Gaza: ONU cere evacuarea şcolilor după un avertisment israelian
Agenţia ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) a cerut vineri evacuarea mai multor şcoli ale sale în care palestinienii s-au refugiat în oraşul Gaza, considerând că locurile "nu mai sunt sigure" după ce a primit un avertisment din partea Israelului, transmite AFP.
"Am făcut tot ce am putut pentru a protesta şi a respinge această decizie, dar concluzia este că de acum înainte infrastructura noastră nu mai este sigură", a regretat agenţia într-un comunicat de presă în care a cerut o evacuare "imediată".
În acelaşi timp, Semiluna Roşie Palestiniană a declarat că a primit "o ameninţare din partea autorităţilor de ocupaţie (Israel) de atac asupra spitalului Al-Quds" din oraşul Gaza."Peste 400 de pacienţi sunt trataţi în spital şi în jur de 12.000 de civili strămutaţi s-au adăpostit acolo, în afara personalului medical", a indicat această sursă într-un comunicat în care a cerut "comunităţii internaţionale să acţioneze imediat şi urgent".
Marţi, o explozie în interiorul spitalului Ahli din oraşul Gaza a provocat moartea multor persoane. Hamas acuză Israelul, denunţând o "crimă de război".Israelul a negat, punând responsabilitatea tragediei pe seama unui atac eşuat cu rachete al Jihadului Islamic, un aliat al Hamas în Fâşia Gaza. Statele Unite au confirmat oficial această ultimă versiune a faptelor.
Şi bilanţul este incert. Fotografiile şi videoclipurile AFP arată zeci de cadavre în cearşafuri, pături sau saci pentru cadavre. Ministerul Sănătăţii al Hamas din enclava palestiniană a prezentat un bilanţ de cel puţin 471 de morţi, în rândul celor strămutaţi din cauza conflictului, care se adăposteau în spital. O notă a serviciilor de informaţii americane menţionează un bilanţ al morţilor "între 100 şi 300". Chestionat de AFP, un înalt oficial al serviciilor de informaţii europene a estimat numărul de persoane ucise la "câteva zeci".
Potrivit Ministerului Sănătăţii Hamas, care controlează Fâşia Gaza, cel puţin 4.137 de persoane au fost ucise pe teritoriul palestinian de la începutul războiului, pe 7 octombrie.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel de Hamas. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Război Hamas-Israel/ Vineri se aşteaptă sosirea ajutoarelor umanitare în Gaza
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul german al apărării, în vizită la Pentagon și la Lockheed Martin
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, se deplasează marți în Statele Unite, unde se va întâlni cu omologul său american, Pete Hegseth, informează dpa. Conform unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Pistorius va avea discuții la Pentagon în cursul zilei de marți. Precedenta î
SUA recunosc pentru prima dată că au arme de control spațial pe orbită
SUA au recunoscut luni pentru prima dată că Forța Spațială a SUA a desfășurat arme de 'control spațial' pe orbită, o capacitate care, potrivit secretarului forțelor aeriene, Troy Meink, este destinată să apere forțele americane împotriva acțiunilor ostile ale adversarilor, informează marți EFE. 'Ne creștem gradul de pregătire
O fregată rusească a tras rachete de semnalizare în direcția unui elicopter militar danez
O fregată a Rusiei a tras luni două rachete de semnalizare în direcția unui elicopter militar danez și aceste cartușe au trecut la mică distanță de aeronavă, a anunțat armata daneză, relatează marți Reuters. Incidentul a avut loc în apele internaționale din largul Danemarcei. Elicopterul danez se afla într-o misiune de rutină
Trump o nominalizează pe soția autorului cântecului patriotic 'God Bless the USA' în funcția de ambasador în Barbados
Președintele american Donald Trump a nominalizat-o luni pe Kimberly Greenwood, soția artistului de muzică country Lee Greenwood, cunoscut pentru cântecul său patriotic 'God Bless the USA', în funcția de ambasador al SUA în Barbados și în alte șase țări din estul Caraibelor, informează marți EFE. Casa Albă a incl
UE va propune interzicerea rețelelor de socializare și a chatboturilor AI pentru copiii sub 15 ani
Uniunea Europeană va propune interzicerea accesului pentru copiii sub 15 ani la rețelele de socializare, platformele de partajare video, chatboturile AI și jocurile pe internet, în cel mai amplu plan de până acum pentru a proteja copiii de pericolele din mediul online, arată un document al Comisiei Europene, consultat de Reuters. L
#Ucraina a lovit o instalație industrială din Rusia, după anunțul lui Trump privind încetarea atacurilor
Ucraina a lansat un atac cu drone în timpul nopții asupra unei instalații industriale din Rusia, avariind totodată mai multe clădiri rezidențiale din regiunea Samara (sud-est), au anunțat marți oficiali ruși, relatează dpa. Atacul a avut loc după ce președintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia și Ucraina au convenit să nu
Un tribunal pentru crime de război va anunța verdictul în procesul fostului președinte kosovar Hashim Thaci
Un tribunal pentru crime de război va anunța miercuri verdictul în procesul fostului președinte al Kosovo, Hashim Thaci, într-un proces cu acuzații ce privesc fapte care datează din timpul conflictului din anii '90 pentru independența față de Serbia, relatează marți Reuters. Procurorii au cerut pedepse de 45 de ani de înc
SUA: Guvernatorul Californiei spune că, în cazul unei noi candidaturi a Kamalei Harris, nu se va prezenta la primarele democrate
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, considerat una din principalele speranțe ale Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2028, a anunțat luni că va renunța să se prezinte la alegerile primare în cazul unei noi candidaturi a fostei vicepreședinte Kamala Harris, transmite AFP. 'Nu voi candida dacă ea o va fac
Statele Unite au numit un ambasador în Arabia Saudită
Președintele american Donald Trump l-a numit pe Wesley Hunt, un deputat republican din Texas și fost ofițer, în funcția de ambasador al Statelor Unite în Arabia Saudită, un post rămas vacant în plin conflict cu Iranul, relatează marți AFP. Nominalizarea acestui fost ofițer al armatei SUA a fost trimisă luni în Senat, ca
Pentagonul recunoaște o 'penurie' de muniții din cauza războiului din Iran
Departamentul Apărării al SUA a recunoscut, într-un raport publicat luni, o 'penurie' de muniții legată de războiul cu Iranul, o constatare pe care administrația președintelui Donald Trump a refuzat în mare măsură să o confirme în ultimele luni, relatează AFP. Raportul Inspectorului General al Pentagonului estimează c
SUA: Senatorul McConnell revine în Congres după o absență de trei luni
Senatorul republican Mitch McConnell, figură marcantă a vieții politice din Statele Unite, a revenit luni la Capitoliul din Washington după o absență de trei luni din motive de sănătate, o convalescență care a stârnit numeroase semne de întrebare, notează AFP. Imagini difuzate de instituții media americane îl arată pe fostul
Fiul lui Trump confirmă că un om de afaceri rus a finanțat festivități legate de nunta sa
Un om de afaceri rus având legături cu Kremlinul a finanțat festivitățile care au urmat nunții fiului cel mare al președintelui american Donald Trump, a confirmat luni cuplul, relatează AFP. Donald Trump Jr. și Bettina Trump au transmis într-un mesaj comun, publicat pe
O dronă doborâtă de NATO deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunțat marți președintele acestei țări membre a Alianței Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP. 'O dronă care a încălcat spațiul aerian al Lituaniei în această noapte a fost doborâtă rapid de avioane de vânătoare ale NATO',
Kim Jong Un își reiterează sprijinul pentru 'războiul sfânt' al Rusiei în Ucraina
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis 'sprijinul său neclintit' aliatului său rus în 'războiul său sfânt' împotriva Ucrainei într-o scrisoare adresată președintelui Vladimir Putin, a raportat marți presa oficială din Phenian, transmite AFP. 'Ferm convins de victoria Federației Ruse în actua
Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricționa votul prin corespondență
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, i-a administrat o înfrângere președintelui american Donald Trump prin respingerea unui recurs al administrației sale care urmărea să îi permită să reglementeze mai strict votul prin corespondență chiar de la alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din noiembrie, comentează AFP.














