Expulzarea palestinienilor din Fâşia Gaza este "sortită eşecului", afirmă Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a respins categoric posibilitatea ca palestinienii să fie expulzaţi din Fâşia Gaza, "o idee sortită eşecului", a declarat el, fiind de părere că locuitorii din Gaza ar trebui să poată rămâne în timp ce Israelul luptă împotriva Hamas, notează AFP.
Antony Blinken se află într-un turneu de criză prin Orientul Mijlociu după atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie în Israel care a ucis peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, provocând represalii soldate cu cel puţin 2.670 de morţi.
În timp ce Israelul a avertizat peste un milion de locuitori din Fâşia Gaza să părăsească nordul enclavei înaintea unei invazii terestre, oameni politici israelieni au propus să-i împingă pe palestinieni înapoi în Egiptul vecin.
"Am auzit direct de la preşedintele Autorităţii Palestiniene (Mahmoud) Abbas şi practic de la toţi ceilalţi lideri cu care am vorbit în regiune că această idee este sortită eşecului, prin urmare nu o vom susţine", a declarat Antony Blinken într-un interviu difuzat duminică la postul de televiziune saudit Al-Arabiya.
"Credem că oamenii ar trebui să poată rămâne în Gaza, casa lor. Dar vrem, de asemenea, să ne asigurăm că sunt în afara pericolului şi că primesc ajutorul de care au nevoie", a adăugat el.
Fostul ministru adjunct israelian de externe Daniel Ayalon a cerut Egiptului să coopereze şi să instaleze tabere de corturi pentru palestinieni, spunând că există "un spaţiu aproape infinit" în Peninsula Sinai, o vastă regiune deşertică ocupată anterior de Israel.
Egiptul a respins ideea, iar secretarul de stat american în timpul vizitei sale s-a concentrat asupra modalităţilor de a furniza ajutor umanitar în Fâşia Gaza, enclavă săracă şi dens populată cu 2,3 milioane de locuitori, condusă de Hamas.
Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene din Cisiordania, l-a avertizat vineri pe Blinken că alungarea populaţiei din Fâşia Gaza ar echivala cu "a doua Nakba" - în arabă pentru "catastrofă", care desemnează strămutarea şi expulzarea a peste 760.000 de palestinieni în timpul creării statului israelian în 1948. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE. 'Difuzarea acestu
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic al țării, informează EFE.
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime
Israelul aduce un omagiu victimelor atacului din 7 octombrie
Israelul omagiază miercuri victimele atacului comis de mișcarea islamistă palestiniană Hamas în urmă cu trei ani, pe 7 octombrie 2023, cea mai sângeroasă zi din istoria sa, relatează AFP. Comemorările au loc într-o atmosferă de alertă sporită, cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative, primele de la 7 octombrie.
#Ucraina: Doi morți la Kiev într-un atac rusesc cu rachete
Două persoane și-au pierdut viața într-un atac cu rachete miercuri dimineața la Kiev, pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile asupra capitalei ucrainene, transmite AFP. Într-o declarație marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unor 'atacuri masive' rusești asupra capit
China și Coreea de Nord critică recenta livrare de avioane Taiwanului de către SUA
Guvernul chinez și-a exprimat marți 'respingerea fermă' față de vânzarea de arme a Statelor Unite către Taiwan, la doar patru zile după sosirea pe insulă a primelor două din cele 66 de avioane F-16V pe care Taipei le-a cumpărat de la SUA în 2019, informează miercuri EFE. 'Poziția Chinei este clară. Continuăm să ne opune
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de gând să depun jurămâ
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o alege astfel pe economista Justin
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului în 2022. În ultimele zil
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut asta. A rambursat într-ad
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia îli consolidează parteneriat
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no














