Israelul afirmă că a ucis terorişti într-un atac aerian asupra moscheii din Jenin
Armata israeliană a susţinut duminică că a eliminat teroriştii care se adăposteau într-o celulă subterană a moscheii Al-Ansar din Jenin, în Cisiordania ocupată, în timpul unui atac aerian, transmite AFP.
"Armata a efectuat un atac aerian asupra unui complex terorist aparţinând agenţilor Hamas şi Jihadului Islamic, care au fost responsabili pentru mai multe atacuri teroriste în ultimele luni şi care plănuiau un alt atac terorist iminent", a spus armata israeliană într-un comunicat de presă.
Moscheea este situată în tabăra de refugiaţi palestinieni din Jenin. Jenin este considerată o fortăreaţă a militanţilor palestinieni, vizată frecvent de raidurile armatei israeliene.
Potrivit armatei israeliene, care a desfăşurat operaţiunea împreună cu serviciul intern de informaţii israelian, moscheea servea drept "centru de comandă pentru planificarea viitoarelor atacuri" şi "bază pentru efectuarea acestora".
Tot conform armatei, "celula teroristă" a organizat un atac sâmbătă, 14 octombrie, în apropierea barierei de separare dintre Israel şi Cisiordania folosind un dispozitiv exploziv, dar fără a provoca victime.
Potrivit unor rapoarte neconfirmate din presă, doi palestinieni au fost ucişi în acest atac, informează dpa. Directorul Semilunii Roşii din Jenin, Mahmoud Al-Saadi, citat de agenţia oficială de ştiri palestiniană Wafa, a declarat că o persoană a fost ucisă şi alte trei au fost rănite în atac.
Situaţia de securitate în Cisiordania este din ce în ce mai tensionată după atacul terorist din 7 octombrie al militanţilor Hamas. Sprijinul pentru Hamas rămâne puternic în rândul populaţiei palestiniene din Cisiordania. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata americană anunță că a lovit baze de lansare a rachetelor în Iran
Armata americană a anunțat luni că a efectuat lovituri în sudul Iranului, vizând baze de lansare a rachetelor și nave care încercau să plaseze mine, în ciuda armistițiului în vigoare în războiul dintre cele două țări, notează AFP. 'Forțele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sud
Canada: Mark Carney consideră 'inacceptabil' tratamentul aplicat militanților din Flotila pentru Gaza
Premierul canadian, Mark Carney, a calificat luni, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele Israelului, Isaac Herzog, drept 'inacceptabil' 'tratamentul scandalos' aplicat activiștilor din Flotila pentru Gaza, printre care 12 cetățeni canadieni, notează AFP. Cerând desfășurarea unei anchete independente,
VIDEO Iran: Explozii auzite în Bandar Abbas, situația sub control (presă)
Mai multe explozii au fost auzite în orașul iranian Bandar Abbas și în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz, a raportat luni presa iraniană, adăugând că deocamdată cauza lor este necunoscută, notează Reuters. Agenția de presă iraniană Mehr a anunțat că situația din Bandar Abbas este sub control și că nu exis
VIDEO Violențe în La Paz, în ciuda concesiilor președintelui bolivian
Ciocniri violente au avut loc luni între manifestanți și polițiști în La Paz, în timpul unui marș la care au participat mii de oameni cerând demisia președintelui Boliviei, Rodrigo Paz, care a anunțat că își reduce salariul în încercarea de a potoli contestarea socială, relatează AFP. Președintele de c
VIDEO Canada: Premierul Carney critică proiectul de referendum separatist din Alberta
Premierul canadian Mark Carney a calificat luni la Ottawa drept un 'bluf foarte periculos' proiectul de referendum privind independența provinciei petroliere Alberta, asupra căruia alegătorii vor trebui să se pronunțe în luna octombrie, notează AFP. Susținător al unității Canadei, Mark Carney a comparat această consultare cu refe
Lavrov i-a comunicat lui Rubio decizia Rusiei de a ataca situri de la Kiev legate de armată (MAE rus)
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american Marco Rubio despre decizia Moscovei de a lansa atacuri asupra unor situri din Kiev legate de armata ucraineană, a anunțat Ministerul rus de Externe, consemnează Reuters și AFP. Potrivit unui comunicat de pe site-ul ministerului, Lavrov i-a spus lui Rubio
Iran: Președintele a ordonat redeschiderea accesului la internetul internațional
Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a emis un ordin de redeschidere a accesului la internet internațional, a relatat luni presa de stat iraniană, citând un oficial, consemnează Reuters. Reautorizarea accesului la net vine după o întrerupere de aproape 90 de zile, pe fondul războiului cu SUA și Israel. Anunțul a fost făcut de ș
Un plan prevede ca Iranul să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităților (media)
SUA și Iranul discută un plan de deschidere a strâmtorii Ormuz la circa 30 de zile după ce vor ajunge la un acord pentru a pune capăt ostilităților, a relatat luni ziarul Nikkei, citând o sursă diplomatică din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Iranul va proceda la eliminarea minelor din strâmtoare într-o perioadă de
Italia: Un tânăr de 22 de ani a fost arestat sub bănuiala că pregătea un atac în numele organizației Stat Islamic
Poliția din Reggio Emilia și Bologna a arestat un bărbat italian în vârstă de 22 de ani de origine marocană, acuzat că a încercat să facă recrutări în scop terorist, inclusiv terorism internațional, au indicat luni surse judiciare citate de ANSA. Potrivit anchetatorilor, săptămâna trecută tânărul și-ar fi ex
Spania: Felipe Gonzalez, figură istorică a stângii, cere organizarea de alegeri anticipate
Fostul premier socialist spaniol Felipe Gonzalez a făcut apel luni la organizarea de alegeri legislative anticipate, la câteva zile după ce justiția a anunțat că unul dintre succesorii săi, José Luis Rodriguez Zapatero, este urmărit penal pentru trafic de influență, o premieră în Spania, relatează AFP. Următoarele alegeri su
Poliția cehă reține un înalt ierarh rus care avea în automobil o substanță suspectă
Poliția cehă l-a reținut duminică pe mitropolitul ortodox rus Hilarion, în automobilul căruia s-au găsit la un control patru recipiente cu o substanță albă, au anunțat luni reprezentanții fostului ierarh, conform AFP. Pe contul de Telegram al lui Hilarion a apărut un comunicat în care se precizează că polițiștii din Cehia au găsit
Bolivia: Pe fondul crizei politico-economice în creștere, șeful statului își reduce la jumătate salariul
Președintele bolivian Rodrigo Paz a declarat luni că își va reduce la jumătate salariul și la fel pe cel al miniștrilor din cabinet, pe fondul crizei politice în creștere, marcată de proteste și apeluri la demisia șefului statului, relatează Reuters. Vorbind la un eveniment din Sucre, capitala constituțională a țării, Rodrigo Paz a
Xi Jinping se pronunță pentru întărirea cooperării cu Serbia, cu prilejul unei vizite a lui Aleksandar Vucic la Beijing
Președintele chinez Xi Jinping a făcut apel luni la o întărire a cooperării cu Serbia în domeniile inteligenței artificiale, energiei și infrastructurilor, pe marginea vizitei în China a omologului său sârb, Aleksandar Vucic, relatează AFP. ''Cele două părți ar trebui să-și sporească cooperarea în noile se
Guvernul Cehiei încearcă să impună reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni
Guvernul de la Praga a aprobat luni o modificare legislativă care ar impune reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni din Cehia, afirmând că reacționează astfel la abuzul unor refugiați de ajutoarele primite și la impresia cetățenilor cehi că sunt dezavantajați față de ucraineni, transmite Reuters. Propunerile guvernului trebuie &ic
Finlanda: Reuniune a autorităților pentru discutarea amenințării în creștere a dronelor
Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a convocat luni o reuniune pentru a discuta despre modul de a gestiona incursiunile dronelor străine, într-un context de îngrijorare privind o eventuală intruziune în spațiul aerian al țării sale, relatează AFP. Mai multe drone ucrainene rătăcite s-au prăbușit în Finlanda din luna m














