Război Israel-Hamas/ONU semnalează că Gaza nu primeşte ajutoarele de care are nevoie; o treime din spitale nu funcţionează
ONU a semnalat marţi că doar 54 de camioane cu ajutoare de urgenţă au ajuns în Fâşia Gaza de sâmbătă, o cantitate despre care Tamara Alrifai, şefa pentru comunicare a Agenţiei ONU de sprijin şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), a spus că nu reprezintă decât o picătură într-un ocean, potrivit dpa.
Ajutoarele internaţionale au început să sosească de sâmbătă prin Egipt, dar în cantităţi cu totul insuficiente, potrivit ONU, în acest teritoriu mic şi sărăcit, bombardat de Israel în urma atacului sângeros comis de combatanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas la 7 octombrie în comunităţile din sudul Israelului, completează agenţia AFP.
Mai ales că în aceste transporturi nu a fost inclus şi combustibilul pentru generatoare de care este nevoie urgentă în Fâşia Gaza.
În schimb, au fost livrate produse precum orezul şi lintea care nu pot fi preparate pentru că oamenii nu au acces la apă şi gazul de care au nevoie pentru a găti, a explicat Alrifai, făcând apel la o mai bună coordonare între agenţiile umanitare.
"Nu primim cu adevărat produsele care sunt cele mai necesare sau cele mai pertinente pentru Gaza", susţine responsabila ONU, exprimându-se prin videoconferinţă din Amman.
Pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, purtătoarea de cuvânt citată a făcut apel la toate organizaţiile umanitare din regiune să-şi "îmbunătăţească" coordonarea şi să întocmească "liste foarte clare cu ceea ce este cel mai necesar" în Fâşia Gaza, cu 2,4 milioane de locuitori.
Înainte de escaladarea conflictului la 7 octombrie, 500 de camioane pe zi soseau în Gaza, dintre care cel puţin 100 cu combustibil şi alimente, conform dpa.
Supus unei blocade israeliene terestre, aeriene şi maritime de la preluarea puterii de către Hamas în 2007, acest teritoriu palestinian se află în stare de "asediu total" din 9 octombrie, când Israelul a întrerupt aprovizionarea cu apă, electricitate şi alimente.
Peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Fâşia Gaza de către luptătorii Hamas în 7 octombrie, potrivit autorităţilor israeliene. De asemenea, aproximativ 220 de israelieni, străini sau cu dublă cetăţenie, au fost răpiţi de comandourile Hamas în timpul acestui asalt.
Potrivit armatei israeliene, aproximativ 1.500 de combatanţi Hamas au fost ucişi în contraofensiva care a permis Israelului să reia controlul asupra zonelor atacate.
În Fâşia Gaza, aproximativ 5.800 de palestinieni au pierit în urma bombardamentelor efectuate fără încetare ca represalii de către armata israeliană, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas din Gaza.
În acelaşi timp, medicii din Gaza spun că pacienţii care ajung în spitale prezintă semne de boală cauzate de supraaglomerare şi de condiţiile sanitare precare, după ce peste 1,4 milioane de oameni şi-au părăsit casele, găsindu-şi refugiu în adăposturi temporare, pe fondul celor mai puternice bombardamente israeliene de până acum, notează Reuters.
"Aglomerarea de civili şi faptul că în majoritatea şcolilor utilizate ca refugii se adăpostesc o mulţime de oameni, reprezintă un teren propice pentru răspândirea bolilor", afirmă Nahed Abu Taaema, medic la spitalul Nasser din Khan Younis.
Israelul le-a comunicat tuturor celor care locuiesc în jumătatea nordică a Fâşiei Gaza - cu o lungime de 45 km - să plece în sud, dar loviturile sale au vizat districte din întreaga enclavă.
În condiţiile în care toate spitalele au rămas fără combustibil pentru a-şi alimenta generatoarele, medicii au avertizat că echipamente critice, precum incubatoarele pentru nou-născuţi, riscă să nu mai poată fi utilizate.
Ministerul Sănătăţii, condus de Hamas, a declarat că 40 de centre medicale şi-au suspendat activitatea într-un moment în care bombardamentele şi strămutarea exercită o presiune crescută asupra sistemului sanitar.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că o treime din spitalele din Gaza nu funcţionează. "Suntem în genunchi şi cerem ca această operaţiune umanitară să fie susţinută, extinsă şi protejată", a declarat Rick Brennan, şeful OMS pentru urgenţe regionale, citat de Reuters.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, atenționează ONU
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, potrivit unei evaluări realizate de Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), transmite luni dpa. Agenția ONU a precizat într-un comunicat publicat luni că, deși precipitațiile mai abundente au îmbunătățit disponibili
Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina 'este deja o altă țară' față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american Donald Trump că, în prezent, Ucraina 'este deja o altă țară' din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 'Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că
Spania: Partidele de dreapta, bine cotate în sondaje pentru alegerile din 29 noiembrie
Partidul Popular (PP) conservator din Spania ar învinge Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, dar ar avea nevoie de formațiunea de dreapta Vox pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, conform celor mai recente sondaje înaintea alegerilor generale din 29 noiembrie, informează luni Reuters.
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide














