Ungaria acuză Bruxellesul de şantaj în urma condiţiilor puse pentru deblocarea integrală a fondurilor europene

Guvernul ungar a acuzat miercuri Comisia Europeană de "santaj" după ce aceasta a transmis Budapestei că nu-i vor fi deblocate fondurile europene atât timp cât nu îndeplineşte normele UE în materie de drepturi LGBTI, migranţi şi libertate academică, scrie agenţia EFE.
"Bruxellesul încearcă să ne şantajeze pentru a ne conforma normelor sale privind LGBTI şi migraţia, abuzând de fondurile UE", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs.
Acesta a reacţionat astfel după ce mai devreme în aceeaşi zi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că Bruxellesul nu va debloca Ungariei noi fonduri europene dacă guvernul lui Viktor Orban nu răspunde favorabil cererilor Comisiei Europene privind drepturile membrilor comunităţii LGBTI, dreptul de azil pentru migranţi şi libertatea academică.
Dar "nu va exista compromis" pe aceste teme din partea guvernului de la Budapesta, a promis purtătorul de cuvânt al acestuia. El a insistat asupra mesajului pe care Orban îl repetă de ani buni, acela că nu va permite ca Ungaria să devină o ţară de migranţi. În cazul drepturilor LGBTI, Bruxellesul contestă în special o lege care interzice referirile la homosexualitate în şcoli. Guvernul ungar afirmă că aceasta nu este o lege "anti-gay", ci una care să protejeze copiii, inclusiv în faţa unor acţiuni desfăşurate de ONG-uri în şcoli.
Acuzând astfel încălcări ale statului de drept, Comisia Europeană a blocat fondurile europene ce revin Ungariei, inclusiv pe cele din planul de relansare post-pandemie.
În timp ce negocia cu Orban ridicarea veto-ului acestuia faţă de un ajutor financiar european de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, Comisia Europeană a deblocat în decembrie 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate.
În acest timp, Viktor Orban cere deblocarea tuturor fondurilor europene, despre care afirmă că i-au fost retrase ţării sale abuziv din motive politice de către Comisia Europeană, care dezaprobă orientarea conservatoare a guvernului său.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Zoltan Kovacs/twitter.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Democrații americani au adunat sute de oameni la Madrid într-un protest împotriva lui Trump și Musk
Sute de persoane au răspuns sâmbătă, la Madrid, la apelul Partidului Democrat din SUA de a protesta împotriva politicilor președintelui Statelor Unite, republicanul Donald Trump, într-un apel care s-a extins în mai multe orașe spaniole, informează EFE. Organizatorii l-au atacat pe președintele Donald Trump și pe colabor
Elon Musk va vizita luni CIA
Miliardarul Elon Musk, consilier important al președintelui american Donald Trump, va vizita luni Agenția Centrală de Informații pentru a discuta despre eficiența guvernului cu directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat vineri un purtător de cuvânt, transmite Reuters. CIA a concediat o serie de angajați pe fondul reducerilor masive ale f
Zelenski: Rusia își bate joc de eforturile de pace pentru că nu simte o presiune reală
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia continuă să răspândească teroarea și să-și bată joc de eforturile de a ajunge la pace pentru că nu simte încă o presiune reală, comentând atacurile ruse de vineri noapte asupra teritoriului ucrainean, care au făcut cel puțin patru morți, informează EFE.
Polemică în SUA după ce secretarul securității interne a purtat un ceas de 50.000 de dolari în vizita sa la megaînchisoarea CECOT
Afișarea unui presupus ceas Rolex, evaluat la aproximativ 50.000 de dolari, de către secretarul american al securității interne, Kristi Noem, în timpul vizitei pe care a efectuat-o recent la megaînchisoarea CECOT din El Salvador, a stârnit controverse în Statele Unite, potrivit diferitelor instituții de presă americane, citate de EFE.
Turcia: Zeci de mii de oameni s-au strâns la Istanbul pentru a protesta împotriva încarcerării primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu, principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters, care notează că acestea fiind cele mai mari demonstrații pe care le-a văzut Turcia în mai bine de un deceniu. Sute de mii de
Șeful Pentagonului: Alianța Japonia-SUA va rămâne piatra de temelie a securității în Indo-Pacific
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că alianța de securitate dintre țara sa și Japonia 'va continua să fie piatra de temelie a păcii și prosperității' în Indo-Pacific, la un eveniment de comemorare a 80 de ani de la Bătălia de la Iwo Jima, informează EFE. Șeful Pentagonului a lăudat astfel importa
Danemarca 'nu apreciază tonul folosit' de administrația Trump (ministrul de externe danez)
Danemarca 'nu apreciază tonul folosit' de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei în Groenlanda, a declarat sâmbătă ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen, citat de AFP. 'Suntem deschiși criticilor, dar pentru a fi complet sinceri, nu apreciem tonul în care au f
Somalia a oferit SUA controlul exclusiv asupra bazelor aeriene și a porturilor strategice
Președintele Somaliei, Hassan Sheikh Mohamud, i-a oferit omologului său american Donald Trump 'controlul operațional exclusiv' al bazelor aeriene și porturilor strategice din această țară africană, potrivit unei scrisori trimise președintelui republican al SUA, publicată sâmbătă de presa locală și citată de EFE. 'Astăzi, pe f
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra unui risc crescut de atacuri la încheierea Ramadanului
Ambasada SUA în Siria și-a avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în zilele următoare, în timpul Eid al-Fitr, sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului, informează sâmbătă AFP. 'Departamentul de Stat al SUA îi avertizează pe cetățenii americani cu privire la riscul sporit de a
ONU cere încetarea 'suferinței îngrozitoare' în #Ucraina
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri încetarea 'suferințelor îngrozitoare' cauzate de atacurile asupra civililor din Ucraina, la mai bine de trei ani de la începutul invaziei ruse, informează AFP. 'Ultimele câteva săptămâni au fost marcate de multă activita
SUA vor 'ajuta' Myanmarul după cutremurul devastator (Trump)
Statele Unite vor 'ajuta' Myanmarul după cutremurul teribil care a lovit vineri această țară asiatică, unde cel puțin 144 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat vineri președintele Donald Trump, relatează AFP. 'O să-i ajutăm (...) Este groaznic ce se întâmplă', a declarat președintele american presei la Casa Alb
VIDEO Breșă de securitate: Niciun responsabil american nu va fi demis, promite JD Vance
Niciun responsabil american nu va fi demis după breșa de securitate spectaculoasă legată de un grup de mesagerie Signal, la care un jurnalist a fost adăugat din greșeală în timp ce înalți responsabili americani discutau despre viitoarele lovituri asupra rebelilor houthi în Yemen, a asigurat vineri vicepreședintele SUA, JD Vance, relatează AFP.
VIDEO În Groenlanda, vicepreședintele american JD Vance critică aspru Danemarca
Vicepreședintele american JD Vance a criticat aspru presupusa lipsă de acțiune a Danemarcei în Groenlanda, pe care Donald Trump a reafirmat că vrea să o anexeze, în cursul vizitei sale vineri la singura bază militară americană din teritoriu, relatează AFP. 'Mesajul nostru către Danemarca este foarte simplu: nu ați făcut o treab
Statele Unite au nevoie să preia Groenlanda pentru 'pacea mondială', susține Trump
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald Trump dorința sa de a anexa acest teritoriu autonom danez din regiunea arctică, susținând că în zonă se află nave rusești sau chineze pe care Washingtonul nu le poate lăsa în 'grija' Danemarcei sau a altcuiva, relatează age
Din cauza lui Trump, aliații Washingtonului redeschid dezbaterea asupra armelor nucleare (analiză AFP)
Atacurile lui Donald Trump împotriva NATO și a ordinii stabilite subminează încrederea aliaților săi în umbrela nucleară americană, alimentând temeri privind o proliferare pe termen lung a armelor nucleare, potrivit experților citați într-o analiză France Presse. 'Încrederea în umbrela nucleară americană a fost pro