Vicepreşedinta Kamala Harris declară că SUA nu vor permite strămutarea forţată a palestinienienilor din Gaza şi Cisiorania
Vicepreşedinta americană Kamala Harris i-a declarat sâmbătă preşedintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi că "Statele Unite nu vor permite în niciun caz strămutarea forţată a palestinienilor din Gaza sau Cisiordania", arată un comunicat al Casei Albe preluat de Reuters.
Harris şi Sisi s-au întâlnit la Abu Dhabi, cu ocazia summitului pentru climă COP28, şi au discutat despre reconstrucţia, securitatea şi guvernarea Fâşiei Gaza. Vicepreşedinta SUA a arătat că aceste obiective pot fi atinse doar "în contextul unui orizont politic clar pentru poporul palestinian către un stat propriu, condus de o Autoritate Palestiniană revitalizată".
În prezent, Autoritatea Palestiniană guvernează în Cisiordania, iar Hamas în Fâşia Gaza, vizată de bombardamente şi operaţiuni terestre israeliene după ce gruparea islamistă a atacat Israelul în 7 octombrie.
Harris "a spus clar că Hamas nu poate controla Gaza, ceea ce ar fi nesustenabil pentru securitatea Israelului, pentru bunăstarea poporului palestinian şi pentru securitatea regională", precizează comunicatul Casei Albe.
Gruparea islamistă Hamas se află la putere în Gaza din 2007, când a preluat controlul de la partidul Fatah al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Mai mulţi oficiali americani au discutat până acum despre sprijinul pentru Autoritatea Palestiniană pentru readucerea sub control a Fâşiei Gaza, dar deocamdată nu s-a convenit niciun plan definitiv în acest sens, menţionează Reuters. Conform acestei agenţii, unii reprezentanţi ai Washingtonului şi-au exprimat în cadru privat îndoielile despre capacitatea de guvernare a Autorităţii după încheierea conflictului cu Israelul, iar criticii au acuzat structura respectivă de corupţie şi deficienţe în conducere, în timp ce sondajele arată că palestinienii au un grad scăzut de încredere în ea. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Zeci de palestinieni protestează față de planul lui Trump de ''curățenie'' în Gaza: ''Nu vom muri în altă parte''
Zeci de palestinieni au ieșit sâmbătă pe străzile Fâșiei Gaza pentru a protesta față de planul de 'curățenie' propus de președintele american Donald Trump, prin care intenționează să transfere un milion și jumătate de palestinieni în țări precum Iordania și Egiptul, informează EFE. 'Suntem fiii acestei țări, este
Iranul prezintă o nouă rachetă balistică și o nouă generație a sistemului de apărare antiaeriană
Iranul a prezentat duminică o nouă rachetă balistică numită Etemad (încredere, în persană - n.r.) și o nouă generație a sistemului de apărare antiaeriană Bavar 373, în timpul vizitei președintelui Masoud Pezeshkian la expoziția Organizației Aerospațiale a Ministerului Apărării de la Teheran, informează EFE. Pezeshkian a supra
Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Germania trebuie să cheltuiască mai mult pentru apărare
Germania trebuie să-și majoreze cheltuielile pentru apărare și producția de arme, a îndemnat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o declarație publicată în ediția de duminică a ziarului german Bild, informează dpa. 'Germanii au făcut multe lucruri bine de când a început războiul din Ucraina', a adă
Departamentul de eficiență condus de Elon Musk a primit acces la sistemul de plăți al Trezoreriei (media)
Miliardarul Elon Musk și echipa sa de eficiență guvernamentală au primit acces la sistemul de plată al Departamentului Trezoreriei SUA, rezolvând un impas de câteva zile, a informat sâmbătă ziarul american The New York Times, citat de Reuters. Musk, care conduce noul Departament de Eficiență Guvernamentală (DOGE), a fost &ici
Președintele Dumei de Stat a Rusiei anunță că se deplasează în India pentru discuții importante
Președintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului - n.r.), Viaceslav Volodin, a declarat duminica aceasta că pleacă în India pentru o serie de discuții 'importante', informează Reuters. 'Vom fi la New Delhi până la căderea nopții, mâine sunt planificate întâlniri și negocieri impor
China promite să răspundă noilor tarife vamale impuse de Trump
China a anunțat duminica aceasta că va lua 'contramăsuri corespunzătoare' pentru 'apărarea fermă' a drepturilor și intereselor sale, după ce Statele Unite au decis să impună tarife de 10% țării asiatice, și a reafirmat că războaiele comerciale 'nu au câștigători', informează EFE. 'China se opune ferm acestor t
Canada va impune de marți taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunțate anterior de președintele american, a declarat sâmbătă premierul canadian Justin Trudeau într-un discurs pe un ton grav, notează AFP. 'Canada va impune taxe vamale de 25% asupra produselor americane pentru un total de 155 de miliarde de dolar
Mexic: Președinta Sheinbaum denunță 'calomnia' lui Trump și impune taxe vamale Washingtonului
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a denunțat sâmbătă drept 'calomnie' acuzația lui Donald Trump că guvernul său ar avea legături cu traficul de droguri și a anunțat impunerea de taxe vamale Statelor Unite în represalii la cele anunțate anterior de președintele american, transmite AFP. 'Respingem categoric calomni
Franța: Guvernul își asumă din nou riscul unei moțiuni de cenzură în privința bugetului
Premierul francez, François Bayrou, și-a anunțat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituție pentru ca Adunarea Națională să aprobe bugetul de stat și cel de asigurări sociale, care permite adoptarea unui text fără vot, cu riscul unei moțiuni de cenzură și al căderii executivului, notează AFP. Centristul i-a succeda
Siria: 19 morți, printre care luptători pro-turci, în nordul țării (OSDO)
În total, zece luptători pro-turci și-au pierdut viața sâmbătă în lupte cu forțele dominate de kurzi în nordul Siriei, unde nouă persoane au murit, de asemenea, într-un atentat, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Aceste violențe au avut loc în sectorul Manbij, un or
VIDEO Iranul a dezvăluit a doua bază navală subterană
Forța maritimă a Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului, a dezvăluit sâmbătă o nouă bază navală subterană, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, la două săptămâni după prezentarea unei instalații similare, notează AFP. 'Sute de rachete de croazieră capabile să contracareze războiul electronic al di
Armistițiu cu Hamas: Israelul confirmă reluarea negocierilor luni, la Washington
Israelul a confirmat sâmbătă într-un comunicat că negocierile indirecte cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas, privind a doua fază a acordului lor de armistițiu, se vor relua, așa cum era prevăzut, luni, la Washington, scrie AFP. Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și trimisul special al președintelui Donald Trump &ici
Israel: Benjamin Netanyahu l-a numit pe Eyal Zamir șef al statului major al armatei
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a desemnat un nou șef de stat major după demisia generalului Herzi Halevi, care a evocat responsabilitatea care îi revine pentru că nu a împiedicat atacul fără precedent al Hamas împotriva Israelului de la 7 octombrie 2023, a anunțat sâmbătă biroul său, citat de AFP. 'Pr
Kievul acuză Moscova că a lovit o școală folosită ca adăpost în regiunea Kursk; zeci de persoane blocate sub dărâmături
Armata ucraineană a acuzat sâmbătă Rusia că a lovit o clădire școlară care servea de adăpost pentru persoanele în vârstă în orașul Sudja, aflat în partea din regiunea rusă Kursk ocupată de Ucraina, afirmând că zeci de civili sunt prinși sub dărâmături, relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvâ
Trump anunță că a ordonat lovituri aeriene în Somalia asupra unor membri ai grupării Statul Islamic
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că a ordonat lovituri aeriene în Somalia, asupra unui strateg al grupării islamiste Statul Islamic și ai altor membri ai organizației, relatează Reuters și AFP. 'Acești ucigași, pe care i-am găsit ascunzându-se în peșteri, amenințau SUA și pe aliații lor', a m