Israel-Hamas/Armata israeliană a găsit într-un laptop din spitalul Al-Shifa imagini legate de ostaticii luaţi de Hamas

Un reprezentant al armatei israeliene a declarat joi că ''imagini referitoare la ostatici'', realizate în timpul atacului comis de militanţii palestinieni Hamas asupra Israelului în 7 octombrie, au fost găsite în ordinatoarele confiscate în timpul intervenţiei forţelor israeliene în spitalul Al-Shifa din Gaza, transmit agenţiile France Presse şi TPS.
Imaginile au fost găsite în material ''aparţinând Hamas'', a declarat oficialitatea militară într-un comunicat, potrivit căruia operaţiunea era în desfăşurare joi în cel mai mare spital din Gaza, unde se află sute de pacienţi, personal medical şi civili.
Potrivit agenţiei TPS, imaginile cu ostatici erau stocate pe un laptop. ''Acum, după scanarea clădirilor, au fost localizate arme, informaţii legate de evenimentele din 7 octombrie, tehnologii şi echipamente militare, mijloace de comunicare - toate aparţinând Hamas. Printre mijloacele tehnologice localizate au fost găsite informaţii şi documentaţie referitoare la cei răpiţi'', indică o declaraţie a Forţelor de Apărare Israeliene (IDF).
Anunţul a fost făcut după ce IDF i-a permis unei echipe a BBC News să vadă o parte a spitalului.
Imaginile au fost filmate după atacul Hamas din 7 octombrie. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, colonelul Jonathan Conricus, a precizat că în laptopul respectiv au fost găsite şi imagini difuzate de IDF ce arată mai mulţi terorişti Hamas capturaţi şi întemniţaţi în Israel şi care discută despre atrocităţile la care participaseră.
Intrată în spital miercuri, armata israeliană a confirmat că soldaţii săi încă sunt desfăşuraţi în instituţia medicală unde se află, potrivit ONU, aproximativ 2.300 de persoane. Armata israeliană vorbeşte despre o operaţiune ''ţintită şi complexă, desfăşurată pe etape''.
La rândul său, Ministerul Sănătăţii din Gaza a afirmat că armata israeliană a lovit mai multe părţi ale spitalului Al-Shifa. ''Ei au distrus serviciul de radiologie şi au bombardat serviciul de mari arşi'', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului citat, Ashraf al-Qidreh.
Principalul spital din Fâşia Gaza este considerat un centru strategic şi militar al Hamas, lucru dezminţit însă de mişcarea islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Putin se oferă să ajute Iranul după explozia devastatoare dintr-un port soldată cu cel puțin 25 de morți
Președintele rus Vladimir Putin s-a oferit să ajute Iranul în a face față exploziei care a zguduit cel mai mare port comercial al țării sâmbătă și care s-a soldat cu cel puțin 25 de morți, informează Kremlinul, preluat de Reuters. Putin a transmis 'cuvinte de simpatie sinceră și de sprijin pentru familiile victimelor și urările sale de recupera
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului
Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei, relatează dpa. Sute de mii de oameni sunt așteptați să-i aducă un omagiu Papei care a murit luni, în a doua zi de Paști, la 88 de ani.
Trump Jr. estimează la Budapesta că centrul și estul Europei evoluează mai favorabil decât partea occidentală
Relația personală bună și bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban și președintele american Donald Trump poate servi drept bază pentru consolidarea relațiilor economice dintre Ungaria și SUA, a afirmat sâmbătă la un forum de afaceri la Budapesta fiul cel mare al președintelui SUA, Donald Trump Jr., aflat într-un turneu est-europe
Israelul interceptează o rachetă lansată de rebelii Houthi din Yemen și o dronă
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a interceptat o rachetă trasă din Yemen, înainte ca proiectilul să pătrundă în spațiul aerian israelian, precum și o dronă care venea dinspre est, relatează AFP. Sirenele de raid aerian au fost declanșate în mai multe zone ale Israelului în urma reperării acestor ținte aerien
Iranul și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergențele se mențin
SUA și Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuții care conform Teheranului au fost serioase, dar nu au eliminat divergențele, o nouă rundă de tratative fiind convenită pentru săptămâna viitoare, relatează AFP. Aceste discuții, care se desfășoară indirect, urmăresc &i
UPDATE Trump crede că Putin îl 'duce cu vorba' în privința încheierii războiului în #Ucraina și îl amenință cu noi sancțiuni
Președintele rus Vladimir Putin 'probabil nu vrea să oprească războiul' în Ucraina și 'mă duce cu vorba', a scris sâmbătă președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, într-un mesaj în care a amenințat Rusia cu noi sancțiuni, relatează AFP. Mesajul lui Trump este critic ma
Președintele german temperează așteptările de la întâlnirile politice desfășurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate așteptările cu privire la rezultate concrete în chestiunile divergente de politică internațională în urma întâlnirilor avute de diverși lideri la Roma în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează agenția EFE. 'Cred că nu ar trebui să
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore (Vatican)
Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezența mai multor prelați și membri ai familiei sale, a anunțat Vaticanul, relatează AFP.
Trump și Von der Leyen au avut o scurtă discuție la Roma și au convenit o întâlnire ulterioară
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, au avut sâmbătă o scurtă discuție la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, și au convenit să se î
Trump, Macron, Zelenski și Starmer au avut o întâlnire 'pozitivă' la Roma, potrivit președinției franceze
Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire 'pozitivă' în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja
Donald Trump a plecat spre SUA după terminarea funeraliilor Papei Francisc
Președintele american Donald Trump a părăsit Roma și a plecat înapoi spre SUA după ce a asistat la funeraliile Papei Francisc, unde a avut o întâlnire de 15 minute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de asemenea discuții scurte cu alți lideri, transmite agenția EFE: Trump, care a asistat la funeralii însoțit de prima doamnă
#Ucraina: Zelenski speră în 'rezultate' după întâlnirea 'simbolică' avută cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se așteaptă la ''rezultate'' după întâlnirea ''simbolică'' avută cu omologul să
Funeralii Papa Francisc/ Vaticanul anunță că 250.000 de persoane au asistat la ceremonia funerară
Peste 250.000 de persoane au înfruntat căldura și s-au reunit sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma pentru a asista la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun, citat de DPA și AFP. Numeroși credincioși au umplut piața Sfântul Petru, precum și străzile din jur care d
Discuții privind #Ucraina: întâlnire în curs între Zelenski și Macron la Roma (ministru ucrainean)
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele francez, Emmanuel Macron, discută în prezent la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, despre 'continuarea eforturilor de pace&
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei a ajuns la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Sicriul Papei Francisc a ajuns sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, locul de veci al defunctului Suveran Pontif.