logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA afirmă că anularea summitului din Iordania s-a facut din respect şi prin consens

Image

Anularea călătoriei preşedintelui american Joe Biden în Iordania pentru a discuta despre deschiderea unui coridor umanitar în Fâşia Gaza s-a făcut pe baza unui consens, după ce liderul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) a anunţat instituirea unei perioade de doliu în urma bombardării unui spital din Gaza, a declarat marţi seara purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitatea naţională, John Kirby, citat de EFE şi La Prensa Latina.

"Această decizie de a nu merge la Amman a fost luată într-un mod reciproc, atunci când preşedintele (Joe) Biden) a vorbit cu regele (Abdullah) mai devreme în această după-amiază", a spus Kirby. "Amândoi au fost de acord că acum nu este momentul pentru această întâlnire, mai ales că, aşa cum ştiţi, preşedintele (Mahmoud) Abbas a spus foarte clar - şi e de înţeles - că vrea să se afle acasă în cele trei zile de doliu", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a făcut aceste remarci la bordul Air Force One, care îl transportă pe preşedintele Biden la Tel Aviv pentru a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a afla de la sursă nevoile ţării pentru a se apăra împotriva Hamas.

Biden a decis să continue această călătorie în pofida atacului asupra unui spital din Gaza, soldat - potrivit surselor palestiniene - cu peste 500 de morţi, a cărui responsabilitate rămâne neclară, Israelul acuzând gruparea Jihadul Islamic, în timp ce palestinienii şi ţările arabe consideră forţele israeliene ca fiind responsabile de atac.

Kirby a precizat că Biden a vorbit marţi la telefon cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi - care a fost un susţinător al deschiderii unui coridor umanitar la punctul de trecere a frontierei Rafah între Gaza şi Egipt - şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi că va vorbi din nou cu aceştia mâine, "în timpul zborului spre casă".

Biden a discutat marţi şi cu Netanyahu, care a reiterat "categoric" că nu Israelul este autorul atentatului ce a zguduit comunitatea internaţională şi a declanşat proteste în numeroase oraşe.

"Israelienii au negat în mod categoric şi foarte ferm că ar avea de a face cu asta şi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Cred că recunoaştem cu siguranţă că ei simt cu tărie că acest lucru nu a fost provocat de ei", a afirmat Kirby.

Guvernul american, a mai spus Kirby, strânge "cât mai multe informaţii posibile" despre ceea ce s-a întâmplat.

Avionul lui Biden urmează să aterizeze la Tel Aviv peste câteva ore. Preşedintele american va avea mai "o întâlnire bilaterală restrânsă, foarte restrânsă" cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. El se va reuni apoi cu cabinetul de război israelian şi cu membri ai forţelor de securitate care răspund la atacurile Hamas, a precizat purtătorul de cuvânt citat.

Preşedintele american va avea de asemenea o întâlnire cu familiile celor ucişi în atacurile Hamas din 7 octombrie, precum şi cu rudele celor dispăruţi, inclusiv cu ale unora dintre persoanele luate ostatice.

De asemenea, Biden va transmite un mesaj public şi apoi se va întâlni cu preşedintele israelian Isaac Herzog.

Unul dintre obiectivele vizitei este de a cunoaşte situaţia "de pe teren" şi obiectivele Israelului, cu "planurile, intenţiile sale în zilele şi săptămânile următoare", a spus Kirby.

Biden va întreba cabinetul de război care sunt necesităţile sale din perspectiva asistenţei de securitate şi va preciza că SUA vor face "tot ce este posibil pentru a satisface aceste nevoi", potrivit purtătorului de cuvânt citat. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE Război Hamas-Israel/ Atac asupra unui spital din Gaza soldat cu sute de morţi; summitul cvadripartit din Iordania cu participarea preşedinţilor Biden şi Abbas a fost anulat

Afisari: 143

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-08-2026 02:17

SUA: Administrația Trump se gândește la o posibilă demolare a Centrului John F. Kennedy

Guvernul Trump a evocat o posibilă demolare a Centrului John F. Kennedy, sala de spectacole din Washington controlată de apropiați ai președintelui republican, dacă justiția blochează decizia consiliului de administrație de a pune din nou numele lui Donald Trump pe fațada clădirii, notează AFP. Președintele republican, după ce și-a plasat apro

Politic Ex 26-08-2026 00:43

'Consiliul de Pace' pentru Gaza condus de Statele Unite avertizează Hamas împotriva folosirii zmeielor

'Consiliul de Pace' însărcinat de administrația americană să supravegheze un plan de pace pentru Fâșia Gaza a avertizat marți mișcarea Hamas împotriva folosirii zmeielor, după ce Israelul a amenințat cu noi lovituri de represalii, transmite AFP. 'Orice activitate militantă în Gaza trebuie să înceteze,

Politic Ex 25-08-2026 22:31

Siria: Comandantul forțelor kurde anunță dizolvarea acestora

Mazloum Abdi, liderul acestora, a anunțat marți seară dizolvarea forțelor kurde siriene care au luptat împotriva jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), în virtutea unui acord cu președintele Ahmad al-Sharaa, hotărât să reunifice Siria, relatează AFP. 'Anunțăm astăzi încheierea misiunii Forțelor democratice sir

Politic Ex 25-08-2026 21:45

Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a aflat la Moscova pentru o vizită de câteva ore; Washingtonul și Moscova nu au comentat

Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit la Moscova pentru o vizita surpriză marți dimineață și a părăsit capitala rusă în aceeași după-amiază, pe fondul zvonurilor despre posibila eliberare a americanului Charles Zimmerman, condamnat în Rusia la cinci ani de închisoare pentru trafic de arme, transmite EFE. Nici Washingtonul și nici Mo

Politic Ex 25-08-2026 20:25

Strâmtoarea Ormuz: Omanul și Iranul discută un 'coridor de navigație temporar' și o operațiune de deminare

Miniștrii de externe iranian și omanez au discutat marți un acord-cadru care stabilește un coridor de navigație temporar în Strâmtoarea Ormuz și prevede o operațiune de deminare pe această cale navigabilă strategică pentru comerțul global, se arată într-o declarație comună, potrivit AFP. Cele doua țări riverane încearcă să reglementeze

Politic Ex 25-08-2026 19:56

Trump susține că Strâmtoarea Ormuz a fost complet deminată și amenință să distrugă navele ce amplasează mine noi

Președintele american Donald Trump a amenințat din nou marți că va distruge orice nave sau ambarcațiuni iraniene care vor amplasa mine în Strâmtoarea Ormuz, în condițiile în care discuțiile pentru încheierea războiului rămân blocate, relatează dpa. 'Iranul a fost anunțat că orice navă sau ambarcațiune care plasează mine

Politic Ex 25-08-2026 19:50

#Ucraina: Consilieră apropiată a lui Zelenski, arestată preventiv în cel mai recent scandal de corupție

O consilieră apropiată a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a primit 60 de zile de arest preventiv, în cadrul unei anchete de spălare de bani, au anunțat procurorii marți, conform dpa. Irina Mudra a fost șefa adjunctă a biroului lui Zelenski înainte ca acesta să o demită săptămâna trecută, după ce au apărut acuzații împotriva ei

Politic Ex 25-08-2026 19:31

Canada anunță suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane

Canada a anunțat marți intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane și deblocarea a 4,6 miliarde de euro pentru susținerea sectoarelor dur lovite de războiul comercial care a escaladat între cele două state vecine, odinioară aliate apropiate, relatează AFP. Aceste suprataxe,

Politic Ex 25-08-2026 19:25

Letonia interzice cărți, îmbrăcăminte și alte bunuri din Rusia și Belarus

Letonia va impune o interdicție la importul unei serii de bunuri din Rusia și Belarus, care va intra în vigoare la 1 septembrie, relatează dpa. După ce parlamentul a aprobat interdicția la import în iulie, guvernul a stabilit acum data intrării sale în vigoare și a finalizat lista grupurilor de produse afectate, a anunțat marți Ministerul de

Politic Ex 25-08-2026 19:05

China și India au convenit să continue dialogul pentru soluționarea problemei frontierei

China și India au convenit marți să continue dialogul și să caute o 'soluționare echitabilă, rezonabilă și reciproc acceptabilă' a problemei frontierei lor, după discuțiile purtate la Beijing între diplomați de rang înalt, transmite Reuters. Cele mai populate două țări din lume, ambele puteri nucleare, au în comun o frontieră

Politic Ex 25-08-2026 18:44

Aflat pe teritoriul Siriei, ministrul israelian al apărării promite că țara sa va menține aici trupe

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a vizitat marți trupele israeliene poziționate în sudul Siriei, reiterând hotărârea Israelului de a menține aici forțe atât timp vor exista 'amenințări' împotriva securității țării, relatează AFP. Ministrul a efectuat această deplasare la o săptămână după șeful de stat ma

Politic Ex 25-08-2026 18:26

Israel a început evacuarea unui centru de instruire al UNRWA în Ierusalimul de Est

Israelul a început evacuarea unui complex aparținând agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) din Ierusalimul de Est, care funcționa drept centru de instruire, transmite dpa, citând oficiali israelieni. 'Statul Israel nu va permite unei organizații ai cărei angajați au fost complici la terorism și la masacrul din 7 octombrie să

Politic Ex 25-08-2026 17:42

Directorul CIA, John Ratcliffe, se află la Moscova pentru discuții (media americane)

Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite, John Ratcliffe, s-a deplasat în Rusia pentru a participa la întâlniri la Moscova marți, au relatat postul american CBS News și publicația online Axios, citând surse neprecizate, transmite Reuters. Cele două media nu au precizat cu cine se urma să se înt&aci

Politic Ex 25-08-2026 17:31

Arme autonome: ONU și CICR alertează asupra riscului de 'încălcare a unei linii roșii morale'

Șefii ONU și Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) au alertat marți asupra riscului ca dezvoltarea armelor autonome să conducă foarte curând 'la încălcarea unei linii roșii morale', lăsând unor mașini decizia de a ucide ființe umane, relatează AFP. În 2023, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și președinta Co

Politic Ex 25-08-2026 17:22

UE se declară pregătită să examineze 'cu interes' o posibilă cerere de aderare din partea Armeniei

Uniunea Europeană a indicat marți că analizează 'cu interes' o potențială cerere de aderare a Armeniei, țară care vrea să stabilească legături mai strânse cu Occidentul și să se distanțeze de Moscova, relatează AFP. Interesul Erevanului de a se alătura Celor 27 este 'o nouă expresie a atracției pe care o exercită UE asupra cetățenilor