Rusia nu va fi invitată la a 80-a aniversare a debarcării aliate în Normandia, pe 6 iunie
Rusia nu a fost invitată la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la Debarcarea în Normandia, pe 6 iunie, din cauza "războiului său de agresiune" împotriva Ucrainei, a anunţat joi Palatul Elysée, revenind astfel asupra unei decizii iniţiale, notează AFP.
"Nu va fi nicio delegaţie rusă. Condiţiile nu sunt îndeplinite, având în vedere războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei şi care s-a intensificat şi mai mult în ultimele săptămâni", a indicat preşedinţia franceză.
În aprilie, preşedintele rus Vladimir Putin a fost declarat persona non grata, dar "Mission Libération", care organizează comemorările, a indicat atunci că Rusia va fi invitată la un alt nivel în numele contribuţiei Uniunii Sovietice, pe frontul de est, la victoria împotriva Germaniei naziste.
Un omagiu va fi adus acestei "contribuţii decisive" prin diverse "gesturi", în special în cimitirele în care soldaţii ruşi se odihnesc în Franţa şi "în cadrul programului ceremoniei" din 6 iunie, a dat asigurări Palatul Elysée.
În cursul vizitei sale în Germania la începutul acestei săptămâni, Emmanuel Macron a anunţat că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, va participa la aceste comemorări în Normandia.
"Întotdeauna am adus un omagiu acţiunii Armatei Roşii, contribuţiei sale decisive la victoria finală împotriva nazismului, întotdeauna am recunoscut preţul deosebit de mare plătit de URSS, fără scurtături sau amalgamări, fără a ne lăsa păcăliţi nici de instrumentalizarea care s-ar putea face uneori din aceasta în Rusia", a subliniat un consilier prezidenţial.
Vladimir Putin a fost invitat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 60 de ani în iunie 2004, alături de Jacques Chirac, apoi la cele pentru marcarea a 70 de ani în 2014, în pofida anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia.
În schimb, el nu a fost invitat la cea de-a 75-a aniversare a "Zilei Z", în 2019, când situaţia se blocase în estul Ucrainei, iar relaţiile erau deja tensionate puternic cu Occidentul.
Moscova a cerut atunci să nu "exagereze" importanţa Debarcării aliate, reamintind de cele 27 de milioane de morţi sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
De asemenea, Kremlinul şi-a justificat în mod regulat ofensiva împotriva Ucrainei din 2022 prin nevoia de a "denazifica" această fostă republică sovietică. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania: Premierul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 și 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranților, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE. Într-o conversație informală cu jurnaliștii în timpul recepției de Ziua Națională, Sanchez a confirmat inform
Cancelarul german respinge acordul convenit de SUA și Rusia privind motorina
Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa. Merz a spus că guvernul său a luat
Ucraina: A fost adoptată legea privind limbile minorităților, solicitată de Budapesta
Ucraina a adoptat luni o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației - o reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru ca negocierile de aderare a Kievului la UE să poată avansa, transmite AFP. Actul normativ vizează în special 'extinderea oportunităților de utilizare a
Comandantul american al NATO prezintă 'teoria victoriei' și avertizează că orice atac împotriva alianței va fi 'categoric inutil'
Comandantul forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, și-a prezentat luni 'teoria victoriei' la o conferință de securitate la Varșovia; el a avertizat că aliații vor distruge 'orice și tot ce' este implicat în orice atac, transmite Reuters. Generalul de aviație a arătat că NATO este o alianță defensi
Trump și Rubio se gândesc să o destituie pe ambasadoarea SUA în Grecia
Președintele american Donald Trump și secretarul de stat Marco Rubio iau în considerare destituirea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, afectată de o serie de dezvăluiri compromițătoare, după cum raportează mai multe publicații americane, transmite luni AFP. Președintele Trump ar urma să decidă rapid soarta fostei logod
Marea Britanie: Nigel Farage dorește 'să abolească' sistemul de azil dacă va fi ales
Liderul partidului naționalist britanic Reform UK, Nigel Farage, a declarat luni că va aboli sistemul de azil dacă va ajunge la putere, o politică care va duce la anularea 'tuturor cererilor în curs și viitoare', relatează AFP. 'Trebuie să sfârșim cu această escrocherie reprezentată de sistemul de azil și să punem capăt
Slovenia: Guvernul minimalizează rezultatul referendumului privind reformele desfășurat duminică
Premierul sloven Janez Jansa a minimalizat luni respingerea în ajun, prin referendum, a unui program de reforme supus electoratului, o înfrângere pentru acest naționalist acuzat de autoritarism de către opoziție, transmite AFP. Potrivit rezultatelor după numărarea a 99% din voturi, 51% dintre alegătorii sloveni s-au pronunțat
Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați are asigurată doar o treime din finanțarea pe anul curent
Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite (UNHCR) dispune doar de 35% din fondurile necesare pentru 2026, a avertizat luni înaltul comisar Barham Saleh la începutul reuniunii anuale a comitetului executiv al instituției, conform AFP. Saleh a afirmat că este 'conștient de constrângerile bug
Putin, dispus să oprească atacurile împotriva Ucrainei doar în ziua desfășurării alegerilor (Peskov)
Președintele rus Vladimir Putin ar fi dispus să ordone armatei sale să nu atace Ucraina numai în ziua desfășurării alegerilor prezidențiale, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti, informează Reuters. Rusia va respecta o încetare a focului de o zi pentru desfășurarea alegerilo
#Ucraina: Macron afirmă că nu trebuie cedat în fața 'amenințării ruse'
Emmanuel Macron a declarat luni că nu trebuie 'cedat' în fața 'amenințării ruse', drept răspuns la o serie de decizii și afirmații ale lui Donald Trump care par să favorizeze Rusia în detrimentul Ucrainei, relatează AFP. 'Cred că trebuie să fim serioși în mod colectiv', a declarat președintele francez
Germania: SPD anunță va organiza o conferință pentru alegerea unei noi conduceri în decembrie sau ianuarie
Partidul Social-Democrat german (SPD) va organiza o conferință la nivel federal în decembrie sau ianuarie, a declarat luni Lars Klingbeil, co-lider al SDP, după ce colega sa, Baerbel Bas, și-a anunțat demisia de la conducerea formațiunii și din postul de ministru al muncii, transmite Reuters. 'Vom organiza o conferință la nivel federal a partidului,
Vor adera la UE numai țările care îi vor putea consolida securitatea (comisarul european pentru extindere)
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat luni că Uniunea Europeană va căuta să integreze doar noi state membre care îi consolidează securitatea, relatează agenția EFE. 'Securitatea devine tot mai importantă pentru UE, dar și în procesul de extindere. Nu ne putem permite să integrăm noi state membre care nu ne
India: Mii de manifestanți la New Delhi împotriva comisiei electorale
Mii de manifestanți s-au adunat luni în centrul capitalei Indiei, New Delhi, aflat în continuare sub o strictă supraveghere a forțelor de poliție, pentru a cere demisia președintelui comisiei electorale, relatează AFP. De săptămâni, opoziția și mișcarea 'gândacilor', creată online pentru a uni furia Generației Z, s-au mobilizat
Kremlinul refuză să spună dacă este în vigoare un armistițiu energetic cu Kievul
Președinția rusă a refuzat luni să spună dacă este în vigoare un armistițiu cu Ucraina în ceea ce privește atacurile asupra infrastructurii energetice, declarând că menține 'contacte' cu privire la această încetare a focului anunțată unilateral de președintele american Donald Trump, informează AFP și Reuters. 'Contactele con
Amânarea alegerilor în Palestina, 'cel mai prost serviciu' făcut poporului palestinian (ministrul francez de externe)
Amânarea alegerilor palestiniene este 'cel mai prost serviciu' care putea fi făcut poporului palestinian, a declarat luni, la Luxemburg, ministrul francez al afacerilor externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP. Această amânare a alegerilor legislative în septembrie 2027 este 'cel mai prost serviciu care putea fi făcut palestin








