Şeful diplomaţiei chineze afirmă că Beijingul şi Washingtonul şi-au stabilizat relaţiile

Ministrul de externe chinez, Wang Yi, a apreciat marţi că relaţiile dintre ţara sa şi Statele Unite s-au "stabilizat" anul trecut, într-un moment în care cele două mari puteri economice îşi consolidează dialogul pentru a-şi depăşi diferendele, relatează AFP.
Relaţiile dintre Beijing şi Washington s-au deteriorat considerabil în ultimii ani şi disputele lor s-au intensificat, de la comerţul cu Taiwanul, la rivalitatea în ceea ce priveşte noile tehnologii şi lupta pentru influenţă în regiunea Asia-Pacific.
Însă, cele două ţări par dornice să reia dialogul, Washingtonul trimiţând mai mulţi importanţi oficiali la Beijing anul trecut şi organizând o întâlnire în noiembrie între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping la San Francisco, în marja unui summit Apec.
"Cu eforturi ample, cele două părţi şi-au reluat dialogul şi comunicarea, relaţiile bilaterale au încetat să se deterioreze şi s-au stabilizat", a spus Wang Yi.
Ministrul de externe chinez, care a făcut un bilanţ al acţiunii diplomatice a Chinei, a recunoscut că relaţiile cu Statele Unite au întâmpinat "dificultăţi serioase" la începutul anului 2023.
Beijingul "şi-a exprimat în mod clar poziţia şi a cerut Statelor Unite să-şi schimbe modul de percepţie asupra Chinei şi să revină la o politică raţională şi pragmatică", a declarat Wang Yi pentru presă.
Relaţiile dintre cele două ţări rămân tensionate în ceea ce priveşte problema Taiwanului, pe care autorităţile chineze o consideră parte integrantă a Chinei.
Teritoriul, susţinut militar de Statele Unite şi unde aproximativ 23 de milioane de locuitori sunt guvernaţi sub un sistem democratic, va organiza sâmbătă alegeri prezidenţiale.
China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez din 1949.
Beijingul afirmă că doreşte o reunificare "paşnică" cu teritoriul, însă nu exclude opţiunea militară pentru a realiza acest lucru, mai ales în cazul în care insula îşi declară oficial independenţa.
Şeful diplomaţiei chineze a declarat că Joe Biden i-a promis lui Xi Jinping în timpul întrevederii lor că Statele Unite "nu vor sprijini" independenţa Taiwanului. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump spune că declarațiile lui Zelenski despre Crimeea dăunează negocierilor de pace cu Rusia
Președintele american Donald Trump l-a mustrat miercuri pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski pentru că acesta a spus că Ucraina nu va recunoaște ocuparea Peninsulei Crimeea de către Rusia, calificând-o drept o declarație incendiară care va face ca un acord de pace cu Rusia să fie mai greu de realizat, informează Reuters și AFP. 'Această declarație
Finlanda și Kosovo afirmă că suveranitatea și integritatea Ucrainei nu sunt negociabile
Președintele finlandez Alexander Stubb și omologul său kosovar Vjosa Osmani au respins miercuri propunerea SUA ca Kievul să cedeze părți din teritoriul său Rusiei pentru a obține pacea și au spus că suveranitatea și integritatea Ucrainei nu sunt negociabile, informează EFE. După cum a declarat președintele Stubb într-o conferință de presă comună cu ofici
Funeralii Papa Francisc/Afluxul de credincioși determină Vaticanul se ia în considerare prelungirea programului după miezul nopții
Vaticanul ia în considerare prelungirea până după miezul nopții a programului pentru ca credincioșii să își poată lua rămas bun de la Papa Francisc în Bazilica Sfântul Petru, care găzduiește sicriul său de miercuri până la înmormântarea de sâmbătă, informează miercuri EFE. 'Având
Ministrul polonez de externe denunță agresiunea Rusiei în #Ucraina: 'Nu aveți destul pământ?'
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a profitat miercuri de discursul anual în fața parlamentului pentru a trimite un mesaj dur liderilor ruși, în timp ce războiul continuă în Ucraina vecină, întrebând: 'Nu aveți destul pământ?', relatează ABC News, citând AP. Sikorski a descris situația dificil
Depinde de #Ucraina să își decidă viitorul, spune Londra după ultimatumul vicepreședintelui american J.D. Vance
Este la latitudinea 'Ucrainei să își decidă viitorul', a declarat miercuri un purtător de cuvânt din Downing Street, întrebat despre apelul vicepreședintelui american J.D. Vance ca Moscova și Kievul să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la o încetare a focului, informează AFP. 'Susținem eforturile conduse de Statele Un
Iordania interzice activitatea Fraților musulmani și le închide birourile din țară
Guvernul iordanian a desemnat miercuri mișcarea islamistă Frații musulmani drept grupare 'ilegală', interzicând orice activitate a acesteia în regatul hashemit și a închis toate birourile sale, în urma arestării, săptămâna trecută, a unor membri ai mișcării, acuzați de planificarea unui atac terorist, potrivit EFE. Ministr
UE spune că Crimeea aparține Ucrainei, după ce J.D.Vance a declarat că acordul de pace propus prevede concesii teritoriale
Uniunea Europeană și-a exprimat din nou miercuri sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, a subliniat că Peninsula Crimeea ocupată de Rusia face parte din teritoriul Ucrainei și a îndemnat Kievul să continue să se consolideze militar astfel încât să aibă mai multă putere în negocierile de pace, informează EFE. 'Suntem a
Integritatea teritorială și vocația europeană a Ucrainei - 'exigențe foarte puternice' ale europenilor, subliniază președinția franceză
Respectarea 'integrității teritoriale și a vocației europene a Ucrainei sunt exigențe foarte puternice ale europenilor', a subliniat miercuri președinția franceză, după propunerea vicepreședintelui american privind 'schimburi teritoriale' între Kiev și Moscova, informează AFP. În timp ce delegații franceză, britanică și germană se &
#Ucraina insistă că nu va recunoaște Crimeea ca teritoriu rus
Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a reafirmat miercuri, în ziua în care la Londra au loc întâlniri privind o posibilă încetare a focului între emisari ai guvernului său, parteneri europeni ai Ucrainei și Statele Unite, că Kievul nu va recunoaște Peninsula Crimeea ca teritoriu al Rusiei, informează EFE.
#Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski insistă asupra unui armistițiu 'imediat, complet și necondiționat'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat miercuri la un armistițiu 'imediat, complet și necondiționat' în Ucraina, în timp ce o delegație ucraineană se află la Londra pentru discuții cu aliații occidentali, într-un format redus, informează AFP. 'Insistăm asupra unui armistițiu imediat, complet și necondiționat
Președintele Vladimir Putin afirmă că Rusia nu are suficiente arme, în pofida creșterii masive a producției
Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că forțele armate ale Rusiei duc încă lipsă de anumite arme, inclusiv drone, în pofida unei creșteri mari a producției, informează Reuters. La o întâlnire a Comisiei Militaro-Industriale de stat, liderul de la Kremlin a declarat că aproape toate fabricile de apărare și-au
Fie Rusia și #Ucraina ajung la un acord, fie SUA se retrag din acest proces, atenționează JD Vance
Vicepreședintele american JD Vance a declarat miercuri, la Agra, în India, că Moscova și Kievul trebuie să ajungă la un acord, în caz contrar Washingtonul va pune capăt eforturilor sale pentru a se ajunge la un armistițiu, informează AFP. 'Noi am prezentat o propunere foarte explicită rușilor și ucrainenilor, și este timpul ca
Canada: Prezență record la votul anticipat pentru alegerile parlamentare din 28 aprilie (oficial)
Un număr record de 7,3 milioane de canadieni au votat în timpul celor patru zile de vot anticipat, conform datelor oficiale publicate marți, ceea ce ar putea prevesti o prezență mai mare la vot pentru scrutinul din 28 aprilie, transmite France Presse. În această țară din G7 de 41 de milioane de locuitori, aproximativ 28,9 milioane de alegători sunt
Funeralii Papa Francisc: Tăcerea guvernului Netanyahu îi pune în încurcătură pe ambasadorii israelieni la post în țări catolice
Decesul Papei Francisc nu a provocat decât rare reacții în Israel, unde președintele Isaac Herzog a fost singurul oficial care a prezentat condoleanțe, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu nu a reacționat în niciun fel, informează miercuri AFP. Această tăcere îi pune în încurcătură pe diplomații israelieni la post &
Militari francezi și britanici se instruiesc împreună pentru lupte în mediul urban, pe modelul războiului din #Ucraina
Militari francezi și britanici se instruiesc în comun la Jeoffrecourt, în nord-estul Franței, pentru lupte în mediul urban, pe baza lecțiilor desprinse din războiul din Ucraina, relatează miercuri AFP. În tabăra de la Sisson, la nord de orașul Reims, 170 soldați din semi-brigada a 13-a a Legiunii Străine franceze (13 DB