câteva zile din cauza rănilor, la vârsta de 64 de ani. El era confidentul unui martor cheie împotriva lui Ridouan Taghi, liderul unui grup de traficanţi de droguri condamnat anul acesta la închisoare pe viaţă.
Cel care a tras asupra jurnalistului, identificat doar ca Delano G., şi şoferul maşinii folosite pentru părăsirea locului crimei, Kamil E., au primit pedepse de câte 28 de ani de închisoare, iar un alt inculpat, Krystian M., 26 de ani. Procuratura ceruse pentru toţi trei condamnarea la închisoare pe viaţă.
Aceeaşi instanţă a pronunţat şi o condamnare la 14 ani de închisoare şi două de câte zece ani pentru complicii celor trei.
Fratele martorului aflat în legătură cu de Vries şi avocatul care îl apăra au fuseseră deja ucişi când a fost asasinat jurnalistul. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
China cere eforturi pentru a se evita efectele asupra comerțului mondial în cazul închiderii Strâmtorii Ormuz
Guvernul chinez a solicitat luni 'intensificarea eforturilor' pentru 'a se evita un impact asupra dezvoltării economice mondiale', după ce Parlamentul iranian a propus închiderea Strâmtorii Ormuz, cale maritimă pe unde tranzitează aproximativ 20% din exporturile de petrol și gaz din lume, informează EFE. Purtătorul
Atentat la Damasc: Erdogan afirmă că Turcia nu va permite ca Siria să fie 'atrasă din nou în instabilitate'
Turcia, care sprijină noile autorități de la Damasc, nu va permite ca Siria să fie 'atrasă din nou în instabilitate', a declarat luni președintele turc Recep Tayyip Erdogan, a doua zi după atacul asupra unei biserici din Damasc, soldat cu cel puțin 22 de morți, relatează AFP. 'Nu vom permite niciodată ca Siria, o țară vecină
Responsabil militar iranian: 'Domnule Trump, poate că tu ai început acest război, dar noi vom fi cei care îl vom încheia'
Un responsabil militar iranian, locotenent colonelul Ebrahim Zolfaghari, a declarat luni că atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au extins aria de ținte legitime pentru forțele armate iraniene și l-a numit 'parior' pe președintele american Donald Trump pentru că s-a alăturat campaniei militare a Israelului împotriva Republicii islami
Parlamentul din Iran vrea să suspende cooperarea țării cu AIEA
O propunere legislativă pentru suspendarea cooperării Iranului cu agenția de supraveghere nucleară a ONU (AIEA) este în curs de examinare, a declarat luni Ruhollah Motefakerzadeh, un membru al conducerii parlamentului, conform agenției de presă oficiale IRNA, preluată de Reuters. 'Noi, în parlament, căutăm să adoptăm o propunere legisla
Două noi atacuri cu rachete din Iran au declanșat sirenele de alertă antiaeriene în Israel
Două noi atacuri cu rachete lansate din Iran asupra Israelului au declanșat luni dimineață sirenele de alertă antiaeriene în mai multe zone din centrul și nordul țării, iar serviciile de urgență au primit avertismente privind căderea de proiectile, informează EFE, care menționează că deocamdată nu se știe dacă s-au înregistrat victime.
'Orientul Mijlociu are nevoie de o soluție diplomatică', afirmă ministrul de externe britanic după discuții cu SUA
Ministrul de externe britanic, David Lammy, a reiterat necesitatea 'stabilității regionale' în Orientul Mijlociu, după discuții cu oficiali americani, în timp ce Israelul a continuat să lovească luni ținte în Iran, informează PA Media/dpa. Aceste declarații au fost făcute după o convorbire între președintele ame
Securitatea cibernetică și lupta împotriva dezinformării, preocupările Olandei la summitul NATO
Summitul NATO de la Haga va dura doar două zile, 24 și 25 iunie, dar Olanda se pregătește încă din 2023 pentru operațiunea logistică și de securitate fără precedent pe care o reprezintă reuniunea la nivel înalt a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord din această săptămână. Olanda este preocupată de securitatea cibernetică și de lupta îm
Șeful diplomației iraniene în vizită la Moscova pentru consultări, inclusiv cu președintele Vladimir Putin
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat luni că se așteaptă la consultări de 'o mare importanță' în Rusia, unde urmează să se întâlnească, printre altele, cu președintele Vladimir Putin, după atacurile americane asupra instalațiilor nucleare ale Republicii Islamice, transmite AFP. 'În această n
Iranul amenință SUA după loviturile asupra instalațiilor sale nucleare (sinteză France Presse)
Iranul a amenințat să atace bazele militare ale SUA în Orientul Mijlociu ca represalii la loviturile americane fără precedent împotriva instalațiilor nucleare iraniene, stârnind astfel temeri că situația ar putea degenera într-un conflict major în regiune, relatează luni France Presse. Ali Akbar Velayati, consilie
#Ucraina: 'Bombardamentele masive' asupra Kievului s-au soldat cu cel puțin cinci morți și 20 de răniți
'Bombardamentele masive' din cursul nopții asupra Kievului și a regiunii sale s-au soldat cu cel puțin cinci morți și circa 20 de răniți, au anunțat luni autoritățile ucrainene, după ce Ucraina a promis că își va intensifica atacurile împotriva Rusiei, relatează AFP. Ministrul de interne ucrainean, Igor Klimenko, a raportat
Spania va cere UE suspendarea imediată a Acordului de asociere cu Israelul
Spania va solicita luni Uniunii Europene suspendarea 'imediată' a Acordului de asociere cu Israelul, un embargo asupra vânzării de arme din partea UE și sancțiuni individuale pentru toți cei care doresc să saboteze soluția cu două state, a anunțat ministrul de externe spaniol, Jose Manuel Albares, informează EFE. 'Nu denunțur
Israelul a bombardat infrastructura militară din Kermanshah, în vestul Iranului
Armata israeliană a bombardat luni 'infrastructura militară' din Kermanshah, un oraș situat în vestul Iranului, la doar 80 de kilometri de granița cu Irak, informează EFE. 'În prezent, forțele aeriene israeliene atacă puncte de infrastructură militară din Kermanshah, în Iran', se precizează într-un comunicat mili
Zelenski salută 'determinarea' SUA în Orientul Mijlociu, dar face apel la diplomație
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat duminică împotriva proliferării armelor nucleare, în timp ce și-a exprimat indirect sprijinul pentru atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, relatează dpa. 'Nu trebuie să existe proliferare a armelor nucleare în lumea modernă', a spus Zelenski î
Israel: Netanyahu afirmă că vrea să evite un 'război de uzură' cu Iranul
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică că Israelul vrea să evite un 'război de uzură' cu Iranul, relatează Times of Israel, informează dpa. 'Nu vom continua acțiunile noastre dincolo de ceea ce este necesar pentru a ne atinge (obiectivele), dar nici nu vom termina prea curând', a mai spus Netanyahu cit
Zelenski atenționează Europa în legătură cu noi operațiuni militare ale Rusiei
Rusia se pregătește pentru noi operațiuni militare în Europa, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără a oferi detalii suplimentare, relatează dpa. 'Observăm un regres intelectual suplimentar din partea conducerii ruse și avem dovezi că se pregătesc noi operațiuni militare în Europa', a scris Zele