Război Israel-Hamas/Casa Albă spune că nu vor fi trimise trupe americane de menţinere a păcii în Gaza
Casa Albă a declarat miercuri că Statele Unite nu vor trimite trupe de menţinere a păcii pe teren, în Fâşia Gaza, în niciun rol viitor, în contextul în care Washingtonul discută cu aliaţii săi despre cum va arăta Fâşia Gaza după conflict, informează Reuters.
"Nu există planuri sau intenţii de a duce trupe militare americane la sol în Gaza, acum sau în viitor", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, în timp ce preşedintele Joe Biden zbura în Minnesota.
Kirby a mai spus că Statele Unite nu cred că gruparea militantă palestiniană Hamas poate fi implicată în viitoarea guvernare a Fâşiei Gaza când războiul cu Israelul se va termina.
În timp ce regiunea se pregăteşte pentru o potenţială criză a refugiaţilor în rândul populaţiei care trăieşte în Fâşia Gaza, Kirby a spus că Statele Unite nu sprijină o aşezare permanentă a civililor din enclavă în afara Fâşiei Gaza.
Odată cu creşterea numărului de morţi civili în Fâşia Gaza, Kirby a spus că Washingtonul nu crede că acum este momentul pentru o încetare generală a focului, dar că sunt necesare pauze umanitare.
Ministerul Sănătăţii din Gaza spune că cel puţin 8.796 de palestinieni, inclusiv 3.648 de copii, au fost ucişi de atacurile israeliene începând cu 7 octombrie.
În timp ce Statele Unite discută cu aliaţii şi partenerii săi opţiunile pentru Gaza postbelică, Kirby a spus că rămânerea Hamas la conducere ar fi problematică."Nu avem încă toate răspunsurile pentru ce urmează după conflict, dar lucrăm cu partenerii noştri din regiune pentru a explora cum poate şi ar trebui să arate guvernarea în Gaza". AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump analizează noua propunere a Teheranului, dar avertizează că SUA ar putea relua atacurile asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a fost informat despre conceptul unui acord cu Iranul, dar așteaptă formularea exactă, avertizând în același timp că există încă posibilitatea reluării atacurilor asupra acestei țări dacă Teheranul 'nu se poartă frumos', relatează duminică Reuters. Un oficial iranian de ra
SUA vor reduce 'mult mai mult' numărul trupelor din Germania, avertizează Trump
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că intenționează să retragă mai multe trupe americane din Germania decât a fost anunțat deja, informează dpa. Secretarul apărării american, Pete Hegseth,
BTA: Partidele au cheltuit peste 913.000 de euro pe reclame în campania electorală din Bulgaria (analiză)
O analiză asupra promovării partidelor în timpul campaniei pentru alegerile de la 19 aprilie arată că formaţiunile care au candidat pentru Parlament au cheltuit peste 913.000 de euro (excluzând TVA-ul) pe reclame, cele mai multe dintre aceste resurse (42,52%) mergând în reclame în media online. Cheltuielile cu reclamele ale part
'Mingea e în terenul SUA', susține Iranul, care pretinde că e gata de război sau de diplomație
Teheranul s-a declarat 'gata' sâmbătă de reluarea războiului sau să privilegieze diplomația pentru a pune capăt conflictului cu Washingtonul, estimând că 'mingea e acum în terenul SUA', relatează AFP. 'Iranul și-a prezentat planul său mediatorului pakistanez, în scopul de a pune capăt permanent războ
Președintele Cubei denunță 'nivelul periculos' al amenințărilor lui Trump
Amenințările de agresiune militară ale lui Donald Trump împotriva Cubei au atins 'un nivel periculos și fără precedent', a denunțat sâmbătă președintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, care a făcut apel la comunitatea internațională să reacționeze, relatează AFP. Președintele american a reiterat vineri, în cadrul unei alo
Donald Tusk: Principalul pericol pentru comunitatea transatlantică vine nu de la dușmanii externi, ci din dezintegrarea Alianței
Prim-ministrul polonez Donald Tusk, a declarat sâmbătă, după anunțul Pentagonului privind retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania, că principalul pericol pentru comunitatea transatlantică vine nu de la dușmani externi, ci din dezintegrarea Alianței, relatează Reuters. 'Cea mai mare amenințare pentru comunitatea tr
Premierul slovac Fico anunță o vizită la Kiev după o discuție telefonică cu Zelenski
Prim-ministrul slovac Robert Fico a anunțat sâmbătă că se va deplasa la Kiev în urma unei discuții telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Slovacia și Ucraina exprimându-și voința de a-și intensifica relațiile, relatează AFP. 'Vom continua formatul reuniunilor comune ale guvernului și vom efectua, de asem
Un petrolier a fost deturnat în largul Yemenului și a fost condus spre Somalia
Un petrolier a fost deturnat sâmbătă de oameni înarmați în largul coastelor yemenite și condus în direcția Somalia, a anunțat Garda de Coastă din Yemen, relatează AFP. Nivelul amenințării din largul Somaliei a fost ridicat luni la 'important' de centrul de informare pentru securitate maritimă JMIC, după mai mult
Spania susține că detenția în Israel a unui militant spaniol din 'flotila pentru Gaza' este 'ilegală'
Ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, a afirmat sâmbătă că detenția militantului spaniol Saif Abu Keshek, arestat de Israel în timp ce se afla la bordul flotilei cu destinația Fâșia Gaza, este 'ilegală' și acesta trebuie eliberat 'imediat', relatează AFP. 'Ne confruntăm cu o arestare il
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi vrea o regiune Asia-Pacific 'liberă și deschisă'
Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi, a promis sâmbătă să joace 'un rol și mai activ' pentru a garanta o regiune Asia-Pacific 'liberă și deschisă', în cadrul unui discurs în Vietnam vizând promovarea unei politici externe care provoacă iritarea Chinei vecine, relatează AFP. Sanae Takaichi și-a reamint
Ucraina a înregistrat 'activitate neobișnuită' la frontiera cu Belarus, anunță Volodimir Zelenski
Ucraina a înregistrat 'activitate neobișnuită' de-a lungul frontierei Ucraina-Belarus, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, după ce a îndemnat Minskul în ultimele săptămâni să nu se mai implice în războiul declanșat de Rusia, relatează Reuters. 'Ieri (vineri - n.r.) a existat activitate mai degrabă
Luptele ajung la periferia bastionului ucrainean Kostiantinivka, din regiunea Donețk
Trupele ruse avansează lent în direcția orașului Kostiantinivka din regiunea Donețk din estul Ucrainei, încercând să pătrundă în apropierea acestei zone puternic apărate, a declarat sâmbătă un înalt oficial al armatei ucrainene, citat de Reuters. Kostiantinivka, împreună cu alte orașe, formează o așa-numită centură de
Donald Trump o imită pe Claudia Sheinbaum și își reafirmă poziția față de Golful Mexic
Președintele american Donald Trump a glumit vineri pe seama omoloagei sale mexicane, Claudia Sheinbaum, și i-a imitat vocea, reafirmându-și în același timp poziția față de utilizarea numelui 'Golful Mexic', subiect care a generat dezbateri politice și diplomatice între cele două țări, informează EFE. 'Ea (Sheinbau
CIA marchează 15 ani de la operațiunea în care Osama bin Laden a fost ucis
Agenția Centrală de Informații (CIA) a SUA a marcat vineri pe conturile sale de socializare cea de-a 15-a aniversare a operațiunii care s-a soldat cu uciderea liderului rețelei Al-Qaida, Osama bin Laden, pe atunci cel mai căutat terorist din lume, informează EFE. 'Astăzi (vineri - n.r.), acum 15 ani (1 mai 2011), forțele SEAL ale Marinei SUA au atacat un c
Rusia atacă infrastructura portuară și energetică din Odesa și Nikolaev
Rusia a atacat Ucraina în noaptea de vineri spre sâmbătă cu 163 de drone, cu care a bombardat infrastructura portuară a orașului Ismail din regiunea Odesa și sistemul energetic al provinciei Nikolaev, printre alte ținte, potrivit autorităților locale și statale, citate de EFE. Conform raportului zilnic al Forțelor Aeriene ucrainene, Rusia a












