Război Israel-Hamas: Trupele israeliene luptă în adâncul oraşului Gaza, unde exercită o presiune puternică asupra Hamas
Trupele israeliene se află în prezent "în adâncul" oraşului Gaza şi exercită acolo o "presiune puternică" asupra mişcării islamiste palestiniene Hamas aflate la putere în acest teritoriu, a anunţat marţi seara purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari, informează dpa.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat înainte de aceasta, într-un discurs televizat, că "Hamas realizează că noi ajungem în locuri unde ei credeau că nu vom ajunge niciodată".
Potrivit lui Hagari, peste 14.000 de ţinte în acest teritoriu de coastă dens populat au fost vizate de Israel de la începutul războiului. S-au înregistrat succese, "însă războiul va fi în continuare unul lung", a spus el.
Hamas a lansat din nou, marţi seara, rachete spre zona centrală a Israelului, iar sirenele au răsunat de mai multe ori în zona metropolitană a Tel Avivului.
Braţul înarmat al Hamas a revendicat aceste noi atacuri pe Telegram.
Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit primelor informaţii.
Potrivit datelor israeliene, peste 9.000 de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza asupra oraşelor şi satelor israeliene de la începutul războiului, pe 7 octombrie. Hamas a revendicat cea mai mare parte dintre aceste atacuri. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gaza: Șase morți în urma atacurilor israeliene, potrivit serviciilor de urgență
Lovituri israeliene în Fâșia Gaza au făcut cel puțin șase morți duminică, au raportat serviciile de urgență și surse medicale din teritoriul palestinian, în ciuda încetării focului în vigoare, notează AFP. În pofida armistițiului încheiat în octombrie 2025, pe care Hamas și Israelul se acuză reci
Sentiment de ușurare în Elveția după respingerea la urne a inițiativei antiimigrație
În Elveția, autoritățile, mediile economice, partenerii sociali și principalele partide și-au exprimat duminică ușurarea după respingerea de peste 54% dintre votanți a inițiativei antiimigrație propusă de dreapta radicală, care urmărea plafonarea numerică a populației din această țară, relatează AFP și Boursorama. 'Prin decizia lor d
Republica Moldova: Igor Grosu a fost reales președinte al PAS
Igor Grosu a fost reales președintele al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS, proprezidențial). Congresul formațiunii, reunit duminică, 14 iunie, l-a confirmat pentru un nou mandat, informează Newsmaker.md. Congresul PAS s-a desfășurat la Palatul Republicii. Circa 1.000 de membri de partid cu drept de vot, delegați din organ
Trump i-a spus lui Putin că este gata să contribuie la încheierea conflictului în #Ucraina (consilier al Kremlinului)
Președintele SUA, Donald Trump, i-a transmis duminică președintelui rus Vladimir Putin că 'încheierea conflictului în Ucraina este esențială și că este gata să ofere ajutor', au relatat agențiile de presă ruse, citându-l pe consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, potrivit Reuters. 'Î
Iran:Trump a declarat pentru Axios că un acord va fi semnat 'în câteva ore', după ce a fost întârziat de Israel
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică pentru site-ul Axios că semnarea unui acord cu Iranul va avea loc 'în câteva ore', după ce procesul a fost întârziat - potrivit lui - de loviturile Israelului asupra Beirutului, relatează AFP. 'Asta a dat totul peste cap. A întârziat semnarea
Israelul declară că a lichidat un înalt responsabil al Hezbollah, acuzat că ar fi ucis cinci soldați americani
Armata israeliană a afirmat duminică aceasta că a ucis vineri un înalt responsabil al grupării proiraniene Hezbollah într-o lovitură țintită în sudul Libanului, acuzat de moartea a cinci soldați americani în 2007, potrivit unui comunicat militar, citat de AFP. 'Armata israeliană l-a eliminat pe Ali Mussa Daqduq, &ic
Putin și Trump s-au pus de acord ca emisarii americani să se deplaseze 'în curând' în Rusia
Președintele rus Vladimir Putin i-a telefonat duminică omologului său american, Donald Trump, pentru a-l felicita cu ocazia împlinirii a 80 de ani și pentru a discuta despre conflictele în Ucraina și în Iran, precum și despre apropiata vizită a emisarilor Wshingtonului în Rusia, a indicat Kremlinul, citat de AFP. 'C
Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Donald Trump de ziua lui și a discutat și despre războiul din #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat duminică telefonic pe omologul său american Donald Trump cu ocazia împlinirii a 80 de ani, prilej cu care a abordat și subiectul războiului în curs între Kiev și Moscova, relatează AFP. El a p
Miniștrii extremiști israelieni cer atacarea pozițiilor Hezbollah din Liban
Doi dintre miniștrii israelieni ultranaționaliști și antiarabi, Itamar Ben Gvir, ministrul securității naționale, și Bezalel Smotrich, ministrul finanțelor, au îndemnat duminică la noi atacuri împotriva Libanului, după ce armata a anunțat că gruparea șiită Hezbollah a lansat două rachete în nordul Israelului, fără a provoca însă victime, relat
Barack Obama spune că nu se așteaptă la un acord cu Iranul mult 'diferit' de cel din 2015
Fostul președinte american democrat Barack Obama s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea ca un acord între SUA și Iran să reprezinte o 'ameliorare semnificativă' în raport cu cel despre programul nuclear iranian negociat de el însuși în 2015, potrivit unui extras dintr-un interviu difuzat duminică, relatează AFP.
Un general italian lansează un partid de extrema dreaptă, punând în pericol șansele electorale ale lui Meloni
Generalul Roberto Vannacci și-a lansat duminică noul partid de extrema dreaptă, ceea ce constituie o provocare directă la adresa controlului puterii din partea premierului Giorgia Meloni, în contextul în care acesta încearcă să ducă Italia pe o traiectorie mai radicală și naționalistă în perspectiva alegerilor de anul viitor, relatează Reuters
Kosovo: Cinci sârbi, arestați într-o anchetă pentru crime de război
Poliția din Kosovo a arestat duminică cinci sârbi , între care patru foști polițiști, suspectați că ar fi participat la o crimă de război în 1999, informează AFP, citând o sursă judiciară. Acestea sunt primele arestări într-o anchetă asupra masacrării a peste 40 de civili kosovari, comisă de forțe sârbe &ici
Netanyahu îl felicită pe Trump cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, în timp ce SUA poartă negocieri de pace cu Iranul
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat duminică pe președintele SUA, Donald Trump, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, în plină desfășurare a negocierilor privind un acord de pace între Washington și Iran, relatează EFE. 'La mulți ani, domnule președinte; la mulți ani, Donald', a scris Netanyahu pe c
Iranul acuză SUA că nu-și respectă angajamentele
Principalul negociator iranian a acuzat duminică SUA că nu își respectă angajamentele, în urma atacurilor israeliene asupra sudului Beirutului, care, în opinia sa, riscă să compromită negocierile între Teheran și Washington, potrivit AFP. 'Agresiunea' israeliană împotriva suburbiilor sudice ale capitalei libaneze 'demo
Fără #Ucraina, Europa va avea dificultăți să răspundă amenințărilor Rusiei, afirmă Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat importanța Ucrainei pentru securitatea Europei și a asigurat că fără capacitățile și experiența ucrainene țările europene vor întâmpina dificultăți în a răspunde amenințărilor pe termen lung din partea Rusiei, relatează duminică EFE. 'Având în vedere intențiile Rusiei pe te












