Kievul respinge acuzaţiile Rusiei privind existenţa unei legături între atacatorii de la Moscova şi Ucraina
Kievul a negat din nou sâmbătă orice legătură cu atacul mortal de vineri din apropiere de Moscova, soldat cu cel puţin 115 morţi şi revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), după ce serviciile speciale ruse au susţinut că atacatorii aveau contacte în Ucraina şi încercau să fugă acolo când au fost arestaţi, relatează AFP.
"Ne-am aşteptat ca versiunea oficialilor ruşi să fie 'pista ucraineană'", a scris consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak pe reţeaua de socializare X.
"Declaraţiile serviciilor speciale ruse cu privire la Ucraina sunt absolut de neconceput şi absurde. Ucraina nu are nicio legătură cu incidentul", a precizat el.
Numărul victimelor în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscovei a crescut la 115 morţi, iar printre ei se numără şi trei copii, a anunţat sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia.
Numărul răniţilor este de cel puţin 100, iar autorităţile au făcut apel la populaţie să doneze sânge şi au deschis în acest sens mai multe centre de colectare, potrivit DPA.
Kremlinul a anunţat că Rusia a reţinut 11 persoane, inclusiv pe cei patru presupuşi atacatori înarmaţi, în legătură cu asaltul de la sala de concerte Crocus City Hall.
Cei patru presupuşi autori ai atacului au fost arestaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, a precizat Comitetul de Anchetă.
FSB a afirmat că suspecţii aveau "contacte corespunzătoare de partea ucraineană" şi intenţionau să fugă în Ucraina.
Autorităţile ruse nu au oferit nicio dovadă a acestor presupuse legături, a căror natură nu a fost specificată.
Bărbaţi neidentificaţi purtând haine de camuflaj au luat cu asalt sala de concerte Crocus City Hall cu puţin timp înainte de începerea unui concert în suburbia Krasnogorsk a Moscovei şi au deschis focul asupra mulţimii, a declarat Procuratura Generală a Rusiei.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Interceptarea a 46 de drone lansate în direcția Moscovei (primar)
Primarul Moscovei Serghei Sobianin, a anunțat marți dimineață devreme că 46 de drone lansate în direcția capitalei ruse au fost interceptate, fără a raporta eventuale victime sau pagube până în prezent, transmite AFP. În mesaje succesive pe Telegram, Serghei Sobianin a menționat nouă valuri de aparate distruse de apărăr
Cutremure în Venezuela: Machado acuză puterea că i-a blocat întoarcerea
Lidera opoziției venezuelene și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a acuzat luni puterea că o împiedică să se întoarcă în țara sa, lovită de două cutremure puternice care au făcut peste 1.700 de morți, notează AFP. Machado, aflată în exil din decembrie, după fuga sa spectaculoasă pentru a prim
Liban: Atac israelian asupra sudului țării (presa)
Agenția libaneză de presă ANI a anunțat că un atac israelian a avut loc luni în sudul țării, în ciuda acordului-cadru încheiat vineri între Liban și Israel pentru a ajunge la o 'pace durabilă', scrie AFP. 'Avioane de luptă israeliene au efectuat un raid aerian vizând zona situată între localitățile Qantara și Dei
Irak: Justiția confiscă 14 milioane de dolari într-un caz de corupție
Justiția irakiană a anunțat luni că a confiscat peste 14 milioane de dolari de la un înalt oficial din sectorul petrolier, în cadrul unei vaste operațiuni anticorupție desfășurate în ziua precedentă, transmite AFP. O 'anchetă preliminară' privind adjunctul ministrului petrolului Ali al-Bahadli 'a dus la confiscare
VIDEO Trump va zbura în această săptămână cu noul Air Force One oferit de Qatar
Președintele american Donald Trump va efectua în această săptămână primul său zbor la bordul noului Air Force One, un Boeing 747 oferit de Qatar care a stârnit semne de întrebare de natură etică și de securitate, a anunțat luni Casa Albă, potrivit AFP. Președintele SUA va lua acest avion miercuri pentru a se deplasa &ic
VIDEO Prezidențiale în Peru: Keiko Fujimori a fost declarată oficial învingătoare în al doilea tur
Candidata de dreapta Keiko Fujimori a fost declarată oficial luni câștigătoarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și președintă aleasă a Peru, la trei săptămâni de la scrutin, relatează AFP. Fujimori, 51 de ani, a obținut 50,13% din voturi, față de 49,86% cât a primit rivalul său de stânga Roberto Sanch
Emiratele Arabe Unite ridică interdicția de a călători în Liban
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunțat că, începând de luni, cetățenii lor pot călători din nou în Liban, ridicând o interdicție instituită din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. Transmisă de agenția oficială WAM, această undă verde acordată de Ministerul de Externe este însoțită, pentru cetățeni
Iranul anunță trimiterea unei 'delegații de experți' în această săptămână la Doha
Teheranul a anunțat luni că o 'delegație de experți' se va deplasa în această săptămână în capitala Qatarului, Doha, pentru a discuta despre punerea în aplicare a memorandumului de înțelegere încheiat pe 17 iunie cu Statele Unite care include exporturile de petrol și fondurile blocate aparținând Iranului, relatează AF
Ecuador: Atentat cu bombă împotrivă unui minister
O persoană a fost rănită luni de explozia a două bombe, dintre care una controlată de la distanță de poliție, în fața unui minister la Quito, informează AFP, citând autorități ecuadoriene. Două detunături au survenit în fața Ministerului Agriculturii și a Agenției de reglementare a controlului minier (Arcom) în contextu
Circa 200 de europarlamentari cer deschiderea unei anchete asupra alianței de extrema dreaptă din PE
Peste 200 de eurodeputați au solicitat luni deschiderea unei anchete asupra familiei politice din care fac parte Alternativa pentru Germania (AfD) și formațiunea franceză Reconquête în Parlamentul European (PE), de extrema dreaptă și suspectată că ar încălca valorile Uniunii Europene, relatează AFP. Această procedură ar putea duce la suspenda
Flota fantomă rusă: Investigațiile continuă în cazul petrolierului imobilizat la Marsilia
Petrolierul Deliver, interceptat în Marea Mediterană și suspectat că ar face parte din 'flota fantomă' a Rusiei, rămâne imobilizat în largul portului Fos-sur-Mer (sud-estul Franței), în timp ce investigațiile continuă cu privire la neclarități legate de pavilionul său, a indicat luni parchetul din Marsilia, potrivit AFP. Marina
Deminarea Strâmtorii Ormuz: Iranul somează Franța 'să nu complice și mai mult situația'
Diplomația iraniană a somat luni Franța 'să nu complice și mai mult' situația în Strâmtoarea Ormuz, propunându-și participarea la operațiuni de deminare, după o declarație franco-omaneză în acest sens, relatează France Presse. Președintele francez Emmanuel 'Macron a afirmat că Franța va coopera cu partenerii săi pent
Starmer reafirmă angajamentul Regatului Unit față de NATO, în cadrul întâlnirii cu Rutte
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat angajamentul Regatului Unit față de aliații europeni din cadrul NATO, pe fondul unei dispute privind cheltuielile de apărare ale Marii Britanii, relatează luni dpa. Premierul britanic s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Downing Street, unde a subliniat importanța implicăr
Macron și sultanul Omanului, favorabili unei 'navigații libere, necondiționate și nerestrictive' în Strâmtoarea Ormuz
Președintele francez Emmanuel Macron și sultanul Omanului, Haitham bin Tariq, au pledat luni pentru o 'navigație liberă, fără condiții și nici restricții' în Strâmtoarea Ormuz și au convenit să lucreze împreună la aceasta prin 'operațiuni de deminare comune', potrivit unei declarații franco-omaneze publicate luni în finalul înt&a
Curtea Supremă a SUA respinge recursul lui Trump împotriva unei condamnări pentru agresiune sexuală
Curtea Supremă a SUA a refuzat luni să admită examinarea recursului formulat de președintele Donald Trump împotriva condamnării sale într-un proces civil la plata unor daune morale de 5 milioane de dolari către scriitoarea fostă jurnalistă Jean Carroll, care l-a acuzat de agresiune sexuală și defăimare, relatează agențiile AFP și EFE. Anunțul judec













