Război Israel-Hamas: Şeful Statului Major israelian s-a deplasat în Fâşia Gaza pentru a inspecta trupele

Şeful Statului Major israelian, generalul Herzi Halevi, s-a deplasat sâmbătă în Fâşia Gaza pentru a inspecta trupele israeliene de acolo, o premieră de la declanşarea războiului împotriva Hamas, la putere în acest teritoriu palestinian, informează AFP.
"Da, el era în Fâşia Gaza astăzi", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei israeliene, după difuzarea unor imagini la televiziunea publică a Israelului.
Din 7 octombrie până în prezent, cel puţin 1.400 de persoane au murit de partea israeliană, majoritatea civili ucişi în ziua atacului de o amploare fără precedent comis de Hamas.
Ca represalii, Israelul a declarat un război pentru a "anihila" Hamas, bombardând neîncetat Fâşia Gaza, condusă de mişcarea islamistă palestiniană. Aceste bombardamente au făcut aproape 9.500 de morţi, în principal civili, potrivit guvernului Hamas.
Armata israeliană a acuzat pe 27 octombrie Hamas că "duce un război din spitalele" Fâşiei Gaza, ceea ce mişcarea islamistă a dezminţit categoric.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Război tarifar: Președintele chinez denunță, la începutul turneului în Asia de Sud-Est, protecționismul care 'nu duce nicăieri'
Președintele chinez Xi Jinping a denunțat luni protecționismul care 'nu duce nicăieri', la începutul unui turneu în Asia de Sud-Est, menit să întărească relațiile comerciale ale Beijingului, în plin război tarifar cu Washingtonul, informează AFP. 'Niciun câștigător' nu poate rezulta dintr-un astfel de conflict come
SUA: Numit 'idiot' de Musk, consilierul pe comerț al lui Trump calmează spiritele
Peter Navarro, apropiat de președintele Donald Trump și arhitectul ofensivei sale vamale, a declarat că 'totul este în regulă' cu Elon Musk, care l-a numit 'idiot' la începutul săptămânii trecute, relatează AFP. 'Am fost numit și mai rău. Totul este în regulă cu Elon (Musk). Cred că Elon face o treabă foarte
Trump spune că vor exista tarife pentru semiconductori în curând și că le va anunța săptămâna aceasta
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că tarifele pentru semiconductori vor fi aplicate 'în viitorul apropiat' și că le va anunța săptămâna aceasta, informează luni EFE. 'Tarifele vor intra în vigoare în viitorul apropiat. Pentru că, după cum știți, la fel cum am făcut cu oțelul, automobilele și aluminiul, c
Netanyahu consideră că Macron face o 'greșeală gravă' promovând ideea unui stat palestinian
Premierul israelian Benjamin Netanyahu consideră că președintele francez Emmanuel Macron face o 'greșeală gravă' prin promovarea ideii unui stat palestinian, relatează AFP. 'Președintele Macron face o greșeală gravă continuând să promoveze ideea unui stat palestinian în inima țării noastre - un stat a cărui singură aspi
Aderarea Ucrainei la UE, subiect care divizează societatea în Ungaria
Rivalul premierului ungar Viktor Orban, Peter Magyar, a prezentat duminică la Budapesta, în fața a mii de persoane, rezultatele unei mari consultări, una dintre mize fiind chestiunea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), relatează AFP. Subiectul este foarte sensibil în această țară vecină cu Ucraina, odată cu apropierea aleg
Washingtonul amenință că va 'lovi puternic' Iranul dacă discuțiile nucleare eșuează
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, amenință că Statele Unite ar putea 'lovi puternic' Iranul dacă negocierile nucleare eșuează, la o zi după discuțiile rare dintre cele două țări menite să împiedice Teheranul să obțină arme nucleare, relatează AFP. 'Dacă nu putem rezolva problema la masa negocierilor, există alte
Siria: Un puternic grup armat din sud își anunță integrarea în Ministerul Apărării
Un puternic grup armat care controlează regiunea Daraa din sudul Siriei și-a anunțat duminică dizolvarea și integrarea în Ministerul sirian al Apărării, printr-un comunicat citit de purtătorul său de cuvânt, conform AFP. 'Noi, ofițeri, soldați și membri ai Brigăzii a 8-a, anunțăm oficial dizolvarea completă a acestei formațiuni
Trump are o stare de sănătate 'excelentă', relevă un raport după prima sa vizită medicală de la revenirea în funcție
Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, este într-o 'stare cognitivă și fizică excelentă', conform unui buletin de sănătate publicat de Casa Albă duminică, la două zile după prima vizită medicală de rutină a președintelui american de la revenirea sa în funcție în ianuarie, relatează AFP și Reuters. 'Preș
Macron, Meloni, Starmer și Scholz denunță atacul rusesc asupra orașului Sumî din Ucraina
Președintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz au condamnat atacul rusesc cu rachete asupra orașului Sumî din Ucraina, care a făcut cel puțin 32 de morți și o sută de răniți, inclusiv copii, conform autorităților locale, relatează AFP și dpa. Macron
Atacul de la Sumî: Rusia 'depășește limitele decenței', denunță SUA
Atacul rusesc care a ucis cel puțin 34 de persoane în orașul Sumî din nord-estul Ucrainei, unul dintre cele mai mortale din ultimele luni din țară, 'depășește limitele decenței ', a declarat duminică trimisul american pentru Ucraina, Keith Kellogg, relatează AFP. 'Atacul forțelor ruse asupra țintelor civile din Sum&icir
#Ucraina: Bilanțul atacului aerian rus asupra orașului Sumî a urcat la 31 de morți și 84 de răniți
Atacul rus cu rachete asupra centrului orașului ucrainean Sumî (nord-est) a ucis cel puțin 31 de persoane, dintre care doi copii, și a rănit alte 84 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat de serviciile de salvare ucrainene, transmite AFP. ''Situația la 13:40 (10:40 GMT): 31 de persoane au fost ucise, din care doi copii. 8
Bulgaria a primit primul său avion de vânătoare american F-16
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării situate în flancul estic al NATO, informează AFP. ''Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul rând începutul moderniză
Apărare: Elvețienii susțin apropierea țării lor de NATO și de Uniunea Europeană (sondaj)
Elvețienii doresc ca țara lor să se apropie de NATO și de Uniunea Europeană pentru apărare și să achiziționeze echipamente militare europene mai degrabă decât avioane de luptă americane F-35, indică un sondaj de opinie publicat duminică, relatează AFP. Sondajul confirmă impactul în țări neutre cauzat de tensiunile provocate de cătr
#Ucraina: O rachetă lansată de forțele ruse asupra orașului Sumî a cauzat numeroase decese
Peste 20 de oameni au fost uciși de o rachetă lansată duminică de forțele ruse asupra orașului Sumî, din nord-estul Ucrainei, a anunțat primarul localității, Artem Kobzar, citat de Reuters. ''Rușii au lovit orașul Sumî cu rachete, omorând civili'', a scris Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrai
Forțele ruse au lansat 55 de drone asupra Ucrainei în cursul nopții
Armata ucraineană a anunțat, duminică dimineață, că unitățile sale au interceptat și distrus 43 din cele 55 de drone lansate în cursul nopții de forțele ruse către zone din nordul, sudul și centrul Ucrainei, transmite Reuters. Deocamdată nu se cunoaște dacă cele 12 drone neinterceptate au cauzat pagube în Ucraina. Uc