Israel: Lupte în curs împotriva a "sute" de infiltraţi (armata)
Trupele israeliene rămân angajate în lupte împotriva "sutelor" de infiltraţi ai Hamas în "22 de locuri" sâmbătă seara pe teritoriul israelian, a declarat presei sâmbătă seara locotenent-colonelul Richard Hecht, purtător de cuvânt al armatei israeliene, scrie AFP.
"Există încă 22 de locuri în care luptăm împotriva teroriştilor care au venit în Israel pe calea aerului, pe mare şi pe uscat", a declarat presei ofiţerul, menţionând că "sute" de infiltraţi sunt încă prezenţi pe teritoriul israelian după o "puternică invazie terestră".
Întrebat despre numărul de luptători care au pătruns în Israel de la începutul ofensivei surpriză lansată dimineaţă devreme dinspre Fâşia Gaza de Brigăzile Ezzedin Al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în acest teritoriu, Richard Hecht a răspuns "sute", fără alte detalii.
Armata se confruntă cu o "situaţie gravă implicând ostatici" în două localităţi din sudul Israelului, Beeri (la 5 kilometri est de Fâşia Gaza) şi Ofakim, la aproximativ douăzeci de kilometri est de linia de demarcaţie dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Potrivit locotenent-colonelului Hecht, peste 3.000 de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel.
"Va exista un răspuns viguros la această agresiune inumană, este fără precedent", a adăugat el.
Potrivit serviciilor de urgenţă israeliene, 70 de persoane au fost ucise în Israel de la începutul ofensivei Hamas, la care armata a răspuns cu lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza, unde autorităţile locale au raportat până în prezent 232 de morţi. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata americană anunță că a lovit baze de lansare a rachetelor în Iran
Armata americană a anunțat luni că a efectuat lovituri în sudul Iranului, vizând baze de lansare a rachetelor și nave care încercau să plaseze mine, în ciuda armistițiului în vigoare în războiul dintre cele două țări, notează AFP. 'Forțele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sud
Canada: Mark Carney consideră 'inacceptabil' tratamentul aplicat militanților din Flotila pentru Gaza
Premierul canadian, Mark Carney, a calificat luni, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele Israelului, Isaac Herzog, drept 'inacceptabil' 'tratamentul scandalos' aplicat activiștilor din Flotila pentru Gaza, printre care 12 cetățeni canadieni, notează AFP. Cerând desfășurarea unei anchete independente,
VIDEO Iran: Explozii auzite în Bandar Abbas, situația sub control (presă)
Mai multe explozii au fost auzite în orașul iranian Bandar Abbas și în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz, a raportat luni presa iraniană, adăugând că deocamdată cauza lor este necunoscută, notează Reuters. Agenția de presă iraniană Mehr a anunțat că situația din Bandar Abbas este sub control și că nu exis
VIDEO Violențe în La Paz, în ciuda concesiilor președintelui bolivian
Ciocniri violente au avut loc luni între manifestanți și polițiști în La Paz, în timpul unui marș la care au participat mii de oameni cerând demisia președintelui Boliviei, Rodrigo Paz, care a anunțat că își reduce salariul în încercarea de a potoli contestarea socială, relatează AFP. Președintele de c
VIDEO Canada: Premierul Carney critică proiectul de referendum separatist din Alberta
Premierul canadian Mark Carney a calificat luni la Ottawa drept un 'bluf foarte periculos' proiectul de referendum privind independența provinciei petroliere Alberta, asupra căruia alegătorii vor trebui să se pronunțe în luna octombrie, notează AFP. Susținător al unității Canadei, Mark Carney a comparat această consultare cu refe
Lavrov i-a comunicat lui Rubio decizia Rusiei de a ataca situri de la Kiev legate de armată (MAE rus)
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american Marco Rubio despre decizia Moscovei de a lansa atacuri asupra unor situri din Kiev legate de armata ucraineană, a anunțat Ministerul rus de Externe, consemnează Reuters și AFP. Potrivit unui comunicat de pe site-ul ministerului, Lavrov i-a spus lui Rubio
Iran: Președintele a ordonat redeschiderea accesului la internetul internațional
Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a emis un ordin de redeschidere a accesului la internet internațional, a relatat luni presa de stat iraniană, citând un oficial, consemnează Reuters. Reautorizarea accesului la net vine după o întrerupere de aproape 90 de zile, pe fondul războiului cu SUA și Israel. Anunțul a fost făcut de ș
Un plan prevede ca Iranul să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităților (media)
SUA și Iranul discută un plan de deschidere a strâmtorii Ormuz la circa 30 de zile după ce vor ajunge la un acord pentru a pune capăt ostilităților, a relatat luni ziarul Nikkei, citând o sursă diplomatică din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Iranul va proceda la eliminarea minelor din strâmtoare într-o perioadă de
Italia: Un tânăr de 22 de ani a fost arestat sub bănuiala că pregătea un atac în numele organizației Stat Islamic
Poliția din Reggio Emilia și Bologna a arestat un bărbat italian în vârstă de 22 de ani de origine marocană, acuzat că a încercat să facă recrutări în scop terorist, inclusiv terorism internațional, au indicat luni surse judiciare citate de ANSA. Potrivit anchetatorilor, săptămâna trecută tânărul și-ar fi ex
Spania: Felipe Gonzalez, figură istorică a stângii, cere organizarea de alegeri anticipate
Fostul premier socialist spaniol Felipe Gonzalez a făcut apel luni la organizarea de alegeri legislative anticipate, la câteva zile după ce justiția a anunțat că unul dintre succesorii săi, José Luis Rodriguez Zapatero, este urmărit penal pentru trafic de influență, o premieră în Spania, relatează AFP. Următoarele alegeri su
Poliția cehă reține un înalt ierarh rus care avea în automobil o substanță suspectă
Poliția cehă l-a reținut duminică pe mitropolitul ortodox rus Hilarion, în automobilul căruia s-au găsit la un control patru recipiente cu o substanță albă, au anunțat luni reprezentanții fostului ierarh, conform AFP. Pe contul de Telegram al lui Hilarion a apărut un comunicat în care se precizează că polițiștii din Cehia au găsit
Bolivia: Pe fondul crizei politico-economice în creștere, șeful statului își reduce la jumătate salariul
Președintele bolivian Rodrigo Paz a declarat luni că își va reduce la jumătate salariul și la fel pe cel al miniștrilor din cabinet, pe fondul crizei politice în creștere, marcată de proteste și apeluri la demisia șefului statului, relatează Reuters. Vorbind la un eveniment din Sucre, capitala constituțională a țării, Rodrigo Paz a
Xi Jinping se pronunță pentru întărirea cooperării cu Serbia, cu prilejul unei vizite a lui Aleksandar Vucic la Beijing
Președintele chinez Xi Jinping a făcut apel luni la o întărire a cooperării cu Serbia în domeniile inteligenței artificiale, energiei și infrastructurilor, pe marginea vizitei în China a omologului său sârb, Aleksandar Vucic, relatează AFP. ''Cele două părți ar trebui să-și sporească cooperarea în noile se
Guvernul Cehiei încearcă să impună reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni
Guvernul de la Praga a aprobat luni o modificare legislativă care ar impune reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni din Cehia, afirmând că reacționează astfel la abuzul unor refugiați de ajutoarele primite și la impresia cetățenilor cehi că sunt dezavantajați față de ucraineni, transmite Reuters. Propunerile guvernului trebuie &ic
Finlanda: Reuniune a autorităților pentru discutarea amenințării în creștere a dronelor
Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a convocat luni o reuniune pentru a discuta despre modul de a gestiona incursiunile dronelor străine, într-un context de îngrijorare privind o eventuală intruziune în spațiul aerian al țării sale, relatează AFP. Mai multe drone ucrainene rătăcite s-au prăbușit în Finlanda din luna m














