VIDEO UPDATE Reacţii internaţionale la atacul asupra unui spital din Gaza soldat cu sute de morţi
Comunitatea internaţională a condamnat atacul de marţi asupra unui spital creştin din Gaza în care şi-au pierdut viaţa sute de răniţi, atac despre care forţele armate israeliene afirmă că este rezultatul unui tir de rachetă eronat al organizaţiei Jihadul Islamic, dar care este atribuit Israelului de către mişcarea palestiniană Hamas, transmit agenţiile de presă.
Ahmed Aboul Gheit, şeful Ligii Arabe, a cerut marţi "Occidentului să pună capăt imediat tragediei" din Gaza. Acest atac este rezultatul unui "spirit rău", a mai denunţat el într-un mesaj postat pe X (fostul Twitter). "Mecanismele noastre arabe înregistrează crime de război, iar autorii lor nu vor putea scăpa de justiţie", a avertizat el.

Foto: (c) SERGEI ILNITSKY/EPA
Atacul mortal asupra unui spital din Fâşia Gaza de marţi este "total inacceptabil", a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk. Într-o declaraţie, el a spus: "Nu am cuvinte. În această noapte, sute de persoane au fost ucise într-un mod înfiorător în atacul asupra spitalului Al Ahli Arab, inclusiv pacienţi, îngrijitori şi familii care s-au refugiat în şi în jurul spitalului. O dată în plus, cei mai vulnerabili (sunt afectaţi). Este total inacceptabil".

Foto: (c) MARTIAL TREZZINI/EPA
Ministerul de Externe din Qatar a condamnat, de asemenea, atacul şi a denunţat un masacru al "civililor fără apărare". Într-un comunicat de presă, ministerul denunţă un "masacrul (...), o crimă motivată de ură împotriva civililor lipsiţi de apărare şi o încălcare gravă (...) a dreptului internaţional".
Într-un comunicat de presă, Ministerul iordanian de Externe a condamnat marţi seara atacul, atribuind Israelului, "forţa de ocupaţie, responsabilitatea acestui eveniment grav".
Zeci de protestatari au încercat să pătrundă marţi seară în complexul ambasadei Israelului din Amman pentru a-şi exprima furia generată de atacul asupra spitalului din Gaza.Manifestanţii au ocolit bariera forţelor de securitate şi au înaintat spre complexul ambasadei. Forţele de securitate au utilizat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.
Hezbollah-ul libanez a făcut apel la organizarea miercuri a unei "zile a mâniei" pentru a condamna atacul asupra spitalului din Gaza, de care acuză Israelul."Fie ca mâine, miercuri, să fie o zi a mâniei împotriva inamicului", a spus Hezbollah, într-un comunicat de presă în care denunţă un "masacru" şi o "crimă brutală".
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut marţi "încetarea acestei violenţe fără precedent în Gaza". Israelul "a lovit un spital care găzduieşte femei, copii şi civili nevinovaţi", a declarat Erdogan pe reţeaua X (fostul Twitter). "Invit întreaga umanitate să acţioneze pentru a pune capăt acestei brutalităţi fără precedent din Gaza", a spus el, în timp ce Ministerul turc de Externe a denunţat "atacuri barbare". Seara, o mulţime mare s-a adunat în faţa consulatului israelian din Istanbul, cu pumnii ridicaţi, strigând "Allahu akbar!", conform agenţiei de presă Anandolu. O demonstraţie similară a reunit simultan aproximativ 500 de persoane în faţa ambasadei Israelului din Ankara, potrivit agenţiei de presă Anka.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a apreciat marţi că un atac împotriva infrastructurii civile nu este în conformitate cu "dreptul internaţional"."Se pare că este confirmat, iar un atac împotriva infrastructurii civile nu este în conformitate cu dreptul internaţional", a declarat Charles Michel, care şi-a exprimat, de asemenea,"emoţia".

Foto: (c) OLIVIER MATTHYS/EPA
Întrebată despre acest atac, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat să comenteze. "Tocmai am fost informată despre incident. Am nevoie de confirmare, nu pot comenta în acest stadiu", a declarat ea. Charles Michel şi Ursula von der Leyen au făcut aceste declaraţii la finalul unui summit prin videoconferinţă al celor 27 în încercarea de a arăta unitatea UE în ceea ce priveşte războiul dintre Israel şi Hamas.

Foto: (c) JULIEN WARNAND/EPA
La rândul său, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a deplâns că "din nou, civili nevinovaţi plătesc cel mai mare preţ"."Responsabilitatea pentru această crimă trebuie să fie clar stabilită şi autorii săi traşi la răspundere", a scris el pe X (fostul Twitter).
The news coming from the Al-Ahli Arabi Baptist hospital in Gaza add horror to the tragedy unfolding before our eyes since days.
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) October 17, 2023
Once again, innocent civilians pay the highest price. The responsibility for this crime must be clearly established & the perpetrators held accountable.
Franţa a condamnat marţi "cu fermitate" atacul."Dreptul internaţional umanitar se aplică tuturor şi trebuie să permită protecţia populaţiei civile. Accesul umanitar în Fâşia Gaza trebuie deschis fără întârziere", subliniază ministerul într-un comunicat de presă.
Preşedintele Emmanuel Macron a subliniat, marţi, că "nimic nu poate justifica luarea drept ţintă a civililor"."Trebuie făcută lumină complet", a adăugat şeful statului francez pe X (fostul Twitter), pentru care "nimic nu poate justifica o lovitură împotriva unui spital"."Franţa condamnă atacul asupra spitalului Al-Ahli Arabi din Gaza, care a provocat atât de multe victime palestiniene. Ne gândim la ele", a continuat Macron, care a cerut, de asemenea, deschiderea "fără întârziere" a accesului în Fâşia Gaza pentru ajutor umanitar.
Nothing can justify striking a hospital.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) October 17, 2023
Nothing can justify targeting civilians.
France condemns the attack on the Al-Ahli Arab hospital in Gaza, which made so many Palestinian victims. Our thoughts are with them. All the light must be shed on the circumstances.
La rândul său, preşedintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat, a acuzat marţi Israelul de crime de război."Niciun cuvânt nu poate exprima pe deplin condamnarea noastră faţă de bombardarea de către Israel a unui spital din Gaza, care a ucis sute de persoane", a spus Faki pe X, cerând comunităţii internaţionale să acţioneze.
There are no words to fully express our condemnation of Israel's bombing of a #Gaza hospital today, killing hundreds of people. Targeting a hospital, considered a safe haven under International Humanitarian Law, is a war crime. The International Community must act now.
— Moussa Faki Mahamat (@AUC_MoussaFaki) October 17, 2023
Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a denunţat şi el bombardarea spitalului din Gaza."Flăcările bombelor american-israeliene, aruncate în această seară asupra victimelor palestiniene rănite la spitalul al-Mu'amdani din Gaza, îi vor devora în curând pe sionişti", a reacţionat preşedintele Raissi într-un mesaj, potrivit agenţiei IRNA.

Foto: (c) ABEDIN TAHERKENAREH/EPA
Sute de manifestanţi s-au adunat în faţa ambasadelor Franţei şi Marii Britanii de la Teheran în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului."Moarte Franţei şi Angliei", au strigat protestatarii, aruncând cu ouă în curtea complexului ambasadei Franţei din capitala iraniană. Câteva mii de oameni s-au adunat şi în Piaţa Palestinei din centrul Teheranului, pentru a-şi striga furia.
.@WHO strongly condemns the attack on Al Ahli Arab Hospital in north Gaza.
— Tedros Adhanom Ghebreyesus (@DrTedros) October 17, 2023
Early reports indicate hundreds of deaths and injuries.
We call for the immediate protection of civilians and health care, and for the evacuation orders to be reversed.#NotATarget https://t.co/6I4t99WV03
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii condamnă cu fermitate atacul asupra spitalului Al Ahli Arab", a postat Tedros Adhanom Ghebreyesus pe reţeaua X (fostă Twitter). "Rapoartele iniţiale indică sute de morţi şi răniţi", a adăugat Tedros."Solicităm protecţia imediată a civililor şi a unităţilor sanitare şi anularea ordinelor de evacuare". AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează
SUA: A murit Dolores Huerta, lider sindical și militantă pentru drepturi civile
Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că mulți dintre v
Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra
Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile
Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează
Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu
Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -
Serbia: Justiția va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Biroul procurorului-șef al Serbiei va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din orașul Novi Sad, tragedie produsă la 1 noiembrie 2024 și soldată cu 16 decese, incident ce a cauzat proteste masive ale opoziției conducând în final la căderea guvernului, transmite dpa. Cazul Novi Sad este, potrivit cotidianului Danas, unul
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat














