Moartea lui Navalnîi: Autorităţile de la Moscova îi avertizează pe ruşi împotriva oricăror manifestaţii ''neautorizate''
Autorităţile de la Moscova i-au avertizat vineri pe locuitorii capitalei ruse împotriva oricăror demonstraţii "neautorizate" după anunţul morţii principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în timp ce Kremlinul a numit "absolut inacceptabile" acuzaţiile şi criticile occidentale la adresa Moscovei, relatează AFP.
"Organizarea sau desfăşurarea de adunări neautorizate, apelurile şi participarea la astfel de evenimente constitutie o infracţiune administrativă", a avertizat Procuratura Generală din Moscova, spunând că "avertizează împotriva oricărei încălcări a legii".
În Rusia, orice critică publică a puterii este pasibilă de închisoare.
Cu toate acestea, în mai multe oraşe din ţară, ruşii au stat la coadă pentru a depune flori la monumentele victimelor represiunii politice din URSS, în semn de omagiu pentru Aleksei Navalnîi.
Pe podul Bolşoi Moskvoreţki, la câţiva paşi de Kremlin, la Moscova, oamenii au depus flori chiar în locul în care politicianul de opoziţie Boris Nemţov a fost ucis în 2015. Un portret al celor doi bărbaţi zâmbitori a împodobit coroanele de flori.
Mai departe în centrul Moscovei, oamenii s-au aliniat pentru a depune trandafiri pe Piatra Solovetski, un monument al victimelor represiunii politice situat chiar lângă Lubianka, sediul notoriu al KGB-ului sovietic şi apoi al FSB-ului rus.
"Dragi cetăţeni, vă rugăm să vă dispersaţi", a strigat un ofiţer de poliţie într-un megafon, potrivit unui video distribuit pe reţelele de socializare.
Cel puţin un tânăr a fost arestat de poliţie după ce a afişat o pancartă pe care scria "Ucigaşi", conform unor înregistrări video.
În oraşul Kazan, conform altor înregistrări video distribuite pe reţelele sociale, aproximativ 20 de persoane s-au adunat şi au depus flori, pe ninsoare şi pe întuneric, în jurul unui portret al lui Aleksei Navalnîi.
La Novosibirsk, în Siberia, forţele de securitate au închis complet perimetrul din jurul unui monument dedicat victimelor represiunii politice.
În paralel, Kremlinul a transmis vineri că acuzaţiile şi criticile occidentale la adresa Moscovei după moartea a lui Navalnîi sunt "absolut inacceptabile", precizând în acelaşi timp că nu cunoaşte deocamdată cauza morţii.
Liderii occidentali au reacţionat virulent după anunţul privind moartea lui Navalnîi şi îl consideră responsabil pe preşedintele rus Vladimir Putin.
"Nu există informaţii cu privire la cauza morţii şi totuşi astfel de declaraţii se succed (...) Considerăm că astfel de declaraţii sunt absolut inacceptabile", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă ruse.
Activistul în vârstă de 47 de ani a decedat vineri într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, unde ispăşea o pedeapsă pentru "extremism", în condiţii foarte dificile. Cauza morţii sale încă nu este cunoscută, fiind aşteptată expertiza medico-legală.
Medicii ruşi au încercat timp de 30 de minute să-l resusciteze, a precizat un spital local.
Navalnîi participase joi prin legătură video la două audieri în faţa instanţei şi nu a reclamat nimic legat de starea sa de sănătate, a relatat agenţia RIA Novosti. Totuşi, la diversele audieri în procesele sale la care a participat în ultimele luni, Navalnîi părea slăbit şi îmbătrânit. El avea numeroase probleme de sănătate din cauza unei greve a foamei şi a unei otrăviri căreia în 2020 i-a supravieţuit miraculos.
Activistul rus a denunţat drept politice numeroasele sale procese, considerându-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opoziţia împotriva preşedintelui Vladimir Putin.
Navalnîi, despre care Kremlinul spune că lucra pentru CIA-ul american, l-a acuzat pe Putin că a ordonat FSB-ului să-l otrăvească în august 2020 cu substanţa chimică Noviciok. Transferat la un spital în Germania după acea otrăvire, opozantul rus a revenit la Moscova în ianuarie 2021, cu toate că era conştient că risca să fie arestat.
Deşi aflat în detenţie de atunci, el transmitea cu regularitate mesaje pe social media, adesea ironice la adresa lui Putin şi administraţiei carcerale şi în care de obicei critica puterea rusă.
Într-unul din mesajele sale recente, Navalnîi a chemat la proteste masive împotriva preşedintelui Putin în perioada alegerilor prezidenţiale din luna martie, scrutin la care liderul de la Kremlin nu are emoţii.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














