Preşedintele Egiptului cere stabilirea unei foi de parcurs pentru a stopa criza umanitară din Gaza
Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al Sisi, a cerut sâmbătă stabilirea unei foi de parcurs astfel încât ajutorul pentru Gaza să continue să treacă prin punctul de frontieră de la Rafah - care a fost deschis în cursul dimineţii şi între timp închis din nou -, pentru a permite încheierea "crizei umanitare" din enclava palestiniană, transmite EFE.
În discursul său de deschidere a Summitului pentru Pace care se desfăşoară în Noua Capitală Administrativă a Egiptului, la est de Cairo, şi la care participă lideri şi miniştri din aproape toată lumea, Al-Sisi a subliniat că participanţii s-au întâlnit sâmbătă pentru a "veni cu o foaie de parcurs menită să pună capăt crizei umanitare şi să activeze fluxul de ajutor umanitar către Fâşia Gaza", printr-un punct de acces "sigur şi sustenabil".
Punctul de la Rafah a fost deschis în sfârşit sâmbătă pentru a permite intrarea a 20 de camioane de ajutor umanitar în enclava palestiniană, aflată sub asediul armatei israeliene ca represalii după atacul surpriză comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas împotriva statului israelian la 7 octombrie.
Preşedintele egiptean, a cărui ţară a acţionat de-a lungul istoriei ca mediator între Israel şi Palestina, s-a întrebat dacă nu este timpul ca conflictele din Orientul Mijlociu să se încheie: "Nu este timpul să căutăm soluţii pentru crizele din Orientul Mijlociu?''.
Al-Sisi a reamintit în discursul său că se opune total strămutării palestinienilor din Gaza, în contextul în care Egiptul afirmă că Israelul intenţionează să facă acest lucru, prin ofensiva sa împotriva Hamas, pentru a-i ''împinge'' în peninsula egipteană Sinai, o linie roşie de neacceptat pentru fostul mareşal egiptean. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a folosit drone mici, care nu pot fi bruiate, pentru a lovi transformatoarele electrice în #Ucraina
Rusia a folosit drone de mici dimensiuni, pilotate prin cabluri de fibră optică, pentru a ocoli sistemele de apărare ucrainene și a avaria transformatoarele electrice de înaltă tensiune din regiunea Sumî (în nordul Ucrainei) în apropiere de linia frontului, arată o analiză din surse deschise, citată vineri de Reuters. I
Ungaria: Mii de susținători ai fostului premier Viktor Orban au manifestat la Budapesta împotriva guvernului condus de Peter Magyar
Mii de unguri au ieșit joi pe străzile Budapestei pentru a manifesta împotriva actualului guvern al conservatorului Peter Magyar, într-o demonstrație convocată de Fidesz, partidul predecesorului său, ultranaționalistul Viktor Orban, informează EFE. Sub sloganul 'Opriți tirania', câteva mii de persoane, potrivit portalului de știri Hvg
Bulgaria insistă pe excluderea patriarhului Kirill și a fondatorului Lukoil din pachetul de sancțiuni al UE împotriva Rusiei
Guvernul de la Sofia a aprobat joi poziția Bulgariei cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei și Belarusului, Consiliul de Miniștri reafirmând rezervele exprimate de prim-ministrul Rumen Radev în ceea ce privește includerea pe această listă de sancțiuni a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, și a magna
VIDEO UPDATE/ Iran: Liderul suprem Khamenei a fost înmormântat, fiul și succesorul său nu și-a făcut încă apariția publică
Trupul liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a fost înhumat la Mashhad (nord-estul Iranului), în cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, a anunțat presa de stat vineri dimineață, după ce mulțimi uriașe s-au adunat pentru funeralii, în timp ce fiul și succesorul ayatollahului, Mojtaba Khamenei, este încă ascuns vederii p
Atacuri cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere din sudul Rusiei și incendiu la o rafinărie din Krasnodar
Atacuri cu drone ucrainene au vizat vineri mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei, declanșând un incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar, au declarat autoritățile ruse, adăugând că 376 de drone ucrainene au fost distruse în timpul nopții, relatează AFP. 'În urma căderii de resturi de drone, un incendiu a izbucni
Iranul califică drept 'motivate politic' declarațiile NATO privind programul său nuclear
Iranul a calificat vineri drept 'motivate politic' declarațiile liderilor NATO cu privire la programul nuclear al Republicii islamice, precum și la libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, făcute în cadrul summitului Alianței Nord-Atlantice din Turcia, potrivit unui comunicat al ambasadei iraniene la Ankara, citat de EFE. Î
Israelul a informat SUA că Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump (presă)
Israelul i-a transmis Washingtonului informații ale serviciilor secrete care indică faptul că Iranul pregătește un nou plan pentru asasinarea președintelui american Donald Trump, au relatat joi Wall Street Journal și CNN, citând surse sub rezerva anonimatului, relatează AFP. Cele două mass-media americane au furnizat puține detalii. Potrivit unei surse c
SUA: Trump îi demite pe șefii unei agenții electorale înainte de alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american Donald Trump i-a demis joi pe ultimii doi oficiali ai unei agenții federale însărcinate cu asigurarea bunei desfășurări a operațiunilor de votare în Statele Unite, conform relatărilor din presă, în contextul în care alegerile cruciale de la jumătatea mandatului urmează să aibă loc în noiembrie, informează AFP.
Coreea de Nord vrea să își consolideze forța nucleară
Coreea de Nord vrea îmbunătățirea capacităților sale nucleare 'atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ' în cadrul modernizării armatei sale și al consolidării stării sale de pregătire pentru luptă, a raportat vineri agenția oficială KCNA, relatează AFP. Acest anunț a fost făcut joi în cadrul
UPDATE Atentate la Damasc: Celula responsabilă pentru explozii era afiliată SI (autorități)
Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea membrilor unei celule 'afiliate organizației Stat Islamic' (SI) responsabili pentru cele două atentate cu bombă care au avut loc marți la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP. 'Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vi
Trump l-a informat pe Netanyahu despre 'ultimele mișcări' americane în Golf
Președintele american Donald Trump a discutat joi seară cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l informa despre 'ultimele mișcări' americane în Golf, a anunțat cabinetul lui Netanyahu, citat de AFP. Această conversație a avut loc 'în cadrul contactelor regulate' dintre cei doi lideri care au reafirmat cu
VIDEO Iran: O instalație militară de lângă Bushehr a fost lovită de un atac (presă)
O instalație militară din apropierea orașului Bushehr (sud), care adăpostește singura centrală nucleară activă din Iran, a fost ținta unui atac, a afirmat joi un oficial iranian, citat de agenția oficială IRNA, notează AFP. 'O instalație militară din împrejurimile orașului Bushehr a fost atacată și lovită de un proiectil al inamiculu
VIDEO În căutare de parteneri, Canada nu vrea 'să dea lecții' Riadului cu privire la drepturile omului
Canada, în căutare de noi parteneri pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, vrea să dezvolte relații cu Arabia Saudită și nu îi va 'da lecții de la distanță' cu privire la drepturile omului, a declarat joi prim-ministrul său, Mark Carney, aflat în vizită în această țară, notează AFP. Această deplasare a lui Mark
VIDEO Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei a ajuns la locul de înhumare
Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian ucis în atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie, a ajuns joi pentru înhumare la cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, unde s-a adunat o mulțime uriașă, relatează Reuters. Unii participanți purtau pancarte pe care scria 'Îl vom ucid
Spania 'a fost foarte generoasă astăzi', susține Trump
Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani. Miercuri, la summi














